Omule, incotro?

Un prieten adevărat nu-şi unge prietenul cu toate alifiile tocmai când acesta sare gardul. Asta nu înseamnă că nu mai rămân prieteni. :)

ps: din punctul meu de vedere tu ai sărit gardul (chestiunile private nu au ce căuta într-o discuţie publică), iar o "inimă largă" nu înfruntă într-un asemenea mod turma...acel citat este ca nuca-n perete dacă-l corelezi cu ultimele tale meseje.

[tabitha]

În prealabil postat de ovidiu b.

acel citat este ca nuca-n perete dacă-l corelezi cu ultimele tale mesaje.

Păi nu e deloc ca nuca-n perete. Că dă turma peste tine si... restul Domnul stie. Gata, am încheiat discutiile pe tema asta.

În prealabil postat de tabitha

Păi nu e deloc ca nuca-n perete. Că dă turma peste tine si... restul Domnul stie. Gata, am încheiat discutiile pe tema asta.

Concluzia era că nu ai dat un răspuns potrivit turmei...în cazul de faţă inima nu este prea largă cum pare să fie, dacă vrei să pricepi, dacă nu ţine nasul pe sus, îţi şade "bine"...facem şi o poză să o punem pe topicul Lucruri minunate in imagini. :))

[cristiboss56]

În prealabil postat de tabitha

Păi nu e deloc ca nuca-n perete. Că dă turma peste tine si... restul Domnul stie. .

Ionică mincinosul (vol. Povestiri cu tâlc de Al.Mitru)

Să nu minți! Cu o minciună prânzești, da’ de cinat nu cinezi. Iar mincinosul n-are nici cinste…
Trăia odată un băiat, Ionică, căruia nu-i plăcea să-și ajute părinții. Nu-i plăcea și pace bună.
Și spunea tatăl său:
-Ionică, vezi de fă cutare sau cutare lucru!
Și nu zicea băiatul că n-ajută.
-Îl fac îndată, tătucă! răspundea. Se prefăcea c-ajută. Și n-ajuta.
Dar merge treaba asta odată, de două ori, de trei ori. Începe să simtă tătine-său că umblă băiatul cu lucruri necurate.
Pune la cale să-l lecuiască.
Odată, vine feciorul înaintea lui taică-su și îi rostește cu glas mieros:
-Tătucă! Ai spus că-mi vei face și mie niște opincuțe, dacă oi fi vrednic pe lângă casă. Și sunt tătucă. Că, uite opincuțele astea vechi s-au ponosit!
Rău este, dragii mei, să fie cineva leneș și mincinos. Da și mai rău, când pe deasupra mai e și fudul!
Și-așa era Ionică…
Iar tatăl îi răspunse:
-Păi eu, băiete, mi-am ținut făgăduiala. Acum rămâne să-mi arăți și tu cât ești de vrednic.
-Am să-ți arătat, tătucă, se smerește Ionică.
-Atuncea uite-mai grăi tatăl, urcă-te chiar acum în pod. Vântură bine grîul ce-i acolo. Și îndată ai să-ți primești răsplata.
-Uiuum! face Ionică bucuros. Alerg să-l vântur.
Se face că se urcă-n pod băiatul. Se pitulează sub scară și stă acolo preț de-un ceas.
Pe urmă se întoarce:
-Am vânturat tot grâul, tătucă. Să-mi dai opincile alea noi, să merg pe uliță și să plesnească băieții de necaz!
-Aleei, măi băiete, se mâhnește tatăl. Ți-am spus să vânturi grîul…Mai du-te o dată. Și fă treaba cum se cuvine, c-apoi îți vezi opincile făgăduite!
Pleacă feciorul. Se gândește:
„De unde să știe tătuca dacă am vânturat eu grâul ori ba? Că n-o avea la el oglinda fermecată!”
Așa că pleacă, se suie în pod. Se joacă pe acolo cu mâțele și se întoarce, fără măcar s-atingă un bob de grâu.
-L-am vânturat, tătucă! minte băiatul. Și-n sinea lui se bucură mai dinainte pentru opincuțele noi.
-Nu e adevărat! se amărăște tatăl. Haide cu mine și-am să-ți arăt că e așa cum spun.
Se urcă amândoi în pod. Vântură tatăl grâul în fața lui Ionică. Și când îl vântură, ce credeți? Sub grîu el ascunse o pereche de opincuțe. Dar știți, niște opinci cum nu se văd pe oriunde, din piele galbenă croite, cu găitane lucitoare de șnur negru închingate.
Asemenea mândrețe de opinci vârâse tatăl acolo sub grâu!
Și s-a aplecat băiatul să puie mâna pe opinci.
Tată-l nu l-a lăsat. Le-a luat din grâu, a coborât, și le-a pus într-un cui, chiar deasupra laviței pe care dormea Ionică.
Să vadă, să înțeleagă bine că minciuna are picioare scurte și întotdeauna o ajunge din urmă adevărul.
A se sublinia:
-E rușinos să fii mincinos, trufaș și îngâmfat;
-Adevărul iese întotdeauna la iveală.

[cristiboss56]

În prealabil postat de ovidiu b.

Un prieten adevărat nu-şi unge prietenul cu toate alifiile tocmai când acesta sare gardul.
.

Corect , dar realitatea este văd complet alta si mult mai mult de atât, se folosesc alifii la greu , si astfel prietenul a devenit intre timp campion mondial la sărit gardul :)

[simpllu]

N-ai priceput, mai citeşte o dată contextul în care s-a făcut afirmaţia. Să nu mai vorbim de perioada când a fost făcută afirmaţia.

[cristiboss56]

În prealabil postat de simpllu

N-ai priceput, mai citeşte o dată contextul în care s-a făcut afirmaţia. Să nu mai vorbim de perioada când a fost făcută afirmaţia.

Tu nu pricepi si te bagi singur in seamă fără sa fi citat .
Când am să te citez, discutăm, până atunci nu mai strica threadurile deschise de alții, deschide un thread in care scri ce si cum vrei.
Din minim respect pentru cel care a deschis un thread , respecți cât de cât tema si nu pui doar gaz pe foc , plus ca este stipulat si in regulamentul de funcționare a acestui Forum.
Te rog sa nu ma mai citezi atâta timp cât nu te-am citat , altfel esti un SIMPLU MAHALAGIU :)

[simpllu]

...:))) Cred că asta îţi sună ţie! Ţi-am ignorat cel puţin trei intervenţii pe acest topic fără să te fi citat. Ia revezi cine pe cine citează cu isinuări că aş fi Ioan.

[cristiboss56]

În prealabil postat de simpllu

...:))) Cred că asta îţi sună ţie! Ţi-am ignorat cel puţin trei intervenţii pe acest topic fără să te fi citat. Ia revezi cine pe cine citează cu isinuări că aş fi Ioan.

Te rog mult nu fi MAHALAGIU si nesimțit, discută despre tema de aici :

《Cine si de ce? Pai... vorbim de oameni, nu? "De ce?"-ul nu cred ca are relevanta. Omul este rational si unic in sine. Fiecare are propria motivatie care nu se identifica niciodata 100% cu a altuia. "Cine?" Asta n-o putem spune noi, de dincolo de monitor si nici macar ei, fiindca sunt la randul lor subiectivi. Si... cui foloseste? Dar... ce ar trebui sa facem spre folosul nostru? Sa cercetam pe "cine" si "de ce", ca sa ne inteleptim? N-as zice. Cred ca mai degraba agitam spirite si orgolii. Eu as propune alt gen de intrebari.
- De ce isi pierde omul inocenta, odata cu trecerea copilariei?
- Odata ce realizeaza ca se afla intr-un "tren" din care va trebui sa coboare intr-o zi, de ce continua sa se pretinda un calator de cursa lunga, atat timp cat NU DEPINDE DE EL?
- De ce pentru sine, are mereu toata ingaduinta, iar pentru oricine altcineva, este intransigent, gata oricand sa lupte pentru propriul adevar, neglijandu-l pe cel al lui Dumnezeu (constient sau inconstient).
- Cand are in jurul lui toate datele problemei, de ce refuza sa analizeze lucid propria existenta, dandu-si astfel singur, verdictul unei judecati viitoare de neevitat?
- De ce, constient fiind de propria razvratire, continua sa semene vrajba intre oameni, sa judece partinitor, sa insiste a influenta pe altii in propria decizie, desi astfel se face vinovat si de minciuna si de ipocrizia celor pentru care se pune chezas?
- De ce uita ca nimic pe lumea asta nu-i apartine lui si mai ales nu are nici cel mai mic merit in toate pe care considera ca le detine, fie ele virtuti, diplome, faima, bani, averi, titluri de noblete?
...Daca omul ar fi prost, macar ar avea o scuza. Dar in toate care le face, el iese in evidenta ca un extraordinar jongler al inteligentei. Si totusi, dincolo de "circ" e... lumina sau intuneric .
Ca barbat, fiecare dintre noi banuiesc ca a fost macar o data in situatia de a vedea o femeie dezarmant de frumoasa. Si vorbesc de acea frumusete ce nu are nici cea mai mica legatura cu vulgaritatea sau artificiile cosmetice. Pentru un om onest, primul lucru pe care-l poate gandi este acesta: "Femeie, cine-i fericitul careia tu ii oferi surasul si dragostea ta?" Este o stare de fapt si o admiratie pentru cel ce are aceasta sansa, macar pentru o scurta perioada din viata. Dar despre Rai, de ce nu avem astfel de revelatii? In Rai nu exista suparare, nu exista tristete, dor, durere de masele, nu-ti dai cu ciocanul peste degete, nu te simti nici marginalizat, nici umilit, nu simti nici foame nici frig, ci - in raport cu treapta pe care ai reusit sa urci, traiesti un anumit nivel de fericire care nu poate fi comparat cu nimic de pe pamant. Noi STIM asta. Si totusi, chiar daca admiram sau ne bucuram alaturi de sfinti, ca au ajuns acolo, nu vrem sa incercam in strafundul constiintei noastre, o "coborare" din lumea orgoliului, vanitatii si trufiei, pentru o "urcare" in lumea vesniciei. Cine ne opreste sa privim o astfel de perspectiva si de ce-i dam curs, daca tot suntem constienti ca astfel de incercari sunt zadarnicite de diavol, de cele mai multe ori prin cei mai apropiati sufletului nostru?!
Iata intrebari la care nu trebuie sa raspundeti neaparat in vazul celorlalti, ci in singuratatea clipelor dinainte sau de dupa rugaciune!》

[simpllu]

În prealabil postat de cristiboss56

Te rog mult nu fi MAHALAGIU si nesimţit, discută despre tema de aici :

Omule schimbă-ţi ochelarii! Citeşte prima mea intervenţie pe acest topic şi în acelaşi timp reciteşte-ţi mesajele (nici unul nu este on topic). Şi nu priveşte pe tine discuţia mea cu moşul. După ce se pare că am încheiat discuţia cu el ai apărut tu fochistul forumului. Vă rog continuaţi!