Minunile Sfantului ARSENIE BOCA

[Igor_Paslusnik]

Frate Ioan, fără să fac referire la frăţia voastră,

Psihanaliza lui Freud e o cacealma. Elogiu adus nimfomaniei şi unirii trupeşti şi patimilor carnale per general, vezi Doamne, identificate în vise sau în aparente stări patologice. Un mod finuţ de a călca în picioare lupta duhovnicească a creştinilor, o ură vădită faţă de Hristos şi Ortodoxia sau turma Lui cea mică, Biserica. O mare prostie, pierdere de TIMP.
Psihologia, hai că mai are portiţe spre mântuire, dar psihanaliza e o cacealma. La propriu.

Pentru toţi ceilalţi colegi de forum,

Yoga, ca şi întreg budismul, e o cale prin care arată omului, că poate face ceva de unul singur, fără Hristos, fără Dumnezeu. Adică o minciună.

Iar de părintele Arsenie Boca...

Da, am rezerve foarte mari şi serioase faţă de el.

A fost un ieromonah minunat, dar e departe de-a fi sfânt al lui Hristos. Foarte departe. Pe ce baze spun asta? Prin comparaţie. Pe bazele, temelia Hristos şi a Sfinţilor Lui.
Adică viaţa şi învăţăturile ieromonahului Arsenie Boca sunt cel puţin ciudate.
Complet străine de duhul Sfinţilor Părinţi.
Niciun Sfânt contemporan: Ignatie Briancianinov, Paisie, Porfirie, Nicolae Velimirovici, Iustin Popovici, sau alţii, nu au duhul stresant şi agitat al lui Arsenie Boca.
Nu, ci ei au duhul Sfinţilor Părinţi ai Bisericii, ca Sfinţii cei mari, precum: Ioan Gură de Aur, Vasile cel Mare, Grigorie Teologul, de Nazians, Simeon Noul Teologul, Grigorie Palama, Marcu Evghenicul, Fotie al Constantinopolului.
Simţi Duhul Sfânt în scrierile lor!
La propriu simţi bucurie şi liniştire şi sentimente, trăiri, mai presus de cuvinte.
Dar cât am citit noi din ei?
Câtă sete avem după ei?

Păi ce comparaţie e între scrierile acestor sfinţi şi scrierile agitate, şi care induc frică şi spaimă ale părintelui Arsenie Boca. Ca de la cer la pământ.
Te forţează să fi creştin în scrierile lui. Te ameninţă, dacă nu. Ce-i asta? Asta nu-i sfinţenie.

Niciun Sfânt Părinte, nu a mai practicat yoga în tinereţe, ca şi părintele Arsenie Boca, chiar dacă apoi a vorbit împotriva ei.
Niciun Sfânt Părinte nu a fost caterisit 30 de ani de către Biserică, nu a umblat în haine albe peste tot, nu a stat ani de zile prin lume, umblând în maieu, când el era ieromonah!
Dar se poate aşa ceva?
Şi să fie canonizat apoi Sfânt?
Dar pentru ce?
Niciun Sfânt Părinte, nu şi-a inventat propriul canon de pictură a Sfintei Biserici, nici unul din Părinţi, niciodată(!) nu a pictat un eretic, adept al ereziilor franco-latinilor, alias "romano-catolici", pe "sfântul" Francisc de Assissi.

În oraşul Assissi, se şi strâng anual, adunările ecumeniste, unde Patriarhul eretic al Romei, primeşte "slujbele" practicanţilor de voodoo din Africa.
Strigător la cer.
Păi unde-i dialogul? Ăla-i dialogul?
Ruşine...
Din contră, Părinţii au vorbit cu putere împotriva oricăror erezii, fără menajamente, cu dragoste şi discernământ, plini de Duhul Sfânt Dumnezeu, disecând ereziile în cele mai mici detalii, ca să le arate cui slujesc.
Amintesc aici Sfântul Iustin Popovici, Sfântul Ignatie Briancianinov, Sfântul Nicolae Velimirovici.
Nu! Aşa ceva nu-i bine! O spun răspicat: treziţi-vă, Arsenie Boca nu e sfânt.
De ce să ne fie frică să spunem ce gândim şi ce simţim?
Dacă Hristos este în simţămintele noastre, Îl vom mărturisi pe Hristos în ce scriem, sau dacă nu, vom arăta cui slujim.
Şi dacă va fi canonizat sfânt, da, ne supunem, dar e un semn rău pentru Biserică, o apropiere de pan-erezia ereziilor, ecumenismul.

A practicat yoga şi apoi a vorbit împotriva ei.
E ca şi Augustin, în cartea sa "Confesiuni": trebuie să guşti păcatul, ca apoi să te şti feri de el.
Ce afirmaţie e asta?
Hristos a gustat păcatul ca să se ştie feri de el? Sfinţii Apostoli? Sfinţii Părinţi?
A preferat exilul Sfântul Ioan Gură de Aur, decât să îngăduie un compromis cât de mic, Împărătesei Eudoxia a Bizanţului, cu statuile ei din pieţele publice şi împopoţănările ei.
Şi pe urmă la presiunea poporului, l-a chemat înapoi, şi fiindcă Sfântul Ioan îi vorbea de alte păcate ale ei, la exilat din nou.
Şi din nou l-a adus înapoi şi el tot a continuat să vorbească împotriva păcatelor ei.
Şi din nou la exilat, pentru a treia oară, când a şi adormit în exil.

Nu ne jucăm cu lucrurile Sfinte.
Nu facem compromisuri.
Nu, niciodată.
Ca să fi sfânt, trebuie să respiri pe Hristos. Să ai Duhul lui Hristos. Să fi îndumnezeit.
Să vorbeşti împotriva ereziilor şi păcatelor. Să vindeci sufletele. Să le scoţi din carapacea lor şi să le dai la Hristos.
Trebuie să spunem Adevărul.
Nu să mergi din intuiţie, că ai văzut, vezi Doamne, că un om se uita suspect şi urât la tine, şi tu să-i spui: ei, mă mai consideri infractor?
Cum a făcut Arsenie Boca...
Gata! Ce minune, nu? E sfânt, ce să mai în sus şi-n jos... (ironie)
Nu. Asta nu-i sfinţenie, e intuiţie.
Ca să fi sfânt, trebuie să respiri iubire, blândeţe, smerenie, discernământ, dreaptă socotinţă, trezvie, nevoinţă, nopţi nedormite de rugăciune şi trup uscat şi istovit de post. Pentru Hristos! Pentru iubirea care o simţi de la EL. Pentru jertfă, răstignire, slujire. Sângele vârsat, la propriu, pentru Hristos şi pentru aproapele.
Nu, Arsenie Boca, n-a făcut aşa ceva.
S-a rugat doar în puşcărie, că asta făceau majoritatea. E bine ce făceau. Dar pentru ce apoi, a mers ani de zile în lume, umblând în maieu, ca ieromonah? De ce a făcut asta?
Dacă nu a colaborat cu securitatea, de ce i-au dat drumul din puşcărie aşa de repede?
Avea în lume cât era, ditamai şoldurile şi picioarele, dar spunea că ţine post. Atunci când ţi post, dar tu te saturi la fiecare masă de fasole, ăla nu-i post.
Sunt destule poze.
Dar vrem să le trecem cu vedere, să închidem ochii. De ce? Ba să-i deschidem larg, că dacă nu, mergem în iad. Şi se mai rupe o parte din Biserică şi devine eretică ecumenistă, cum s-a rupt şi la Marea Schismă, în 1054. Să nu fie!
Doamne fereşte-ne şi ai milă de noi, nu-i lăsa să ne doboare, că vrem să ne mântuim.
Nu asta-i sfinţenia şi postul.
Sfântul Ioan Gură de Aur, a făcut aşa ceva? Sfinţii adevăraţi şi mari, niciunul n-a făcut aşa ceva.
Hristos a făcut asta? Păi nu Hristos ne este exemplul suprem de urmat? Şi Sfinţii Apostoli şi Sfinţii Părinţi?

Nu scriu cu ură, scriu cu durere, că sunteţi orbi. Există multă înşelare în Biserică. Trebuie să ne ferim de ea, şi să luptăm împotriva ei.
Vrăjmaşii văzuţi şi nevăzuţi, demonii şi ecumeniştii, care doresc unirea Ortodoxiei cu nebunia mincinoasă a ereziilor, luptă cu sete împotriva Bisericii şi a lui Mielului Hristos.
"După faptele lor îi veţi cunoaşte", scrie Scriptura.
Faptele părintelui Arsenie Boca? A îndrumat oamenii, a scris câteva scrieri ciudate, şi a pictat necanonic, cu un stil în exclusivitate, şi vădit al ereziei ereziilor, ecumenismul, o Biserică a lui Hristos.
Nu-i suficient să vedem faptele lui Arsenie Boca?
Ce caută un eretic pictat în Biserica fără erezie a lui Hristos, Ortodoxia?
Ce caută Sfânta Biserică Aghia-Sophia, unită cu Roma în picturile părintelui Arsenie Boca?
Nu sunt astea fapte strigătoare la cer?
Pentru asta să fie sfânt?

Citeam ieri din Vieţile Pustnicilor Palestinei, despre câtă nevoinţă şi dragoste a avut Sfântul Sava din pustia Palestinei, a construit 7 Mănăstiri, şi alte schituri, în locuri cu nisip şi pietre, prin pronie Dumnezeiască, a adus şi a scos din piatră seacă apă şi s-au populat acele locuri cu peste 10.000 de monahi.
Mânca rădăcini de plante ucate.
Şi a luptat aproape dându-şi viaţa, în faţa împăratului Anastasie al Bizanţului, care căuta transformarea Bisericii din Ortodoxă, în Monofizită, făcând-o eretică.
A mers la el, a vorbit personal cu el, şi Duhul Sfânt, prin gura Sfântului Sava, i-a schimbat mintea Împăratului, i-a dat Adevărul, că a primit şi 2000 de galbeni de aur, la plecarea lui, din mâna Împăratului Anastasie, bani cu care a mai construit un schit şi a împărţit mai mult monahilor, pentru mâncare.
Şi iar şi-a schimbat mintea, devenind eretică monofizită.
Că a murit Împăratul Anastasie, fugind prin palat, alergând şi ascunzându-se de fulgerele care îl căutau în fiecare cameră, la propriu, murind trăsnit de fulger, în Palatul lui, de la Constantinopol.
Citiţi în carte, să vedeţi cum arată Sfinţii lui Hristos ! Cum vorbesc şi ce fac.

Ăsta Sfânt! Sava al Palestinei! Doamne iartă-mă că zic "ăsta".
Nu Arsenie Boca.
Sfântul Nicolae Velimirovici Sfânt. Sfântul Vasile de la Poiana Mărului Sfânt. Sfântul Iustin Popovici Sfânt. Sfântul Paisie Velicikovski Sfânt. Şi mulţi alţii.

Asta-i cartea:



Hristos în mijlocul nostru.

În prealabil postat de cristirg

De aici au apărut mai multe abateri.
De pildă:
– când susține în Cărarea Împărăției că sufletele au preexistat și s-au îmbrăcat într-un trup cu gene recesive la zămislire, afirmă origenismul;

Unde mai exact? Un citat, o pagină?

• "Înainte de a exista ca persoane pământeşti, existăm ca gând, ca intenţie a Lui Dumnezeu." (pg. 236 Cărarea Împărăţiei - părintele Arsenie Boca)

În prealabil postat de cristirg

– tot acolo scriind că omul este determinat de destin, chiar și el genetic, susține protestantismul;

• "Viaţa o avem de la Dumnezeu: prin El trăim, ne mişcăm şi suntem. Adică Dumnezeu este izvorul, susţinătorul şi rostul sau destinul vieţii noastre. Dacă mergem aşa, potrivit acestora, avem viaţa asigurată de Dumnezeu, temelia ei; dacă nu urmăm aşa, ci încâlcim viaţa noastră în toate fărădelegile şi spurcăciunile, care îndrăcesc şi sufletul şi trupul şi o ducem aşa vreme îndelungată, atunci Dumnezeu se desface din viaţa noastră." (pg. 98, Cărarea Împărăţiei )

În prealabil postat de cristirg

– în aceeași scriere susținând că Domnul că are natură teandrică (creştinismul are ca bază
dogma hristologică a naturii teandrice) se mărturisește monofizit;

O sursă, un citat?

În prealabil postat de cristirg

– în aceeași carte zicând că Mântuitorul s-a întrupat în persoană omenească își arată, poate fără să cunoască de fapt dogmele Ortodoxe, afiliația la nestorianism;

• "Iată ce mare e sfatul Sfintei Treimi: ca Unul din Treime să se facă om pentru noi şi pentru a noastră mântuire, ceea ce e totuna cu crearea firii din nou. Mântuitorul, omeneşte, a mers şi merge înaintea noastră, făcându-Se cărare de la om la Dumnezeu. Nu putem rămâne decât uimiţi de dragostea pentru înţelepciunea şi iubirea lui Dumnezeu, personificate în Iisus Hristos, Dumnezeu-Omul." (pg. 34, Cărarea Împărăţiei )

• "Dar Dumnezeu preamilostivul, din iubirea de oameni, a făcut totul din partea Sa, ca să-i întoarcă pe oameni din povârnirea pierzării într-o cale nouă, în calea mântuirii. De aceea Fiul, a doua Faţă a lui Dumnezeu, S-a făcut Om desăvârşit - afară de păcat - şi ne-a arătat Cărarea. Prin urmare, calea mântuirii e chiar cărarea pe care a mers Dumnezeu însuşi ca Om adevărat, făcându-ni-Se pildă întru toate şi dându-ne îndrăzneală. Pe cărarea mântuirii încă merg două feluri de călători, căci de-atunci... un Tovarăş nevăzut şi bun merge cu noi, cu fiecare, în toate zilele, cu fiecare rând de oameni, până la sfârşitul veacului: Dumnezeu însuşi şi cu sfinţii Săi, întovărăşind nevăzut pe oameni..." (pg. 14, Cărarea Împărăţiei )

• "Până aci se înţelege şi nu se prea înţelege drama desăvârşirii persoanei omeneşti. Şi fiindcă aceasta nu s-a prea putut înţelege, urmări şi realiza, a fost nevoie ca Dumnezeu să creeze omul a doua oară şi, prin creştinism, să-l facă în stare de această înţelegere şi realizare a desăvârşirii sale personale. Această desăvârşire urmărită şi aşteptată de Dumnezeu de la om, ni s-a revelat, ni s-a dat de model în persoana clară şi reală a lui Iisus Hristos, a Dumnezeu-Omului. De aceea El e Calea şi naturală şi supranaturală a desăvârşirii. Iisus Hristos nu avea nevoie de mântuirea Sa, dar fară pogorârea Sa, în trup de om recreat, născut afară de calea păcatului, mântuirea noastră ar fi fost cu neputinţă; ori noi eram şi suntem cei ce avem nevoie de mântuire. Deci pentru iubirea de oameni a lui Dumnezeu, simţită de noi ca o credinţă arzătoare de mântuire, ni s-a arătat şi ni s-a dat ca model de viaţă persoana reală a Mântuitorului nostru Iisus Hristos. El e pentru noi oamenii măsura desăvârşirii. Atât doar că modelul revelat trebuie urmat. Căci, dacă Dumnezeu a tăcut totul pentru mântuirea noastră, aceasta nu însemnează ca noi să ne dedăm lenei, pentru că a făcut Dumnezeu totul şi noi nu mai avem de făcut nimic. Dumnezeu a făcut totul din partea Sa, anume: S-a micşorat pe Sine şi S-a făcut om adevărat, întru totul asemănându-se nouă, afară de păcat, ca să ne arate cărarea cu lucrul şi cu persoana Sa. El era şi Dumnezeu adevărat, dar a mers omeneşte pe calea cea nouă. De aceea, calea mântuirii o numim calea lui Dumnezeu, pentru că, cel dintâi, El a mers pe ea."
[.....]
E bine de observat că Iisus Hristos, întrupat în om adevărat, a biruit pe diavolul ca om, iar nu ca Dumnezeu; căci cu puterea de Dumnezeu, ca fulgerul l-a aruncat din ceruri. Iisus a venit să se lupte cu diavolul, ca om adevărat, întrucât numai aşa ne putea împinge la toată îndrăzneala câtă trebuie; iar câştigând - ca om - o biruinţă desăvârşită asupra lui, biruinţa ne-a dat-o nouă, în dar, dar numai dacă ne luptăm şi noi ca El. Cu biruinţa Sa, Mântuitorul ne-a învăţat şi pe noi meşteşugul războirii, ne-a dat cunoştinţa şi ne-a dat şi puterea. Deci El e meşteşugul, cunoştinţa şi puterea; El e modelul de luptă, cât ţine cărarea. Mântuitorul de aceea a şi venit, ca să sfărâme lucrurile diavolului şi să surpe stăpânirea lui în care ţinea pe oameni. Astfel, când L-a ispitit, în Pustia Carantaniei, ca să facă din pietre pâini, căci flămânzise, El l-a bătut cu Scriptura, zicând: " Scris este că nu numai cu pâine va trăi omul, ci cu orice cuvânt al lui Dumnezeu"! Dar diavolul n-a renunţat la luptă, ci L-a ispitit iarăşi cu strălucirea tuturor împărăţiilor pământului - cu slava puterii politice - zicând Domnului: "Ţie îţi voi da toată puterea şi strălucirea ei, căci mie-mi este dată şi o dau cui vreau. Deci, dacă tu te vei închina mie, toată ţi-o dau Ţie". Privitor la aceste cuvinte semeţe ale ispititorului, Sf. Ciril al Ierusalimului se întreabă dacă a minţit Satana atunci, sau, silit de prezenţa lui Dumnezeu, a spus adevărul? Ci răspunzând Iisus, l-a bătut, grăind din Scripturi: "Scris este: Domnului Dumnezeului tău să te închini şi numai pe El unul să-L slujeşti". Când s-a văzut diavolul bătut din Scripturi a luat şi el Scriptura, căci ştie şi el Scriptura, însă diavoleşte, deoarece mintea lui, fiind nebună, strâmbă înţelesul oricărui cuvânt, de vreme ce el nu stă în adevăr, ci în minciună. Aşa, îl duce pe Iisus pe aripa templului din Ierusalim, zicându-I: "Dacă eşti Tu Fiul lui Dumnezeu, aruncă-Te de aici jos, căci este scris că îngerilor Săi va porunci pentru Tine, ca să Te păzească şi Te vor ridica pe mâini, ca nu cumva să Te izbeşti cu piciorul de vreo piatră". Atunci Iisus i-a tăiat scurt şi ispita aceasta, răspunzându-i: "S-a zis în lege să nu ispiteşti pe Domnul Dumnezeul tău!" Şi după ce sfârşi toată ispita, diavolul se duse de la El până la o vreme. Semn că a mai venit şi sub altă formă." (pg. 26-28, Cărarea Împărăţiei )

În prealabil postat de cristirg

Sfinția sa a scris în Cărarea Împărăției:
Toate faptele omului, toate mişcările lui, se înseamnă undeva, într-o nevăzută carte, şi se înseamnă şi în sămânţa sa, şi cu aceasta îşi trage urmaşii sub povara isprăvilor sale.

• "Toate faptele omului, toate mişcările lui, se înseamnă undeva, intr-o nevăzută carte, şi se înseamnă şi în sămânţa sa, şi cu aceasta işi trage urmaşii sub povara isprăvilor sale. Legile vieţii sunt legile Creatorului; păcătuieşti împotriva lor, nu scapi fără mustrarea lui Dumnezeu. Deci, nu ne mai tocmim, că Dumnezeu n-ar avea cuvânt în biologie şi că venirea lui Iisus la nuntă ar fi numai un simplu fapt divers, fără o semnificaţie neînchipuit mai largă pentru aducerea şi conducerea personală a fiecărui om ce vine în lume.

Înainte de a exista ca persoane pământeşti, existăm ca gând, ca intenţie a lui Dumnezeu.

De faptul că suntem oarecum anteriori faţă de forma noastră pământească, însuşi ne spune, învăţându-l pe Ieremia când acesta încerca să se apere de misiunea cu care-l rostuise pe pământ:

Ieremia 1:
5. înainte de a te urzi în pântece... te-am sfinţit şi te-am rânduit prooroc printre popoare.

Suntem prin urmare de obârşie spirituală, făpturi spirituale, trimise vremelnic într-o închisoare de carne şi oase, şi împlinind un destin, între ceilalţi fii ai lui Dumnezeu şi fraţi ai noştri." (Cărarea Împărăţiei, pg. 236-237)

• "Toate faptele omului, toate mişcările lui, se înseamnă undeva, intr-o nevăzută carte, şi se înseamnă şi în sămânţa sa, şi cu aceasta işi trage urmaşii sub povara isprăvilor sale. Luaţi aminte părinţilor, că nu e glumă cu viaţa copiilor pe care îi aveţi sau vreţi să-i aveţi. Sunteţi răspunzători de ei şi de toată viaţa lor, căci cum le-aţi dat-o aşa o au! Şi copiii voştri vă vor judeca pe voi, după cum bine ştiţi şi bine plătiţi. Iar când te-or supăra fii cuminte şi nu-i blestema, ascultând pe diavolul până la sfârşit, ci dă-ţi seama că ei îţi aduc aminte de păcatele tale cele nemărturisite şi neispăşite. Roagă-te pentru ei şi roagă-te şi pentru tine – chiar când te-or blestema - să te ierte Dumnezeu (Cuvânt din 22 feb. 1942, Măn Brâncoveanu).

[Igor_Paslusnik]

Ovidiu B., tu îl ai pe părintele Arsenie Boca şi la poza de profil, e normal să-l ovaţionezi.

Tot aşa, în haine albe, specific monahale, nu? Doar umbla peste tot în haine albe. Specific Sfinţilor, nu?
Aranjat, pieptănat, îngrijit, mereu, ca un adevărat monah, următor al lui Hristos, nu?

Dar scrierile sale, din "cărarea împărăţiei", le are, în alte expresii şi părintele Cleopa, şi mai ales Sfântul Paisie Aghioritul şi Sfântul Porfirie Kavsokalivitul.

În prealabil postat de Igor_Paslusnik

Tot aşa, în haine albe, specific monahale, nu? Doar umbla peste tot în haine albe. Specific Sfinţilor, nu?

Ţi-am mai spus că nu sunt albe, ci un gri spre alb. Dar fie cum spui tu, sunt albe. Apoi ţi-am postat şi o poză cu unul din duhovnicii săi, dar te faci că plouă şi preferi să repeţi ca o placă stricată aceleaşi idei (tu şi cristirg). Când vă pun în faţa adevărului vă faceţi că plouă, nu daţi nici un răspuns concret.

Părintele Arsenie împreună cu duhovnicul său, Părintele Stăniloaie:



În altă ordine de idei, crezi că părintele Arsenie nu a avut un îndrumător, nu facea ascultare? Cu riscul de a fi acuzat că fac comparaţii, deşi departe mi-e gândul, te invit să priveşti la poza (icoana) de la avatarul fratelui Cezar Ioan. Ce vezi tu acolo?

Apoi, poate ştia mai de dinainte ce urma să trăiască, o perioadă grea a unui monah în lume (în "alb"). În adâncul sufletului său, cu siguranţă, a rămas monah, chiar dacă a fost obligat de împrejurări să se poarte ca un mirean. Biserica, din iconomie, pentru lniştea acelor vremuri tulburi, i-a interzis să mai poarte haine călugăreşti şi să mai slujească, iar părintele a făcut ascultare. Comuniştii au făcut aceste presiuni speriaţi fiind de o eventuală revoltă ce ar putea fi pusă la cale de părintele Arsenie, acuzat fiind că ar fi de partea legionarilor. Dar nu a făcut-o, pentru că menirea lui era cu totul alta.

În prealabil postat de Igor_Paslusnik

Aranjat, pieptănat, îngrijit, mereu, ca un adevărat monah, următor al lui Hristos, nu?

Da, mereu avea o ţinută impecabilă (mai puţin în perioada din închisoare), dar nu pentru a impresiona, cum mulţi cred.
Dar tu, ce spui, e greu să înţelegi un om care s-a străduit să trăiască mai presus de fire?

În prealabil postat de Igor_Paslusnik

Dar scrierile sale, din "cărarea împărăţiei", le are, în alte expresii şi părintele Cleopa, şi mai ales Sfântul Paisie Aghioritul şi Sfântul Porfirie Kavsokalivitul.

Nu înţeleg ce vrei să spui. Poţi fi mai clar?

[Igor_Paslusnik]

În prealabil postat de ovidiu b.

Ţi-am mai spus că nu sunt albe, ci un gri spre alb. Dar fie cum spui tu, sunt albe. Apoi ţi-am postat şi o poză cu unul din duhovnicii săi, dar te faci că plouă şi preferi să repeţi ca o placă stricată aceleaşi idei (tu şi cristirg). Când vă pun în faţa adevărului vă faceţi că plouă, nu daţi nici un răspuns concret.

Părintele Arsenie împreună cu duhovnicul său, Părintele Stăniloaie

Părintele Dumitru Stăniloaie, era preot de mir. Preoţii de mir, au voie să umble şi în civil, dacă le dă binecuvântare ierarhul eparhiei de care aparţin. Şi deci în civil fiind, are voie şi în orice culoare.

Dar un monah nu are voie să umble în civil. Cu atât mai mult un ieromonah.

Care Sfânt Părinte a mai făcut aşa ceva?

Doamne fereşte...

În prealabil postat de ovidiu b.

În altă ordine de idei, crezi că părintele Arsenie nu a avut un îndrumător, nu facea ascultare? Cu riscul de a fi acuzat că fac comparaţii, deşi departe mi-e gândul, te invit să priveşti la poza (icoana) de la avatarul fratelui Cezar Ioan. Ce vezi tu acolo?

Apoi, poate ştia mai de dinainte ce urma să trăiască, o perioadă grea a unui monah în lume (în "alb"). În adâncul sufletului său, cu siguranţă, a rămas monah, chiar dacă a fost obligat de împrejurări să se poarte ca un mirean. Biserica, din iconomie, pentru lniştea acelor vremuri tulburi, i-a interzis să mai poarte haine călugăreşti şi să mai slujească, iar părintele a făcut ascultare. Comuniştii au făcut aceste presiuni speriaţi fiind de o eventuală revoltă ce ar putea fi pusă la cale de părintele Arsenie, acuzat fiind că ar fi de partea legionarilor. Dar nu a făcut-o, pentru că menirea lui era cu totul alta.

A făcut ascultare când a plecat în lume pentru atâţia ani? A abandonat monahismul. Era şi caterisit.
Ce ascultare a fost aia?
Cine i-a dat ascultarea aia?

A făcut ascultare şi când şi-a săpat chilia în munte, că doar n-a făcut de capul lui, era cu ascultare, nu?
De ce nu a stat în ea?
Sau era construită pentru legionari?

Dacă avea darul înainte-vederii, şi ştia ce îl aşteaptă, cu atât mai mult, fugea ca alţii înaintea lui, "ei, de care lumea nu era vrednică, au rătăcit în pustii, şi în munţi, şi în peşteri, şi în crăpăturile pământului." - Evrei 11, 38.

Dar el ce-a făcut? A plecat în lume, umblând în maieu şi pantaloni scurţi. La aproape 50 de ani, după atâţia ani de monahism, şi de slujire a Sfântului Altar, ca ieromonah.
Strigător la cer...

Cine l-a obligat să plece în lume? Absolut nimeni. Era perfect conştient şi lucid pe deciziile lui.
Păi ce dragoste pentru Hristos avea el? Făţarnică?
Nu îl judec, e alegerea lui, dar să nu aibe pretenţii de sfânt.
Părintele Cleopa a stat 7 ani în păduri, ascuns de comunişti, şi nu a vrut să dea ochii nici cu legionarii, intenţionat.
De ce nu a plecat şi părintele Cleopa în lume?

Părintele Cleopa de ce nu merită să fie Sfânt?
Ba mai mult merită părintele Cleopa Ilie, să fie sfânt, nu Arsenie Boca.

Monah în suflet? Dacă eşti monah în adâncul sufletului tău, asta contează, nu? Restul neesenţial, sau cum?
Poţi să te şi căsătoreşti, nu? Contează să fi monah în adâncul sufletului tău, nu?
Poţi să-ţi cumperi şi apartament, maşină, poţi să umbli la costum şi la cravată, sau în absolut orice haine vrei, nu? (ironie)

Unde sunt voturile monahale?
Creştinii sunt învăţaţi să mărturisească pe Hristos, în privire, în gesturi, în mers, în haine, în cuvinte, în tot ce fac, zi de zi.
Cu atât mai mult, un monah.
Cu atât mai mult, un ieromonah !

Nu de proşti l-au acuzat comuniştii că era de parte legionarilor.
Nu de prost a spus părintele Dumitru Stăniloaie că Arsenie Boca era o personalitate aparte, ca şi Corneliu Zelea Codreanu.
De ce l-a comparat părintele Dumitru Stăniloaie cu Corneliu Zelea Codreanu?
De prost? Nicidecum.
Nu vezi că ne-a trimis părintele Stăniloaie, un mesaj în istoria ce va urma, să avem grijă cu Arsenie Boca?

În prealabil postat de ovidiu b.

Da, mereu avea o ţinută impecabilă (mai puţin în perioada din închisoare), dar nu pentru a impresiona, cum mulţi cred.
Dar tu, ce spui, e greu să înţelegi un om care s-a străduit să trăiască mai presus de fire?

Nu înţeleg ce vrei să spui. Poţi fi mai clar?

Un monah nu trebuie să fie atent la aspectul exterior. Asta cred că ştii deja, nu mai trebuie amintit.
Nu trebuie să fie în permanenţă cu părul aranjat, pieptănat, ferchezuit, ăla nu-i monah.
El a încetat să fie monah, cu mult înainte de a merge în lume.
Pozele de când era monah, prevesteau acel lucru, că el nu-i a lui Hristos, nu-i al Bisericii.
Ce monah pozează cu capul gol?
Toţi pozează cu camilafca pusă.
Doar el e mai special, nu?
Intenţionat, să se vadă splendoarea părului său, nu?

Ferească Dumnezeu...

Ca o ultimă întrebare:

Înafară de "Cuvinte vii" şi "Cărarea Împărăţiei", câte alte cărţi, aproximativ, ai mai citit din Sfinţii lui Hristos, frate Ovidiu B. ?

Poţi da câteva exemple de Sfinţi citiţi, cu titluri a cărţilor ?

Iertare...

[Ioan_Cezar]

În prealabil postat de ovidiu b.

Nu înţeleg ce vrei să spui. Poţi fi mai clar?

..:) Cum de nu înţelegi? Igor voieşte să spună (dar nu nimereşte slova ori tasta, deh) că părintele Arsenie Boca s-a aflat mereu în comuniune duhovnicească, în acelaşi duh, anume în Duhul Sfânt, cu alţi creştini dreptmăritori şi purtători de Veşnicie. Nu-i mai enumăr, s-a obosit în chip fericit fratele nostru şi i-a listat singur, sub puterea Duhului.
Ce umor are Domnul! Mă minunez mereu cum face. Tocmai când Igor credea că a rupt ţepuşa, ea l-a sângerat iarăşi...
Oare va reaşeza lentila într-o nouă poziţie, în sfârşit?
Să aşteptăm...

[tabitha]

În prealabil postat de ovidiu b.

Părintele Arsenie împreună cu duhovnicul său, Părintele Stăniloaie:

De când e poza asta? Că din ce s-a mai spus pe aici, relatia dintre pAB si părintele Dumitru Stăniloae s-a întrerupt brusc la un moment dat. Arsenie Boca nu a mai fost primit în casa părintelui Stăniloae si a fost scos si de la colaborarea pentru traducerea Filocaliilor.

[Ioan_Cezar]

În prealabil postat de Igor_Paslusnik

Psihanaliza lui Freud e o cacealma.

Igor, dragul meu frate, îngăduie-mi să îţi scriu, pe scurt, că te înşeli.
Mai întâi, te întreb foarte serios: de unde ştii?
Ai aprofundat, cumva? Ai experiat? Ai cunoştinţe teoretice şi practice în aşa fel încât să spui, cu mâna pe inimă, asemenea verdict? Care sunt temeiurile de nezdruncinat pe care se înalţă dura ta evaluare?

*
Sigmund Freud a fost medic neurolog. Apoi psihanalist. Nu primul (deoarece înaintea lui şi în acelaşi timp cu el mai erau şi alţii părtaşi la acelaşi duh al descoperirii) dar cel care s-a dedicat cu totul şi cu orice risc noului domeniu al sănătăţii şi culturii. El a scris primul, pe larg şi curajos, el a statuat, el e părintele.

*
Într-o Austrie bântuită de nevroze cu etiologie sexuală, pe timpul unei Biserici Catolice incapabile de a face faţă provocărilor vremii, Freud a trebuit să să rezolve câteva cazuri (vezi biografia) de nevroză cu etiologie sexuală.
În baza practicii şi a intuiţiilor geniale, Freud a lansat mesajul (vechi, dar în termeni noi, ţinînd cont de cultura lumii lui) că energia sexuală poate robi în mod pătimaş pe om şi că se poate şi chiar trebuie ca omul să se înalţe peste această capcană, pentru a se împlini ca om.
Freu spune limpede şi în mod repetat: energia sexuală este enormă şi rapace, voieşte să ne robească definitiv, tinde să ne captureze şi să ne deformeze toată viaţa sufletească şi trupească, deci se cuvine să o stăpânim şi să o folosim în scopuri cu adevărat omeneşti: muncă, învăţare, creaţie. Aceasta se face prin sublimare, spune Freud.
Ştia bine maestrul că energia sexuală încorporată în patimă ucide, după cum invers, cunoştea că odată eliberat de patimă omul va avea la dispoziţie un imens rezervor de energie pe care îl poate folosi în scopuri mult mai nobile.

Pe vremea lui Freud, Biserica Catolică, întâmplător sau nu, era incapabilă să îi ajute pe oameni în acest plan.
De unul singur, apoi prin discipoli, Freud a făcut pentru oameni ceea ce un întreg imperiu de slujitori în sutană ai omului nu reuşise să facă: a arătat pericolul sexualităţii necontrolate, a dezvăluit metoda ori calea de îmblânzire şi conducere, a ilustrat magistral roadele.

Să fim bine înţeleşi: între Sfinţii Părinţi şi Sigmund Freud nu e nici o diferenţă de fond. Cu toţii au luptat să elibereze pe oameni din coliviile ucigaşe ale patimilor, folosind tehnici adaptate la contextul vremii, la posibilităţile timpului, la tendinţa istorică de moment şi de perspectivă. Unii în mânăstire şi în biserică, Freud în cabinet.

Freud a adus mai clar ca oricînd în ochii minţii omului lumesc mesajul Domnului: nu daţi viaţa voastră patimilor ci, dimpotrivă, omorâţi patimile şi folosiţi energia camuflată în ele pentru a trăi cu adevărat omeneşte, înalt, ba chiar sublim. Bateţi mormântul pe care l-aţi construit singuri, ori în care aţi fost târâţi când eraţi copii naivi, bateţi-l acum prin umilinţa cercetării autentice, smerite, adică lucide şi grave, de sine. Lăsaţi ruşinea curvească, lăsaţi pudibonderiile drăceşti, snobilor şi snobinetelor,, că mai mare e ruşinea de a fi făţarnici! Mare şi ruinătoare.
Orice patimă omorâtă, am învăţat eu de la Freud şi de la Părinţi, îmi oferă mie ca om o energie eliberată, imensă, pe care o am de acum la dispoziţie. De am discernământ (minte/inimă smerită), voi face cu acest dar de energie/viaţă un gest de iubire rodnică. De nu, voi face păcate încă şi mai mari ca înainte. Că în casa curată şi înnoită dracii dansează încă mai vârtos...

Sfântul Serafim a dus mare război cu patimile. Eu ştiu că de s-ar fi întâlnit cu Freud ar fi avut muuuulte de discutat.... Şi ar fi fost prieteni, deşi, aparent, ei pot fi consideraţi de către unii ca fiind duşmani neînduplecaţi.
Dar nici Sfântul nici Freud nu credeau în duşmănie. Ci în iubire! Jertfelnică. De sine! Adică în omorârea patimilor, altfel spus în dezlegarea energiei Vieţii, a Luminii Care iubeşte pe om, în chiar lăuntrul cel mai adânc şi de necuprins al firimiturii de om...