Cuvant pentru suflet !

[cristiboss56]

Căsătoria este năzuinţa spre o relaţie sufletească reciprocă. Este ca şi cum unul dintre soţi îl împlineşte pe celălalt. Căsătoria este o căldură emoţională, care încălzeşte sufletele oamenilor. Doar credinţa creştinească şi viaţa bisericească pot reanima, pot renaşte sufletul omenesc, pot insufla în el dragoste. Când omul va înţelege că are nevoie de căldură omenească, pe care nu o înlocuieşte nici un confort şi nici o maşină, atunci va căuta în celălalt nu un partener, ci un prieten pentru viaţă; atunci familia va deveni, pentru toţi membrii săi, un izvor de bucurie, o şcoală a dragostei şi o flacără aprinsă în lumea aceasta rece.

Arhimandrit Rafail Karelin

[Ioan_Cezar]

În prealabil postat de cristiboss56

Doar credinţa creştinească şi viaţa bisericească pot reanima, pot renaşte sufletul omenesc, pot insufla în el dragoste.
Arhimandrit Rafail Karelin

........... Un text care îmi pare dificil de tâlcuit.
(L-aş fi înţeles, poate, mai uşor dacă lipsea din el acel năucitor "doar" de la început. Adică, dacă mesajul creştin nu se oprea înainte chiar de a începe.
Nu era, oare, suficient şi cu totul adevărat să spunem că viaţa bisericească şi credinţa creştinească pot, au această putere dumnezeiască, de a reanima sufletul omenesc aprinzînd în el flacăra dragostei? A dragostei lui Dumnezeu şi a oamenilor, a dragostei întregii zidirea, ba chiar şi a duşmanilor.)
Iată că sunt locuri grele şi anevoie de priceput nu doar în Scriptură, ci şi în tipăriturile care i-au urmat...

[cristiboss56]

Maica Domnului este vistierie și administratoarea bogăției dumnezeirii în veacul de acum și în veșnicie
"Deci aşa cum numai prin Ea a venit la noi Acesta, a fost văzut pe pământ şi a petrecut împreună cu oamenii , întrucât înainte de Ea era nevăzut pentru toţi, tot aşa şi în veacul nesfârşit care urmează orice emanare a unei arătări a luminii dumnezeieşti, orice descoperire a unor taine dumnezeieşti şi orice formă de harisme dumnezeieşti sunt de necuprins într-un loc fără Ea. Ea prima primind plinătatea Celui ce plineşte/umple toate şi care vine prin toate, o face cu putinţă de cuprins într-un loc [achoretos] pentru toţi, distribuind fiecăruia proporţional şi după mãsura curăţiei fiecăruia, ca ea să fie şi visterie şi administratoare a bogăţiei dumnezeirii.
Dat fiind că în ceruri există această lege: ca cele mai mici să participe la Cel aşezat dincolo de fiinţă prin cele mai mari, iar Fecioara Mamă e incomparabil mai mare decât toate, de aici urmează că prin Ea vor participa toţi la Dumnezeu, pe Ea o vor cunoaşte loc de cuprindere a Celui neîncăput câţi Îl cunosc pe Dumnezeu şi pe Ea o vor lăuda în imne după Dumnezeu cei care-L laudă în imne pe Dumnezeu.
Ea este şi cauză a celor dinaintea ei, şi patroană a celor de după ea, şi procurătoare a celor veşnice. Ea este tema profeţilor, obârşia apostolilor, temelia martirilor, postamentul dascălilor. Ea este slava celor de pe pământ, desfătarea celor din cer, podoaba întregi creaţii. Ea este început, izvor şi rădăcină a bunătăţilor negrăite. Ea este pisc şi desăvârşire a tot ce-i sfânt."
Sfântul Grigorie Palama

[cristiboss56]

"lar dacă răsplătirile sunt pe măsura iubirii de Dumnezeu şi cine iubeşte pe Fiul este iubit de El şi de Tatăl Lui şi devine un sălaş al Amândurora, Care locuiesc şi umblă în el în chip tainic potrivit fãgăduinţelor Lor , cine L-ar putea iubi pe Acesta mai mult decât Mama Lui, care L-a născut nu numai ca Unul-Născut, dar L-a născut singură fără însoţire cu cineva, ca astfel afecţiunea ei să fie dublă, neîmpărtăşită cu un părtaş?
Şi cine ar putea fi iubit mai mult decât mama Lui de Unul-Născut Care a ieşit numai din Ea în chip negrăit în veacurile de pe urmă, aşa cum a ieşit înainte de veacuri numai din Tatăl? Cum nu vor fi înmulţite dincolo de dispoziţia cuvenită cele ale cinstirii datorate ei potrivit Legii de către Cel ce a venit să împlinească Legea [Mt 5, l7]?"
Sfântul Grigorie Palama

[cristiboss56]

Este o reţetă pentru cei care nu-şi fac datorii în această lume, iar dacă sunt dintre cei cu datorii, chiar şi aceştia pot fi fericiţi, acceptând necazul scurt de acum prin care trec şi bucurându-se cu nădejdea la fericirea viitoare, făgăduită tuturor celor care caută dreptatea şi se luptă ca să se păstreze cât mai curaţi.
Oamenii se pot bucura cu atât de puţin, încât nu ar avea nevoie să se cheltuiască aproape cu nimic pentru aceasta. Dacă unii au nevoie de bani mulţi pentru a căuta bucuria şi visează la vacanţe în locuri cu cheltuială şi la tot felul de lucruri materiale care să le bucure ochii şi celelalte simţuri, alţii pentru a se bucura nu au nevoie decât de un colţ liniştit şi de o carte bună, iar alţii se bucură pentru un loc cald și o bucată de pâine.
Sigur că sunt diferenţe mari între felurile de a fi ale oamenilor, însă este greu de înţeles de ce acela care are bani mulţi nu se poate bucura pentru aceleaşi lucruri de care s-ar bucura un om fără bani, adică să-şi găsească fericirea în liniştea sufletească, să mulţumească pentru ceea ce are şi, desigur, să ajute pe cei care nu au, căci dacă nu se gândeşte şi la aceştia, atunci ar trăi ca un egoist; iar lucrul acesta se poate întoarce asupra lui, deoarece dacă eşti nepăsător faţă de cel care are nevoie de ajutor, atunci eşti nepăsător faţă de Hristos. O astfel de nepăsare duce la pierderea harului fără de care nimeni nu poate să trăiască adevărata fericire.
(Singhel Ioan Buliga, Provocările creștinului ortodox în zilele de astăzi, Editura Egumenița, Galați, 2012, pp. 326-327)

[cristiboss56]

Episcopul Teofan ne învaţă să înfăptuim orice lucru cu gândul la Dumnezeu, cu sentimentul adânc că depindem de El. Cu acest obicei, al convorbirii permanente cu Dumnezeu, trebuie obişnuiţi copiii. Chiar din pruncie, în obişnuinţa copiilor vor intra rugăciunile înainte şi după masă, înaintea începerii oricărui lucru. De asemenea, ei vor fi învăţaţi ca înainte de a pleca la şcoală sau, în genere, înainte de a ieşi din casă, să se apropie de părinţi pentru a le primi binecuvântarea. Binecuvântarea părintească, făcută cu credinţă şi evlavie, are o putere protectoare.
Cine ştie ce drum a pregătit Dumnezeu copilului nostru? Să nu-l împiedicăm să ajungă la Dumnezeu cât mai devreme: în aceasta constă zălogul creşterii lui duhovniceşti. Să-i creăm astfel de condiţii, încât inima lui să fie desăvârşită pentru Dumnezeu, Care spune: „Iată stau la uşă şi bat; de va auzi cineva glasul Meu şi va deschide uşa, voi intra la el şi voi cina cu el şi el cu Mine” (Apocalipsa 3, 20).
Nikolaj Evgrafovich Pestov

[cristiboss56]

Cred că vă mai amintiţi ‒ cel puţin unii ‒ că îmi plac îndeosebi Psalmii 22 şi 102. Şi-n Psalmul 102 se afirmă în legătură cu Dumnezeu: „Pe cât este de sus cerul de pământ, atât este de mare mila Lui spre cei ce se tem de El. Cât de departe e răsăritul de apus, atât a depărtat El de la noi fărădelegile noastre. Cum miluieşte un tată pe fiii săi, aşa a miluit Domnul pe cei ce se tem de Dânsul”.
Când ai nişte convingeri de felul acesta, când lucrurile acestea au intrat în componenţa existenţei tale, nu se poate să nu te bucuri de Dumnezeu şi să nu-L iubeşti pe Dumnezeu şi să nu ai bucurie din iubire şi din împlinirea poruncilor, atât cât le poţi tu împlini. La fel este şi cu iubirea faţă de aproapele. Când iubeşti, eşti fericit, ai o bucurie din aceasta, intri în sfera fericirii, pentru că iubirea adevărată este şi fericire adevărată.
(Arhimandrit Teofil Părăian, Iubirea de aproapele – ajutor pentru bucuria vieții, Editura Doxologia, Iași, 2014, pp. 30-31)