Gânduri sincere... comune şi simple, curate şi vii... !

[dobrin7m]

Omul ce se lasa purtat de imaginatie ajunge sa fie scos in afara realitatii.
Omul care reuseste sa nu se lase condus de imaginatie acela va fi izbit de o crunta realitate asupra lui insusi si asupra lumii cu care s-a inconjurat.

[florin.oltean75]

În prealabil postat de dobrin7m

Omul ce se lasa purtat de imaginatie ajunge sa fie scos in afara realitatii.
Omul care reuseste sa nu se lase condus de imaginatie acela va fi izbit de o crunta realitate asupra lui insusi si asupra lumii cu care s-a inconjurat.

Din pacate, noi cu totii imaginam in fiecare clipa a existentei noastre.

Realitatea nu este nici buna, nici rea - aceasta evaluare este a imaginatiei.

Doar cei ce s-au unit cu Adevarul scapa de imaginatie, si vad Realitatea asa cum este ea.

[Igor_Paslusnik]

E un război permanent şi cumplit pentru un singur trofeu: TIMPUL nostru. Al fiecăruia în parte.

Suntem minţiţi în cele mai diverse feluri, ca să ne dăm cea mai de preţ comoară pe care o are un om: TIMPUL. Viaţa sa, consumată, înseamnă timpul dăruit.

Viaţa, deci timpul, oricum va fi dăruită, ne naştem, ca să putem muri, să ne putem dărui timpul, să ne epuizăm şansa de a ne ridica la starea primordială din Rai, a lui Adam.

Cine luptă pentru timpul nostru? Iubirea, cu cei ai iubirii şi ura, cu cei răzvrătiţi împotriva iubirii.

Fiecare ne oferă ce are mai "bun", pentru trofeul nostru: timpul. Dar Creatorul ne-a făcut cu o dorinţă premergătoare de a fi buni, de a urma iubirii, anume conştiinţa. Această dorinţă, vrăjmaşii iubirii, se străduiesc să o înăbuşe, să o ascundă, să o adoarmă.

În fiecare zi, fiecare, din cele două "puteri", cei ai binelui şi cei ai răului, ne fac oferte, şi noi alegem.
Diferenţa majoră între cele două puteri, este că la prima vedere, pentru un om nepăsător şi nerealist faţă de alegerile ce le are de făcut, între cele două oferte, alege ofertele răului, călcând acea dorinţă premergătoare înspre bine: conştiinţa. Ofertele răului, sunt în principal în lucrurile materiale şi cât mai multe văzute şi simţite fizic. Ofertele binelui, sunt în principal cele duhovniceşti. Răul, vrea să imite binele, şi din cele duhovniceşti, le "clonează", şi le face spirituale, tot pentru a ne câştiga timpul cu ele.

Dar binele, are o calitate, de care răul, se înspăimântă: lumina. Lumina este puterea de a descoperi toate planurile răului, care arată ce urâtă este spiritualitatea, faţă de frumuseţea duhovniciei. Şi ce diferenţă. Lumina este puterea, care le înşfacă cele ale răului şi le transformă în bine. Lumina este puterea care oferă gratuit înţelepciune ca omul, în timpul dăruit luminii, să ştie cum să folosească ofertele materiale ale răului, răpindu-le de la rău şi făcându-le bune, folosindu-le în scopul binelui. Ele oricând pot fi folosite înapoi în slujba răului. Depinde doar cât de multă lumină are şi foloseşte cel care intră conştient în lupta cu răul şi care vrea să-i răpească răului cele materiale ca să le folosească în înmulţirea binelui. Răul se luptă cu omul care are lumină, să i-o piardă. Cât mai repede. Ca să nu poată să-i facă prea mult "rău", răului. Lumina o are omul care iubeşte. Ca să iubeşti, trebuie să ai voinţă. Iar Lumina, care este o persoană, Duhul Sfânt, va veni la cel care iubeşte. Şi îl va învăţa cum să-i folosească "jucăriile" materiale ale urii, a vrăjmaşilor iubirii, ca să facă binele. Lumina, în majoritatea cazurilor, îi dă târcoale omului cu voinţă de-a iubi. Iar dând târcoale, razele luminii: harul, luminează întunericul omului, adică luminează şi arată tehnicile celor ce urăsc ca să-i ţină ocupaţi, să le ia timpul. Omul când vede tehicile, primeşte şi înţelepciunea ca să le împrăştie, să le demoleze de la el, să le distrugă. Spre exemplu, vede că în jurul lui e pusă o cuşcă, sau a ţinut cu picioarele întrun nămol, în care se mişcă greu, peste tot pe unde merge. Cuşca e lipsa rezultatelor în viaţă. Nămolul, e lăcomia după mâncare. Lumina, Duhul Sfânt, sau razele luminii, harul, când vine şi arată ce se petrece cu omul, îi dă posibilitatea omului să scape. Şi îl învaţă şi cum. Dar lumina şi razele luminii, nu vin la cel care nu iubeşte. Prima condiţie este să vrei să iubeşti. Apoi, vine Lumina. Şi te învaţă.

O să amintesc pe scurt, câteva din "armele" şi "tehnicile", celor ce urăsc iubirea, din ziua de azi, care prin ofertele lor, ne biruiesc şi ne iau, noi dându-le de bună voie, cea mai de preţ comoară a noastră: timpul. Deci ele sunt:
(ordinea nu contează, aşa îmi vin în minte)

- jocurile pe computer: orice gen, orice formă, fel, tip. Hipnoză, să ne ia cât mai mult posibil din timpul nostru.
- gastronomia: culinarul, tradiţionalul, băcătăriile internaţionale, dezvoltările ei, premii, restaurante, competiţii. Adică nu contează ce mănânci. De ce să facem din asta o patimă, o obsesie?
- drogurile: de la cele mai uşoare: cafea, tutun, adrenalină, la cele mai grele: marijuana, canabis, haşiş şi alte plante fumate sau tratate chimic: heroină, cocaină.
- cazinourile: cărţi, ruletă, aparate cu manete sau butoane. Stimulează creierul să participe mereu şi să stea cât mai mult.
- pornografia: stimulează creierul să elibereze oxitocină, stimulată hormonal, un drog chimic natural al creierului, lăsat de Dumnezeu pentru a simţi omul nevoia de împrechere şi a se înmulţi. Pornografia declaşează acele semnale, şi creierul vrea să se relaxeze, primind o doză din propriul produs, devenind dependent, când defapt aceasta era o binecuvntare, pentru a face copii mulţi, ca să devină un bărbat responsabil pentru familia lui, femeia să-l preţuiască pentru calităţile şi iubirea lui, etc.
- sporturile competiţionale: tot ce se joacă pe bani. E mândria locului 1, e deznădejdea ultimului loc, e nemulţumirea locurilor 2, 3, 4, 5. E invidia tuturor locurilor de sub locul 1. E minciuna de nevoie permanentă de a investi mai mult timp şi "tehnici" diverse pentru a ajunge locul 1 (complet străine de Biblie).
- spionajul: încalcă porunca a 9-a: să nu-ţi doreşti ce are aproapele tău, boul lui, femeia lui, casa lui, averea lui, nimic din ce este al lui. Dacă vrei cumpără, dacă vine, dar nu te gândi să afli şi să furi, să obligi, să constrângi, să manipulezi şi dacă nu reuşeşti, atunci să ataci. Ce-i prostia asta?
- tehnici militare, armata: tancuri, rachete, submarine, avioane, puşti, bombe, grenade, adică bani consumaţi, investirea în ură, în mândrie, în loc să fie ajutaţi oamenii care dorm pe străzi, sau satele care n-au transporturi sau curent electric, sau construcţia de spitale şi salariile bune medicilor şi metodelor şi aparatelor medicale, etc.
- cosmetica: şamponuri, rimeluri, rujuri, geluri de păr sau de duş, săpunuri, pastă de dinţi, etc. Adică chiar contează ce săpun foloseşti? Nu tot acelaşi efect îl are fiecare? Acelaşi scop? De ce să vrei să te machiezi? Să atragi? Pe cine? De ce? Să fi apreciată mai mult? Stimată? Dorită? Râvnită? Bârfită? Sau să graviteze în jurul tău potenţiali curtenitori, şi să ai de unde alege, cu cine să desfrânezi şi eventual cu cine să te căsătoreşti, care-i mai potent, material, fizic, umoristic, şi din cât mai multe puncte de vedere? Tu îi oferi în schimb frumuseţea ta machiată şi transformată? Serios? Ce prostii sunt astea? Vrăjmaşii iubirii, demonii, oferă o gamă variată, şi largă, o paletă diversă de alegeri şi "oportunităţi". Femeie, nu mai sta ! Şo' pe ele. (ironie)
- moda: încălţăminte, haine, pantofi din piele clasică, piele întoarsă, cu cataramă cu şiret, cu elastic, cu bot rotund, pătrat, platforme, expandrile, cu toc cui, cu toc lat, înalt, mediu, plat, culoarea e foarte importantă, desigur. Iar la haine, e o întreagă epopee. Doar nu vrei să "arăţi" ca "una" de 50 de ani, când tu ai 25, nu? Trebuie acolo ceva mulat, decoltat, să se vadă că ai "material", că eşti bună de ales, de cules, de folosit(?) Vă daţi seama ce înşelări sunt astea? Chiar contează toate prostiile astea? Daaa, ca să arăt cât mai bine cu putinţă. Dom'le, o haină, curată şi creştinească. Atât. Nu hainele contează. Ci ce faci în acele haine. Cum ajuţi societatea, oamenii, în acele haine. Ce idei de dezvoltare umană ai, în acele haine. Nu cât de "trendy" sau "casual", sau "avantgardă" e bluza sau cămaşa ce o porţi. Oh, ce silă mi-e de prostiile astea.
- înfrumuseţare: frizuri, tatuaje, etc. Adică: hai, egoistule, ştiu că poţi mai mult. Tu eşti centrul universului. Tot ce contează. Hai arată că poţi mai mult. Iar când se întîmplă să poţi mai mult, apoi din nou: hai arată că poţi şi mai mult. Şi tot aşa. Autodistrugere.
- simboluri materiale: culori, drapeluri, steme, sigle, etc. Ce contează ce culori are un steag? Cu ce îmi ajută calitatea mea umană? Ce contează că sigla Auchan are o pasăre? Ce contează că METRO are literele scrise îngroşat sau subţire şi că sunt albastre sau albe? Heraldică. Identitate, îmbunătăţită cât mai mult, faţă de alţii, întro cursă unii contra altora, care să fie primii, în vârful muntelui, şi cum să facă cât mai bine, să-i împiedice pe ceilalţi, să-i ia locul. King of the hill. Nu contează cum, scopul scuză mijloacele. Omori, dacă trebuie. Dar trebuie ca acel steag, acea stemă, simbol, siglă trebuie să fie primul, cel mai dorit, apreciat, râvnit. Ce bine e să n-ai somn noaptea şi să fi mereu stresat, dar să ai putere şi potenţial, nu? Eheeei, desigur... Pierderea timpului.
- călătorii: de ce ai vrea să mergi să vizitezi locuri? Care-i noima? Ce te nemulţumeşte în asemenea hal de locurile tale proprii? În loc să dezvolţi o fermă numai a ta, pe 2-3 hectare de pământ, cu banii cu care călătoreşti? Să "vezi", culturi, civilizaţii? Şi eşti mai deştept apoi? Sau? Nu-i înţeleg pe cei care iubesc călătoriile şi turismul. E absurd.
- tehnologie digitală: smartphoneuri, laptopuri, tablete, drone, desktopuri, mp3-playeuri, etc. Adică fă ce ştii şi poţi pe ele, dar numai consumă cât mai mult timp pe ele. Neaparat. Obligatoriu. Imagini mişcătoare. Adică un spectacol, de explozii în circuite electrice pentru creier. Ce desfătare. Oricine vrea aşa ceva, nu? Da, dacă nu iubeşti şi nu vine lumina şi razele luminii, de care vorbeam mai sus.
- filme: toate genurile, teatru, scurt metraje, aer liber. Imagini mişcătoare? Desigur. Un gen de droguri. Pofta creierului. Dependeţă. De ce să oboseşti creierul, citind, cât poţi să-l odihneşti, vizionând imagini mişcătoare?
- muzică: DJ, boxe, sisteme de sonorizare, microfoane, căşti. Muzică de toate felurile şi formele, pentru orice meloman, consumă timp cu ele. Cât mai mult timp. Nu spun că muzica e rea. Ci poate deveni rea.
- distracţie (să fim distraşi de la ce contează, să nu avem atracţie, ci distracţie)

Tu ce faci cu timpul tău, în decursul unei luni de zile ?

[GMihai]

În prealabil postat de Igor_Paslusnik

O să amintesc pe scurt, câteva din "armele" şi "tehnicile", celor ce urăsc iubirea, din ziua de azi, care prin ofertele lor, ne biruiesc şi ne iau, noi dându-le de bună voie, cea mai de preţ comoară a noastră: timpul. Deci ele sunt:
(ordinea nu contează, aşa îmi vin în minte)

- jocurile pe computer
- gastronomia
- cazinourile
- sporturile competiţionale
- cosmetica
- moda
- înfrumuseţare
- simboluri materiale
- călătorii
- filme
- muzică
- distracţie

Am impresia că slujba ta la Mall nu-ţi prea prieşte. Prea multe prilejuri să devii frustrat.

[Igor_Paslusnik]

În prealabil postat de GMihai

Am impresia că slujba ta la Mall nu-ţi prea prieşte. Prea multe prilejuri să devii frustrat.

E doar o impresie. Creştinii nu sunt şi nu pot fi frustraţi, decepţionaţi, depresivi, sau alte prostioare, fiindcă nu aparţin lumii acesteia. Slujba mea la mall, n-are nicio legătură cu tristeţea care o simt pentru aproapele meu, oamenii care cad în capcanele (puţine) menţionate, prin care îşi consumă, aruncă, distrug, TIMPUL, de bună voie şi nesiliţi de nimeni, dar prin alegerile lor, inconştiente adesea, sau nepăsătoare, continuă, să se tot depărteze de mântuire. Dar îţi mulţumesc pentru gândul tău.

[Ioan_Cezar]

În prealabil postat de Igor_Paslusnik

Creştinii nu sunt şi nu pot fi frustraţi, decepţionaţi, depresivi, sau alte prostioare, fiindcă nu aparţin lumii acesteia.

Asta iarăşi e foarte tare!....:)))))
Mai ai năzbâtii deastea ale cugetării "teologice", Igor?
Aşa umbla, bre, zvonul pe la seminar? Că nu cred să ţi se tragă de la facultate, ci de la aburerile alea adolescentoide din seminar, când vă credeaţi capabili foarte de niscaiva tâlcuiri ale Cuvântului.

P.S. Dar dacă tu nu aparţii lumii acesteia, precum mărturiseşti despre tine însuţi, atunci da! Afirmaţia e dintr-odată sinceră şi plină de miez...:))))

[GMihai]

Eu sunt convins că mai are. De fapt, mai are de unde, pentru că el le inventează din mers, după cum cere situaţia.

Şi e foarte prolific; doar în postarea precedentă, a reuşit să scoată următoarele perle: creştinul nu trebuie să facă sport, nu trebuie să călătorească, nu trebuie să se uite la filme, să nu facă spionaj !!!.

În altă parte arăta că n-are voie creştinul să bea decât vin, în niciun caz bere. La nuntă n-are voie să aibă muzică.

Ah, dacă ar fi trăit în zilele noastre Leo Taxil, ar fi putut compila biblia hazlie numai din prostiile lui Emilian...

[Ioan_Cezar]

În prealabil postat de Igor_Paslusnik

Creştinii nu sunt şi nu pot fi frustraţi, decepţionaţi, depresivi, sau alte prostioare, fiindcă nu aparţin lumii acesteia.

Aceasta este o bazaconie, frate Igor. Să nu mai scrii în public asemenea prostii că, mai ştii, găseşti pe unii mai slabi de înger care te vor crede şi îi vei duce în rătăcire, în neînţelegerea omenescului - natural şi duhovnicesc.

A fi frustrat, Igor, este o stare pe care o trăieşte orice om atunci când una din trebuinţele, motivele, nevoile sale nu sunt satisfăcute, fie şi parţial.
Frustrarea este un răspuns natural al organismului omului la o situaţie de lipsă în raport cu o nevoie. Un răspuns pe plan fiziologic mai întâi dar şi psihologic, sub forma unor trăiri emoţionale neplăcute, de tensiune psihică, disconfort, uneori durere sufletească.
Uneori, ce-i drept, această stare poate duce (prin prelungire în timp şi prin intensitate crescută) la perturbări mintale şi caracteriale sau chiar la moartea fizică (de exemplu când omul e lipsit de aer, hrană, adăpost, comuniune cu semenii etc. - aceasta din urmă implicînd absenţa oricărei forme de stroke/atingere fizică ori verbală).

*
Copilul (bebeluşul) lipsit de hrană, plânge. El semnalizeaă şi exprimă astfel starea de frustrare.
Plânge copilul şi când îi lipsesc mama, tata, un ocrotitor, un partener de comunicare, de joacă etc.
Plânge şi sfântul când îi lipseşte Harul. O să te miri, poate, dar omul acela sfânt e şi el frustrat la nivelul lui. Frustrat de absenţa prelungită a Harului pe care L-a avut odată şi pe care Îl caută neîncetat aşa cum bebeluşul caută ţâţa de la care a supt laptele dulce.
Plângea şi David, frustrat. Plângea şi Sfântul Simeon Noul Teolog, plângea şi Sfântul Siluan, frustrat până la deznădejde şi cufundat în nebunia totală a sfinţilor, o nebunie căreia noi nu îi înţelegem miezul - dar nebunie, totuşi. Noi de la ei ştim asta, de la sfinţi - nu o spunem noi după mintea noastră. Din mărturisirea lor ştim, nu din închipuirea noastră.

*
Omul creştin, câtă vreme trăieşte în trup, ca orice muritor, e supus aceloraşi legi ale viului omenesc ca orice alt om.
Şi lui îi este foame şi el are nevoie să doarmă, să se relaxeze etc. Tocmai în raport cu aceste nevoi naturale se şi poartă luptele ascetice pe care le numim nevoinţe. Dacă omul creştin nu ar trăi frustrare, aceste nevoinţe nici nu ar avea vreun preţ. Nu ar fi o luptă reală cu slăbiciunile trupului nostru ci o vanitate închipuită.
Pe de altă parte, ca să nu las loc de înţelegere strâmbă, scopul luptei creştinului nu e să distrugă trupul/sângele ori să înnebunească în zadar de prea multă şi prelungită frustrare. Frustrarea aceasta se dozează meşteşugit, în liniştire şi sub ascultare, precum ştim de la Bătrâni. Căci lupta ascetică e împotriva duhurilor din văzduhuri, cum ne învaţă Apostolul. Nevoinţele sunt doar cadrul ori parte din arsenalul de mijloace/resurse pe care omul creştin le foloseşte în lupta cu puterile străine, demoniace.

*
În concluzie, aşa cum ne învaţă Părinţii, omul creştin nu este lipsit de frustrare, dezamăgire, depresie, nebunie. Ci, tocmai pentru că nu este doar din lumea aceasta ci şi din Împărăţie, creştinul, până ajunge la cele mai minunate stări ale despătimirii, pătimeşte în trup toate necazurile şi durerile oricărui alt om. Ba, încă, sprijinit de darurile Duhului Sfânt, el duce o luptă cu mult mai înaltă, absolut eroică, fiind în comparaţie cu alţi oameni un mare atlet. Atlet al lui Hristos, cu şi prin Duhul lui Hristos.
Drumul nostru spre sfinţenie trece prin înfruntarea (şi depăşirea), cu armele oferite de Biserică, a multor frustrări, oboseli, deznădejdi, dureri, suferinţe.
Nu prin evitarea lor!
Este o victorie prin asumare şi depăşire, nu una prin evitare.
Creştinul străbate, penetrează viril moliciunea cărnii sale, în ciuda oricărei dureri pe care uneori o resimte cumplit. Nu fentează, ci ia în stăpânire. Posedă, pentru a nu fi posedat. Devine stăpân, lăsîndu-se cu totul stăpânit. De Duhul, pe Care Îl doreşte, Îl aşteaptă, Îl iubeşte.
Starea patologică a nevoitorului creştin este reală şi atletul lui Hristos nu o neagă, nu o desconsideră, ci o înlătură printr-un întreg mod de a fi care constituie leacul oferit de Biserică. Astfel are loc transigurarea creştinului până când, în unele cazuri fericite, el devine străveziu, în întregime lumină.
Cu Harul Domnului, să ne fie dată şi nouă toată această minunată izbândă, spre slava lui Dumnezeu. Amin!

[Igor_Paslusnik]

Frate Ioan_Cezar, bunul meu frate, foarte frumos ai scris. Nu mă îndoiesc că ai dreptate. Permite-mi însă să nu fiu de acord cu tine în întregime. Doar parţial. :)

Vreau să încercăm un experiment, ştiu că poate nu vei fi de acord cu el, dar eu mi-l doresc mult şi-l voi aplica cu orice risc de critică.
În Biblie scrie aşa:
"Vorbiţi între voi în psalmi şi în laude şi în cântări duhovniceşti, lăudând şi cântând Domnului, în inimile voastre,
Mulţumind totdeauna pentru toate" - Efeseni 5, 19-20.

Deci îţi voi răspunde şi eu, vorbind între noi în psalmi, laude, cântări duhovniceşti, că le iubesc mai mult ca însăşi viaţa mea.

În prealabil postat de Ioan_Cezar

Aceasta este o bazaconie, frate Igor. Să nu mai scrii în public asemenea prostii că, mai ştii, găseşti pe unii mai slabi de înger care te vor crede şi îi vei duce în rătăcire, în neînţelegerea omenescului - natural şi duhovnicesc.

"Cuvântul lui Hristos să locuiască întru voi cu bogăţie. Învăţaţi-vă şi povăţuiţi-vă între voi, cu toată înţelepciunea. Cântaţi în inimile voastre lui Dumnezeu, mulţumindu-I, în psalmi, în laude şi în cântări duhovniceşti.
Orice aţi face, cu cuvântul sau cu lucrul, toate să le faceţi în numele Domnului Iisus şi prin El să mulţumiţi lui Dumnezeu-Tatăl." - Coloseni 3, 16-17.

În prealabil postat de Ioan_Cezar

A fi frustrat, Igor, este o stare pe care o trăieşte orice om atunci când una din trebuinţele, motivele, nevoile sale nu sunt satisfăcute, fie şi parţial.

"Aşa încât voi, dimpotrivă, mai bine să-l iertaţi şi să-l mângâiaţi, ca să nu fie copleşit de prea multă întristare unul ca acesta.
De aceea vă îndemn să întăriţi în el dragostea." - II Corinteni 2, 7-8.

În prealabil postat de Ioan_Cezar

Frustrarea este un răspuns natural al organismului omului la o situaţie de lipsă în raport cu o nevoie. Un răspuns pe plan fiziologic mai întâi dar şi psihologic, sub forma unor trăiri emoţionale neplăcute, de tensiune psihică, disconfort, uneori durere sufletească.

"Şi să vă înnoiţi în duhul minţii voastre,
Şi să vă îmbrăcaţi în omul cel nou, cel după Dumnezeu, zidit întru dreptate şi în sfinţenia adevărului.
Pentru aceea, lepădând minciuna, grăiţi adevărul fiecare cu aproapele său, căci unul altuia suntem mădulare.
Mâniaţi-vă şi nu greşiţi; soarele să nu apună peste mânia voastră.
Nici nu daţi loc diavolului." - Efeseni 4, 23-27.

În prealabil postat de Ioan_Cezar

Uneori, ce-i drept, această stare poate duce (prin prelungire în timp şi prin intensitate crescută) la perturbări mintale şi caracteriale sau chiar la moartea fizică (de exemplu când omul e lipsit de aer, hrană, adăpost, comuniune cu semenii etc. - aceasta din urmă implicînd absenţa oricărei forme de stroke/atingere fizică ori verbală).

"Orice amărăciune şi supărare şi mânie şi izbucnire şi defăimare să piară de la voi, împreună cu orice răutate. fiţi buni între voi şi milostivi, iertând unul altuia, precum şi Dumnezeu v-a iertat vouă, în Hristos." - Efeseni 4, 31-32.

În prealabil postat de Ioan_Cezar

*
Copilul (bebeluşul) lipsit de hrană, plânge. El semnalizeaă şi exprimă astfel starea de frustrare.
Plânge copilul şi când îi lipsesc mama, tata, un ocrotitor, un partener de comunicare, de joacă etc.

"Când eram copil, vorbeam ca un copil, simţeam ca un copil; judecam ca un copil; dar când m-am făcut bărbat, am lepădat cele ale copilului." - I Corinteni 13, 11.

În prealabil postat de Ioan_Cezar

Plânge şi sfântul când îi lipseşte Harul. O să te miri, poate, dar omul acela sfânt e şi el frustrat la nivelul lui. Frustrat de absenţa prelungită a Harului pe care L-a avut odată şi pe care Îl caută neîncetat aşa cum bebeluşul caută ţâţa de la care a supt laptele dulce.
Plângea şi David, frustrat. Plângea şi Sfântul Simeon Noul Teolog, plângea şi Sfântul Siluan, frustrat până la deznădejde şi cufundat în nebunia totală a sfinţilor, o nebunie căreia noi nu îi înţelegem miezul - dar nebunie, totuşi. Noi de la ei ştim asta, de la sfinţi - nu o spunem noi după mintea noastră. Din mărturisirea lor ştim, nu din închipuirea noastră.

"Fericiţi cei ce plâng, că aceia se vor mângâia." - Matei 5, 4.
"plângeţi cu cei ce plâng." - Romani 12, 15
"Şi cei ce plâng să fie ca şi cum n-ar plânge, cei ce cumpără, ca şi cum n-ar stăpâni;" - I Corinteni 7, 30.
"să plâng pe mulţi care au păcătuit înainte şi nu s-au pocăit de necurăţia şi de desfrânarea şi de necumpătarea pe care le-au făcut." - II Corinteni 12, 21.
"Adevărat, adevărat zic vouă că voi veţi plânge şi vă veţi tângui, iar lumea se va bucura." - Ioan 16, 20.
"Şi pe când eu plângeam pentru nelegiuire, şi şedeam trist până la jertfa cea de seară" - III Ezdra 8, 74.
"Mergând mergeau şi plângeau, aruncând seminţele lor" - Psalmii 125, 7.
"Care plângeau şi posteau şi se rugau înaintea Domnului." - Baruh 1, 5.
"Şi toţi plângeau ascultând legea." - III Ezdra 9, 51.
"Veniţi să ne închinăm şi să cădem înaintea Lui şi să plângem înaintea Domnului, Celui ce ne-a făcut pe noi." - Psalmii 94, 6.
"Şi în ziua aceea ne va îndemna Domnul Dumnezeu Savaot să plângem, să suspinăm" - Isaia 22, 12.
"Chiar când râdem, inima se întristează" - Pildele lui Solomon 14, 13.
"Şi va şterge orice lacrimă din ochii lor şi moarte nu va mai fi; nici plângere, nici strigăt, nici durere nu vor mai fi, căci cele dintâi au trecut. Cel ce va birui va moşteni acestea şi-i voi fi lui Dumnezeu şi el Îmi va fi Mie fiu" - Apocalipsa 21, 4, 7.

În prealabil postat de Ioan_Cezar

*
Omul creştin, câtă vreme trăieşte în trup, ca orice muritor, e supus aceloraşi legi ale viului omenesc ca orice alt om. (...)Dacă omul creştin nu ar trăi frustrare, aceste nevoinţe nici nu ar avea vreun preţ. Nu ar fi o luptă reală cu slăbiciunile trupului nostru ci o vanitate închipuită.
Ca să nu las loc de înţelegere strâmbă, scopul luptei creştinului nu e să distrugă trupul/sângele ori să înnebunească în zadar de prea multă şi prelungită frustrare. (...) în liniştire şi sub ascultare, precum ştim de la Bătrâni. Căci lupta ascetică e împotriva duhurilor din văzduhuri. Nevoinţele sunt doar cadrul ori parte din arsenalul de mijloace/resurse pe care omul creştin le foloseşte în lupta cu puterile demonice.

"Dragostea îndelung rabdă; dragostea este binevoitoare, dragostea nu pizmuieşte, nu se laudă, nu se trufeşte.
Dragostea nu se poartă cu necuviinţă, nu caută ale sale, nu se aprinde de mânie, nu gândeşte răul.
Nu se bucură de nedreptate, ci se bucură de adevăr.
Toate le suferă, toate le crede, toate le nădăjduieşte, toate le rabdă.
Dragostea nu cade niciodată. Cât despre proorocii se vor desfiinţa; darul limbilor va înceta; ştiinţa se va sfârşi;" - I Corinteni 13, 4-8.

În prealabil postat de Ioan_Cezar

*
În concluzie, aşa cum ne învaţă Părinţii, omul creştin nu este lipsit de frustrare, dezamăgire, depresie, nebunie. Ci, tocmai pentru că nu este doar din lumea aceasta ci şi din Împărăţie, creştinul, până ajunge la cele mai minunate stări ale despătimirii, pătimeşte în trup. Ba, încă, sprijinit de darurile Duhului Sfânt, el duce o luptă cu mult mai înaltă, absolut eroică, fiind în comparaţie cu alţi oameni un mare atlet. Atlet al lui Hristos, cu şi prin Duhul lui Hristos.
Drumul nostru spre sfinţenie trece prin înfruntarea (şi depăşirea), cu armele oferite de Biserică, a multor frustrări, oboseli, deznădejdi, dureri, suferinţe.
Nu prin evitarea lor!
Este o victorie prin asumare şi depăşire, nu una prin evitare.

"Iar ţinta poruncii este dragostea din inimă curată, din cuget bun şi din credinţă nefăţarnică,
De la care unii rătăcind s-au întors spre deşartă vorbire,
Voind să fie învăţători ai Legii, dar neînţelegând nici cele ce spun, nici cele pentru care dau adeverire.
Noi ştim că legea este bună, dacă se foloseşte cineva de ea potrivit legii;
Ştiind aceasta, că legea nu este pusă pentru cel drept, ci pentru cei fără de lege şi răzvrătiţi, pentru necredincioşi şi păcătoşi, pentru necuvioşi şi spurcaţi, pentru ucigaşii de tată şi ucigaşii de mamă, pentru omorâtorii de oameni,
Pentru desfrânaţi, pentru sodomiţi, pentru vânzătorii de oameni, pentru mincinoşi, pentru cei care jură strâmb şi pentru tot ce stă împotriva sănătoase" - I Timotei 1, 5-10.

În prealabil postat de Ioan_Cezar

Creştinul străbate, penetrează viril moliciunea cărnii sale, în ciuda oricărei dureri pe care uneori o resimte cumplit. Nu fentează, ci ia în stăpânire. Posedă, pentru a nu fi posedat. Devine stăpân, lăsîndu-se cu totul stăpânit. De Duhul, pe Care Îl doreşte, Îl aşteaptă, Îl iubeşte.

"Pace vă las vouă, pacea Mea o dau vouă, nu precum dă lumea vă dau Eu. Să nu se tulbure inima voastră, nici să se înfricoşeze." - Ioan 14, 27.
"Şi dacă este casa aceea vrednică, vină pacea voastră peste ea. Iar de nu este vrednică, pacea voastră întoarcă-se la voi." - Matei 10, 13.

În prealabil postat de Ioan_Cezar

Starea patologică a nevoitorului creştin este reală şi atletul lui Hristos nu o neagă, nu o desconsideră, ci o înlătură printr-un întreg mod de a fi care constituie leacul oferit de Biserică. Astfel are loc transigurarea creştinului până când, în unele cazuri fericite, el devine străveziu, în întregime lumină.
Cu Harul Domnului, să ne fie dată şi nouă toată această minunată izbândă, spre slava lui Dumnezeu. Amin!

"Căci, eu, prin Lege, am murit faţă de Lege, ca să trăiesc lui Dumnezeu.
M-am răstignit împreună cu Hristos; şi nu eu mai trăiesc, ci Hristos trăieşte în mine. Şi viaţa de acum, în trup, o trăiesc în credinţa în Fiul lui Dumnezeu, Care m-a iubit şi S-a dat pe Sine însuşi pentru mine.
Nu lepăd harul lui Dumnezeu;" - Galateni 2, 19-21.

Tâlcuirile, unde ne poticnim, să le căutăm la Sfinţii Părinţi.

Hristos a înviat !