Raspunsuri duhovnicesti +

[cristiboss56]

Nu iubiţi lumea
Pilda despre fiul curvar este una dintre cele mai preţioase pilde ale lui Hristos, dintre cele mai însemnate pentru noi, fiindcă în ea Domnul şi Dumnezeul nostru Iisus Hristos ne învaţă lucrul cel mai important, mai bine zis ce trebuie să socotim noi ca lucrul cel mai important, cel mai preţios, cel mai necesar din viaţa noastră. De ce fiul curvar a plecat din casa părintească, unde domnea cucernicia, unde totul era curat şi sfânt, unde atât tatăl cât şi fiul mai mare erau fericiţi? Fiului mai mic nu i-a plăcut aşa, n-a vrut cucernicie, n-a vrut să-şi închine viaţa lui Dumnezeu, ci a tins către desfătări, căci nu putea suferi gândul că trebuie să slujească lui Dumnezeu în neîncetată rugăciune şi în postire.
Aşadar, iată că a plecat, şi a trăit aşa cum voia trupul lui: a trăit în dezmăţ, şi-a tocat tot avutul. Şi când a început o foamete cumplită, a început să flămânzească amarnic şi a decăzut cu desăvârşire: a început să pască porcii şi să trăiască în tovărăşia lor. Ar fi fost bucuros să mănânce din hrana porcilor, dar nici aceea nu i se dădea. Iată unde l-a dus slujirea trupului, năzuinţa spre bucuriile şi mângâierile lui. Aceasta este pentru noi o lecţie şi un avertisment: să nu trăim pentru trup, pentru desfătările şi plăcerile pământeşti, să nu slujim poftelor şi patimilor. Altfel nu vom scăpa de o cădere adâncă şi de viaţa între oameni asemănători porcilor: desfrânaţi, hoţi, curve, mitarnici, clevetitori, călcători de jurământ, ucigaşi.
Această pildă ne aminteşte şi cuvintele lui Hristos privitoare la faptul că nu putem sluji şi lui Dumnezeu, şi mamonei (v. Mt. 6, 24). Trebuie să alegem una din două: fie slujim lui Dumnezeu, fie slujim mamonei, adică bogăţiei, trupului, patimilor şi poftelor lui. Cale de mijloc nu există. Despre asta citim şi la marele apostol al lui Hristos, Ioan Teologul: Nu iubiţi lumea, nici cele ce sunt în lume. De iubeşte cineva lumea, nu este dragostea Tatălui întru dânsul (l In. 2, 15).
Nu iubiţi lumea, nu iubiţi bucuriile lumeşti, nu iubiţi plăcerile trupului, fiindcă tot ce este în lume, adică pofta trupului şi pofta ochilor şi trufia vieţii, nu este de la Tatăl, ci din lume este (l In. 2, 16). Ochii noştri ne smintesc prin ceea ce vedem - dacă vedem, de pildă, vreun lucru de ruşine sau amăgitor, care ne trage la păcat, dacă vedem cum trăiesc bogaţii străini de Dumnezeu şi începem să-i pizmuim. Iată în ce stă pofta ochilor. Ne molipsim de dragostea de averi, care este rădăcina tuturor relelor (l Tim. 6, 10), fiindcă ea ne împinge la multe fapte rele şi nelegiuite, şi în cele din urmă, când ajungem la bunăstare lumească, duce la patima cea mai grea - la trufie, care este pierzare duhovnicească. Aşa spune Sfântul Apostol Ioan.
Ascultaţi acum cuvintele cuviosului Antonie cel Mare: „Să urăşti tot ce este lumesc şi odihna trupească, fiindcă ele te-au făcut vrăjmaş al lui Dumnezeu. Omul care are vrăjmaş duce cu el luptă: aşa şi noi trebuie să ducem luptă cu trupul, ca să nu-l odihnim”. Altundeva, cuviosul Antonie spune: „Nu umblaţi în urma poftelor ochilor voştri şi nu vă moleşiţi cu inimile voastre, fiindcă pofta rea strică inima şi întunecă mintea. Depărtaţi-vă de ea, ca să nu mâniaţi pe Duhul lui Dumnezeu, Care locuieşte în voi. Să ne nevoim pentru curăţie până la moarte şi să ne păzim în tot chipul de poftele spurcate”. Aşa vorbea marele sfânt, care şi-a închinat întreaga viaţă numai lui Dumnezeu, aşa vorbesc toţi nenumăraţii nevoitori ai bunei cinstiri, pustnici, monahi. Ei şi-au urât trupul, au urât toate înşelările, toate smintelile lumii. Ei îşi mânau trupul ca pe un animal de povară, ca pe un rob leneş şi neascultător, şi-l istoveau prin post şi priveghere, ajungând astfel la stăpânirea duhului asupra trupului, la lucrul despre care vorbeşte apostolul Pavel în Epistola către galateni: Cu duhul să umblaţi, şi pofta trupului nu o veţi săvârşi; că trupul pofteşte împotriva duhului, iar duhul împotriva trupului, şi aceştia se împotrivesc unul altuia, încât nu faceţi cele ce aţi voi... Faptele trupului arătate sunt, şi sunt acestea: preacurvia, curvia, necurăţia, destrăbălarea, slujirea idolilor, fermecătoriile, vrajbele, sfezile, zavistiile, mâniile, gâlcevile, dezbinările, eresurile, pizmele, uciderile, beţiile, chefurile şi cele asemenea acestora, despre care dinainte vă spun vouă, precum am mai şi spus, că cei ce fac unele ca acestea împărăţia lui Dumnezeu nu o vor moşteni (Gal. 5, 16-18).
Sunt oameni care, spre deosebire de sfinţi, pentru plăcerea trupească nu se dau în lături de la nimic, nici măcar de la uciderea aproapelui, între aceşti doi poli se află însă o masă uriaşă de oameni care, deşi nu săvârşesc nici un fel de fărădelegi şi crime, slujesc poftelor trupului, nu imboldurilor înalte ale duhului, între aceştia sunt o mulţime de necredincioşi, care preferă să trăiască după raţiunea proprie, să meargă pe calea lor - pe calea largă şi bătută, nu pe calea strâmtă şi necăjită a lui Hristos. Să ne uităm acum la cei ce umplu bisericile. Ce să spunem despre ei? Vom spune că şi mulţi dintre ei slujesc, de asemenea, în mult mai mare măsură trupului decât duhului lor, săvârşesc mai mult faptele trupului decât pe cele ale duhului, în numele unora ca aceştia spune apostolul: Pentru că ceea ce fac nu ştiu, căci săvârşesc nu ceea ce voiesc, ci fac ceea ce urăsc... fiindcă a voi binele este în mine, dar a face binele nu aflu, căci nu fac binele pe care îl voiesc, ci răul pe care nu-i voiesc, pe acela îl săvârşesc (Rom. 7, 15, 18, 19).
Ei ar vrea să slujească binelui, dar trupul îi trage în jos; ar vrea să trăiască cu duhul, dar poftele şi patimile precumpănesc, ca nişte greutăţi din fontă. Drept urmare, aceştia trăiesc într-o adâncă schizofrenizare a conştiinţei: şi spre împlinirea poruncilor năzuiesc, şi la împărăţia lui Dumnezeu se gândesc, şi ar vrea să slujească duhului, nu trupului, însă duhul le este slab, trupul puternic şi nu îi lasă să se înalţe la cer, nu-i lasă să trăiască potrivit poruncilor lui Hristos.
Iată, Domnul Iisus Hristos arată în pilda Sa tocmai, această împărţire a neamului omenesc.
Cu toţii ne asemănăm fiului curvar, cu toţii năzuim spre plăceri, tuturor ne vine greu să slujim duhului. Nu vrem să postim, nu vrem să ne rugăm vreme îndelungată, nu vrem să ne concentrăm gândurile asupra poruncilor lui Hristos. În faţa ochilor noştri nu stă tot timpul Crucea lui Hristos. Nu îl vedem mereu înaintea noastră pe Dumnezeiescul Pătimitor, Care pentru a noastră mântuire şi-a vărsat Sângele în chinuri groaznice pe Cruce. Ne rugăm lui Dumnezeu cât ne rugăm, ne amintim de El, după care îl uităm iarăşi. Fiul mai mic trăia cu porcii - trăia între oameni decăzuţi, cu desăvârşire străini de slujirea duhului. Nu s-ar cuveni oare ca noi să trăim cu cei care sunt mai aproape de Dumnezeu, nu s-ar cuveni să ne dezmeticim la fel ca fiul curvar, să părăsim slujirea trupului şi să ne întoarcem din toată inima la Tatăl Ceresc, zicând: „Părinte! Am păcătuit înaintea Ta, iar acum am venit cu pocăinţă. Primeşte-mă nu ca pe un moştenitor, ci ca pe un rob al Tău!” Şi de vom face asta, se va petrece ceea ce s-a petrecut în pildă: Tatăl Ceresc Se va grăbi să ne întâmpine pe noi, cei ce ne pocăim, ne va îmbrăţişa pe noi, curvarii şi păcătoşii, ne va ierta totul şi va face ospăţ de bucurie.
Deci, să fim asemenea păcătoşilor care se pocăiesc, şi Dumnezeu, Care este Dragostea şi Atotiertarea, ne va deschide braţele Sale. Spre El să năzuiască toate gândurile noastre. Lui să îi închinăm toată viaţa noastră! Amin. 1951
(fragment din Predici la Triod - Sf.Luca al Crimeei)