Raspunsuri duhovnicesti +

[cristiboss56]

Ispita îl folosește pe tot omul. Căci dacă pe un Pavel îl folosește, astupa-se-va toată gura și vinovată va fi lumea înaintea lui Dumnezeu. Nevoitorii sunt ispitiți, ca să-și sporească bogăția lor; cei leneși, ca să se păzească nevătămați; și cei ce dorm, ca să se pregătească de deșteptare; cei depărtați de Dumnezeu, ca să se apropie; cei ce sunt aproape, ca să rămână aproape, cu îndrăzneală; Fiul, care n-are exercitiu (în chivemiseala facerii), nu primește bogăția casei Tatălui Său, ca să se ajute din ea. Deci, de aceea Dumnezeu mai întâi încearcă pe om, și-l ispitește − după aceea, îi arată Harul. Slavă Stăpânului, cela ce prin doctorii amare ne aduce o desfătătoare sănătate.
(Sfantul Isaac Sirul)

[cristiboss56]

Cum îşi poate recăpăta credinţa cineva care şi-a pierdut-o.

Prin rugăciune, prin rugăciune şi răbdare. Este înPateric*o întâmplare. Un ucenic vine la Părintele său şi-i spune: „Avva, urăsc lumea. Simt cum în sufletul meu creşte ura împotriva lumii”. Şi Avva i-a zis: „Du-te în lume şi trăieşte un an de zile acolo!”. S-a dus în lume, s-a întors şi i-a spus: „Urăsc lumea mai mult, pentru că am văzut în ce desfrâu şi păcate trăieşte”. Şi Avva i-a zis: „Du-te în peşteră şi trăieşte un an de zile acolo!”. S-a dus în peşteră, a stat un an de zile şi întorcându-se, i-a spus Avvei: „Şi mai mult urăsc lumea, pentru că stând în peşteră, toate lucrurile mi s-au limpezit şi cugetând la ce se întâmplă în lume, am început să cred că lumea trebuie cu adevărat dispreţuită şi urâtă”. Şi l-a întrebat Avva: „Dar tu de când eşti în mănăstire?”. „De şapte ani”, a răspuns tânărul. Şi Avva a zis: „Uite la el, eu sunt de 30 de ani monah, iar el vrea să ajungă desăvârşirea în şapte ani!”.

Aşadar, nu vă temeţi de faptul că simţiţi că vă pierdeţi credinţa, pentru că acesta e asaltul diavolului. O rugăciune, chiar şi cu buzele, este o rugăciune! Ea este măcar atitudinea trupului, dacă sufletul nu este implicat, dar prin atitudinea trupului să ştiţi că şi sufletul se implică. Aşa cum, să zicem, într-un dans, ritmul şi muzica te fac să intri într-o anumită trepidaţie, tot aşa poziţia trupului şi rugăciunea buzelor trezesc treptat-treptat duhul nostru. Iar Dumnezeu o să dea la un moment dat şi ploaia binefăcătoare a lacrimilor şi o să fiţi fericiţi.

(Părintele Cheorghe Calciu )

[cristiboss56]

"I nainte de a-ţi trimite crucea pe care o duci, Dumnezeu a privit-o cu ochii Săi cei preafrumoşi, a examinat-o cu raţiunea Sa dumnezeiască, a verificat-o cu dreapta Sa neajunsă, a încălzit-o în inima Sa cea plină de iubire, a cântărit-o cu mâinile Sale pline de afecţiune, ca nu cumva să fie mai grea decât o poţi duce. Şi după ce a măsurat curajul tău, a binecuvântat-o şi ţi-a pus-o pe umeri. Deci o poţi duce! Ţine-o bine şi urcă Golgota spre Înviere!”
Sfântul Ierarh Nectarie

[forever...]

În prealabil postat de cristiboss56

"I nainte de a-ţi trimite crucea pe care o duci, Dumnezeu a privit-o cu ochii Săi cei preafrumoşi, a examinat-o cu raţiunea Sa dumnezeiască, a verificat-o cu dreapta Sa neajunsă, a încălzit-o în inima Sa cea plină de iubire, a cântărit-o cu mâinile Sale pline de afecţiune, ca nu cumva să fie mai grea decât o poţi duce. Şi după ce a măsurat curajul tău, a binecuvântat-o şi ţi-a pus-o pe umeri. Deci o poţi duce! Ţine-o bine şi urcă Golgota spre Înviere!”
Sfântul Ierarh Nectarie

Ştiam că acest fragment aparţine părintelui Galeriu... Mai puţin important... Să ne amintim însa să nu fugim de Cruce, fără care nu avem parte de Înviere!

[cristiboss56]

În prealabil postat de forever...

Ştiam că acest fragment aparţine părintelui Galeriu... Mai puţin important... Să ne amintim însa să nu fugim de Cruce, fără care nu avem parte de Înviere!

Probabil ca Părintele a citat acest fragment din cele scrise de Sfântul Nectarie , dar important este cum bine ai spus , "SĂ NU FUGIM DE CRUCE , FĂRĂ DE CARE NU AVEM PARTE DE ÎNVIERE ".
Amin !

[cristiboss56]

Arată-mi postul tău prin lucruri

din “Omilii si cuvantari”
SFANTUL IOAN GURA DE AUR
Prin care, vei zice?
De vei vedea sărac, miluieşte-l; de vei avea vrăşmaş, împacă-te cu el ; de vei vedea pe prietenul tău sporind, nu-l zavistui ; de vei vedea femeie frumoasă, trece-o cu vederea.
Şi nu numai gura să postească, ci şi ochiul, şi auzul şi picioarele, şi mâinile şi toate mădularele trupului nostru.
Să postească mâinile curăţindu-se de răpire şi de lăcomie.
Să postească picioarele, depărtându-se din căile ce duc la priveliştile fărădelegii.
Să postească ochii, învăţându-se să nu caute niciodată la feţe frumoase, nici să iscodească cele străine. Că hrană a ochilor este privirea. Dacă privirea va fi păcătoasă, vatămă postul şi răstoarnă toată mântuirea sufletului, iar de va fi după lege, împodobeşte postul.
Foarte necuviincios este, ca prin post, să ne oprim de bucate şi chiar de cele îngăduite, iar cu ochii să ne înfruptăm şi de cele oprite.
Nu mănânci carne ? Să nu mănânci nici, dar nici cu ochii să nu pofteşti.
Să postească şi auzul. Iar post al auzului este a nu primi grăiri de rău şi clevetiri, că zice: „Auz deşert să nu primeşti”.
Să postească şi gura de cuvinte de ruşine şi de ocară. Că ce folos este când ne depărtăm de carne de pasăre şi de peşte, iar pe fraţi îi mâncăm şi îi muşcăm.
Cel ce grăieşte de rău a mâncat carnea fratelui şi a muşcat trupul vecinului.
Pentru aceasta şi Pavel a îngrozit, zicând : „Iar dacă vă muşcaţi unul pe altul şi vă mâncaţi, vedeţi să nu vă nimiciţi voi între voi” (Galat 5, 15).
Nu ai înfipt dinţii în carne, dar ai înfipt grăirea de rău în suflet, stricând numele cel bun al aproapelui. Nenumărate rele ţi-ai pricinuit şi ţie şi aceluia, şi multor altora. Că şi pe cel ce a auzit l-ai făcut mai rău, clevetind pe aproapele. Şi de va fi păcătos, se face mai trândav, aflându-te tovarăş al păcatului. Iar de va fi cu fapte bune se ridică spre mândrie şi se trufeşte, pentru căderea altora, nălucind lucruri mari pentru sine. Şi pe lângă toate acestea a vătămat obştea Bisericii, că cei ce aud nu clevetesc pe cel ce a greşit, ci ocările lor se îndreaptă asupra tuturor creştinilor.
Nu vei auzi pe cei necredincioşi când zic : Cutare este desfrânat ! Ci lăsând pe ai lor, pe toţi creştinii îi clevetesc. Şi astfel ai adus pricină de a se huil numele lui Dumnezeu. Că precum de vom petrece lăudat, se slăveşte numele lui Dumnezeu, tot aşa de vom petrece în păcate se huleşte şi se ocărăşte numele Lui.
Apoi pe cel ce l-ai clevetit l-ai ruşinat, şi în acest chip mai neruşinat l-ai făcut, vrăşmaş şi pizmiaş făcându-ţi-l. Iar pe tine te-ai făcut vinovat pedepsei, căci ai vorbit lucruri care nu te privesc.
Şi să nu-mi spună cineva că atunci grăiesc de rău când spun minciuni, iar nu când grăiesc adevărul.
Chiar de vei spune adevărul prin clevetire, vei avea vină. Că şi fariseul acela a clevetit pe vameş spunând adevărul, dar aceasta nu l-a îndreptat. Spune-mi oare vameşul nu era vameş şi păcătos ? Arătat este tuturor că da. Dar pentru că fariseul l-a prihănit, a pierdut toate.
Voieşti să îndreptezi pe fratele tău ? Lăcrimează, roagă-te lui Dumnezeu pentru el, ia-l deosebit şi îndeamnă-l, sfătuieşte-l, roagă-l.
Aşa şi Pavel făcea, căci zice : „Mă tem ca nu cumva, venind iarăşi, să mă smerească Dumnezeul meu la voi şi să plâng pe mulţi care au păcătuit înainte şi nu s-au pocăit de necurăţia şi de desfrânarea şi de necumpătarea pe care le-au făcut” (II Cor. 12, 21). Arată dragoste către cel ce a greşit încredinţează-l că, aducându-i aminte de păcat, porţi grijă de el, iar nu-l vădeşti.
Apucă-i picioarele şi sărută-i-le, nu te ruşina dacă voieşti cu adevărat să-l vindeci. Asemenea şi doctorii fac, căci de multe ori roagă şi sărută pe bolnavi, ca să primească doctoria cea mântuitoare. Fă şi tu aşa. Arată preotului rana ; lucrul acesta este a celui ce poartă grijă, a celui ce are milă.
Şi nu numai pe cei ce grăiesc de rău, ci şi pe cei ce aud pe alţii grăind de rău, îi sfătuiesc să-şi astupe urechile şi să urmeze proorocului care zice : „Pe cel ce clevetea în ascuns pe vecinul său, pe acela l-am izgonit” (Ps. 100, 6).
Zi către vecinul tău : De ai pe cineva ca să-l lauzi şi să-l vorbeşti de bine, deschid urechile ca să primesc laudele, iar de voieşti să vorbeşti de rău, închid intrarea cuvintelor, căci nu sufăr să primesc gunoi şi noroi.
Ce dobândă primesc să ştiu că cutare este rău ?
Dimpotrivă, mare vătămare este lucrul acesta şi paguba cea mai de pe urmă.
Zi către vecinul tău : Să purtăm grijă de cele ale noastre, cum vom da seamă de greşalele noastre, iar iscodirea aceasta s-o folosim la viaţa noastră. Ce îndreptare şi iertare vom avea, când pe cele ale noastre niciodată nu le luăm în minte, iar pe cele străine aşa cum de-adinsul le iscodim ? Şi dacă ar trece cineva şi s-ar uita în casa ta, cercetând cele dinlăuntru, face un lucru urât şi plin de ruşine, aşa şi cercetarea celor străine este un lucru al mojiciei celei mai de jos.
Şi lucru de râs este că astfel de viaţă având clevetitorul şi nepurtând grijă de ale sale, când spune cuiva ceva din cele ascunse, îl roagă pe acela şi îl jură ca nimănui să nu mai spună, prin aceasta arătând că a făcut un lucru vrednic de prihană. Şi dacă-l rogi şi-l juri pe acela căruia i-ai spus cuvântul, să nu-l mai spună la altul, dovedit este că nu ai încredere în el şi mai bine era să nu-l fi spus lui. De ţineai cuvântul erai în siguranţă. După ce l-ai vândut, de ce mai porţi de grijă să nu se răspândească. De voieşti să nu iasă cuvântul la altul, nu-l spune la nimeni. Iar după ce ai vândut altuia păzirea cuvântului, de prisos mai juri pe cel căruia i l-ai spus ca să-l păzească.
Dulce este a grăi de rău, vei zice. Cu adevărat dulce este a nu grăi de rău. Cel ce a grăit de rău, este îngrijorat, presupune, se teme, se căleşte, îşi muşcă limba şi tremură ca nu cumva să audă alţii cuvântul şi să-i vină vreo primejdie, pentru că a pricinuit vrajbă.
Iar cel ce ţine cuvântul, este fără de grijă şi cu multă dulceaţă trăieşte, căci zice : „Auzit-ai cuvânt? Să moară la tine” (Înţ. Is. Sirah 19, 10).
Ce înseamnă „să moară la tine” ? Să-l stingi, să-l bagi înlăuntru şi să nu-l laşi să iasă afară, nici puţin măcar. Iar mai bine este să te sileşti ca nici să superi pe cei ce grăiesc de rău pe alţii. Şi dacă vei primi cândva, bagă-l înlăuntru, omoară ceea ce ai auzit, dă uitării, ca să fii asemenea cu cei ce nu au auzit şi cu multă pace şi linişte vei petrece viaţa aceasta.
De vor vedea vorbitorii de rău că ne întoarcem de la ei, vor înceta şi ei acest obicei rău, îşi vor îndrepta greşala şi apoi vor petrece viaţă lăudată, iar pe noi ne vor avea ca pe nişte mântuitori ai lor şi ca pe nişte făcători de bine.
Precum a grăit de bine şi a lăuda este începutul prieteniei, aşa şi vorbirea de rău şi cleveteala este începutul şi pricina vrajbei, a urâciunei şi a nenumărate rele. Nu din altă pricină am căzut în nepurtarea de grijă de cele ale noastre, ci din a iscodi şi a cerceta cele străine. Este cu neputinţă omului grăitor de rău şi iscoditor al vieţilor altora, să poarte grijă vreodată de petrecerea sa. Şi fiindcă toată osârdia lui o cheltuieşte la iscodirea altora, de nevoie este ca toate cele ale lui să rămână fără cercetare şi fără de nici o purtare de grijă.
Plăcut lucru este când toată stăruinţa noastră o cheltuim la purtarea de grijă de cele ale noastre şi la judecata păcatelor noastre. Şi numai astfel vom putea spori, Iar când totdeauna grijeşti de cele străine, când vei purta de grijă de răutăţile tale ?
Deci să fugim, iubiţilor, să fugim de vorbirile de rău, cunoscând că acestea sunt prăpastie diavolească şi pânditură a vicleşugului, diavolesc. Diavolul ne îndeamnă ca să nu purtăm griiă de cele ale noastre pentru ca să ne facem mai cumplite răspunsurile şi învinuirile la înfricoşata judecată. Şi nu numai lucru acesta este cel mai rău, că vom da seamă atunci pentru cele ce am vorbit, ci şi păcatele noastre în acest fel mai grele le facem, lipsindu-ne astfel de orice cuvânt de îndreptare.
Şi cel ce cercetează cu de-amănuntul cele străine, nu va dobândi niciodată iertare.
Nu pentru păcatele sale, numai pentru greşalele noastre ne va hotărâ Dumnezeu pedeapsă, ci şi pentru cele străine, adică când vorbim de rău pe fratele nostru. De aceea a sfătuit Dumnezeu, zicând : „Nu judecaţi, ca să nu fiţi judecaţi” (Mt. 7, 1).
Şi precum omul cel blând, iubitor de semeni şi iertător îşi micşorează păcatele sale, aşa cel mânios, crud şi neiertător îşi măreşte păcatele sale. Deci să izgonim din gura noastră toată grăirea de rău, ştiind că şi cenuşă de vom mânca, nici un folos nu vom dobândi din această aspră petrecere, dacă nu ne vom depărta de acest obicei.
Că nu cele ce intră în gură spurcă pe om, ci cele ce ies. De va mesteca cineva noroi, fiind tu de faţă, oare nu ocărăşti şi cerţi pe cel ce face unele ca acestea ? Fă la fel şi cu grăitorul de rău.
Că mirosul cel urât ce iese din mestecarea noroiului nu împunge aşa tare membrana creierului celor ce aud, precum împunge putoarea păcatelor străine şi viaţa necurată, mâhnind şi tulburând sufletul celor ce aud.
Să ne depărtăm dar, de grăirea de rău, de cuvintele de ocară, de hulă şi nici pe vecinul, nici pe Dumnezeu să nu-L vorbim de rău.
Că mulţi din vorbitorii de rău la atâta turbare au ajuns, încât de la clevetirea semenilor şi-au ridicat limba lor asupra Stăpânului. Şi cât de mare este răul acesta, vedem din lucrurile cele ce acum ne-au ajuns.

[cristiboss56]

Bancurile, de asemenea, sunt vorbire deşartă, căci nu aduc niciun folos. Este un râs zadarnic, fără vreo bucurie duhovnicească. Râsul în hohote şi nepăsarea apar atunci când în suflet nu există frica de Dumnezeu.
(Cuviosul Paisie Aghioritul )