intrebare

[Mihailc]

În prealabil postat de bogdan.mx

De ce trebuie neaparat sa te spovedesti inainte de impartasanie? Sa fie asta doar un obicei local?

Spovedania obligatorie înainte de împărtăşirea cu Sfintele Taine e o gogoaşă pietistă nu mai veche de patru secole. Într-adevăr, era un obicei rusesc la început, generat de spaimă şi neputinţă în faţa unui zeu punitiv, apoi s-a răspândit în toată lumea ortodoxă, din cauza slăbirii credinţei şi ca urmare a degradării calităţii duhovniceşti a vieţii de zi cu zi.
Însă a existat dintotdeauna practica cercetării cugetului şi stingerea vrajbelor prin iertare, reparaţie şi împăcare. Astăzi ne amăgim că simpla mărturisire e suficientă pentru a trece pragul "vredniciei" minime, dar în felul acesta riscăm ne atragem osândă şi nu binecuvântare din Euharistie.

Înainte de a aplica leacul peste rană trebuie mai întâi să o cureţi, însă nu numai a ta, ci şi cele pe care le-ai provocat altora, altfel darul tău de mulţumire va fi o urâciune înaintea Domnului, precum jerfa lui Cain.

În concluzie: cercetarea cugetului, stingerea vrajbelor prin iertare, reparaţie şi împăcare, iar ca o adeverire că anterioarele le-ai săvârşit cu folos, binecuvântarea duhovnicului. Dar nu îmboldit de vreo lege exterioară sau datină pietistă, ci de legea vie a lui Hristos sădită în conştiinţa ta.

[tabitha]

În prealabil postat de Mihailc

Spovedania obligatorie înainte de împărtăşirea cu Sfintele Taine e o gogoaşă pietistă nu mai veche de patru secole. Într-adevăr, era un obicei rusesc la început, generat de spaimă şi neputinţă în faţa unui zeu punitiv, apoi s-a răspândit în toată lumea ortodoxă, din cauza slăbirii credinţei şi ca urmare a degradării calităţii duhovniceşti a vieţii de zi cu zi.
Însă a existat dintotdeauna practica cercetării cugetului şi stingerea vrajbelor prin iertare, reparaţie şi împăcare. Astăzi ne amăgim că simpla mărturisire e suficientă pentru a trece pragul "vredniciei" minime, dar în felul acesta riscăm ne atragem osândă şi nu binecuvântare din Euharistie.

Înainte de a aplica leacul peste rană trebuie mai întâi să o cureţi, însă nu numai a ta, ci şi cele pe care le-ai provocat altora, altfel darul tău de mulţumire va fi o urâciune înaintea Domnului, precum jerfa lui Cain.

În concluzie: cercetarea cugetului, stingerea vrajbelor prin iertare, reparaţie şi împăcare, iar ca o adeverire că anterioarele le-ai săvârşit cu folos, binecuvântarea duhovnicului. Dar nu îmboldit de vreo lege exterioară sau datină pietistă, ci de legea vie a lui Hristos sădită în conştiinţa ta.

Doamne ajută! Toate bune si frumoase, teoretic.

Însa e cam greu să-i împaci pe cei care din iubire de sine îsi adâncesc singuri rănile, chiar închipuite.
Probabil doar rugăciunea, timpul si depărtarea, ajută si vindecă cu adevărat.

De ne-a adus vătămare cineva, să ne ostenim a asupri simțământul ocării și să păstrăm pacea în inima noastră, după pilda Sfântului Împărat David, care a spus: „Cu cei ce urau pacea eram făcător de pace”. Atunci vom face un pas, chiar dacă mic, către sfințenie, și Dumnezeu va împărăți în sufletele noastre. „Căci s-a făcut în pace locul lui.” (Psalmi 75, 2)

Dacă însă cel ce ne-a ocărât (adeseori acesta este un om apropiat de noi) ne cere ajutorul, să alergăm degrabă în ajutor, fără să spunem: „M-a jignit. S-a purtat rău cu mine. Ia să-l las acum să se chinuie, ca să înțeleagă că nu a făcut bine”. Să nu uităm că de la sufletele fără pace ale celor ce țin minte răul s-a depărtat harul lui Dumnezeu și Dumnezeu nu petrece în ei.

(Arhimandritul Serafim Alexiev, Viața duhovnicească a creștinului ortodox)

[Mosh-Neagu]

În prealabil postat de Mihailc

Spovedania obligatorie înainte de împărtăşirea cu Sfintele Taine e o gogoaşă pietistă nu mai veche de patru secole.

Mihail, imi pare rau ca tocmai tu poti sa vii cu astfel de ipoteze. Primul care s-a spovedit recunoscandu-si pacatele a fost talharul de pe cruce. Dar cel mai edificator in acest sens este cazul Mariei Egipteanca...
Asta cu "gogoasa pietista nu mai veche de patru secole", poate duce la o mare confuzie in randul mirenilor mai putin familiarizati...

[sophia]

N-am gasit nici un fir cu aceasta tema.
Intreb pentru mama unei cunostinte.
Si poate va folosi si altora...

Ce se intampla cu oamenii bolnavi de dementa, care nu stiu de ei?
Pot primi ultima impartasanie?
Daca nu, ce se poate face pentru ei cand se apropie clipa?

Ce stiti?
Eu i-am spus doar sa se duca sa vorbeasca totusi cu preotul.

[Mihnea Dragomir]

În prealabil postat de sophia

Ce se intampla cu oamenii bolnavi de dementa, care nu stiu de ei?
Pot primi ultima impartasanie?

Desigur. In acelasi fel in care o pot primi copiii inainte de varsta intelegerii.

Problema a fost ridicata la un recent Sinod al episcopilor catolici. Iata un extras din hotararea 44 a acelui sinod:

"Este, in mod special, de dorit ca Impartasania sa fie oferita persoanelor cu dizabilitati mentale, daca sunt botezate si confirmate. Ei primesc Impartasania in baza incredintarii familiei si comunitatii care ii sustine.
Imposibilitatea de a cunoaste dispozitia sufletului in cazul unor tipuri de bolnavi nu este un motiv suficient pentru a-i lipsi de ajutorul sacramental de care Biserica dispune."

In limbaj mai comun, daca preotul nu stie daca persoana respectiva poate sau nu primi Sfintele, inseamna ca le poate primi.

Dar, daca bolnavul respectiv nu ar fi in stare de gratie ? Nu ar fi impartasania, atunci, spre osanda ? Iar preotul care nu ar cunoaste starea sufletului lui, nu ar face bine sa se abtina de la a-i oferi Preasfantul Sacrament, ferindu-l, astfel de terbilul pacat al sacrilegiului ? Nu, fiindca sacrilegiul, ca orice pacat, necesita adeziunea vointei. Comit un sacrilegiu cand imi amintesc bine ca am un pacat pe suflet, si totusi ma impartasesc. Atunci cand nu-mi amintesc nimic, nu comit niciun sacrilegiu, iar preotul, impartasindu-ma, nu are a-si face procese de constiinta.

[RedRose]

Subscriu la cele spuse de Dl.Mihnea...Pe copilul meu autist incerc sa-l impartasesc cat mai des.Parintele nostru duhovnic stie de situatia lui si-i da Sf Euharistie fara probleme, avand in vedere ca spovedania este imposibila.Limbajul lui contine cateva cuvinte..inca n-a trecut la nivelul mai complex al propozitiiilor si frazelor..Poate ne ajuta bunul Dumnezeu sa ajungem si acolo...

[AlinB]

Pozitia romano-catolica mi se pare corecta desi initial mi s-ar fi parut mai logica asocierea care o face Dragos.

Insa nu poti asocia pe cineva care este total inconstient cu o persoana care are o capacitate cognitiva redusa.

Atat timp cat impartasim bebelusi, cred ca putem impartasi si persoane cu dizabilitati mentale.

Ceea ce cred ca este important totusi de luat in considerare este starea duhovniceasca inainte de instalarea acestor dizabilitati.
Daca era cu adevarat un membru al bisericii.

Pentru ca nu poti "converti" un om cu forta, profitand de capacitatea lui redusa de intelegere.

[DragosP]

Asta da, mai degrabă este un argument.
Dar, bineînţeles, cine e ăla care zice ce şi cum? Că poate duhovnicul respectivei persoane nu-i prin zonă...

[sophia]

Va multumesc tuturor pentru raspuns.
Am inteles si sunt de acord cu problemele pe care le puneti.
Imi amintesc eu ca nu demult am citit intamplator undeva ca exista situatii in care o persoana nu poate fi impartasita si se facea referire la starea mintala a persoanei, daca este constienta si etc. Mai era si situatia daca este capabil omul sa primeasca si sa inghita. Pentru ca nu se poate face cu forta.

Acum nu mai gasesc nimic.

Sigur ca voi aveti dreptate legat de starea de credinta. Desi, ma intreb daca nu exista si acolo exceptie, precum s-a facut cu talharul de pe cruce, de langa Iisus.
Eu citisem, cum ziceam mai sus, ca trebuie ca persoana sa inteleaga actul, sa vrea si sa poata.

Eu vad diferit situatiile descrise de voi: copii, oameni aflati in coma, sau persoane cu diverse handicapuri mentale.

Nu poti compara totusi un copil cu un om dement, care nu mai judeca.
Copiii cam inteleg si au o vointa. Vad multi copii care nu vor sa primeasca Sf. Impartasanie. Si nu sunt fortati totusi.
Altii se duc cu placere.
Bebelusii la fel. Unii se opun vehement, altii nu au probleme.

Un om aflat in coma - depinde de felul comei.
In coma profunda omul nu poate primi Impartasanie.
Mai exista coma superficiala (Wachkoma in germana). Acel om percepe niste lucruri, chiar comunica.

La copiii si adultii cu handicapuri mentale nu pot sa ma pronunt.
Eu intelesesem de ex. ca un copil autist este normal, doar ca are niste tulburari de comportament. Chiar unii au o minte extraordinara.

In fine eu imi si va pun si intrebarea asupra rolului ultimei impartasanii.
Sunt oameni care sunt constienti si doresc si primesc cu drag si pleaca apoi impacati dincolo.
Dar cei care sunt in stare foarte rea, care nu mai stiu nimic - chiar daca poti sa le torni in gura- dar la ce le foloseste daca ei nu percep, nu inteleg?

Mai scria undeva ca de fapt trebuie facuta intai spovedania, dar se poate renunta la ea daca nu se poate.

In fine, este hotararea celor in cauza. Ei trebuie sa caute preotul si sa-l in trebe (sunt in tara ei).

[stefan florin]

În prealabil postat de AlinB

Pozitia romano-catolica mi se pare corecta desi initial mi s-ar fi parut mai logica asocierea care o face Dragos.
Pentru ca nu poti "converti" un om cu forta, profitand de capacitatea lui redusa de intelegere.

si in cazul acestor persoane, ce se poate face? Eu cred ca ramane la latitudinea preotului (duhovnicului) care cunoste cazul, daca va impartasi sau nu astfel de persoane