Forum Crestin Ortodox Crestin Ortodox
 
 


Du-te înapoi   Forum Crestin Ortodox > Biserica ortodoxa > Biserica Ortodoxa si Massmedia
Răspunde
 
Thread Tools Moduri de afișare
  #1  
Vechi 16.06.2015, 21:41:56
cristiboss56's Avatar
cristiboss56 cristiboss56 is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 16.12.2006
Locație: Oricare ar fi vicisitudinile zilelor și anilor,oricare ar fi durata lor,vine ora răsplatei:BRĂTIANU
Religia: Ortodox
Mesaje: 32.330
Implicit

Pe 15 iunie, în anul 1889, se muta la Domnul, la vârsta de 39 de ani, Mihai Eminescu. La împlinirea a 126 de ani de la trecerea la cele veșnice, bucureștenii i-au adus un omagiu poetului la mormântul său din cimitirul Bellu. Aici slujba de pomenire a fost oficiată de Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor, împreună cu un sobor de preoți și diaconi.
La slujba de pomenire au participat copii, tineri și bătrâni din București, dar și din alte zone ale țării. De dimineață, în capela cimitirului Bellu, un sobor de preoți din cadrul Administrației Cimitirelor și Crematoriilor București, a oficiat Sfânta Liturghie.
__________________
Biserica este dragoste, așteptare și bucurie.
(Părintele Alexander Schmemann)
Reply With Quote
  #2  
Vechi 19.06.2015, 22:11:20
cristiboss56's Avatar
cristiboss56 cristiboss56 is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 16.12.2006
Locație: Oricare ar fi vicisitudinile zilelor și anilor,oricare ar fi durata lor,vine ora răsplatei:BRĂTIANU
Religia: Ortodox
Mesaje: 32.330
Implicit Sfântul Iulian din Tars va fi serbat la Iași

Sâmbătă, 20 iunie, de la ora 17:00, Slujba Vecerniei unită cu Litia va fi oficiată de Înaltpreasfințitul Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, alături de un sobor de preoți și diaconi, în calitate de delegat al Înaltpreasfințitului Părinte Teofan, Arhiepiscopul Iașilor și Mitropolitul Moldovei și Bucovinei. În ziua hramului, de la ora 8:00, se va oficia Utrenia, iar de la ora 9:30 se va sluji Acatistul Sfântului Mare Mucenic Iulian din Tars. Programul liturgic va continua cu Sfânta Liturghie, urmată de Parastasul pentru toți ctitorii, donatorii, miluitorii, profesorii și studenții plecați la Domnul. "Așteptăm ca la sărbătoarea hramului să participe credincioși din tot orașul Iași. Am invitat, de asemenea, autorități centrale și locale, profesori și studenți din campus. În cadrul Parastasului îl vom pomeni și pe părintele Virgil Gheorghiu, trecut la cele veșnice pe 22 iunie 1992, care a fost exilat în vreme Regimului Comunist", a relatat părintele paroh Florin Chirilă, care este și inspector bisericesc în cadrul Arhiepiscopiei Iașilor. În prezent, biserica din Campusul studențesc „Tudor Vladimirescu“ se află în stadiul de pictură, în ultimul an fiind montată instalația de încălzire în pardoseală. În același timp, s-a realizat fațada locașului de închinăciune și a început placarea catapetesmei cu marmură. Amintim că din luna martie 2013, biserica aflată în sărbătoare adăpostește un fragment din moaștele Sfântului Iulian din Tars, adus de la Mănăstirea Velas din Ioannina - Grecia.
__________________
Biserica este dragoste, așteptare și bucurie.
(Părintele Alexander Schmemann)
Reply With Quote
  #3  
Vechi 19.06.2015, 22:15:20
cristiboss56's Avatar
cristiboss56 cristiboss56 is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 16.12.2006
Locație: Oricare ar fi vicisitudinile zilelor și anilor,oricare ar fi durata lor,vine ora răsplatei:BRĂTIANU
Religia: Ortodox
Mesaje: 32.330
Implicit

În contextul unui război civil care nu își mai găsește sfârșitul de cel puțin trei ani, poporul sirian se află la capătul puterilor. Creștini și musulmani, în fiecare seară își pierd realmente speranța că vor mai prinde dimineața următoare. Duplicitatea forțelor, slăbirea încrederii în armata națională siriană, toate la un loc au făcut ca oamenii simpli să fie foarte temători, chiar și atunci când este vorba de autoritățile guvernamentale.
Deși la începutul anului 2013, în Siria conviețuiau în pace aproximativ un milion de creștini, astăzi numărul lor a scăzut drastic. Mulți au imigrat în Liban sau într-unul dintre statele europene care s-au arătat binevoitoare. Însă, la fel de mulți nu și-au părăsit satele, casele, bisericile și cimitirele. Au rămas cu prețul credinței și al vieții, într-un creștinism sfâșiat lent, așa cum a amintit episcopul sirian melkit Jean-Clément Jeanbart, pentru Christian Post: „În țara mea, Siria, creștinii sunt prinși în mijlocul unui război civil și al unui jihad extremist. Este nedrept ca Occidentul să ignore aceste persecuții creștine! Ce orori trebuie să mai facă ISIS, pentru ca lumea să se angajeze în salvarea creștinilor sirieni? Creștinii se tem să părăsească casele, evită să iasă din orașe sau din sate. În zonele periculoase, cum ar fi Aleppo și satele apropiate de Turcia, zilnic avem parte de răpiri, lunetiști, jefuiri și bombardări, fără ca ziarele Europei să facă mare caz”.
__________________
Biserica este dragoste, așteptare și bucurie.
(Părintele Alexander Schmemann)
Reply With Quote
  #4  
Vechi 22.06.2015, 00:03:54
cristiboss56's Avatar
cristiboss56 cristiboss56 is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 16.12.2006
Locație: Oricare ar fi vicisitudinile zilelor și anilor,oricare ar fi durata lor,vine ora răsplatei:BRĂTIANU
Religia: Ortodox
Mesaje: 32.330
Implicit

n ziua pomenirii Nașterii Sfântului Ioan Botezătorul, miercuri, 24 iunie 2015, Biserica „Sfântul Ioan“ - Domnesc, catedrala orașului Piatra Neamț, își serbează ocrotitorul. Manifestările religioase dedicate hramului vor începe în această seară, de la ora 17:00, când va fi adusă de la Catedrala Mitropolitană din Iași racla în care se află moaștele mai multor sfinți ai Bisericii noastre. Mâine-seară, de la ora 19:00, în locul special amenajat lângă Biserica Domnească din Piatra Neamț, se va oficia Vecernia unită cu Litia de către Înaltpreasfințitul Părinte Teofan, Arhiepiscopul Iașilor și Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, alături de un sobor de preoți și diaconi. În continuare, va avea loc procesiunea cu sfintele moaște, la finalul căreia Mitropolitul Moldovei și Bucovinei va rosti un cuvânt de învățătură. „Racla cu sfintele moaște va ajunge la Piatra Neamț în seara zilei de luni, 22 iunie 2015, și va fi întâmpinată de un sobor de preoți. Marți, 23 iunie, 2015, la ora 18:45, împreună cu părintele Valentin Tofan, protopop al Protopopiatului Piatra Neamț, și cu soborul preoților, îl vom întâmpina pe Înaltpreasfințitul Părinte Teofan. Ierarhul nostru va sluji Vecernia unită cu Litia, urmată de procesiunea cu sfintele moaște. În ziua hramului, Sfânta Liturghie va fi săvârșită de delegatul Mitropolitului Moldovei și Bucovinei și va fi urmată de slujba Parastasului. De la ora 18:00, în biserica noastră se va sluji Taina Sfântului Maslu de către un sobor de preoți“, a amintit preotul paroh Dan Ovidiu Cojan, care este și director al Seminarului Teologic Liceal Ortodox din Piatra Neamț. În organizarea hramului, părintele paroh și pr. Ciprian Timofte, slujitor la Biserica „Sfântul Ioan“ - Domnesc, au fost sprijiniți de enoriașii parohiei. „Oamenii sunt deosebit de receptivi când trebuie să ne implicăm în sărbătoarea hramului. Rugăm pe Bunul Dumnezeu, ca prin mijlocirea Sfântului Ioan Botezătorul și a tuturor sfinților pe care îi vom avea anul acesta în Sfânta Biserică, să le răsplătească cu sănătate sufletească și trupească“, s-a exprimat parohul de la „Sfântul Ioan“ - Domnesc. Monument inclus în circuitul turistic
Biserica „Sfântul Ioan“ Domnesc împlinește anul acesta 518 ani de la punerea pietrei de temelie. Sfântul Voievod Ștefan cel Mare, ctitorul locașului de închinăciune, a făcut posibil ca într-un an de zile să fie ridicată, urmând ca imediat să fie construit și turnul clopotniță, considerat un simbol al orașului. „Farmecul acestei biserici este dat de poziționarea sa în centrul orașului, pe această «colină a bucuriei». Vizitatorii pot ajunge în acest locaș de închinăciune, ghidați fiind de crucea turnului clopotniță“, a menționat pr. paroh Dan Ovidiu Cojan. Turnul clopotniță al Bisericii „Sfântul Ioan“ - Domnesc a fost reabilitat în cadrul proiectului „Restaurare și punere în valoare a zonei istorice și culturale Curtea Domnească din Piatra Neamț - prin reabilitarea, dotarea și punerea în valoare a siturilor și clădirilor de patrimoniu: muzeul de etnografie, muzeul de artă, Teatrul Tineretului, turnul clopotniță, ruinele beciului și ruinele zidului de incintă ale Curții Domnești și muzeul aferent“, fiind redat circuitului turistic. „De mai bine de un an de zile, lucrările din jurul turnului clopotniță s-au finalizat, astfel că acesta a căpătat un alt aspect. Monumentul este inclus în circuitul turistic al obiectivelor istorice al municipiului Piatra Neamț, oferind vizitatorilor bucuria de a vedea expozițiile amenajate. De la balconul turnului, orașul nostru poate fi admirat din toate unghiurile“, a amintit pr. paroh Dan Ovidiu Cojan.
__________________
Biserica este dragoste, așteptare și bucurie.
(Părintele Alexander Schmemann)
Reply With Quote
  #5  
Vechi 23.06.2015, 22:55:16
cristiboss56's Avatar
cristiboss56 cristiboss56 is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 16.12.2006
Locație: Oricare ar fi vicisitudinile zilelor și anilor,oricare ar fi durata lor,vine ora răsplatei:BRĂTIANU
Religia: Ortodox
Mesaje: 32.330
Implicit

Studenții din anii terminali ai Facultății de Teologie din Craiova, specializarea Pastorală, susțin în zilele de 23 și 25 iunie, examenele de licență și disertație, sesiunea iunie 2015. Astfel, marți, 23 iunie, va fi susținută proba fundamentală: Învățătura de credință ortodoxă-probă orală, urmând ca joi, 25 iunie, să fie susținute lucrările de diplomă și disertațiile. Candidații declarați admiși vor depune Jurământul de Credință vineri, 26 iunie, în cadrul slujbei Sfintei Liturghii.
La specializarea Artă sacră, proba orală a examenului de licență va avea loc vineri, 26 iunie, iar lucrările de licență vor fi susținute sâmbăță, 27 iunie. Toate examenele vor începe la ora 09.00.
__________________
Biserica este dragoste, așteptare și bucurie.
(Părintele Alexander Schmemann)
Reply With Quote
  #6  
Vechi 24.06.2015, 22:38:22
cristiboss56's Avatar
cristiboss56 cristiboss56 is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 16.12.2006
Locație: Oricare ar fi vicisitudinile zilelor și anilor,oricare ar fi durata lor,vine ora răsplatei:BRĂTIANU
Religia: Ortodox
Mesaje: 32.330
Thumbs up

În acest an, sărbătoarea Nașterii Sfântului Ioan Botezătorul a coincis cu împlinirea a șase sute de ani de la aducerea sfintelor moaște ale Sfântului Ioan cel Nou în Cetatea Sucevei. Peste 20.000 de credincioși din toate colțurile țării, conform estimărilor Inspectoratului Județean de Jandarmerie, au participat cu acest prilej la slujba arhierească dedicată hramului orașului și la tradiționala procesiune. Având în mâini lumânări, flori de sânziene sau crengi de brad și tei, credincioșii au însoțit racla cu sfintele moaște pe străzile orașului, formând un cor de inimi rugătoare către Ocrotitorul Sucevei – Sfântul Ioan cel Nou.
__________________
Biserica este dragoste, așteptare și bucurie.
(Părintele Alexander Schmemann)
Reply With Quote
  #7  
Vechi 25.06.2015, 23:10:30
cristiboss56's Avatar
cristiboss56 cristiboss56 is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 16.12.2006
Locație: Oricare ar fi vicisitudinile zilelor și anilor,oricare ar fi durata lor,vine ora răsplatei:BRĂTIANU
Religia: Ortodox
Mesaje: 32.330
Implicit

Credincioșii Parohiei Ivănești au de ieri, 24 iunie, un nou locaș de închinare. Acesta are hramul „Sfânta Cuvioasă Parascheva” și a fost târnosit de Preasfințitul Părinte Vincențiu, Episcopul Sloboziei și Călărașilor, informează site-ul sf-esc.ro. După slujba de târnosire, Preasfințitul Părinte Episcop Vincențiu, înconjurat de soborul de preoți și diaconi, a săvârșit Sfânta Liturghie, răspunsurile liturgice fiind date de membrii Coralei „Sfântul Mina” a Protopopiatului Slobozia. La final, ierarhul a acordat rangul de iconom preotului paroh Sorinel Cristinel Soare, pentru lucrarea jertfelnică desfășurată în ridicarea acestei biserici și în comunitatea parohială, ctitorului bisericii, Ion Iordănescu, Preasfinția Sa i-a dăruit Ordinul „Crucea Sloboziei în grad de Cavaler”, iar domnului primar Stelică Gheorghe i-a oferit Medalia Aniversară a Episcopiei Sloboziei și Călărașilor. Biserica parohială a primit din partea Preasfințitului Părinte Episcop Vincențiu o Sfântă Cruce de binecuvântare pentru a aminti despre acest popas duhovnicesc.
__________________
Biserica este dragoste, așteptare și bucurie.
(Părintele Alexander Schmemann)
Reply With Quote
Răspunde



Subiecte asemănătoare
Subiect Subiect început de Forum Răspunsuri Ultimele Postari
O hotararea noua publicata pe www.basilica.ro mihailt Generalitati 6 14.01.2011 23:11:54
Activitatile saptamanii la Centrul de Formare si Consiliere fragmente Stiri, actualitati, anunturi 0 13.09.2010 10:25:35
Centrul Academic International Eminescu ( 121 de ani in eternitate ) cristiboss56 Resurse ortodoxe on-line 0 14.06.2010 18:59:31
Am noutati: cred ca stiu cine e NOI mq Generalitati 19 02.09.2009 14:54:01
Noutati uimitoare la Altermedia!Tesla a fost roman!Parol! mihailt Generalitati 3 21.05.2009 22:43:39