Ma gandesc sa devin calugar

[florin.oltean75]

În prealabil postat de cristi190

Deoarece i-am gresit enorm de mult lui Dumnezeu, prin faptul ca am facut lucruri nu tocmai placute Lui si cel mai grav ca am hulit impotriva Duhului Sfant m-am gandit sa ma spovedesc(nu am facut asta niciodata, spre rusinea mea) si sa-i cer sfaturi duhovnicului cu privire la monahie. Pur si simplu cred ca asta ar fi rostul meu in viata, alaturi de a fi un misionar(deoarece de mult mi-as dori asta); pur si simplu nu m-as regasi in niciun domeniu "lumesc".
Intrebarile mele sunt:
● Pot "testa" viata la manastire? Adica sa ma duc la o manastire si sa stau acolo o perioada de timp pentru a vedea daca pot rezista la asa ceva?
● Dat fiind faptul ca nu stiu la ce sa ma astept de la rudele mele/familie daca le-as spune intentia mea, cert este ca imi vor tine morala zile intregi : "te-am crescut ca sa pleci la manastire", "la batranete cine ne va sprijini?", "ce le vom spune prietenilor daca vei pleca?", "cum ne va primi restul lumii?", "la manastire se duc cei cu probleme de natura emotionala mai mult, ori si tu ai asa ceva?", cum ar trebui sa ii abordez? Eu NU am nicio "problema" de mai sus, pur si simplu asa sunt eu, indreptat spre cunoasterea Dumnezeului.
Orice sfat/parere m-ar ajuta. Multumesc!

Calugaria este cea mai nobila lucrare din toate, cea mai rationala optiune.

Calugaria, intr-un sens profund, nu inseamna intrarea intr-o manastire sau retragerea intr-o pestera.

Calugaria inseamna, de fapt, apropierea eului propriu de focul eului Lui Dumnezeu.

Acest proces de apropriere este esenta calugariei.

Poate fi initiat oriunde, atat in manastire cat si in lume - nu depinde de o locatie anume.

Chiar daca ritmul imbunatatirii duhovnicesti este mai lent in lume decat in manastire (din cauza distragerilor), fiecare treapta urcata este mai bine testata prin felurite ispite.

In lume poate fi verificata mai eficient calitatea intelepciunii si dragostei dobandite.

In manastire se poate cadea mai usor in tot felul de inchipuiri, iar virtutile nu sunt calite in experienta coliziunilor cu viata cotidiana.

Fiecare mediu are avantajele si dezavantajele lui.

Ramane sa reflectezi ce cale ti se potriveste.

Sa te rogi sa afli indrumare de Sus si sa rabzi deocamdata cele lumesti.

Nu uita, calugaria in lume este la fel de frumoasa ca si calugaria in manastire.

[Copacel]

Pai daca calugaria se poate face oriunde atunci care mai este rolul
manastirii ?

[florin.oltean75]

În prealabil postat de Copacel

Pai daca calugaria se poate face oriunde atunci care mai este rolul
manastirii ?

Manastirea este ca un incubator pentru cel ce aspira sa se nasca a doua oara.

Lumea este un mediu mai neprielnic.

Manastirea impune un ritm spiritual, o disciplina, mai multa liniste si o expunere mai prelungita la simboluri, stimuli spirituali si invatatura customizata pe profilul calugarului (prin duhovnic).

Este mai dificil sa privesti intreaga lume care te inconjoara ca o manastire, insa nu imposibil.

[Copacel]

În prealabil postat de florin.oltean75

Manastirea este ca un incubator pentru cel ce aspira sa se nasca a doua oara.
.

Pai de ce sa plece in lume daca s-a nascut "a doua oara" ?

[cristi190]

În prealabil postat de florin.oltean75

Nu uita, calugaria in lume este la fel de frumoasa ca si calugaria in manastire.

Mie nu prea mi se pare, pentru ca in lume cred ca mi se pun mai multe piedici decat la manastire.

[Copacel]

În prealabil postat de cristi190

pentru ca in lume cred ca mi se pun mai multe piedici decat la manastire.

Eu zic sa faci niscaiva munca de cercetare.De exemplu ia patericul (fie Egiptean, fie cel Romanesc, Atonit, etc) sa vezi cam ce te asteapta inainte.

[AlinB]

În prealabil postat de cristi190

Mie nu prea mi se pare, pentru ca in lume cred ca mi se pun mai multe piedici decat la manastire.

Adevarat dar tu vrei sa zbori cand nici macar nu te-ai dat jos din pat.

[florin.oltean75]

În prealabil postat de cristi190

Mie nu prea mi se pare, pentru ca in lume cred ca mi se pun mai multe piedici decat la manastire.

Este valabil pentru fiecare dintre noi, cei care nu suntem calugari. Zgomotul lumii ne asurzeste, ne deranjeaza.

Viforul indatoririlor de tot felul ne racesc si ne fac sa traim lumeste, in afara inimii.

Este dificil sa retragem mintea in adancul inimii, sa privim lumea din interiorul cetatii.

Ideal ar fi ca numai dupa ce birui toate cele cate te supara in lume, prin harul Lui Dumnezeu, sa incerci sa birui si ispitele unei vieti retrase.

Dumnezeu sa te ajute si sa te indrume, asa cum este mai bine pentru tine!

[AlinB]

Fals, e glasul diavolului pentru cei care simt o chemare spre calugarie.

Lupta cu ispitiele din lume dureaza o viata, nu exista nici un moment final, asa cum nici in calugarie nu exista, pana la moarte.