Împotriva EREZIILOR NEO-PROTESTANTE - Cuvântul al II-lea - ICOANELE

[Igor_Paslusnik]

În prealabil postat de AlinB

Cum plangi metaforic??

As vrea si o acoperire din Sf. Scriptura pentru asta.

Vrei, nu ? De vrut e uşor, să îţi pună altu mură-n gură.

Dar ai pus tu mânuţa ta să cauţi singurel în Biblie ? Este şi Biblie digitală, cu modul de căutare. Eşti comod nevoie mare, şi aduci sminteală, fiindcă ereticii, aud necredinţa noastră, care e devenit demult glasul plăcerilor minţii lor, şi în întuneric fiind, se pun să-şi strige plăcerile, scuipând otravă către noi şi adunându-şi osândă la iadul ce îl vor moşteni.

"Vă rătăciţi neştiind Scripturile, nici puterea lui Dumnezeu." (Matei 22, 29)

Iată, deci, mura-n gură:

1. "Bucuraţi-vă cu cei ce se bucură; plângeţi cu cei ce plâng." - (Romani 12, 15)
Deci dacă Sfinţii din ceruri, am dovedit din Biblie, că se bucură pentru întoarcerea unui păcătos, deci ei Sfinţii bucurându-se cu cei ce se bucură în pocăinţă, oare nu plâng cu cei ce plâng?
Da, plâng cu cei ce plâng, dar plânsul Sfinţilor nu sunt lacrimi ca ale noastre, ci fiind în prezenţa lui Dumnezeu, se întorc cu rugăciuni fierbinţi către Dumnezeu, rugându-se pentru cel ce plânge şi cel ce caută pe Dumnezeu, mai ales când acela cere ajutorul şi rugăciunile acelui Sfânt, oricare dintre Sfinţii şi Casnicii lui Dumnezeu, neîntârziat se va ruga pentru acela care cere de la acel Sfânt şi Prieten al Domnului, care locuieşte veşnic în Casa Domnului şi Împărăţia Cerurilor, acei Sfinţi care vor judeca lumea şi Sfinţii vor judeca şi pe îngeri (I Corinteni 6, 2-3). Deci "să stăm bine, să luăm aminte, Sfintele Sfinţilor" (Liturghie).

2. "Şi cei ce plâng să fie ca şi cum n-ar plânge" (I Corinteni 7, 30)
Cei ce plâng, ca şi cum nu plâng. Deci plângerea Sfinţilor din ceruri, nu e ca plângerea noastră, cu lacrimi din răutate, sau din neînţelegere şi slăbiciune, ci e plâns al fierbinţelii rugăciunii lor.

3. "să plâng pe mulţi care au păcătuit înainte şi nu s-au pocăit de necurăţia şi de desfrânarea şi de necumpătarea pe care le-au făcut." (II Corinteni 12, 21)
Adică să plângă Pavel pentru cei care nu-şi plâng păcatele, să le pocăiască prin plâns, plânge în locul celor care nu plâng, până vor ajunge să plângă şi ei.
Căci cine păcătuieşte, trebuie să se pocăiască apoi de necurăţia şi desfrânarea şi necumpătarea pe care le-a făcut, dar iată, spune: "care au păcătuit înainte şi nu s-au pocăit", deci ce-i cu ei? Pe aceia îi plânge Pavel. Plânge pentru ei, ca să le de-a lor Dumnezeu plânsul cel de pocăinţă, spre înnoirea omului, a minţii, a fiinţei lor.

4. Dacă Hristos Cuvântul, Fiu şi Dumnezeu, a plâns pentru Lazăr, prietenul Lui, şi Iisus a plâns pentru Ierusalim, oare nu plânge pentru omenire?
Şi dacă Hristos plânge pentru omenire, Sfinţii, care prin El sunt vii în Împărăţia Cerurilor, începând cu tâlharul de pe Cruce, oare nu plâng şi ei pentru omenirea care nu se pocăieşte? Ba da plâng, dar plânsul lor, e altul, a lui Hristos, Dumnezeu fiind, plânsul Lui în Ceruri, sunt împreună lucrarea neîntreruptă, cu focul dragostei faţă de noi, în Sfânta Treime, şi a Sfinţilor, de rugăciunile cele care mută munţii păcatelor noastre, de mântuire a omenirii, care acestea sunt peste mintea noastră de înţelegere.

5. "mă voi plânge întru amărăciunea inimii mele." (Iov 7, 11)
Iată plânsul cel fără lacrimi, plânsul inimii. Plânsul care îl au şi Sfinţii în ceruri, făcând rugăciune din inima lor, în care locuieşte Hristos, care a stat la uşa inimii lor şi a bătut şi ei L-au primit şi s-au îndumnezeit şi s-au mântuit, acela este plânsul inimii lor.

6. "Cine te va plânge? (...) Cine te va mângâia?" (Isaia 51, 19)
La fel cum Pavel îi plângea pe cei care nu plângeau spre pocăinţa lor, şi căuta să-i mângâie, rugându-se îi plângea, la fel şi noi trebuie să îi plângem pe cei nepocăiţi, păgâni, atei, eretici, să ne rugăm pentru ei cu lacrimi, şi în neputinţele şi păcatele noastre, să ne plângem păcatele în aşternutul patului nostru, sau la fiecare răsărit de soare, ca să biruim şi să cerem rugăciunile Sfinţilor, căci pe lângă lacrimile noastre puţine şi neputincioase către Dumnezeu, Sfinţii ne plâng şi ne mângâie cu sfintele lor rugăciuni către Hristos Dumnezeu.

7. "Va plânge de aceasta pământul" (Ieremia 4, 28)
Iată pământul plânge ca o fiinţă vie, la fel cum cerurile vorbesc, căci "cerurile spun slava lui Dumnezeu" (Psalmii 18, 1) la fel cum şi corbii vorbesc şi se roagă lui Dumnezeu: "Celui ce dă animalelor hrana lor şi puilor de corb, care Îl cheamă pe El." (Psalmii 146, 9) dacă corbii vorbesc, asemenea şi toate animalele vorbesc şi se roagă lui Dumnezeu. La fel cum şi viţa de vie a Domnului plânge înaintea Domnului (Ieremia 12, 10-11) şi apoi El, Însuşi Dumnezeu plânge după via Lui: "Şi te voi plânge pe tine, vie din Sibma" (Ieremia 48, 32)
Şi dacă acestea care în aparenţă nu sunt vii, iată sunt vii, căci nimic din ce crează Dumnezeu nu este mort, ci este viu, deci dacă pământul plânge pentru pustiirea unei ţări, la fel şi Sfinţii, din Împărăţia Cerurilor, cum se bucură pentru întoarcerea unui păcătos la pocăinţă, la fel ei plâng, pentru pustiirea noastră de har, pentru păcatele noastre, cu plângerea rugăciunilor lor fierbinţi, cele mai presus de grăire.

8. "Nu te întoarce de la cei ce plâng, şi întristează-te cu cei întristaţi." - (Isus Sirah 7, 36)
Oare Sfinţii se întorc de la cei ce plâng? Oare nu se întristează cu cei întristaţi? Cu adevărat se întristează cu cel întristat şi plâng cu cei ce plâng şi îi mângâie cu rugăciunile lor către Dumnezeu, care vede inimile tuturor.

9. "Iar dacă nu ascultaţi acestea, atunci sufletul meu va plânge în locuri tainice mândria voastră" (Ieremia 13, 17)
Sufletele plâng, ne spune Duhul Sfânt.
La fel şi Sfinţii din Ceruri plâng pentru noi, pentru mândria noastră, neascultarea noastră, şi nepocăinţa noastră. Plâng sufletele lor, fără lacrimi, ci cu plânsul cel mai dureros decât cel cu lacrimi, care este plânsul dragostei, dragostea care nu cade niciodată.

Ajung aceste exemple... Ele sunt în total, mult peste 100 de versete, care arată transmit direct sau indirect plângerea cea de multe feluri, ale Sfinţilor lui Dumnezeu.

"Cine are urechi de auzit, să audă." şi să vă fie spre mântuire.

[GMihai]

Ei, vezi, Aline, cum se face ? Iei textul biblic, dai un search după cuvântul "plâns", şi după aia iei de-a valma versetele unde ai găsit cuvântul respectiv şi le interpretezi după ureche şi după concluzia prestabilită.

În felul acesta, cu Biblia se poate demonstra orice.

Emiliane, dar versetul în care scrie că "se poate plânge metaforic", l-ai găsit ? Că de fapt asta întrebase Alin.

[AlinB]

În prealabil postat de GMihai

Ei, vezi, Aline, cum se face ? Iei textul biblic, dai un search după cuvântul "plâns", şi după aia iei de-a valma versetele unde ai găsit cuvântul respectiv şi le interpretezi după ureche şi după concluzia prestabilită.

În felul acesta, cu Biblia se poate demonstra orice.

Emiliane, dar versetul în care scrie că "se poate plânge metaforic", l-ai găsit ? Că de fapt asta întrebase Alin.

Stai linistit, nu e omul dialogului.

Normal ca versetele sunt rupte din context, aseamnea oricarui sectar.

Nicaieri nu se spune ca e vorba de Sfintii care au ajuns in Rai.

[Igor_Paslusnik]

Alin, teologia ta e protestantă.

Din ce scrii, văd că ai citit foarte puţini Sfinţi Părinţi, poate nici o carte, cap-coadă, scrisă de un Sfânt. Poate Sfântul Ioan Gură de Aur, care are 27 de volume (atât ştiu eu) traduse în limba română. Nu ai citit nici un volum.

Din ce scrii, văd că citeşti foarte puţin din Biblie, poate deschizi Biblia o dată pe săptămână, 2 minute. Să nu fie aşa. Din ce scrii, ţii foarte rar şi foarte greu post şi nu faci metanii. Iartă-mă, nu vreau să te smintesc. Îmi doresc să mă înşel. Dar Dumnezeu ştie situaţia ta, nu eu.

Teologia ortodoxă, e în afara spaţiului, e adâncă şi înaltă, foarte adâncă, foarte înaltă, nu are sfârşit, fiind din Dumnezeu.
Şi e veşnic proaspătă, actuală şi accesibilă. Mai ales prin nevoinţă.

Despre plângerea Sfinţilor, ce am scris eu, nu-i nici 0,1% din cât ar fi trebuit să scriu, şi regret mult, dar fiind pe forum, spaţiu virtual foarte limitat, sunt nevoit să comprim ideile, să fie puţin de citit, şi să fie uşor.

Pe cine i-am smintit, îmi cer iertare, dar vă mărturisesc: am scris Adevărul, nimic sectar, nimic eretic, fiind cu adevărat, deschis la dialog şi omul dialogului, cum fiecare creştin ar trebui să fie. Dialog prin argumente, construit cu bun simţ, pe temelia Hristos.
Dar pentru că fiind din lumina Sfinţilor Părinţi, ce am scris, şi nu se poate contrazice şi inima noastră ştie şi simte asta, cine e departe de acel duh patristic, dogmatic şi ortodox, simte repulsie faţă de ce am scris, nefiind antrenat, nu poate mânca carne, ci lapte, fiind mic.

Nu condamn pe nimeni, fiecare va da socoteală, pentru ce-i în inima lui, ce spune, ce scrie, ce face, în ce duh face, fiecare cât iubeşte, când şi pe cine şi cât urăşte, când şi pe cine.

Vă îmbrăţişez pe toţi, în Domnul. Iertaţi-mă.

Hristos în mijlocul nostru.

[AlinB]

În prealabil postat de Igor_Paslusnik

Alin, teologia ta e protestantă.

Ce usor e sa vorbesti ca unul care a "citit" carti prin google image search si Sf. Scriptura prin cautari de cuvinte si citate aruncate aiurea, afara din context ca orice sectar de rand - te-ai dat singur de gol.

Ca ar trebui noi sa credem ca esti mai destept de atat, eu zic "pas", contrar a ceea ce tu crezi cand iti repeti discursurile in oglinda, esti subtirel tare.

Luasei o pauza de la forum o perioada, aveam mare nadejde ca esti sub niscai terapie care da rezultate, dar se pare ca m-am inselat ori ai cazut iar.

În prealabil postat de Igor_Paslusnik

Vrei, nu ? De vrut e uşor, să îţi pună altu mură-n gură.

Dar ai pus tu mânuţa ta să cauţi singurel în Biblie ? Este şi Biblie digitală, cu modul de căutare. Eşti comod nevoie mare, şi aduci sminteală, fiindcă ereticii, aud necredinţa noastră, care e devenit demult glasul plăcerilor minţii lor, şi în întuneric fiind, se pun să-şi strige plăcerile, scuipând otravă către noi şi adunându-şi osândă la iadul ce îl vor moşteni.

"Vă rătăciţi neştiind Scripturile, nici puterea lui Dumnezeu." (Matei 22, 29)

Iată, deci, mura-n gură:

1. "Bucuraţi-vă cu cei ce se bucură; plângeţi cu cei ce plâng." - (Romani 12, 15)
Deci dacă Sfinţii din ceruri, am dovedit din Biblie, că se bucură pentru întoarcerea unui păcătos, deci ei Sfinţii bucurându-se cu cei ce se bucură în pocăinţă, oare nu plâng cu cei ce plâng?
Da, plâng cu cei ce plâng, dar plânsul Sfinţilor nu sunt lacrimi ca ale noastre, ci fiind în prezenţa lui Dumnezeu, se întorc cu rugăciuni fierbinţi către Dumnezeu, rugându-se pentru cel ce plânge şi cel ce caută pe Dumnezeu, mai ales când acela cere ajutorul şi rugăciunile acelui Sfânt, oricare dintre Sfinţii şi Casnicii lui Dumnezeu, neîntârziat se va ruga pentru acela care cere de la acel Sfânt şi Prieten al Domnului, care locuieşte veşnic în Casa Domnului şi Împărăţia Cerurilor, acei Sfinţi care vor judeca lumea şi Sfinţii vor judeca şi pe îngeri (I Corinteni 6, 2-3). Deci "să stăm bine, să luăm aminte, Sfintele Sfinţilor" (Liturghie).

2. "Şi cei ce plâng să fie ca şi cum n-ar plânge" (I Corinteni 7, 30)
Cei ce plâng, ca şi cum nu plâng. Deci plângerea Sfinţilor din ceruri, nu e ca plângerea noastră, cu lacrimi din răutate, sau din neînţelegere şi slăbiciune, ci e plâns al fierbinţelii rugăciunii lor.

3. "să plâng pe mulţi care au păcătuit înainte şi nu s-au pocăit de necurăţia şi de desfrânarea şi de necumpătarea pe care le-au făcut." (II Corinteni 12, 21)
Adică să plângă Pavel pentru cei care nu-şi plâng păcatele, să le pocăiască prin plâns, plânge în locul celor care nu plâng, până vor ajunge să plângă şi ei.
Căci cine păcătuieşte, trebuie să se pocăiască apoi de necurăţia şi desfrânarea şi necumpătarea pe care le-a făcut, dar iată, spune: "care au păcătuit înainte şi nu s-au pocăit", deci ce-i cu ei? Pe aceia îi plânge Pavel. Plânge pentru ei, ca să le de-a lor Dumnezeu plânsul cel de pocăinţă, spre înnoirea omului, a minţii, a fiinţei lor.

4. Dacă Hristos Cuvântul, Fiu şi Dumnezeu, a plâns pentru Lazăr, prietenul Lui, şi Iisus a plâns pentru Ierusalim, oare nu plânge pentru omenire?
Şi dacă Hristos plânge pentru omenire, Sfinţii, care prin El sunt vii în Împărăţia Cerurilor, începând cu tâlharul de pe Cruce, oare nu plâng şi ei pentru omenirea care nu se pocăieşte? Ba da plâng, dar plânsul lor, e altul, a lui Hristos, Dumnezeu fiind, plânsul Lui în Ceruri, sunt împreună lucrarea neîntreruptă, cu focul dragostei faţă de noi, în Sfânta Treime, şi a Sfinţilor, de rugăciunile cele care mută munţii păcatelor noastre, de mântuire a omenirii, care acestea sunt peste mintea noastră de înţelegere.

5. "mă voi plânge întru amărăciunea inimii mele." (Iov 7, 11)
Iată plânsul cel fără lacrimi, plânsul inimii. Plânsul care îl au şi Sfinţii în ceruri, făcând rugăciune din inima lor, în care locuieşte Hristos, care a stat la uşa inimii lor şi a bătut şi ei L-au primit şi s-au îndumnezeit şi s-au mântuit, acela este plânsul inimii lor.

6. "Cine te va plânge? (...) Cine te va mângâia?" (Isaia 51, 19)
La fel cum Pavel îi plângea pe cei care nu plângeau spre pocăinţa lor, şi căuta să-i mângâie, rugându-se îi plângea, la fel şi noi trebuie să îi plângem pe cei nepocăiţi, păgâni, atei, eretici, să ne rugăm pentru ei cu lacrimi, şi în neputinţele şi păcatele noastre, să ne plângem păcatele în aşternutul patului nostru, sau la fiecare răsărit de soare, ca să biruim şi să cerem rugăciunile Sfinţilor, căci pe lângă lacrimile noastre puţine şi neputincioase către Dumnezeu, Sfinţii ne plâng şi ne mângâie cu sfintele lor rugăciuni către Hristos Dumnezeu.

7. "Va plânge de aceasta pământul" (Ieremia 4, 28)
Iată pământul plânge ca o fiinţă vie, la fel cum cerurile vorbesc, căci "cerurile spun slava lui Dumnezeu" (Psalmii 18, 1) la fel cum şi corbii vorbesc şi se roagă lui Dumnezeu: "Celui ce dă animalelor hrana lor şi puilor de corb, care Îl cheamă pe El." (Psalmii 146, 9) dacă corbii vorbesc, asemenea şi toate animalele vorbesc şi se roagă lui Dumnezeu. La fel cum şi viţa de vie a Domnului plânge înaintea Domnului (Ieremia 12, 10-11) şi apoi El, Însuşi Dumnezeu plânge după via Lui: "Şi te voi plânge pe tine, vie din Sibma" (Ieremia 48, 32)
Şi dacă acestea care în aparenţă nu sunt vii, iată sunt vii, căci nimic din ce crează Dumnezeu nu este mort, ci este viu, deci dacă pământul plânge pentru pustiirea unei ţări, la fel şi Sfinţii, din Împărăţia Cerurilor, cum se bucură pentru întoarcerea unui păcătos la pocăinţă, la fel ei plâng, pentru pustiirea noastră de har, pentru păcatele noastre, cu plângerea rugăciunilor lor fierbinţi, cele mai presus de grăire.

8. "Nu te întoarce de la cei ce plâng, şi întristează-te cu cei întristaţi." - (Isus Sirah 7, 36)
Oare Sfinţii se întorc de la cei ce plâng? Oare nu se întristează cu cei întristaţi? Cu adevărat se întristează cu cel întristat şi plâng cu cei ce plâng şi îi mângâie cu rugăciunile lor către Dumnezeu, care vede inimile tuturor.

9. "Iar dacă nu ascultaţi acestea, atunci sufletul meu va plânge în locuri tainice mândria voastră" (Ieremia 13, 17)
Sufletele plâng, ne spune Duhul Sfânt.
La fel şi Sfinţii din Ceruri plâng pentru noi, pentru mândria noastră, neascultarea noastră, şi nepocăinţa noastră. Plâng sufletele lor, fără lacrimi, ci cu plânsul cel mai dureros decât cel cu lacrimi, care este plânsul dragostei, dragostea care nu cade niciodată.

Ajung aceste exemple... Ele sunt în total, mult peste 100 de versete, care arată transmit direct sau indirect plângerea cea de multe feluri, ale Sfinţilor lui Dumnezeu.

"Cine are urechi de auzit, să audă." şi să vă fie spre mântuire.

No, s-a plans.
Ce sef de secta apocaliptica din Midwest ai fi fost tu, Igore....

[Igor_Paslusnik]

În prealabil postat de DragosP

Bravo. Vrei un măr?

Dragoş, hai să ne smerim.
Dacă vezi că atâta poate, şi atâta vrea, lasă-l în mila Domnului, că ori îi ajutăm concret, cu rugăciune şi jertfă şi dragoste, ori dacă nu putem, tăcem şi ne rugăm pentru ei.

În prealabil postat de The Willful One

No, s-a plans.
Ce sef de secta apocaliptica din Midwest ai fi fost tu, Igore....

Dumnezeu să te ierte, să te ajute şi să te întărească în căutarea ta.

[DragosP]

Bun, deci doo mere: avocatu și biologu.
Altcineva?

[Igor_Paslusnik]

În prealabil postat de centesimusvicesimusoctavus

Dragi forumisti sectanti, rătăciti si drepthulitori... lăsati sfintii de ipsos să-si plângă păcatele, iar pe cei de lemn spălat de ploi să plângă când se taie ceapa pe ei si încercati să aflati(vorba colegului Alin) o acoperire din Sf. Scriptură pentru reprezentările în scop de închinare si slujire.

În prealabil postat de centesimusvicesimusoctavus

Dacă Sfânta Scriptură e o completare a Sfintei Traditii (si nu invers cum ati postulat până acum), cum explici absenta oricărei referiri la icoane în cele peste 1.000 de pagini ale ei?

Sfinţii de ipsos, care-şi plâng păcatele, spui?
Lemn spălat de ploi, spui?
Acoperire din Sfânta Scriptură, spui?

Creştinii, ortodocşii, nu sunt sectanţi, nici rătăciţi, nici hulitori, drepţi sau strâmbi, frăţior în suferinţă.

- Oare, şarpele de aramă, în care era Duhul Sfânt şi era făcător de minuni, e de ipsos? Nu, e de aramă, despre el ce spui?
E chip cioplit şi idol, sau nu? Ca şi Sfintele Icoane, nu?
Se închinau şarpelui de aramă?
Nuuu, stăteau în poziţie de drepţi când îi muşca şerpii de picioare şi se răspândea veninul prin corpul lor. Drepţi ! Nu ?

- Toiagul lui Moise, cu care a lovit stânca şi a ieşit apă, e chip cioplit?
Idol?
E lemn spălat de ploi, nu?
Acel lemn, toiagul, care se transforma în şarpe, când era aruncat la pământ.
Deci?
Sau toiagul lui Aaron, care odrăsli-se şi înmuguri-se, şi a făcut migdale, fără să aibe rădăcină, spune Scriptura.
Ăla ce-i?
E chip cioplit? Sau idol, sau lemn spălat de ploi?
Este sau nu este Duhul Sfânt în el?
Ca în Sfintele Icoane, nu? Care sunt idoli şi chip cioplit, nu?

Nu era toiagul lui Aaron, cu tablele legii, cu năstrapa de aur în Chivotul Legii? Nu se închinau Chivotului Legii? Defapt lui Dumnezeu care era prezent în Chivotul legii şi fiecare obiect de acolo. Dar prin acele obiecte pline de Duhul Sfânt, nu se închinau fără acelea. La fel şi în Sfintele Icoane este Dumnezeu şi noi ne închinăm lui Dumnezeu din Sfintele Icoane, căci ştim şi simţim că sunt pline de Duhul Sfânt şi primim har când le atingem şi când ne rugăm Duhului Sfânt din ele.

- Sau Sfântul Chivotul Legii, cu heruvimii de aur de pe capac şi heruvimii ţeşuţi în covoare şi în perdele, în cort şi în templu?
Acelea ce sunt?
Chip cioplit, sau idoli? Care? Păi aveau asemănare cu câte sunt în cer, şi porunca a 2-a spune să nu-ţi faci nicio asemănare din câte sunt în cer, nici să i te închini ei.

- Dar prosoapele cu care s-a şters de transpiraţie Sfântul Apostol Pavel, şi care erau puse peste bolnavi şi se vindecau?
Acelea nu sunt cumva idol şi chip cioplit? Ca şi Sfintele icoane, nu?

- Sau umbrele, Duhul Sfânt care era în umbre! Şi trecând umbrele peste cei bolnavi se vindecau.
Dacă Duhul Sfânt stă în umbre, nu stă şi în Sfintele Icoane, ale lui Hristos, a Maicii Sale, a Sfinţilor, ei toţi care sunt prea plini de Duhul Sfânt?

Vrei versete din Biblie?
Spui că are peste 1000 de pagini şi nicio mărturie despre Sfintele Icoane?

Poţi să denigrezi şi să huleşti atât de mult atâtea zeci de versete care arată obiectele în care se sălăşluieşte Duhul Sfânt?

Sau ţi-e ciudă că stă în obiecte şi voi respingeţi obiectele?
Le respingeţi că aşa vă învaţă demonii, hristoşii-demoni mincinoşi.
Creştinismul nu e de vină că voi nu vă mântuiţi. Hristos vă tot strigă, iată şi acum în chiar minuntul aceste, prin nevrednicele mele rânduri.
Efectiv nu-i de vină creştinismul pentru neroziile spuse de eretici. Asta e. Ai să vezi la Judecată.
Sfinţii vor judeca lumea, ştii asta, nu?
Şi pe îngeri, tot Sfinţii îi vor judeca...

Ce nu acceptă protestantismul, e că Biblia e plină de Obiecte-Simbol, prin care Duhul Sfânt Dumnezeu lucrează.
E din Biblie şi tot nu acceptă, fiindcă sunt legaţi.

Nu se poate fără obiecte de cult, fără obiecte simbol, fără veşminte preoţeşti de slujire, că Dumnezeu trebuie cinstit, că nu îi slujeşti în costum şi cravată, cu acelaşi costum cu care mergi şi la supermarket. Dumnezeu vrea rugăciuni speciale, jertfă, de animale în vechiul testament la nedesăvârţirea legii, şi jertfă de nevoinţă, de post şi rugăciune, de milostenie, de virtuţi, în noul testament, la desăvârşirea legii.

Sfântul Apostol Pavel, precum ştim deja, avea veşminte, haine speciale de slujire, când făcea slujbele şi cărţi de slujire, din care citea rugăciunile, că scris este:
"Când vei veni, adu-mi felonul pe care l-am lăsat în Troada, la Carp, precum şi cărţile, mai ales pergamentele." - II Timotei 4, 13.

Sau când facem colivă, crezi că mortul mai mănâncă coliva ce o facem noi?
Din nou, e un obiect-simbol, precum am amintit mai sus, precum a fost în Biserică, din secolul I, până azi.
Grâu fiert şi miere, aşa se face coliva.
Întâmplător?
Nicidecum.
De ce grâu şi nu orez, sau orz, sau hrişcă, sau altele?
Pentru că Hristos e Pâinea Vieţii.
Însuşi Hristos ne învaţă simbolicul (care uneşte) şi nu diabolicul (care desparte) care ne învaţă demonii.

Grâul fiert, adică grâul care nu poate aduce rodul cel mult până nu moare în pământ, Pâinea Vieţii, deci simbolizează omul care a adus rodul în Hristos, pentru asta ne şi rugăm la rugăciunile de pomenirea celor adormiţi întru nădejdea învierii şi ne rugăm pentru mântuirea lui. Şi mierea cea dulce, pentru că ne rugăm şi credem că a ajuns la dulceaţa vieţii veşnice.
Amin.

Asta-i Biserica şi creştinismul. Comuniune. Vie. Reală. Împărăţia Cerurilor e Biserica. Care este una, aceaşi, văzută pe pământ şi nevăzută în Ceruri.

Nu cum e în protestantism: io' şi Jesus (Gizăs) restul nu contează, dă-i în colo'. Împărăţia Cerurilor şi cei de acolo, contează foarte mult, fiindcă acolo vom ajunge. La ei, cei de acolo. Dacă nu avem o legătură vie cu ei, să trăim cu ei, încă de aici, ce răsplată avem pretenţii să primim, să fim cu ei, nu o zi două, ci în veşnicie, nu?

Oare vom suporta să-l vedem pe Sfântul Ioan Gură de Aur, de exmplu, să trăim alături de el, veşnic, când noi îl hulim, îl batjocorim, sau dacă spunem că suntem neutri?
Vom putea să-l vedem toată veşnicia, fără de timp, pe Sfântul Vasile cel Mare, când noi nu i-am citit viaţa, nu ştim nimic despre el, şi despre luptele lui?
Sau Sfântul Grigorie Palama, Sfântul Ignatie Briancianinov, Sfântul Marcu al Efesului, Sfântul Fotie cel Mare sau alţii, în Hristos?

Păi ce hristos e ăla care nu vrea să ne cunoaştem fraţii, Sfinţii, care alături de el fiind, de hristosul ăla, în Împărăţia Cerurilor, se bucură şi se întristează pentru noi, ca şi hristosul ăla, nu?
Păi atunci, ăla nu-i Hristos, e hristos-mincinos.

Hristos Cel Adevărat şi viu, îi pune la masă pe cei ai lui, la nunta Mirelui cu Biserica Sa, îi lasă să stea pe tronul slavei Sale, să domnească cu El, îi proslăveşte cu slava Lui, le dă să judece lumea şi pe îngeri, şi multe altele, care spune Scriptura că fac Sfinţii din Ceruri.

Şi noi?

În mândria noastră ce spunem? Ah, lasă Sfinţii din ceruri, că nu avem treabă cu ei. Nu-i asta cea mai mare nebunie? Este. E înşelare demonică de niştre proporţii uriaşe. Să-i biruie Domnul.

Sfinţii, prin Sfintele Icoane, sunt prezenţi alături de noi? Da, sunt.
Le cerem în ajutor sfintele rugăciuni?
Cerem. De ce?
Fiindcă "mult poate rugăciunea stăruitoare a dreptului." - Iacov 5, 16.
Suntem noi drepţii ăia?
Păi dacă Pavel spune despre el că e "cel dintâi păcătos" - I Timotei 1, 15, ...deci cel dintâi, cel mai mare păcătos... Pavel... ? Doamne...
Atunci dacă Pavel spune asta, eu ce sunt?
Sunt eu dreptul ăla care mult poate rugăciunea mea înaintea Domnului?

Nu !
Sunt o spurcăciune, o lepră de om, o canalie, vrednic de iad, rahat sunt şi nu merit absolut nimic. De aceea cer rugăciunile Sfinţilor.
Deci Sfinţii sunt acei drepţi, nu eu.

Sfinţii, casnicii lui Dumnezeu, cei ce stau la masă cu EL Însuşi ! Cu Sfânta Treime !
Şi trăiesc evenimentele omenirii, cu Hristos Însuşi.
Ei să se roage pentru noi, ne aşteaptă pocăinţa noastră.
Ne respectă libertatea noastră şi când noi, în libertatea noastră alergăm la ei, întro singură secundă şi ei sunt lângă noi şi ne îmbrăţişează.
Prin ei, noi suntem în Biserică.

Fără ei, suntem înafara Bisericii, străini de Hristos, fii risipitori.
Şi ei sunt cei care ne întăresc şi ne dau harul Domnului nostru Iisus Hristos, şi dragostea lui Dumnezeu Tatăl şi împărtăşirea Duhului Sfânt, cum spune Pavel. Şi prin el, iată, din nou, prin Sfinţii Lui, spune Duhul Sfânt.
Că "mult poate rugăciunea stăruitoare a dreptului." - Iacov 5, 16."

Iată deci, am mărturisit şi am dovedit din noi, cu mila Domnului:

Icoanele nu pot fi nici idoli, nici chip cioplit, sunt Sfinte prin Duhul Sfânt care este în ele, acelaşi Duh Sfânt care a fost în heruvimii cu chip omenesc de pe capacul Chivotului Legii.
Care a fost şi este în şarpele de aramă.
Care a fost şi este în toiagurile lui Moise şi Aaron.
Care a fost şi este în prosoapele lui Pavel.
Care a fost şi este în umbrele Apostolilor şi ale umbrele urmaşilor lor până astăzi şi până la sfârşitul lumii căzute: Episcopii, Preoţii şi Diaconii, cei bineplăcuţi Domnului.
Şi după dragostea noastră şi credinţa noastră, ni se va dărui şi nouă.

Prin Duhul Sfânt care este în Sfinţii din Ceruri, ei care se roagă pentru noi, prin obiectele pline de prezenţa lor, Sfintele Icoane, şi cele pline de harul Duhului Sfânt Domnul, pline de rugăciunile cerute Sfinţilor, făcătoare de minuni, ca şi şarpele de aramă, toiagurile lui Moise şi Aaron, prosoapele lui Pavel, care pentru vrednicia lor, stă în acele obiecte care îi reprezintă pe ei, sau au fost ale lor: trupurile lor (Sfintele Moaşte), sau hainele lor, umbrele lor, prosoapele lor, sau altele ale lor, harul Duhului Sfânt ni se va dărui şi nouă, nu pentru vrednicia noastră, ci pentru vrednicia lor.

Iată deci...

Tu eşti hulitorul, nu noi. Să-ţi alunge Dumnezeu nebunia şi întunericul. Să certe Dumnezeu toţi demonii şi toate ereziile care ţin atâtea suflete legate şi pierdute de Biserică şi de mântuire.

Amin.