Sfintii Zilei

[tabitha]

Milita Brancovici, este una si aceeasi cu Despina Doamna, sotia voievodului Neagoe Basarab. :)

[tabitha]

Astăzi 1 Octombrie este sărbătoare mare - Acoperământul Maicii Domnului



Acest praznic se ține pentru că, în zilele împăratului Leon cel Înţelept, în Constantinopol, spre o duminică, făcându-se priveghere de toată noaptea în Biserica Vlaherna a Preasfintei Născătoarei de Dumnezeu, în prima zi a lunii octombrie, cu mulțime mare de popor, în jur de 4 noaptea, „Sfântul Andrei cel nebun pentru Hristos şi-a ridicat ochii în sus împreună cu ucenicul său, Fericitul Epifanie şi au văzut pe Maica Domnului, pe ocrotitoarea a toată lumea, pe Preasfânta Fecioară Născătoare de Dumnezeu, stând în văzduh şi rugându-se, strălucind cu lumină şi acoperind pe popor cu cinstitul său omofor, înconjurată de oşti cereşti şi de mulţime de sfinţi, care stăteau în haine albe cu cucernicie împrejurul ei; din care doi erau mai aleşi, Sfântul Ioan înaintemergătorul şi Evanghelistul Ioan.”

Practic, Cinstitul Acoperământ este OMOFORUL (veșmânt sub forma unei eșarfe), cu care Maica Domnului ne acoperă pe toți cei ce o iubim și o preamărim.

Maica Domnului se ruga cu graiuri de umilinţă, Fiului său, astfel: "Împărate ceresc, primeşte pe tot omul cel ce Te slăveşte pe Tine şi cheamă în tot locul preasfânt numele Tău şi unde se face pomenirea numelui meu, acel loc îl sfinţeşte şi preamăreşte pe cei ce Te preamăresc pe Tine şi pe cei ce cu dragoste mă cinstesc pe mine, Maica Ta. Primeşte-le toate rugăciunile şi făgăduinţele şi-i izbăveşte din toate nevoile şi răutăţile".

Rugăciune pentru Acoperământul Maicii Domnului

"Acoperă-ne pe noi cu acoperământul tău, Preasfânta Fecioară, în ziua răutăţilor noastre; acoperă-ne în toate zilele noastre, iar mai ales în ziua cea rea când sufletul de trup se va despărţi, de faţă să ne stai întru ajutor şi să ne acoperi pe noi de duhurile cele rele din văzduh, cele de sub cer şi în ziua înfricoşătoarei judecăţi, să ne acoperi pe noi întru ascunsul Acoperământului tău".

[tabitha]

Sfântul sfinţitul mucenic Dionisie Areopagitul a fost botezat de Sfântul Pavel în Atena, şi s-a numărat printre cei Şaptezeci de Apostoli. Prăznuirea lui se face la 3 octombrie în Biserica Ortodoxă.



Dionisie provenea dintr-o familie bună din Atena şi a fost instruit în cele ale filosofiei vremii atât acasă, cât şi în celebrele şcoli ateniene, devenind membru (sfetnic) al Areopagului. A fost căsătorit şi a avut mai mulţi copii. După convertirea sa la creştinism, sfântul Pavel l-a făcut episcop. Mai apoi, Dionisie a lăsat pe soţia şi pe copiii săi pentru Hristos şi a plecat cu Pavel în călătorii misionare. Astfel, a mers la Ierusalim, unde a văzut-o pe Maica Domnului, şi a scris despre această întâlnire în una din cărţile sale. De asemenea, a fost printre Apostolii şi Episcopii prezenţi la Adormirea Maicii Domnului, de unde și prezența lui în Icoana Adormirii Maicii Domnului.

Văzând pe apostolul Pavel primind mucenicia (la Roma, în anul 67), Sf. Dionisie s-a umplut şi el de dorinţa de a fi mucenic pentru Iisus Hristos. A mers deci şi a predicat Evanghelia în Occident, în special în Galia (Franţa de azi), împreună cu ucenicii săi, Rustic preotul şi Elefterie diaconul. Aici a convertit pe mulţi barbari la creştinism, dar a şi avut multe de îndurat.

În sfârşit, în anul 96, sub domnia împăratului Domiţian, sfântul Dionisie a fost prins şi chinuit pentru credinţă, împreună cu Rustic şi Elefterie. Au murit toţi trei la Paris, tăindu-li-se capetele. Trupurile lor au fost părăsite de păgâni ca să fie mâncate de fiarele sălbatice, dar creştinii din oraş le-au ascuns un timp, până ce Catula, o creştină înstărită, le-a îngropat pe toate cum se cuvine, într-un cavou zidit cu cheltuiala ei. Aceasta s-a făcut într-o zi de 3 octombrie, care a şi rămas ziua pomenirii sfântului.

http://ro.orthodoxwiki.org/Dionisie_Areopagitul

[tabitha]

Sărbătoarea Sfintei Parascheva - o zi asteptată cu mult drag de români din toate colturile lumii.



Pe sfânta folositoare a celor ce sunt întru nevoi, toţi cu dreaptă credinţă să o lăudăm, pe Preacinstita Parascheva. Că aceasta, lăsând viaţa cea stricăcioasă, pe cea nestricăcioasă a luat în veci. Pentru aceasta mărirea a aflat şi dar de minuni, cu Dumnezeiasca poruncă.

[cristiboss56]

Sfanta Parascheva

Sfânta Parascheva de la Iasi este pomenită de către Biserica Ortodoxă Română pe 14 octombrie. Sfănta Cuvioasă Parascheva este cea mai cunoscută dintre toti sfintii ale căror moaste se află in tara noastră. Onomasticul grecesc paraskevi înseamna "a cincea zi a săptamânii, vineri". In traditia populară "Sfanta Vineri" era considerată stapâna peste lumea femeilor, indeletnicirile acestora (cusutul, torsul, tesutul) fiind controlate de ea.
Ingropată ca o straină, nimeni nestiind cine era
Sfânta Parascheva s-a născut in secolul al XI-lea, in satul Epivat din Tracia, pe tărmul Mării Marmara, in apropiere de Constantinopol (azi Istanbul). Se spune că pe când avea 10 ani, Cuvioasa Parascheva a auzit intr-o biserica cuvintele Mântuitorului: "Oricine voieste să vina dupa Mine să se lepede de sine, să-si ia crucea si să-mi urmeze Mie" (Marcu 8, 34). Aceste cuvinte o face să-si dăruiasca hainele sale saracilor.
După o vreme se retrage in pustie. Urmând sfaturile unor vietuitori alesi, se indreaptă spre tinutul Pontului, oprindu-se la mănăstirea Maicii Domnului din Heracleea, unde va ramâne cinci ani. De aici a plecat spre Tara Sfantă, în dorinta de a-si petrece restul vietii în locurile sfinte. După ce a văzut Ierusalimul, s-a asezat intr-o mănăstire de călugarite în pustiul Iordanului.
Din putinele stiri privitoare la viata ei, aflăm că intr-o noapte, pe când avea 25 de ani, un inger i-a spus, în vis, să se reintoarcă in locurile părintesti. Sfantul Varlaam scrie în Cazania sa: "Să lasi pustia si la mosia ta să te intorci, că acolo ti se cade să lasi trupul pământului si să treci din această lume către Dumnezeu, pe Care L-ai iubit".
Din Constantinopol s-a indreptat spre Epivat, fără să spună cuiva cine este si de unde vine. Aici, împăcată cu sine, cu oamenii si cu Dumnezeu, si-a dat sufletul.
A fost ingropată ca o straină. Potrivit traditiei se spune că un marinar a murit pe o corabie, iar trupul i-a fost aruncat in mare. Valurile l-au aruncat la tărm, iar un sihastru care trăia acolo, a rugat pe niste crestini să-l ingroape dupa rânduiala crestinească. Săpând deci o groapă, au aflat trupul Prea Cuvioasei Parascheva neputrezit si plin de mireasmă. Cu toate acestea, au pus alături de ea si trupul corăbierului. Dar in noaptea următoare, unuia din crestinii care săpasera groapa, cu numele Gheorghe, i s-a arătat in vis o impărăteasa, sezând pe un scaun luminat si inconjurată de ingeri, iar unul dintre acestia il mustra pentru că n-a scos din groapă trupul Cuvioasei Parascheva. Iar imparateasa pe care o văzuse in vis " si care nu era alta decât Cuvioasa Parascheva " i-a poruncit să ia degrabă trupul ei si să-l aseze undeva la loc de cinste.
Credinciosii au inteles că este un semn dumnezeiesc, fapt pentru care au luat trupul Cuvioasei din mormânt si l-au asezat in biserica Sfintii Apostoli din Kallicrateia. Indată au avut loc vindecări minunate in urma rugăciunilor care se făceau langă cinstitele sale moaste.
In anul 1238, în ziua de 14 octombrie, moastele Sfintei Cuvioase Parascheva au fost mutate la Târnovo, fiind asezate in Biserica cu hramul Maicii Domnului.

In anul 1393, Bulgaria cade sub ocupatia turcilor, iar bisericile bulgare au fost transformate în moschei. Este anul în care sfintele moaste sunt mutate la Vidin, pentru 5 ani. După lupta de la Nicopole din anul 1396, moastele Sfintei Parascheva vor ajunge din Vidin la Belgrad - Serbia, în anul 1398.
In anul 1521, sultanul Suleiman Magnificul cucereste Belgradul. Moastele Sfintei Cuvioase Parascheva sunt duse la Constantinopol, fiind asezate in palatul sultanului. Au fost răscumparate de la turci de Patriarhia Ecumenică. Moastele Sfintei Cuvioase Parascheva au fost asezate in Biserica Panmakaristos, sediul de atunci al Patriarhiei Ecumenice. După transformarea acestei biserici în moscheie, moastele au fost duse în mai multe biserici: Vlaherne (1586), Sfântul Dumitru de la Xiloporta (1597) si Sfantul Gheorghe din Fanar - noul sediu al Patriarhiei Ecumenice (1601).

Strămutarea moaștelor Prea Cuvioasei la Iasi
Vasile Lupu ctitorind la Iasi biserica "Sfintii Trei Ierarhi" si amintindu-si de Ioan Asan, care la vremea sa a strămutat moastele Prea Cuvioasei Parascheva de la Epivat la Târnovo, de Alexandru cel Bun care a adus moastele Sfântului Ioan cel Nou de la Cetatea Alba la Suceava, a făcut demersurile necesare la Patriarhia din Constantinopol ca moaștele Sfintei Parascheva să fie strămutate la Iasi.
Plăteste toate datoriile Patriarhiei Ecumenice, și astfel, patriarhul Partenie I și membrii Sinodului au hotărât să-i ofere, drept recunostintă, moastele Cuvioasei.
Din actul patriarhal, datat septembrie 1641, reiese ca au fost aduse din Constantinopol "pentru sfintirea tării si binecuvântarea și lauda lui (Vasile Lupu) cinstitele și sfintele moaste ale Cuvioasei Maicii noastre Parascheva cea Nouă".

Cinstirea Cuvioasei nu are granițe
Bisericile care au ca ocrotitoare pe Sfânta Cuvioasa Parascheva sunt într-un numar mare. Astfel, în Arhiepiscopia Bucurestilor sunt peste 33 de biserici, in Arhiepiscopia Târgovistei 18, în Episcopia Buzăului 29, in Episcopia Dunării de Jos 24, în Episcopia Alexandriei si Teleormanului 4, în Arhiepiscopia Iasilor 35, în Arhiepiscopia Sucevei si Radautilor 5, în Episcopia Romanului 22, în Arhiepiscopia Sibiului 47, în Episcopia Maramuresului și Sătmarului 6, în Arhiepiscopia Timisoarei 18, în Episcopia Caransebesului 5, în Mitropolia Basarabiei 6. Episcopia Ortodoxă a românilor din Ungaria are la Gyula o biserică cu hramul "Sfânta Parascheva", construită in anul 1834. Românii din Malovista (Macedonia), Torino (Italia), Paris (Franța), Wakefield, Massachusetts (SUA) au biserici al căror hram este Sfănta Parascheva.

[cristiboss56]

Sfântul Cuvios Părinte Dimitrie cel Nou a trăit pe vremea binecredincioșilor împărați româno-bulgari (secolele XII-XIV), într-un sat mic numit Basarabov sau Basarabi, așezat pe apa Lomului. S-a născut din părinți săraci, dar buni creștini dreptmăritori.
Încă din copilărie, Sfântul nu s-a deprins la învățături înalte, nici la meșteșuguri strălucite, nici la măiestrite neguțătorii, ori la desfătările copilărești și la alte plăceri cu care se îndeletnicesc tinerii cei iubitori de lume și de cele ale lumii, ci s-a îndeletnicit cu meșteșugul meșteșugurilor: lucrarea faptelor bune, a smereniei și a rugăciunii, ca și Avraam, Isaac și Iacob; deoarece prin astfel de virtuți cu înlesnire se învrednicește omul a vorbi cu Dumnezeu și degrabă se împrietenește cu El, făcându-se bineplăcut Lui.
Dintru început, fericitul se îndeletnicea, cu luare aminte și osârdie, cu pășunatul vitelor satului său, precum odinioară Iacob păștea turmele lui Laban. După ce cu sârguință și cu nevoință s-a ostenit destulă vreme în această smerită ascultare, pe toate cele ale lumii ca pe un nimic socotindu-le, s-a retras într-o peșteră pe apa Lomului în sus, unde era o mănăstire. Aici a primit schima monahală, fugind de rudenii, prieteni și cunoscuți.
Apoi, prin viața cea cu totul îmbunătățită, izbăvindu-se de orice ispită, a început, ca un viteaz ostaș al lui Hristos, să alerge spre luptele cele mai anevoioase și duhovnicești: post aspru, priveghere și rugăciune de toată noaptea, sporind acestea cu smerita cugetare întru frica lui Dumnezeu, lucrări care i-au adus măsura întregii înțelepciuni, din care se naște curăția vieții și podoaba faptelor monahicești. Că, de n-ar fi fost întru acest chip, nu s-ar fi învrednicit să fie și după moarte nestricăcios și, de nu și-ar fi agonisit prin lucrarea faptelor bune harul Sfântului Duh, în puterea căruia trupul său și până acum se păstrează întreg și înmiresmat, n-ar fi săvârşit atâtea minuni, despre care vom vorbi mai jos.
După ce s-a făcut desăvârșit întru toate faptele bune, ajungând a fi bărbat desăvârșit, la măsura vârstei deplinătăţii lui Hristos (Efeseni 4, 13), și, pe când a mai viețui în trup i se părea o adevărată pagubă, iar a zbura spre veșnicele locașuri – o neprețuită dobândă, Dumnezeu, pe Care-L iubea și pe Care-L dorise, a hotărât să-l mute din cele de aici . Și iată că, din tainica descoperire dumnezeiască, mai dinainte cunoscându-și sfârșitul și, culcându-se între două pietre mari ce se aflau acolo, aproape de peșteră, tocmai pe țărmul Lomului, și-a dat strălucitul său suflet în mâna lui Dumnezeu, iar mult truditul lui trup multă vreme a rămas nevătămat între acele două pietre.
Odată, s-a revărsat apa Lomului, încât prăbușea copacii de pe țărmuri, surpa podurile și aducea cu ea bolovani mari. Atunci s-au surpat lespezile care acopereau trupul sfințit al Cuviosului Dimitrie cel Nou și moaștele au căzut în apă, rămânând vreme îndelungată acolo, ca o neprețuită comoară duhovnicească.
Apoi s-a arătat Cuviosul, în vis, unei copile, care era chinuită de duh necurat, arătându-i locul și zicându-i: Eu te voi vindeca, dacă părinții tăi mă vor scoate din apă! Dimineața, copila a spus părinților visul pe care l-a avut. Atunci, adunându-se preoți și oameni mulți, s-au dus toți la locul descoperit copilei în vis, unde adeseori se ivea o lumină, care se socotea de cei de rând a fi semn că acolo era o comoară. Căutând cu de-amănuntul, au aflat sfintele lui moaște în prundiș, după cum se arătase copilei, le-au scos întregi, strălucind ca aurul, și le-au dus în satul Basarabov.
Vestea despre aflarea cinstitelor moaște a străbătut toate împrejurimile și a ajuns și la urechile domnitorului Țării Românești. Acesta îndată a trimis preoți și boieri, ca să aducă în țara noastră moaștele Sfântului Cuvios Dimitrie. Mergând trimișii domnești în satul Basarabov, au luat moaștele Cuviosului și au pornit către Țara Românească. Însă, ajungând cu acestea până la o localitate ce se numea Ruse, aproape de o fântână, au lăsat sfintele moaște, de vreme ce – prin dumnezeiască minune – n-au putut să le ducă mai departe. Iar preoții și boierii, văzând aceasta și nedumirindu-se ce vor face, s-au sfătuit să înjuge două junici tinere la carul în care se aflau moaștele Sfântului și să le lase să meargă încotro vor vrea, socotind – cu dreptate – că aceasta va fi voia Cuviosului. Și – o, minune! – junicile s-au întors îndată cu moaștele Sfântului înapoi la Basarabov, oprindu-se în mijlocul satului. Drept aceea, preoții și boierii s-au întors fără nicio ispravă și au spus domnitorului toate cele ce au văzut. Atunci domnitorul Țării Românești a trimis din nou boieri cu bani și au făcut o biserică în numele Cuviosului Dimitrie, acolo unde s-a oprit Sfântul.
Multe minuni a săvârșit celor care au năzuit cu credință către el. Despre acestea vom istorisi câteva dintre cele ce s-au însemnat de martori ai acestora demni de crezare.
Astfel, două femei surori, anume Aspra și Ecaterina din Cernavodă, au făcut o biserică preafrumoasă, punându-i hramul Adormirea Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, și s-au sfătuit între ele cum ar putea să ia vreo părticică din moaștele Sfântului Dimitrie, ca să o aducă în biserica lor; întrucât a le lua cu totul socoteau că nu va vrea Sfântul, precum a și fost. Deci, venind cu smerenie și cu evlavie și închinându-se Sfântului, au luat în taină o mică părticică din moaștele lui și, vrând să se ducă cu căruțele lor, caii nicidecum n-au putut a se mișca din locul acela, deși vizitii îi băteau mereu. Atunci, coborând din căruțe, cu lacrimi au alergat și au căzut la moaștele Sfântului și, punând părticica la locul ei, s-au rugat să le ierte greșeala; și așa, izbăvindu-se de nevăzuta oprire, s-au dus cu pace în satul lor.
Altă dată, a venit Părintele Mitropolit al Târnovei, anume Nichifor, cu soborul lui, ca să se închine cinstitelor moaște ale Sfântului Dimitrie. Și, închinându-se mai întâi Mitropolitul și sărutând sfintele moaște, s-a depărtat puțin și a șezut pe un scaun; după aceea, mergând pe rând toți ceilalți din sobor și sărutând sfintele moaște, un oarecare monah, anume Lavrentie, în vremea sărutării, încercând să rupă cu gura o mică părticică din moaștele Sfântului, a rămas cu gura deschisă; și toți, privind spre el și văzându-l cu gura deschisă, nu pricepeau ce a pătimit, iar Mitropolitul i-a poruncit să se dea la o parte, ca să se închine și ceilalți. Dar el, fiind mut și fără glas, de-abia s-a depărtat puțin de la racla Sfântului. După ce au ieșit toți, a căzut cu lacrimi la moaștele Sfântului, cerându-și iertare, și astfel i s-a dezlegat limba și a grăit ca mai înainte. A mers apoi cu Mitropolitul la cel care-i găzduia și i-a spus toate cele ce a pătimit. Iar el a zis:
O! Păcătosule, cum n-ai socotit, că de-ar fi fost să se împartă sfintele moaște la toți care vin să se închine lor, până acum n-ar mai fi rămas nimic. Deci, de acum pocăiește-te, că ai greșit lui Dumnezeu și Sfântului.
Un iubitor de Dumnezeu, Episcop al Preslavului, anume Ioanichie, căzând într-o boală foarte grea, era purtat de patru inși și, neputând a se vindeca, l-au dus în biserica Sfântului Dimitrie. Acolo l-au pus jos cu așternutul lui și, slujindu-se Sfânta Liturghie, după trei ceasuri s-a ridicat sănătos și umbla pe picioarele sale, lăudând pe Sfântul și mulțumindu-i.
Între anii 1769 și 1774, fiind război între împărăția Rusiei și Poarta Otomană și cuprinzând rușii, cu armatele, țările românești, generalul Petru Saltîkov a trecut Dunărea și, pornind război asupra Rusciucului, a ocupat și câteva sate de peste Dunăre, între care și satul Basarabov, unde se aflau moaștele Sfântului, pe care, luându-le, voia să le trimită în Rusia. Un creștin dreptcredincios, anume Hagi Dimitrie, aflându-se într-acea vreme lângă general, a căzut înaintea lui cu rugăminte, ca să nu înstrăineze sfintele moaște, ci să le dăruiască Ţării Româneşti, pentru pagubele şi suferinţele pe care le-au pătimit locuitorii ei din pricina războiului și s-o mângâie cu acest dar. Înduplecându-se, generalul a dăruit sfintele moaște Țării Românești.
În anul 1774, pe timpul Mitropolitului Grigorie al II-lea al Țării Românești (1760-1787), primindu-le tot poporul cu mare cinste și evlavie, le-a așezat în biserica cea mare a Sfintei Mitropolii a Munteniei. Și îndată a simțit poporul ocrotirea și sprijinul Sfântului, întrucât nu numai că a încetat războiul dintre ruși și turci, ci a contenit și boala ciumei cea înfricoșătoare. Și mult ajutor și mare folos câștigă toți cei care cu credință se închină la moaștele Sfântului! De atunci și până astăzi au rămas în biserica aceasta, chiar dacă, în vremurile de prigoană ateistă, necredincioșii au dorit să le scoată afară și să dărâme din temelii biserica și reşedinţa patriarhală. Dar Sfântul Dimitrie nu a îngăduit aceasta, ci a făcut să cadă tirania și a păzit neatinsă catedrala care-i adăpostește cinstitele moaște.
Pentru rugăciunile Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, Doamne Iisuse Hristoase, Dumnezeul nostru, miluiește-ne și ne mântuiește pe noi. Amin.

[tabitha]

Azi e ziua mea de nume (de forum) :) Sfânta Tavita, pe care a înviat-o din morti Sfântul Apostol Petru.

Pentru că sfânta era cunoscută că lucra vesminte foarte frumoase, iar eu lucrez cam în acelasi domeniu (new york fashion production) am zis că ar fi frumos să mi-o aleg ca si reprezentantă pe acest forum. :)

La multi ani! mie :) si Sfânta Tavita să ne ocrotească!

Doamne ajută!

October 25 - Saint Tabitha, the widow raised from the dead by the Apostle Peter (1st century).