![]() |
![]() |
|
|
|
|
|
#1
|
|||
|
|||
|
Cum Biserica e numai Una, in mod evident celelalte organizatii nu pot fi biserici, chiar daca isi iau aceasta denumire (inclusiv cea catolica, protestanta, etc.).
|
|
#2
|
|||
|
|||
|
Activisme pseudoreligioasa si tot felul de neospalacisme aglutinante tipic yankee.
|
|
#3
|
|||
|
|||
|
Știam că sunt desprinși din penticostalism, seamănă parcă puțin și cu œcireșariiœ lui Vladimir Pustan atât că cireșarii își țin slujbele prin săli de conferințe ale hotelurilor iar independenții/nondenominativii au biserici. Ce mă distrează e că au tot felul de cursuri sau întrajutorări, ei n-au auzit nici măcar de consiliere pastorală așa cum au penticostalii, oare cu ce-i ajută asta? Parcă ar fi un marketing gen FM Group, Lady`s, Herbalife sau LifeCare în care se prezintă tot felul de produse și mărturii. M-am uitat pe cele 2 site-uri nondenominative iar felul cum predică speakerii mă lasă rece, la ei poate predica oricine oricum, dacă ar fi săptămână ecumenică și să vezi la catedrala patriarhală din București sau la cea mitropolitană din Timișoara un speaker nondenominativ vorbind lângă altarul cu iconostas ortodox îmbrăcat hippie ar fi de tot râsul noroc că ei încă nu sunt legali carismaticii deja sunt trecuți în registru la Ministerul Culturii și Cultelor. Bisericile nondenominative și œCireșariiœ sunt niște fundații/asociații creștine nu prea au temei legal.
|
|
#4
|
|||
|
|||
|
Asta ce e, un soi de barfa confesionala?
In linii mari, sunt niste chestiuni arhicunoscute, indiferent de formele sub care apar, detaliile sunt cam apa de ploaie.
__________________
Suprema intelepciune este a distinge binele de rau. |
|
#5
|
|||
|
|||
|
N-am bârfit pe nimeni, nu înțeleg cum anume secte de genul ăsta pot împânzi România? Și totuși ei nu au nici un nume se numesc biserică în rest atât.
|
|
#6
|
||||
|
||||
|
1. Sa inteleg ca Vladimir Pustan nu mai e penticostal ? Dar ce e acum ?
2. Care e diferenta fundamentala intre penticostali si aceste "biserici" "independente" ?
__________________
Doamne, Tu pe toate le știi ! Tu știi că Te iubesc ! www.catehism.com http://regnabit.wordpress.com |
|
#7
|
|||
|
|||
|
Vladimir Pustan împreună cu cireșarii au ieșit din biserica penticostală, el împreună cu ceilalți țin conferințe prin ceva săli de hotel în Beiuș, diferența e că nondenominativii nu-și au un nume al lor ei nici măcar simbolic nu prea mai cred în Cina Domnului, ei fac scenete de teatru pe seama asta, nu mai au cor în biserică ei au trupe de muzică creștină, nu mai au pastori au doar speakeri care dau impresia că fac un stand-up comedy în timp ce predică. Botezul la ei nu are o dată fixă la maturitate în timp ce la penticostali botezul se face de la vârsta de 7 ani. Altă diferență e că mai au în interiorul bisericii și alte departamente dorind să atragă în acest fel mai cu sârg tineretul dar și bătrânii la biserică , ei nu au consiliere pastorală cum am spus mai sus ci cursuri Alfa de inițiere (parcă ar fi ceva MISA).Despre cireșarii lui Pustan se poate spune că se aseamănă cu nondenominativii de la Noua Generație doar că nu au biserică. Vladimir Pustan a fost în trecut la Oastea Domnului apoi a fondat Cireșarii. Cât despre Biserica Noua Generație mai au punct de lucru și în Târgu Mureș. Noapte bună. Repet nu vreau să fac reclamă sau ceva altor culte doar am prezentat faptul că din deceniu în deceniu religiile, cultele, sectele se tot înmulțesc, cum nu știu. Noapte bună.
|
|
#8
|
||||
|
||||
|
Citat:
"Vom ridica lauda și închinarea la standarde tot mai înalte. Vom construi centre creștine în diferite locații din țară destinate întâlnirilor speciale ale credincioșilor cu Dumnezeu, conform viziunii G12 de organizare a bisericii pe celule." Va aminteste de ceva ? Edit. Dupa putina documentare rezulta ca ambele exemple de "biserici" ar apartine unui tip de cult ("cult" in sensul din engleza), cu caracteristici periculoase, gen brain washing etc. Cautati g12 mission cult pe google. Last edited by GMihai; 06.08.2015 at 10:05:33. |
|
#9
|
||||
|
||||
|
Am cautat si rezulta ca nu e catusi de putin vorba de "biserici independente". Dimpotriva, e vorba de structura piramidala, specifica organizatiilor mai mult sau mai putin secrete, alcatuite militareste.
Ceea ce nu e neaparat rau. Doar ca nu are nicio legatura nici cu Biblia, nici cu Biserica. Fiind de extractie protestanta, cei care au pus la punct aceasta strategie nu realizeaza ca "cei 12" erau oameni chemati la o misiune absolut speciala, la preotia ministeriala (sacramentum ordinis), la care nu toti oamenii sunt chemati. Ei nu realizeaza ca discipolii Domnului au fost multi, dar numai pe cei 12 El i-a instituit preoti, facandu-i altfel decat ceilalti.
__________________
Doamne, Tu pe toate le știi ! Tu știi că Te iubesc ! www.catehism.com http://regnabit.wordpress.com |
|
#10
|
|||
|
|||
|
Scuze de întrebare GMihai ce confesiune ești? Dacă faci parte dintr-o biserica de genul poate ști mai multe despre ei.
|
|
|