Cuvant pentru suflet !

[cristiboss56]

Ca să fie Dumnezeu totul întru toate (I Corinteni 15, 28). Domnul, ca Făcător şi Duh Atoateplinitor, Nesfârşit, vrea să fie totul întru toate: şi lumină, şi putere, şi har, şi înţelepciune, şi frumuseţe, şi margine a doririlor, şi năzuinţă atotputernică - iar diavolul, care a căzut din trufie şi nesupunere, vrea şi el să fie totul în toate duhurile căzute, de un cuget cu dânsul: întuneric al iadului şi putere a răutăţii, împreunare a tuturor patimilor şi năzuinţă spre tot răul. De aici ia naştere în oameni necurmata luptă cu răul, şi omul creştin, căruia i s-au dat toate puterile spre viaţă şi bună credinţă, este dator să iasă, cu harul lui Dumnezeu, biruitor din această înverşunată si dârză luptă, care uneori este dusă până la moarte, cum s-a întâmplat cu mucenicii. Au nu ştiţi că cei ce aleargă în stadion, toţi aleargă, dar numai unul ia premiul? Alergaţi (şi voi, creştinii) aşa ca să-l luaţi (I Corinteni 9, 24).
În vederea luptei noastre cu păcatul, luptă prin care dobândim viaţa veşnică, Dumnezeu a îngăduit vrăjmaşilor netrupeşti să caute a ne înşela, încât prin lupta cu ei să ne putem redobândi starea de credincioşie, supunere şi dăruire de care ne-am lipsit în rai, şi prin lupta cu păcatul, cu suferinţele şi cu feluritele necazuri (aşa cum şi-a întărit sufletul în virtute Iov) să fim vrednici de Domnul nostru, faţă de Care ne-am arătat nevrednici și trădători în rai. I-a încercat pe ei şi i-a aflat Lui vrednici... şi ca pe o jertfă de ardere întreagă i-a primit (Înţelepciunea lui Solomon 3, 5-6).
Sfântul Ioan de Kronstadt

[cristiboss56]

După Domnul, călăuză și învățătoare în această lucrare duhovnicească a rugăciunii, precum și în orice virtute, este Preasfânta Maica Lui și mama noastră a tuturor.
De la vârsta copilăriei, Preacurata este adusă și afierosită de părinții ei la Templul lui Dumnezeu. Acolo cu o luptă duhovnicească zilnică își păzea mintea și imaginația ei de toate lucrurile sensibile, materialnice, deșarte și trecătoare și de cugetele acestei lumi, chiar și de cele care sunt bune și nepăcătoase și se concentra cu mult dor asupra sigurului Bine și Izvor a toată bunătatea, Plăsmuitorul și Ziditorul ei. Își păzea cu atenție neîncetată și cu osteneală mintea de orice atac al vrăjmașului. Nu o lăsa să fie amăgită și atrasă nici măcar puțin de ceva deșert, să se bucure de ceva vremelnic sau să folosească puterile ei pentru altă lucrare decât slavoslovia lui Dumnezeu. Prin toată existența ei, dorea și râvnea prezența personală a lui Dumnezeu în inima ei și de aceea se lupta să-și păstreze curat sufletul și trupul ei ca să devină templu sfânt, biserică însuflețită vrednică să-L sălășluiască pe Dumnezeu înlăuntrul ei. Această gustare a prezenței lui Dumnezeu în inima ei, experiența harului lui Dumnezeu în inimă, care depășește orice putință de a fi descrisă și înțeleasă, îi umplea de o seninătate supralumească și o pace odihnitoare întreaga existență și-i satisfăcea desăvârșit toate căutările firii ei omenești. Această odihnă este cea care i-a dat puterea să rabde în continuare biruitor și mângâietor orice dificultate și orice ispită și însăși răstignirea Fiului ei.
Această lucrare duhovnicească a Preasfintei Născătoare de Dumnezeu care a continuat întreaga ei viață cu o desăvârșire unică pentru oameni, a făcut-o vrednică să devină Maica Domnului nostru, să devină Născătoare de Dumnezeu.
Așa și fiecare credincios care se ocupă duhovnicește cu rugăciunea și încearcă să-și curețe sufletul de orice este păcătos și de prisos și să-și întoarcă mintea lui cu dor la dragostea lui Dumnezeu devine și el locaș potrivit ca să vină Domnul și să se nască în el și să îl învrednicească să devină și el maică a lui și frate al lui. Să-i dea posibilitatea să-L zămislească și să-L nască în inima lui și să-L aibă pururea locuitor al lui și odihnă unică și adevărată. „Cel ce face voia Tatălui Meu Care este în ceruri acela este fratele Meu și sora Mea și mama Mea”[1]. (Sfântul Simeon Noul Teolog, Opere complete, Cuvântul 57, p. 300, ed. Rigopoulos, Tesalonic 1969).
Această odihnă cu care prezența lui Dumnezeu umple sufletul și trupul omenesc când îl găsește pe om pregătit și curat prin lucrarea rugăciunii și a virtuților este ceea ce dă conținut în viața credinciosului. Ca să nu piardă această odihnă, această comoară care este mai presus de orice gând omenesc Mucenicii preferă să-și verse sângele lor, să rabde orice chin și cuvioșii preferau să-și chinuiască trupurile lor prin nevoințe și lipsuri mai presus de puterile omenești în pustie și în singurătate. Dorul de bunătățile cele cerești, când îl gustă omul este mai puternic și mai tare și decât orice chin și orice lipsuri.
(Arhimandritul Tihon, Tărâmul celor vii, Sfânta Mănăstire Stavronichita, Sfântul Munte, 1995)

[cristiboss56]

Primăvara se cunoaşte după flori, ca vara după spice; vara este frumoasă datorită secerişului; toamna este bogată datorită roadelor; iarna este împodobită cu zăpezi, ca o domnişoară cu flori; iar primăvara se cunoaşte după flori! Şi Domnul nostru ne porunceşte să privim la aceste flori: „Luaţi seama la crinii câmpului cum cresc” (Mt. 6, 28). Crinul este împăratul florilor; iar când se spune în Evanghelie: „Luaţi seama la crinii câmpului” este acelaşi lucru cu a spune: luaţi seama la florile de câmp. Domnul ne porunceşte să privim la florile de câmp pentru a dobândi de la ele un anumit folos duhovnicesc, căci aşa cum albina, zburând din floare în floare, adună din ele mierea, aşa şi noi, privind la flori nu numai cu ochii cei trupeşti, ci şi cu ochii duhovniceşti, să adunăm dulceaţa duhovnicească şi să dobândim anumite cunoştinţe.
În primul rând, Domnul nostru, învăţându-ne sărăcia sau, mai bine zis, faptul de a nu ne îngriji peste măsură de dobândirea averilor, de mâncare, de îmbrăcăminte, de podoabe, de bogăţii, ne porunceşte să privim la florile câmpului cum cresc: „nu se ostenesc, nici nu torc”. Iar Dumnezeu „astfel le îmbracă”. Să nu crezi că Dumnezeu, prin aceste cuvinte, ne interzice să muncim şi să avem griji pentru viaţa de zi cu zi, nu. El şi lui Adam i-a poruncit să aibă hrană din osteneala mâinilor sale şi să-şi dobândească pâinea în sudoarea frunţii. El interzice numai grija cea peste măsură care este unită cu păcatul şi cu primejdia; Domnul vorbeşte despre aceia, care nu nădăjduiesc în voia lui Dumnezeu, caută cu nesaţ bogăţiile, îl uită pe Dumnezeu şi îl asupresc pe aproapele lor prin jaf, hoţie, tâlhărie şi toate nedreptăţile: iată, acestora le porunceşte Dumnezeu să privească la păsările hrănite de El şi la florile îmbrăcate de El şi să se lase mai mult în voia Lui cea Sfântă, decât în grijile lor. Aşa cugetă şi Sfântul Ioan Gură de Aur: „Dumnezeu nu ne opreşte să muncim, căci şi Sfântul Apostol spune: „Cel ce nu munceşte, să nu mănânce”; Dumnezeu ne porunceşte numai să nu ne lăsăm în toate în grijile noastre şi să nu Îl uităm pe El. Noi trebuie să muncim după măsura puterilor noastre, iar pentru mântuirea sufletelor noastre să ne străduim cu toată sârguinţa şi cu toată curăţia”. Aşa vorbeşte Sfântul Ioan Gură de Aur.
Sfântul Dimitrie al Rostovului

[cristiboss56]

Suflete al meu, am făcut tot ce am putut şi am crezut că-ţi este de mai mult folos. Ţi-am povestit trecutul tău zbuciumat, ţi-am reamintit crâmpeie din anii copilăriei şi tinereţii tale, ţi-am spus cum te-ai depărtat de Dumnezeu, cum inima ta a devenit nesimţită şi mintea ta întunecată. Ţi-am spus apoi cum ne-am întâlnit împreună, cum ne-am recules, cum ne-am apropiat de Hristos, cum ne-am sfătuit să venim la mănăstire, cum am luat jugul lui Iisus. Apoi ţi-am spus cum iar te-ai depărtat de Iisus, cum inima ta iar a căzut în desăvârşită nesimţire, cum mintea ta cu totul s-a răspândit, apoi am încercat din nou să te apropii de Hristos. Pentru aceasta din nou te-am mustrat, te-am dojenit, te-am bocit, te-am tânguit, te-am sfătuit, te-am îndemnat şi tot ce-am crezut că-ţi poate fi de vreun folos am făcut pentru ca să te trezesc puţin, cât de puţin, din nesimţirea ta şi aşa apoi împreună să facem un examen al vieţii noastre şi să punem un început bun. Acum, suflete al meu, fie voia Domnului.
De te vei trezi puţin după atâtea cuvinte spuse din adâncul conştiinţei sau vei rămâne tot rece şi nesimţit, eu nu ştiu nimic, ci te las în voia Domnului. Tocmai de aceea ţi-am povestit atâtea din trecutul tău, ca să-ţi arăt că ai trăit în păcate toată viaţa ta, iar acum ai căzut în cea mai neagră şi amară nesimţire. Deci dacă tu fugi de osteneală, de post, de înfrânarea simţurilor şi a trupului, atunci cu ce altceva să îmblânzeşti pe Dumnezeu decât cu puţina osteneală ce o vei mai putea face şi încolo tot golul conştiinţei şi cugetare şi prihănire de sine. De aceea, dacă de osteneală fugi, atunci caută să petreci pe cât vei putea măcar în ascultare, dragoste, blândeţe, rugăciune curată, tăcere, străinătate, sărăcie, trezvie, etc., adică nevoințe mai duhovniceşti, care nu cer atâta osteneală trupească, iar pentru ce trebuie să faci şi nu poţi face din lenevirea ta şi din lucrarea diavolului, pentru aceea smereşte-te, suflete al meu, trăieşte în smerita cugetare şi prihănire.
(Mi-e dor de Cer, Viața părintelui Ioanichie Bălan, Editura Mănăstirea Sihăstria, 2010, p. 167)

[cristiboss56]

Şi inelele care li se pun pe deget soţilor la cununie amintesc de darul harului dumnezeiesc pe care l-au primit prin Taina Cununiei şi de faptul că trebuie să aprindă acest dar şi să nu uite să se roage lui Dumnezeu pentru bunăstarea familiei şi, bineînţeles, unul pentru celălalt. Inelele ne amintesc, de asemenea, despre legămintele de credincioşie, de fidelitate, pe care şi le fac unul celuilalt mirele şi mireasa. (...)
Aşa cum am spus, inelele trebuie să le aducă aminte soţilor că nu îşi mai aparţin lor înşişi.
Când învăţam la seminar, monahii şi burlacii îi numeau în glumă „inelaţi” pe tinerii seminarişti căsătoriţi. Ei, monahii sunt, în general, oameni veseli... După cum se ştie, păsările se inelează la picioruș, şi inelul lor arată că pasărea respectivă este sub observaţie, că nu e liberă, că aparţine cuiva. Şi omul cu inel arată că nu mai este liber, că inima lui este ocupată şi că este legat pe veci de jumătatea sa. Nu degeaba inelele sunt fără început şi fără sfârşit – simbol al veşniciei, al nesfârşirii.
Asta le aduce aminte inelul de logodnă soţului şi soţiei, precum şi tuturor celor de faţă.
La rânduiala logodnei, preotul se roagă ca Domnul să întărească logodna mirelui şi miresei „în credinţă, în înţelegere, în adevar şi în dragoste”. Aici se are în vedere, bineînţeles, credinţa în Dumnezeu ca Dătător al tuturor bunătăţilor, pentru că El spune: „Fără Mine, nimic nu veţi putea face”. Aici există însă şi un alt sens: soţii trebuie să aibă credinţă unul în celălalt. Credinţa înseamnă încredere în cel pe care îl iubeşti, precum şi credincioşie, fidelitate faţă de cel iubit.
Pr. Pavel Gumerov

[cristiboss56]

Străduieşte-te să scoţi din inimă orice dorinţă nedreaptă care desfată trupul ci, dimpotrivă, necăjeşte-l cu traiul sever, socotind umilitor tot ce îl răsfaţă. Nu uita că eşti legat de o fiară îngrozitoare care se înfurie pe tine şi latră neîncetat. Străduieşte-te să îi potoleşti întotdeauna poftele dăunătoare sufletului prin post şi sărăcie cruntă. Băuturile plăcute, mâncărurile gustoase, paturile moi şi somnul lung - toate acestea înfierbântă fiara şi, din această cauză, tu dai înapoi.
Dacă, într-adevăr, vrei să potoleşti nebunia ei, atunci printr-o viaţă fară câştig, întotdeauna cu stomacul uşor să pluteşti pe marea vieţii, rugându-te lui Hristos. Să consideri un exil viaţa aceasta în care eşti condamnat pentru fărădelegea ta. Sentinţa va fi aceea că, dacă în cea de-a doua luptă, nu te vei feri de înfrângerea pe care în trecut ai suferit-o de la şarpele urzitor de rele, nu vei fi părtaş grădinii Eden cu teama de primejdiile morţii, în cazul gustării rodului oprit. Însă, aşa cum spune făgăduinţa nemincinoasă a lui Hristos, unde este Însuşi Domnul Dumnezeu, acolo vei fi şi tu, îndestulându-te de slava Lui cea dumnezeiască. Urmăreşte ca timpul dat ţie de Dumnezeu pentru vindecarea rănilor tale celor sufleteşti să nu îl petreci fară minte în hrănirea cu dulcegării şi beţii urmând ca, în loc să te veseleşti în lumina cea neapusă, să nu stai în întunericul cel îngrozitor.
Sfântul Maxim Grecul

[cristiboss56]

Omul vrea să-și facă o viață după propriul plac, și-o inventează și pretinde de la celălalt ca el să corespundă ideilor lui - dar pe o asemenea temelie nu poți clădi viața de familie.
Viața de familie e un poligon de testare a calității iubirii noastre. Numai dragostea autentică poate depăși greutățile, poate sprijini în clipa cea grea, poate să nu trădeze ci să prețuiască ceea ce are, să nu inventeze, ci să privească situația cu ochi lucizi - iar toate premisele născocite, false, idealizarea, visarea se sfârșesc prin dezamăgire, mânie, ciudă, agresiune și tot felul de alte nenorociri.
(Dmitrii Semenik, Dragostea adevărată: taina dragostei înainte și după căsătorie, traducere din limba rusă de Adrian Tănăsescu-Vlas, Editura Sophia, București, 2012, p. 56)