Împotriva EREZIILOR NEO-PROTESTANTE - Cuvântul al II-lea - ICOANELE

[stefan florin]

În prealabil postat de The Willful One

Bigotism in starea cea mai pura. Deci, dupa tine si Igor, toata lumea plange acolo, ba intr-un fel, ba in altul. :))))))))))))))))))))))

nu ai inteles...era o metafora!

[AlinB]

În prealabil postat de stefan florin

nu ai inteles...era o metafora!

Cum plangi metaforic??

As vrea si o acoperire din Sf. Scriptura pentru asta.

[Igor_Paslusnik]

În prealabil postat de GMihai

Tu dă-i înainte şi numeşte-L pe Mântuitorul "demon" şi "mincinos".
Ai nişte circumstanţe atenuante.

Mântuitorul e Unul, nu 60.000.
Mântuitorul e întro Biserică, cea Ortodoxă, nu în toate ereziile, care schimbă creştinismul după bunul lor plac.

Pe Mântuitor nu Îl numesc mincinos, îi numesc mincinoşi pe hristoşii-mincinoşi, sau hristoşii-draci, că aşa îi numeşte Însuşi Duhul Sfânt, în Sfânta Scriptură.

În prealabil postat de GMihai

Cum îţi poţi tu imagina că există plângere fără întristare, când Biserica din care pretinzi că faci parte spune clar "fără întristare", sincer, mă depăşeşte.

Nu-mi imaginez, ci ştiu sigur, că acea plângere a Sfinţilor este pentru păcatele noastre.

Fiindcă am dovedit din Biblie, că cei din cer fac mare bucurie la întoarcerea unui păcătos, la fel, fi sigur, că se întristează pentru cei botezaţi, dar păcătoşi şi nepocăiţi, căci asta e pe scurt pocăinţa: starea de plângere pentru păcatele proprii şi ale aproapelui, fiindcă îl iubim ca noi înşine, dorirea îndreptării şi înnoirii. Starea asta de pocăinţă, durează până la primul păcat.
Apoi pierdem harul şi din nou trebuie să facem pocăinţă, măcar la fiecare răsărit de soare.

Deci acele cuvinte: "fără întristare, fără suspin", din rugăciune se referă la plânsul fizic, cu lacrimi, pe care aici trebuie să-l avem, dar acolo, fiind suflet, fără trup, aşteptând Învierea, să ne luăm trupul înviat, acolo nu ne mai trebuie lacrimi, deci e "fără întristarea, fără suspin", căci acestea aduc lacrimile: întristarea şi suspinul.

Dar deşi a spus "fără întristare, fără suspin" nu spune rugăciunea: fără părere de rău pentru păcatele noastre, fiindcă este părere de rău pentru păcatele noastre, nu spune fără mâhnire pentru neputinţele noastre, fiindcă este şi aceasta la Sfinţii din Ceruri şi îngeri, pentru noi, când păcătuim.

La fel cum se bucură Sfinţii din ceruri pentru noi, când ne întoarcem, la fel se şi întristează, când ne doare-n cot de mântuirea noastră.

În prealabil postat de GMihai

Să ştii că dacă tu, de un milion de ori vei spune că romano-catolicii nu sunt romano-catolici, ci "franco-latini", aşa va fi. Dar numai în lumea ta interioară. În lumea reală, nu.

N-am spus-o eu, o spune istoria.

Reamintesc pe scurt:

- Toţi cetăţenii imperiului roman de răsărit şi de apus, erau numiţi în limba greacă: romei, romioi, romano, romanoi
şi
- Oricâţi erau cetăţeni ai imperiului roman şi erau şi creştini pe deasupra, erau numiţi: katolicoi, katolonoi, katoloni sau katolici adică creştini, sau membrii ai Bisericii, sau cei din credinţa sobornicească: adică a tuturor oamenilor (din civilizaţia cunoscută de atunci), sau mai savant spus, universală.
deci
Numiţi pe drept, acei oameni: romioi-katolikoi sau mai pe româneşte romano-katolici (scos k (kapa) grecesc, înlocuit cu "c" românesc).

În anul 1009, Roma este cucerită de barbarii franci, Imperiul Roman de Apus cade definitiv.

Spune-mi:
Mai e drept să se numească romei, romioi, adică cetăţeni ai Imperiului Roman de Apus, oamenii de acolo, din Occidentul de mai târziu, când Imperiul Roman de Apus se şterge din istorie pentru totdeauna, începând din anul 1009, cucerit fiind de franci ?

Nu, nu e drept să se mai numească romei sau romano, că nu mai aparţin de Imperiul Roma, că numai există.

Cucerit fiind de barbarii franci, nu mai au dreptul legal, moral şi etic, să se numească "romano" sau "romioi", că Imperiul Roman de Apus, nu mai exista, era desfiinţat, ci mai degrabă "franco", asta da, e just şi drept.

În cel mai rău caz, între anii 1009-1054, se pot numi nu "romano-catolici" ci "franco-catolici", fiindcă ăsta-i efectiv Adevărul, asta până în 1054, că apoi nu se mai pot numi catolici deloc, niciodată, din cauza ereziilor.

Apoi...

Dacă din anul 1054, de la Marea Schismă, creştinii franci din Occident, cad în acele cumplite erezii şi nu mai ascultă strigarea Răsăritului de a evita erezia (nici nu le mai păsa aşa tare, că erau influenţaţi de ideologiile scolastice ale francilor) deci mai e drept să se numească după 1054 katolikoi, katolici, adică creştini, când ei au devenit primii protestanţi, practic din 1054, începând un alt soi de creştinism, care până atunci nu exista?

Începând printre altele apoi cruciadele, inchiziţia şi alte atrocităţi, eu le numesc holocaustul "romano-catolic" pentru care nimeni nu îi trage la răspundere nici până azi...

Deci pentru acele mari păgânisme şi crime, ei nu mai sunt katolici, din anul 1054, din nou: nu e moral, etic să fie numiţi "creştini", deci katolici şi mai ales roadele şi faptele lor, sunt stricate începând din 1054.

Înţelegi acum de ce "romano-catolicii", nu mai sunt defapt romano-katolici, în sensul real al cuvintelor, ci sunt franco-latini ?

Ştiu că înţelegi, dar din încăpăţinarea ta, nu vrei să accepţi, că şi tu te dai mare "catolic", dar e alegerea ta, eu nu te judec.

Dar ai să vezi la judecată Adevărul, pe Hristos, că din anul 1054, nu a mai stat în "biserica romano-catolică" şi în niciun occidentalist de după ereziile franco-latinilor, din care a ieşit şi călugărul franco-latin Martin Luther, cu lutheranismul, şi Jean Calvin cu calvinismul şi Zwingli cu zwinglinismul, care se aliază până la urmă cu lutheranismul, şi apoi baptiştii, adventiştii, penticostalii, iehoviştii şi alţii, fiecare având un nou tip de creştinism inventat?

Nici o formaţiune nu mai a creştină, nu e drept să se numească creştini, fiindcă nu sunt, pe drept nu mai sunt creştini, au schimbat tot ce era în primii 1000 de ani.

Doar Ortodoxia, a continuat să ţină ce era în primii 1000 de ani, şi ţine şi astăzi, iată fiind 2015 ani, decând ţine totul, fidel, biblic, patristic, dogmatic, istoric, mântuitor.

[GMihai]

Na, vezi, Emiliane ? Exact asta îţi spuneam că o să se întâmple.

Tu ţi-ai expus din nou fanteziile, ai argumentat din nou de ce lumea pe care ţi-ai construit-o ar fi valabilă. Şi este. În capul tău.

Acuma ridică-te de la masă. Deschide fereastra, trage adânc aer în piept, scoate capul pe fereastră şi observă ce se întâmplă în lumea reală.

Vei fi, fără îndoială, surprins să observi că, în lumea reală, noi romano-catolicii ne numim şi suntem numiţi, (inclusiv de către ortodocşi) tot romano-catolici.

Disonanţa asta, dintre ce se întâmplă în realitate şi ce crezi şi îţi doreşti tu să se întâmple, nu te pune pe gânduri ?

[Igor_Paslusnik]

În prealabil postat de AlinB

Cum plangi metaforic??

As vrea si o acoperire din Sf. Scriptura pentru asta.

Vrei, nu ? De vrut e uşor, să îţi pună altu mură-n gură.

Dar ai pus tu mânuţa ta să cauţi singurel în Biblie ? Este şi Biblie digitală, cu modul de căutare. Eşti comod nevoie mare, şi aduci sminteală, fiindcă ereticii, aud necredinţa noastră, care e devenit demult glasul plăcerilor minţii lor, şi în întuneric fiind, se pun să-şi strige plăcerile, scuipând otravă către noi şi adunându-şi osândă la iadul ce îl vor moşteni.

"Vă rătăciţi neştiind Scripturile, nici puterea lui Dumnezeu." (Matei 22, 29)

Iată, deci, mura-n gură:

1. "Bucuraţi-vă cu cei ce se bucură; plângeţi cu cei ce plâng." - (Romani 12, 15)
Deci dacă Sfinţii din ceruri, am dovedit din Biblie, că se bucură pentru întoarcerea unui păcătos, deci ei Sfinţii bucurându-se cu cei ce se bucură în pocăinţă, oare nu plâng cu cei ce plâng?
Da, plâng cu cei ce plâng, dar plânsul Sfinţilor nu sunt lacrimi ca ale noastre, ci fiind în prezenţa lui Dumnezeu, se întorc cu rugăciuni fierbinţi către Dumnezeu, rugându-se pentru cel ce plânge şi cel ce caută pe Dumnezeu, mai ales când acela cere ajutorul şi rugăciunile acelui Sfânt, oricare dintre Sfinţii şi Casnicii lui Dumnezeu, neîntârziat se va ruga pentru acela care cere de la acel Sfânt şi Prieten al Domnului, care locuieşte veşnic în Casa Domnului şi Împărăţia Cerurilor, acei Sfinţi care vor judeca lumea şi Sfinţii vor judeca şi pe îngeri (I Corinteni 6, 2-3). Deci "să stăm bine, să luăm aminte, Sfintele Sfinţilor" (Liturghie).

2. "Şi cei ce plâng să fie ca şi cum n-ar plânge" (I Corinteni 7, 30)
Cei ce plâng, ca şi cum nu plâng. Deci plângerea Sfinţilor din ceruri, nu e ca plângerea noastră, cu lacrimi din răutate, sau din neînţelegere şi slăbiciune, ci e plâns al fierbinţelii rugăciunii lor.

3. "să plâng pe mulţi care au păcătuit înainte şi nu s-au pocăit de necurăţia şi de desfrânarea şi de necumpătarea pe care le-au făcut." (II Corinteni 12, 21)
Adică să plângă Pavel pentru cei care nu-şi plâng păcatele, să le pocăiască prin plâns, plânge în locul celor care nu plâng, până vor ajunge să plângă şi ei.
Căci cine păcătuieşte, trebuie să se pocăiască apoi de necurăţia şi desfrânarea şi necumpătarea pe care le-a făcut, dar iată, spune: "care au păcătuit înainte şi nu s-au pocăit", deci ce-i cu ei? Pe aceia îi plânge Pavel. Plânge pentru ei, ca să le de-a lor Dumnezeu plânsul cel de pocăinţă, spre înnoirea omului, a minţii, a fiinţei lor.

4. Dacă Hristos Cuvântul, Fiu şi Dumnezeu, a plâns pentru Lazăr, prietenul Lui, şi Iisus a plâns pentru Ierusalim, oare nu plânge pentru omenire?
Şi dacă Hristos plânge pentru omenire, Sfinţii, care prin El sunt vii în Împărăţia Cerurilor, începând cu tâlharul de pe Cruce, oare nu plâng şi ei pentru omenirea care nu se pocăieşte? Ba da plâng, dar plânsul lor, e altul, a lui Hristos, Dumnezeu fiind, plânsul Lui în Ceruri, sunt împreună lucrarea neîntreruptă, cu focul dragostei faţă de noi, în Sfânta Treime, şi a Sfinţilor, de rugăciunile cele care mută munţii păcatelor noastre, de mântuire a omenirii, care acestea sunt peste mintea noastră de înţelegere.

5. "mă voi plânge întru amărăciunea inimii mele." (Iov 7, 11)
Iată plânsul cel fără lacrimi, plânsul inimii. Plânsul care îl au şi Sfinţii în ceruri, făcând rugăciune din inima lor, în care locuieşte Hristos, care a stat la uşa inimii lor şi a bătut şi ei L-au primit şi s-au îndumnezeit şi s-au mântuit, acela este plânsul inimii lor.

6. "Cine te va plânge? (...) Cine te va mângâia?" (Isaia 51, 19)
La fel cum Pavel îi plângea pe cei care nu plângeau spre pocăinţa lor, şi căuta să-i mângâie, rugându-se îi plângea, la fel şi noi trebuie să îi plângem pe cei nepocăiţi, păgâni, atei, eretici, să ne rugăm pentru ei cu lacrimi, şi în neputinţele şi păcatele noastre, să ne plângem păcatele în aşternutul patului nostru, sau la fiecare răsărit de soare, ca să biruim şi să cerem rugăciunile Sfinţilor, căci pe lângă lacrimile noastre puţine şi neputincioase către Dumnezeu, Sfinţii ne plâng şi ne mângâie cu sfintele lor rugăciuni către Hristos Dumnezeu.

7. "Va plânge de aceasta pământul" (Ieremia 4, 28)
Iată pământul plânge ca o fiinţă vie, la fel cum cerurile vorbesc, căci "cerurile spun slava lui Dumnezeu" (Psalmii 18, 1) la fel cum şi corbii vorbesc şi se roagă lui Dumnezeu: "Celui ce dă animalelor hrana lor şi puilor de corb, care Îl cheamă pe El." (Psalmii 146, 9) dacă corbii vorbesc, asemenea şi toate animalele vorbesc şi se roagă lui Dumnezeu. La fel cum şi viţa de vie a Domnului plânge înaintea Domnului (Ieremia 12, 10-11) şi apoi El, Însuşi Dumnezeu plânge după via Lui: "Şi te voi plânge pe tine, vie din Sibma" (Ieremia 48, 32)
Şi dacă acestea care în aparenţă nu sunt vii, iată sunt vii, căci nimic din ce crează Dumnezeu nu este mort, ci este viu, deci dacă pământul plânge pentru pustiirea unei ţări, la fel şi Sfinţii, din Împărăţia Cerurilor, cum se bucură pentru întoarcerea unui păcătos la pocăinţă, la fel ei plâng, pentru pustiirea noastră de har, pentru păcatele noastre, cu plângerea rugăciunilor lor fierbinţi, cele mai presus de grăire.

8. "Nu te întoarce de la cei ce plâng, şi întristează-te cu cei întristaţi." - (Isus Sirah 7, 36)
Oare Sfinţii se întorc de la cei ce plâng? Oare nu se întristează cu cei întristaţi? Cu adevărat se întristează cu cel întristat şi plâng cu cei ce plâng şi îi mângâie cu rugăciunile lor către Dumnezeu, care vede inimile tuturor.

9. "Iar dacă nu ascultaţi acestea, atunci sufletul meu va plânge în locuri tainice mândria voastră" (Ieremia 13, 17)
Sufletele plâng, ne spune Duhul Sfânt.
La fel şi Sfinţii din Ceruri plâng pentru noi, pentru mândria noastră, neascultarea noastră, şi nepocăinţa noastră. Plâng sufletele lor, fără lacrimi, ci cu plânsul cel mai dureros decât cel cu lacrimi, care este plânsul dragostei, dragostea care nu cade niciodată.

Ajung aceste exemple... Ele sunt în total, mult peste 100 de versete, care arată transmit direct sau indirect plângerea cea de multe feluri, ale Sfinţilor lui Dumnezeu.

"Cine are urechi de auzit, să audă." şi să vă fie spre mântuire.

[GMihai]

Ei, vezi, Aline, cum se face ? Iei textul biblic, dai un search după cuvântul "plâns", şi după aia iei de-a valma versetele unde ai găsit cuvântul respectiv şi le interpretezi după ureche şi după concluzia prestabilită.

În felul acesta, cu Biblia se poate demonstra orice.

Emiliane, dar versetul în care scrie că "se poate plânge metaforic", l-ai găsit ? Că de fapt asta întrebase Alin.

[AlinB]

În prealabil postat de GMihai

Ei, vezi, Aline, cum se face ? Iei textul biblic, dai un search după cuvântul "plâns", şi după aia iei de-a valma versetele unde ai găsit cuvântul respectiv şi le interpretezi după ureche şi după concluzia prestabilită.

În felul acesta, cu Biblia se poate demonstra orice.

Emiliane, dar versetul în care scrie că "se poate plânge metaforic", l-ai găsit ? Că de fapt asta întrebase Alin.

Stai linistit, nu e omul dialogului.

Normal ca versetele sunt rupte din context, aseamnea oricarui sectar.

Nicaieri nu se spune ca e vorba de Sfintii care au ajuns in Rai.

[Igor_Paslusnik]

Alin, teologia ta e protestantă.

Din ce scrii, văd că ai citit foarte puţini Sfinţi Părinţi, poate nici o carte, cap-coadă, scrisă de un Sfânt. Poate Sfântul Ioan Gură de Aur, care are 27 de volume (atât ştiu eu) traduse în limba română. Nu ai citit nici un volum.

Din ce scrii, văd că citeşti foarte puţin din Biblie, poate deschizi Biblia o dată pe săptămână, 2 minute. Să nu fie aşa. Din ce scrii, ţii foarte rar şi foarte greu post şi nu faci metanii. Iartă-mă, nu vreau să te smintesc. Îmi doresc să mă înşel. Dar Dumnezeu ştie situaţia ta, nu eu.

Teologia ortodoxă, e în afara spaţiului, e adâncă şi înaltă, foarte adâncă, foarte înaltă, nu are sfârşit, fiind din Dumnezeu.
Şi e veşnic proaspătă, actuală şi accesibilă. Mai ales prin nevoinţă.

Despre plângerea Sfinţilor, ce am scris eu, nu-i nici 0,1% din cât ar fi trebuit să scriu, şi regret mult, dar fiind pe forum, spaţiu virtual foarte limitat, sunt nevoit să comprim ideile, să fie puţin de citit, şi să fie uşor.

Pe cine i-am smintit, îmi cer iertare, dar vă mărturisesc: am scris Adevărul, nimic sectar, nimic eretic, fiind cu adevărat, deschis la dialog şi omul dialogului, cum fiecare creştin ar trebui să fie. Dialog prin argumente, construit cu bun simţ, pe temelia Hristos.
Dar pentru că fiind din lumina Sfinţilor Părinţi, ce am scris, şi nu se poate contrazice şi inima noastră ştie şi simte asta, cine e departe de acel duh patristic, dogmatic şi ortodox, simte repulsie faţă de ce am scris, nefiind antrenat, nu poate mânca carne, ci lapte, fiind mic.

Nu condamn pe nimeni, fiecare va da socoteală, pentru ce-i în inima lui, ce spune, ce scrie, ce face, în ce duh face, fiecare cât iubeşte, când şi pe cine şi cât urăşte, când şi pe cine.

Vă îmbrăţişez pe toţi, în Domnul. Iertaţi-mă.

Hristos în mijlocul nostru.

În prealabil postat de Igor_Paslusnik

Vrei, nu ? De vrut e uşor, să îţi pună altu mură-n gură.

Dar ai pus tu mânuţa ta să cauţi singurel în Biblie ? Este şi Biblie digitală, cu modul de căutare. Eşti comod nevoie mare, şi aduci sminteală, fiindcă ereticii, aud necredinţa noastră, care e devenit demult glasul plăcerilor minţii lor, şi în întuneric fiind, se pun să-şi strige plăcerile, scuipând otravă către noi şi adunându-şi osândă la iadul ce îl vor moşteni.

"Vă rătăciţi neştiind Scripturile, nici puterea lui Dumnezeu." (Matei 22, 29)

Iată, deci, mura-n gură:

1. "Bucuraţi-vă cu cei ce se bucură; plângeţi cu cei ce plâng." - (Romani 12, 15)
Deci dacă Sfinţii din ceruri, am dovedit din Biblie, că se bucură pentru întoarcerea unui păcătos, deci ei Sfinţii bucurându-se cu cei ce se bucură în pocăinţă, oare nu plâng cu cei ce plâng?
Da, plâng cu cei ce plâng, dar plânsul Sfinţilor nu sunt lacrimi ca ale noastre, ci fiind în prezenţa lui Dumnezeu, se întorc cu rugăciuni fierbinţi către Dumnezeu, rugându-se pentru cel ce plânge şi cel ce caută pe Dumnezeu, mai ales când acela cere ajutorul şi rugăciunile acelui Sfânt, oricare dintre Sfinţii şi Casnicii lui Dumnezeu, neîntârziat se va ruga pentru acela care cere de la acel Sfânt şi Prieten al Domnului, care locuieşte veşnic în Casa Domnului şi Împărăţia Cerurilor, acei Sfinţi care vor judeca lumea şi Sfinţii vor judeca şi pe îngeri (I Corinteni 6, 2-3). Deci "să stăm bine, să luăm aminte, Sfintele Sfinţilor" (Liturghie).

2. "Şi cei ce plâng să fie ca şi cum n-ar plânge" (I Corinteni 7, 30)
Cei ce plâng, ca şi cum nu plâng. Deci plângerea Sfinţilor din ceruri, nu e ca plângerea noastră, cu lacrimi din răutate, sau din neînţelegere şi slăbiciune, ci e plâns al fierbinţelii rugăciunii lor.

3. "să plâng pe mulţi care au păcătuit înainte şi nu s-au pocăit de necurăţia şi de desfrânarea şi de necumpătarea pe care le-au făcut." (II Corinteni 12, 21)
Adică să plângă Pavel pentru cei care nu-şi plâng păcatele, să le pocăiască prin plâns, plânge în locul celor care nu plâng, până vor ajunge să plângă şi ei.
Căci cine păcătuieşte, trebuie să se pocăiască apoi de necurăţia şi desfrânarea şi necumpătarea pe care le-a făcut, dar iată, spune: "care au păcătuit înainte şi nu s-au pocăit", deci ce-i cu ei? Pe aceia îi plânge Pavel. Plânge pentru ei, ca să le de-a lor Dumnezeu plânsul cel de pocăinţă, spre înnoirea omului, a minţii, a fiinţei lor.

4. Dacă Hristos Cuvântul, Fiu şi Dumnezeu, a plâns pentru Lazăr, prietenul Lui, şi Iisus a plâns pentru Ierusalim, oare nu plânge pentru omenire?
Şi dacă Hristos plânge pentru omenire, Sfinţii, care prin El sunt vii în Împărăţia Cerurilor, începând cu tâlharul de pe Cruce, oare nu plâng şi ei pentru omenirea care nu se pocăieşte? Ba da plâng, dar plânsul lor, e altul, a lui Hristos, Dumnezeu fiind, plânsul Lui în Ceruri, sunt împreună lucrarea neîntreruptă, cu focul dragostei faţă de noi, în Sfânta Treime, şi a Sfinţilor, de rugăciunile cele care mută munţii păcatelor noastre, de mântuire a omenirii, care acestea sunt peste mintea noastră de înţelegere.

5. "mă voi plânge întru amărăciunea inimii mele." (Iov 7, 11)
Iată plânsul cel fără lacrimi, plânsul inimii. Plânsul care îl au şi Sfinţii în ceruri, făcând rugăciune din inima lor, în care locuieşte Hristos, care a stat la uşa inimii lor şi a bătut şi ei L-au primit şi s-au îndumnezeit şi s-au mântuit, acela este plânsul inimii lor.

6. "Cine te va plânge? (...) Cine te va mângâia?" (Isaia 51, 19)
La fel cum Pavel îi plângea pe cei care nu plângeau spre pocăinţa lor, şi căuta să-i mângâie, rugându-se îi plângea, la fel şi noi trebuie să îi plângem pe cei nepocăiţi, păgâni, atei, eretici, să ne rugăm pentru ei cu lacrimi, şi în neputinţele şi păcatele noastre, să ne plângem păcatele în aşternutul patului nostru, sau la fiecare răsărit de soare, ca să biruim şi să cerem rugăciunile Sfinţilor, căci pe lângă lacrimile noastre puţine şi neputincioase către Dumnezeu, Sfinţii ne plâng şi ne mângâie cu sfintele lor rugăciuni către Hristos Dumnezeu.

7. "Va plânge de aceasta pământul" (Ieremia 4, 28)
Iată pământul plânge ca o fiinţă vie, la fel cum cerurile vorbesc, căci "cerurile spun slava lui Dumnezeu" (Psalmii 18, 1) la fel cum şi corbii vorbesc şi se roagă lui Dumnezeu: "Celui ce dă animalelor hrana lor şi puilor de corb, care Îl cheamă pe El." (Psalmii 146, 9) dacă corbii vorbesc, asemenea şi toate animalele vorbesc şi se roagă lui Dumnezeu. La fel cum şi viţa de vie a Domnului plânge înaintea Domnului (Ieremia 12, 10-11) şi apoi El, Însuşi Dumnezeu plânge după via Lui: "Şi te voi plânge pe tine, vie din Sibma" (Ieremia 48, 32)
Şi dacă acestea care în aparenţă nu sunt vii, iată sunt vii, căci nimic din ce crează Dumnezeu nu este mort, ci este viu, deci dacă pământul plânge pentru pustiirea unei ţări, la fel şi Sfinţii, din Împărăţia Cerurilor, cum se bucură pentru întoarcerea unui păcătos la pocăinţă, la fel ei plâng, pentru pustiirea noastră de har, pentru păcatele noastre, cu plângerea rugăciunilor lor fierbinţi, cele mai presus de grăire.

8. "Nu te întoarce de la cei ce plâng, şi întristează-te cu cei întristaţi." - (Isus Sirah 7, 36)
Oare Sfinţii se întorc de la cei ce plâng? Oare nu se întristează cu cei întristaţi? Cu adevărat se întristează cu cel întristat şi plâng cu cei ce plâng şi îi mângâie cu rugăciunile lor către Dumnezeu, care vede inimile tuturor.

9. "Iar dacă nu ascultaţi acestea, atunci sufletul meu va plânge în locuri tainice mândria voastră" (Ieremia 13, 17)
Sufletele plâng, ne spune Duhul Sfânt.
La fel şi Sfinţii din Ceruri plâng pentru noi, pentru mândria noastră, neascultarea noastră, şi nepocăinţa noastră. Plâng sufletele lor, fără lacrimi, ci cu plânsul cel mai dureros decât cel cu lacrimi, care este plânsul dragostei, dragostea care nu cade niciodată.

Ajung aceste exemple... Ele sunt în total, mult peste 100 de versete, care arată transmit direct sau indirect plângerea cea de multe feluri, ale Sfinţilor lui Dumnezeu.

"Cine are urechi de auzit, să audă." şi să vă fie spre mântuire.

No, s-a plans.
Ce sef de secta apocaliptica din Midwest ai fi fost tu, Igore....

[Igor_Paslusnik]

În prealabil postat de DragosP

Bravo. Vrei un măr?

Dragoş, hai să ne smerim.
Dacă vezi că atâta poate, şi atâta vrea, lasă-l în mila Domnului, că ori îi ajutăm concret, cu rugăciune şi jertfă şi dragoste, ori dacă nu putem, tăcem şi ne rugăm pentru ei.

În prealabil postat de The Willful One

No, s-a plans.
Ce sef de secta apocaliptica din Midwest ai fi fost tu, Igore....

Dumnezeu să te ierte, să te ajute şi să te întărească în căutarea ta.