Împotriva EREZIILOR NEO-PROTESTANTE - Cuvântul al II-lea - ICOANELE

[bin000]

În prealabil postat de Corinusha

raspuns, zici ca nu, dar nu este nici un argument in favoarea raspunsului. Pentru ca exista biserica ca institutie, ca cladire si exsta Biserica ca credinta, caun tot al invataturilor transmise de Hristos si apostolii sai. Biserica =/= biserica.
Nu sti nici tu, nu stim nici restul daca nu te poti mantui in afara bisericii cu b mic; nu stim noi cum judeca Dumnezeu, pe ce criterii, de ce etc. Exact asa cum nu stim daca cei din alte religii nu se mantuiesc; cum zicem, nu stim noi cum judeca Dumnezeu; n-o sa stim niciodata...

De obicei spun asta cei care merg la Biserica la nunta lor "c-asai datina" ,pe la vre-un botez,apoi mai spun asta sectantii si ateii.Fiecare e liber sa faca cum vrea .
Cat despre argumente, sunt invizibile pentru cei din categoriile de mai sus.

...Igor, eu cred ca ai fi un preot extraordinar. Ai ajuns sa emotionezi un intelectualist ca mine, care se indoieste inclusiv de sine. Mai ai mult de lucru, dar sincer, valtoarea apei deja a sapat un sant. Nu un canion, un sant. Dar...
problema e: "cum sa uit/integrez in emotia credintei/suntez/impac/etc greselile si/sau inconsecventele politice si dogmatice ale Bisericii, mai ales din primul mileniu, dat fiind ca Biserica se pretinde "infailibila"?".
Sincer, la mine nu e vreo pornire de hula, sau batjocura. Sunt credincios sincer dar caldicel. Sceptic, in sensul cel mai clar.
Deci asta e o problema. Nu in sine, ci, pentru ca, daca tu si "grupul durilor" depe forum aveti dreptate, imi risc mântuirea. Adica vesnicia. Si cretin nu sunt, sa o fac intentionat. Las acum o poarta "daca Igor & ceilalti au dreptate, atunci eu voi ajunge postum la "Ardet Non Lucet Ltd."". Sa nu te sminteasca felul meu de a vorbi.

[Igor_Paslusnik]

Pelerin spre apus, să fiu puţin mai destins, că o smintim iar pe Corinuşa, cu tot respectul pentru munca ta, dar pentru mine, acolo nu-i cuvântul lui Dumnezeu. Pentru mine-i zero. Nişte... gânduri... Ale tale şi-a unuia... De undeva... Necreştin. Ţi-ai pierdut timpul ca să scrii şi mi-ai pierdut şi mie timpul, ca să citesc. Şi îţi pierd şi alţii timpul, care mai citesc.

Nu ştiu cum ai reuşit, cu siguranţă l-ai fi citit pe Calvin, dar eşti exact în acelaşi duh. Simt acelaşi duh ca al lui Calvin.
M-am pus şi eu, întro zi, să citesc, fără binecuvântarea duhovnicului, din Calvin.
Am mers la bibliotecă, (că eu n-am avut aşa ceva acasă) şi din cele 10 volume mari şi groase, verzi, ţin minte, câte 900-1000 de pagini avea fiecare volum, scria Calvinelu cu zor. Şi mă pun şi citesc. Şi citesc câteva pagini, prind o idee, zic în sinea mea: ce bine că înţeleg ceva. Eram în seminar. Căutam care-i credinţa adevărată. Şi citesc o oră, şi citesc două ore. Şi Calvin al meu, dezvolta o idee, frumos de tot o dezvolta. Spuneam, mai puţin şi vorbeşte ca Sfinţii Părinţi. Dar apoi, stupoare, venea cu idea a doua şi demola la pământ tot ce a dezvoltat în prima idee. Ca şi cum n-ar fi existat prima idee. Făcea praf din prima idee. Apoi venea cu a treia idee, şi spunea de unde provine prima idee. Şi cu ideea a patra, spunea de ce a demontat prima idee, cu ideea a treia, prin ideea a doua. Şi cu idea a cincea, spunea de ce e nevoie de ideea a patra, să le explice pe primele trei idei.

Înţelegeţi? Nici eu... :) Şi ăsta era Calvin...

Măi fratele meu, am închis cartea după vreo 5 ore, de atenţie încordată, ca să înţeleg, şi după vreo 100 şi ceva de pagini de citit, că n-am putut mai mult şi n-am mai putut continua, aveam o durere de cap! Ferească Dumnezeu, îmi exploda capul de durere de cap.

Eram şi mânios, nervos, îmi spuneam: cum Dumnezeule mare, să vorbeşti despre... nimic? Absolut asta am simţit că spune: nimic. Nu tu un verset scripturistic, nu tu o idee logică, montată frumos, pe alte idei, ale altor sfinţi, dezvoltată în armonie cu ei, în ansamblu pe subiectul vorbit, nimic. Absolut nimic.

Am zis că nu mai pierd timpul în asemenea hal, în viaţa mea! :) Doamne, ai milă...

Şi apoi, ultima jumate de oră, că se făcea ora 4, închidea biblioteca, m-am pus să citesc din Sfântul Ioan Gură de Aur!
Parcă deodată primeam apă. Să mă răcoresc. Parcă mi se parfuma creierul! Aşa odihnă şi miros al cuvintelor Sfântului Ioan Gură de Aur... şi gingăşie a sfinţeniei... În fraze şi-n alcătuire. Parcă el se făcea drumul de la Adam, la Hristos, pentru noi, creştinii. Doamne ce cuvinte rostea Sfântul Ioan, cât tot aurul din lume...

Parcă a stat lângă mine, Sfântul loan Gură de Aur, şi a văzut cum mă chinui cu Calvin şi parcă aştepta ca să termin chinul. Apoi parcă m-a luat de mână, şi m-a îndreptat la una din cărţile lui. Am luat PSB 21, Omilii la Facere.
Doamne, cât adânc de înţelepciune al Duhului Sfânt, vorbeşte prin Sfântul Ioan, chiar şi acum, că nu numai că la ora 4 am ieşit din bibliotecă fără durere de cap, dar eram vesel, voios, zâmbeam citind ultimele rânduri... Şi n-am citit decât vreo 10 pagini...

Ei bine, ferească Sfântul, aşa duh simt şi la tine, ca al lui Calvin. Bine, mai moderat, dar parcă strigi după ajutorul lui Calvin, în cuvintele tale...

Pelerin, frate de suferinţă ! Versete ! Cuvântul lui Dumnezeu. Negru pe alb. Că nu mai citesc altfel. Tu vrei să mă chinui :) Nu că să vezi, c-o fi, c-o păţii. Nu! Scurt pe doi. Asta şi asta. E bine pentru că... Nu e bine pentru că...

Vrei Sola Scriptura? Poftim Sola Scriptura.
Eventual şi Sfinţii Părinţi. Aş fi încântat să citez din Sfinţii Părinţi, despre Sfintele Icoane, Sfânta Cruce şi închinare.
Deci dacă tu spui că ai citit tot ce am scris eu până acum şi tu asta scrii, ca rezultat la ce ai citit, să-mi fie cu iertare, dar trebuie să ne repetăm. Dar mă repet, cu tot dragul. Jertfă. Nimic al meu.

Dar nu denigra cuvântul lui Dumnezeu. Am dat 9 exemple scripturistice, ţi-am cerut demontează-le pe acelea. Şi mai sunt. Deci, logica ta, gândirea ta, inima ta. De ce crezi că nu am dreptate în ce spun. Sau dacă am dreptate, ce anume te opreşte ca să devii creştin. Să ieşi din ereziile calvine.

Şi gata. Te-ai scăpat de erezii.

Dar scrie viu. Nu vorbim vorbe, vorba ta. Nu pierdem timpul. Bine? Te rog frumos.

Pace :)

Nu prea l-ai citit cu atentie pe Calvin, nu argumenta pe sistemul in care am inceput eu :) M-ar fi judecat aspru pt cum argumentez si mi-ar fi cerut ca si tine, dovezi scripturistice si atat.Ce paradox. Vor veni si versete nu iti face griji, nu inteleg de ce sunteti atat de nerabdatori pt o discutie pe sistem Sola Scriptura.Alt paradox pe un forum ortodox :) Pot si o opinie in cinci-zece fraze daca consideri modul de prezentare inutil.Doar sa-mi spui daca vrei sa scurtez, nu-i problema.

[Ioan_Cezar]

În prealabil postat de Igor_Paslusnik

Pelerin spre apus, să fiu puţin mai destins, că o smintim iar pe Corinuşa, cu tot respectul pentru munca ta, dar pentru mine, acolo nu-i cuvântul lui Dumnezeu. Pentru mine-i zero. Nişte... gânduri... Ale tale şi-a unuia... De undeva... Necreştin. Ţi-ai pierdut timpul ca să scrii şi mi-ai pierdut şi mie timpul, ca să citesc. Şi îţi pierd şi alţii timpul, care mai citesc.

Nu ştiu cum ai reuşit, cu siguranţă l-ai fi citit pe Calvin, dar eşti exact în acelaşi duh. Simt acelaşi duh ca al lui Calvin.
M-am pus şi eu, întro zi, să citesc, fără binecuvântarea duhovnicului, din Calvin.
Am mers la bibliotecă, (că eu n-am avut aşa ceva acasă) şi din cele 10 volume mari şi groase, verzi, ţin minte, câte 900-1000 de pagini avea fiecare volum, scria Calvinelu cu zor. Şi mă pun şi citesc. Şi citesc câteva pagini, prind o idee, zic în sinea mea: ce bine că înţeleg ceva. Eram în seminar. Căutam care-i credinţa adevărată. Şi citesc o oră, şi citesc două ore. Şi Calvin al meu, dezvolta o idee, frumos de tot o dezvolta. Spuneam, mai puţin şi vorbeşte ca Sfinţii Părinţi. Dar apoi, stupoare, venea cu idea a doua şi demola la pământ tot ce a dezvoltat în prima idee. Ca şi cum n-ar fi existat prima idee. Făcea praf din prima idee. Apoi venea cu a treia idee, şi spunea de unde provine prima idee. Şi cu ideea a patra, spunea de ce a demontat prima idee, cu ideea a treia, prin ideea a doua. Şi cu idea a cincea, spunea de ce e nevoie de ideea a patra, să le explice pe primele trei idei.

Înţelegeţi? Nici eu... :) Şi ăsta era Calvin...

Măi fratele meu, am închis cartea după vreo 5 ore, de atenţie încordată, ca să înţeleg, şi după vreo 100 şi ceva de pagini de citit, că n-am putut mai mult şi n-am mai putut continua, aveam o durere de cap! Ferească Dumnezeu, îmi exploda capul de durere de cap.

Eram şi mânios, nervos, îmi spuneam: cum Dumnezeule mare, să vorbeşti despre... nimic? Absolut asta am simţit că spune: nimic. Nu tu un verset scripturistic, nu tu o idee logică, montată frumos, pe alte idei, ale altor sfinţi, dezvoltată în armonie cu ei, în ansamblu pe subiectul vorbit, nimic. Absolut nimic.

Am zis că nu mai pierd timpul în asemenea hal, în viaţa mea! :) Doamne, ai milă...

Şi apoi, ultima jumate de oră, că se făcea ora 4, închidea biblioteca, m-am pus să citesc din Sfântul Ioan Gură de Aur!
Parcă deodată primeam apă. Să mă răcoresc. Parcă mi se parfuma creierul! Aşa odihnă şi miros al cuvintelor Sfântului Ioan Gură de Aur... şi gingăşie a sfinţeniei... În fraze şi-n alcătuire. Parcă el se făcea drumul de la Adam, la Hristos, pentru noi, creştinii. Doamne ce cuvinte rostea Sfântul Ioan, cât tot aurul din lume...

Parcă a stat lângă mine, Sfântul loan Gură de Aur, şi a văzut cum mă chinui cu Calvin şi parcă aştepta ca să termin chinul. Apoi parcă m-a luat de mână, şi m-a îndreptat la una din cărţile lui. Am luat PSB 21, Omilii la Facere.
Doamne, cât adânc de înţelepciune al Duhului Sfânt, vorbeşte prin Sfântul Ioan, chiar şi acum, că nu numai că la ora 4 am ieşit din bibliotecă fără durere de cap, dar eram vesel, voios, zâmbeam citind ultimele rânduri... Şi n-am citit decât vreo 10 pagini...

Ei bine, ferească Sfântul, aşa duh simt şi la tine, ca al lui Calvin. Bine, mai moderat, dar parcă strigi după ajutorul lui Calvin, în cuvintele tale...

Pelerin, frate de suferinţă ! Versete ! Cuvântul lui Dumnezeu. Negru pe alb. Că nu mai citesc altfel. Tu vrei să mă chinui :) Nu că să vezi, c-o fi, c-o păţii. Nu! Scurt pe doi. Asta şi asta. E bine pentru că... Nu e bine pentru că...

Vrei Sola Scriptura? Poftim Sola Scriptura.
Eventual şi Sfinţii Părinţi. Aş fi încântat să citez din Sfinţii Părinţi, despre Sfintele Icoane, Sfânta Cruce şi închinare.
Deci dacă tu spui că ai citit tot ce am scris eu până acum şi tu asta scrii, ca rezultat la ce ai citit, să-mi fie cu iertare, dar trebuie să ne repetăm. Dar mă repet, cu tot dragul. Jertfă. Nimic al meu.

Dar nu denigra cuvântul lui Dumnezeu. Am dat 9 exemple scripturistice, ţi-am cerut demontează-le pe acelea. Şi mai sunt. Deci, logica ta, gândirea ta, inima ta. De ce crezi că nu am dreptate în ce spun. Sau dacă am dreptate, ce anume te opreşte ca să devii creştin. Să ieşi din ereziile calvine.

Şi gata. Te-ai scăpat de erezii.

Dar scrie viu. Nu vorbim vorbe, vorba ta. Nu pierdem timpul. Bine? Te rog frumos.

Pace :)

E amuzant cum ai povestit prima ta experienţă de lectură din Calvin (eu nu l-am citit încă), îmi şi imaginez elevul de seminar aflat în aşa ipostază...:)
Pe de altă parte, experienţa ta unică din adolescenţă nu poate fi, sper că eşti de acord, un argument pentru evaluarea de un fel sau altul a unuia de calibrul lui Calvin. Nu ştiu ce scrie dar sunt sigur că nu scrie copilării sau nerozii, câtă vreme sunt sute de milioane de oameni care îl găsesc vrednic de crezare, de atât amar de vreme. Şi nu sunt toţi bătuţi în cap, dacă răsfoim materialele scrise de ei. Ba încă, aşa cum am aflat chiar la Teologie în Bucureşti, azi le datorăm destule în materie de Istorie a Bisericii. Prinrte altele, modul cum să ne apropiem de textul biblic, în anumite privinţe strict tehnice. Nu o spun ei, nu se laudă: o spunem noi, ortodocşii, cu smerenie - întrucât părinţii profesori de la Facultatea de Teologie sunt, din fericire, oameni smeriţi şi recunoscători celor de la care au avut de învăţat câte ceva. Că n-o fi chiar ce aşteptăm noi, ortodocşii, nu-i de mirare. Noi avem altă alcătuire, alte preferinţe, suntem sensibili la alt tip de discurs, asta ca să mă refer strict la întâlnirea cu un text, la actul de lectură. Că nu vorbesc acum de Evanghelia şi de Adevăr ci doar de psihologia lecturii la care, dealtfel, te-ai referit şi tu mai întâi fără să îţi dai seama, poate.
Aşadar, faptul că ai avut acea experienţă la lectură nu e nici pe departe, pentru mine, un argument teologic sau duhovnicesc. Şi pe mine mă durea capul când citeam chestii precum "psihicul e funcţie a vieţii de relaţie" sau, mai târziu, cărţi duhovniceşti. Începătorul are varii rezistenţe la texte cu care nu e familiarizat. Să fim deci rezonabili în interpretarea unor astfel de întâmplări.

Rămâne totuşi amuzant ce ai povestit.
Şi o întrebare la final: nu crezi că uneori credinţa e purtată şi de meditaţia la cele Dumnezeieşti? Adică omul viu, credinciosul, nu îşi pune şi el întrebări, nu îşi analizează critic cugetarea, nu caută să se asigure că nu e în înşelare etc.?
Uite, ca să ai o dovadă că de fapt aşa şi stau lucrurile, dincolo de trimiterea la Psalmul 1 mai întâi, îţi transcriu dacă vrei câteva pagini despre aceste binecuvântate frământări ale conştiinţei credinciosului chiar din sfinţii noştri, de pildă din Sfântul Siluan sau Cuviosul Sofronie. Oho, mai am şi din alţii, e plină Ortodoxia noastră de oameni care şi-au trăit credinţa inclusiv în frământările minţii, până au ajuns la Limanul Liniştirii... Fără nelinişte nici nu ar mai fi avut vreun rost Liniştea. Fără căutare, nu ar mai fi Liman.

În ce mă priveşte urmăresc cum îşi desfăşoară Pelerinul eseul şi îi doresc spor la cugetare, simţire şi scris.
Apoi mai vorbim, poate reuşim ceva dialog pe text.
Doamne ajută!

[Igor_Paslusnik]

În prealabil postat de Barsaumas

...Igor, eu cred ca ai fi un preot extraordinar. Ai ajuns sa emotionezi un intelectualist ca mine, care se indoieste inclusiv de sine. Mai ai mult de lucru, dar sincer, valtoarea apei deja a sapat un sant. Nu un canion, un sant. Dar...
problema e: "cum sa uit/integrez in emotia credintei/suntez/impac/etc greselile si/sau inconsecventele politice si dogmatice ale Bisericii, mai ales din primul mileniu, dat fiind ca Biserica se pretinde "infailibila"?".
Sincer, la mine nu e vreo pornire de hula, sau batjocura. Sunt credincios sincer dar caldicel. Sceptic, in sensul cel mai clar.
Deci asta e o problema. Nu in sine, ci, pentru ca, daca tu si "grupul durilor" depe forum aveti dreptate, imi risc mântuirea. Adica vesnicia. Si cretin nu sunt, sa o fac intentionat. Las acum o poarta "daca Igor & ceilalti au dreptate, atunci eu voi ajunge postum la "Ardet Non Lucet Ltd."". Sa nu te sminteasca felul meu de a vorbi.

"Barsaumas", mulţumesc de cuvinte. Voia Domnului cu toţi. Atât spun. Nu am cu ce să mă laud.

Cât mă priveşte... eu sunt mic, frăţiorul meu.
Eu nu te pot face să crezi.
Credinţa este un dar. Dacă nu o ai, o ceri. Şi o vei primi.
Nu ştiu ce viaţă ai, cum îţi sunt părinţii, rudele, în ce mediu trăieşti, în ce stadiu al vieţii eşti, studiile, patimile, sunt foarte multe criterii care te ajută sau te împiedică să fi creştin. Râvna ta, dorirea inimii tale, lacrimile tale, luptele tale, căderile şi biruinţele tale. Multe te ajută sau nu te ajută. Toate astea le vorbeşti cu duhovnicul, el e doctorul inimii tale. Medic generalist al sufletului. Şi ei, la fel ca medicii trupului, sunt foarte buni şi buni şi medii. Răi nu e nici unu. Mai fac ei păcate, asta-i altceva...

Că te sminteşti că vezi că un episcop are o ditamai maşinuţa?
Bucură-te pentru el !
Aia-i bucuria lui. Bucură-te şi tu cu el. Mai ales că e ierarh.
El ce bucurie să aibe?
Noi avem, iubite, soţii, copii, mergem unde vrem, când vrem, nu? Facem ce vrem, la orice oră.
Dar el? Ce bucurie să aibe şi el?
Dacă nu e lepădat încă de cele materiale, dacă nu e ascet, ce bucurie să aibe din cele materiale? Ascet în lume greu de tot găseşti. Mai ales ierarh. Ăla ajunge sfânt. Sută la sută. Ca Sfântul Ioan Maximovici, episcop de Shanghai şi San Francisco.
Slujea desculţă... Dormea în şezut...
Mari sunt Sfinţii tăi, Doamne... Miluieşte-ne Doamne, cu rugăciunile lor.
Poţi spune: bine, bine, dar din cele 3 voturi monahale, e votul sărăciei de bună voie.
Da?
Dar avem şi noi un vot, nu 3, numai unul:
"Cel ce iubeşte pe tată ori pe mamă mai mult decât pe Mine nu este vrednic de Mine; cel ce iubeşte pe fiu ori pe fiică mai mult decât pe Mine nu este vrednic de Mine." - Matei 10, 37.
E limpede?
Şi nu-mi spune că dacă ai un laptop de 2500 de lei, şi ţi-l cere cineva în numele lui Hristos, tu i-l dai! Nu te cred.
Nici unu de 1000 de lei, nu i-l dai. Poate ceva de 100 de lei. Cu chiu cu vai. Şi ţinem minte fapta bună, toată viaţa.
Sau să ai un bebe, sau un copil de 2-3 ani, minunăţie de copil, şi să vină Hristos la tine, să-ţi spună: copilul nu-i al tău, e al Meu, îi dau o boală şi îl iau la mine.
Ce faci? Eşti în stare să-L şi ameninţi pe Hristos cu apostazia, necredinţa, etc, nu?
Vezi?
Bucură-te de bucuria lui. El e ierarhul tău. Are şi el luptele lui. Are numai şi numai îngrădiri şi datorii, obligaţii şi slujire permanentă, non stop. Dacă nu are gândire şi viaţă de ascet, atunci merită şi el să se bucure de câte ceva.
Cu ce să se odihnească şi el.
Atunci când nu te bucuri de bucuria celuilalt, începe iadul.
Vezi?
Pot să aibe ierarhii, 3 maşini, nu una. Numai să vină şi să slujească, să ne bucurăm de prezenţa lor.
Să ne spună acolo, ceva, părerea lor despre Hristos. Căutările lor, zbuciumul lor. Dorirea inimii lor.
Şi să ne binecuvinteze... Cu har... Că în orice stare ar fi, dacă nu e eretic, binecuvântarea vine, harul se revarsă, din plinătatea harului, ce-l are un episcop.
Aşa mă bucur de mult când îi ascult pe ierarhii noştrii.
Deşi au parcat afară, nu ştiu ce maşină.
Da? Să fie toţi bogaţii pământului la fel ca ierarhii cu maşină. Episcopii noştrii scumpi şi dragi.
Să vorbească şi bogaţii cu simplitate şi bucurie, din inimă, despre Hristos.
Să vezi ce lume ar fi. Ce lume minunată ar fi.

Gata-i sminteala. S-a dus. Ai văzut? Iubirea... Iubeşte şi tu. Ce-i aşa greu? Cu cât iubeşti mai mult, cu atât devii un creştin mai fierbinte şi puternic, sarea pământului. Nu mănânci sare goală, dar avem nevoie de sare, cum caută turmele sarea, aşa şi omul are nevoie.

Şi-acum, gata, s-o luăm mai serios:

Păzeşte-te, frăţior. Evită ce e de evitat, îmbrăţişează ce e de îmbrăţişat. Biblia să fie farul vieţii tale. Şi vei fi viu.
Trebuie să dobândim Împărăţia Cerurilor încă din viaţa aceasta, pentru că e înăuntrul nostru, spune Biblia. Să spunem ca Pavel: "M-am răstignit împreună cu Hristos; şi nu eu mai trăiesc, ci Hristos trăieşte în mine. Şi viaţa de acum, în trup, o trăiesc în credinţa în Fiul lui Dumnezeu" Galateni 2, 20
Să ne răstignim patimile noastre. Şi pe noi cu ele, pentru Dumnezeu şi pentru aproapele. Iubindu-i.

Să căutăm virtutea. Cu lumânarea s-o căutăm.

Sfântul Petru Damaschinul, în Filocalia 5, pagina 162, editura Humanitas, spune că sunt 228 de virtuţi.
Te las pe tine să mergi să le citeşti care sunt.
Şi tot Sfântul Petru Damaschinul, arată 298 de patimi. Cu 70 mai multe patimi. Că păcatul e mai dulce. Mai uşor de făcut...
Mai comod, mai frumos şi mai trupesc.
Da, păcatul, din punct de vedere material e foarte frumos. E ca o fată frumoasă tare tare. Vai vai...
Sunt enumerate acolo şi toate patimile.

Cercetează Scripturile şi respiră-le, fă-le aerul din pieptul tău. Şi-ai să simţi Biserica. Ai să simţi sfinţii, ai să simţi pe Hristos. Cum şi eu am simţit Sfinţii. Şi sincer, parcă nici nu am nevoie de mai mult. Sunt foarte mulţumit şi îmi ajunge. Nu îmi doresc mai mult. Că nici de sfinţi, nu sunt vrednic.

Şi totuşi, ştiu că nu trebuie să fiu mulţumit, şi că trebuie să fiu mulţumit. Amândouă stările în acelaşi timp. Paradox? Explic: să fiu mulţumit, că să nu mă mândresc, să nu cred că pot eu ceva, singur, de capu meu, fără Hristos. Şi să nu fiu mulţumit, pentru că scopul vieţii creştine sunt treptele acestea mari: pregătirea, curăţirea, luminarea, despătimirea, neprihănirea şi îndumnezeirea, sau unirea cu Dumnezeu, dobândirea Sfântului Duh, să devenim dumnezei după har. Sfinţi.

Trebuie duhovnic, neaparat. Şi trebuie să citeşti, măcar o oră pe zi, din Biblie, Sfinţii Părinţi, tâlcuiri scripturistice, combinate, o oră pe zi. Dacă depăşeşti, e spre mântuirea ta. Dar să faci aşa, o oră pe zi.
Şi rugăciune. Neaparat. Musai. Paraclisul Maicii Domnului. E pentru inimile întristate. Îţi ia 20 de minute. Citit mecanic. Nu-i bai.
Deci o oră şi 20 de minute dedicate pe zi lui Dumnezeu. E mult?
Dar la filme cât timp petrec oamenii? Ce creştini mai suntem dacă nu citim şi nu ne rugăm?
Câte minuni primim în fiecare secundă, în trupul nostru, de la Dumnezeu, nu-i mult o oră şi 20 de minute pe zi. Crede-mă.
Spune cât mai des posibil, în sinea ta, rugăciuni scurte: Doamne miluieşte-mă. Doamne ajută-mă. Doamne, scapă-mă. Doamne iartă-mă. Spune rugăciunea inimii. Şi cere Sfinţilor de care îţi aduci aminte să se roage pentru tine. Să te rogi şi să vorbeşti cu ei, în sinea ta, că sunt vii. Dar nu mult. Mai mult să te rogi.

Şi obligatoriu, la Sfânta Liturghie, în fiecare duminică. Să spui: Doamne, mor! Dacă nu mă duc la Liturghie, mor! Fac infarct şi mor! Sunt alergic la aerul respirat înafara Bisericii, când e Liturghia de duminică. Mă sufoc, fără Liturghie, Doamne, ajută-mă, că mor!
Aşa să faci!
Şi când te duci tu la Sfânta Mama noastră, Preasfânta Maică a Domnului să îi spui: am venit la tine, Măicuţă a Iubirii, ajută-mă să iubesc, primeşte-mă şi ajută-mă, că tare mult vreau să fiu aici, doar că eu sunt murdar tare de tot. Iartă-mă, că vin aşa murdar. Dar ştiu că tu mă primeşti. Tu primeşti, pe oricine vine la tine. Roagă pe Hristos, Lumina şi curăţia pământului, să mă ierte şi să mă curăţească, că eu nu pot nimic.
Şi cine-o fi acolo, în Biserică, nu te uiţi la oameni, că mai vorbesc una alta, că poate nu cântă cum ţi-ar place ţie. Dar îi place la Hristos! Asta să te bucure. Că îi cântă Lui şi nu cântă la vreun bar. Şi te bagi undeva întrun colţ, sau unde vrei şi unde te simţi bine, şi trăieşti Sfânta Liturghie, slujită cu puterile nevăzute. Dumnezeu, care-i pretutindeni e acolo şi te vede. Şi se bucură şi te răsplăteşte cu har.

Multe aş mai vrea să-ţi spun. Dar fă deocamdată astea.

Iar dacă nu ai să faci chiar nimic, ai toate şansele să ajungi unde nu trebuie, unde ai spus şi tu. Deci ia mântuirea în serios. Că nu-i de joacă. Tot mai multă nebunie e în lume. Mântuirea se obţine tot mai greu. Ia-te pe tine în serios. Nu atât pentru mine, sau alt om, să doreşti mântuirea, ci pentru tine şi pentru Hristos.

Uite "Barsaumas", ce îţi zice Pavel ţie, ca să te întărească:

I Corinteni 4, 5: Şi atunci fiecare va avea de la Dumnezeu lauda.
I Corinteni 15, 33-34: Nu vă lăsaţi înşelaţi. Tovărăşiile rele strică obiceiurile bune. Treziţi-vă cum se cuvine şi nu păcătuiţi.
II Corinteni 1, 12: Căci lauda noastră aceasta este: mărturia conştiinţei noastre că am umblat în lume, şi mai ales la voi, în sfinţenie şi în curăţie dumnezeiască, nu în înţelepciune trupească, ci în harul lui Dumnezeu.
II Corinteni 12, 9: Îţi este de ajuns harul Meu, căci puterea Mea se desăvârşeşte în slăbiciune. Deci, foarte bucuros, mă voi lăuda mai ales întru slăbiciunile mele, ca să locuiască în mine puterea lui Hristos.
Efeseni 1: 6, 12: Spre lauda slavei harului Său, cu care ne-a dăruit pe noi prin Fiul Său cel iubit; Ca să fim spre lauda slavei Sale, noi cei ce mai înainte am nădăjduit întru Hristos.
Filipeni 2, 16: Ţinând cu putere cuvântul vieţii, spre lauda mea în ziua lui Hristos, că nu în zadar am alergat, nici în zadar m-am ostenit.

Dumnezeu să-ţi ajute.

Sus să avem inimile.

[Ioan_Cezar]

În prealabil postat de Pelerin spre Rasarit

Excurs despre idoli si ideologia lor in lumea Orientului Apropiat

Am sa parafrazez o scurta prezentare a unui istoric pe aceasta tema, pentru o mai buna analiza in comparatie: ,, In Orientul Apropiat Antic idolii aveau diferite forme si marimi.In mod obisnuit erau sculptati din lemn si poleiti cu o foita subtire din aur sau din argint batut cu ciocanul. Infatisarea lor era in. esenta umana (cu exceptia celor din Egipt care combinau caracteristici umane si animale), aveau diferite ipostaze, imbracaminte si coafuri distincte, chiar tipizate. Chipurile zeitatilor din Orientul Apropiat se aflau acolo unde zeul respectiv isi facea simtita prezenta intr-un mod foarte special, in asemenea masura incat cultul statuii devenea una cu zeul (cand zeul favoriza inchinatorul in acest fel) chiar daca nu era singura manifestare a zeului. Erau indeplinite anumite ritualuri pentru a aduce zeul la viata in idolul care il reprezenta. Drept rezultat al acestei legaturi, vrajile, incantatiile si alte manifestari magice puteau fi efectuate asupra idolului si cu scopul de a ameninta, de a constrange sau de a convinge zeii. In contrast cu acestea alte ritualuri legate de idoli aveau menirea de a-i ajuta pe zei sau chiar de a le purta de grija. Idolul nu era totuna cu zeul dar se credea ca idolul era locuit de zeu iar acesta isi manifesta prezenta si voia prin idol. Reprezentarile zeitatilor din Mesopotamia (nm.termen de comparatie) erau hranite, imbracate si chiar spalate zilnic. Li se aducea mancare in fiecare zi de catre lucratorii templurilor iar alti ingrijitori aveau sarcina de a imbraca si dezbraca idolul, in timp ce altii erau angajati pentru a spala statuia si a o transporta cu ocazia diferitelor sarbatori."

Exodul, daca ar fi sa sintetizam destul de meschin, are doua teme principale:modul cum Israel devine o natie prin actiunea lui Dumnezeu si, dupa cum remarcau mai multi autori,fundamentarea acestei natii drept una teocratica.Aceasta parte din Biblie constituie cel putin pentru evrei intemeierea lor istorica sau, dupa cum remarca un istoric ,,documentul identitatii lor prin care li-se arata cine au fost, de unde au venit,precum si locul lor in lume sub calauzirea lui Dumnezeu".Este o istorie fascinanta despre un grup de triburi cu nimic deosebite,cel putin la inceput, de altele, grup de triburi aflat sub influenta si dominatia egipteana.Evreii,la momentul plecarii din Egipt, aveau o problema in raport atat de egipteni cat si in raport de natiile cu care urmau sa se intalneasca: nu aveau un sistem religios articulat.Aproape toate natiile cu care au intrat in contact aveau asa ceva, un sistem religios, pagan bineinteles, dar definit,cu practici,ritualuri.Acest aspect,in combinatie cu tendinta accentuata a multor dintre acei evrei spre idolatrie,creea o mare problema: influenta externa a unei religii definite in raport de una in formare.Povestea lor,a evreilor, ne arata cat de acut au resimtit aceasta stare de fapt si chiar si dupa darea Legii cat de inclinati au fost spre vechile lor obiceiuri,mostenite din culturile cu care au interactionat.Chiar si Legea data nu era singulara in contextul lor,din punct de vedere al prescriptiilor juridice sau morale sa spunem.Legile din Mesopotamia, cele hitite,asiriene, toate contineau prescriptii morale oarecum asemanatoare pana la un punct. Diferenta a fost ca Legea data de Dumnezeu lui Israel era o revelatia a lui Dumnezeu, care devenea parte integrata a natiei prin stabilirea Legii ca parte integrata a Legamantului lui Dumnezeu cu Israel. Acest aspect o diferentiaza radical de alte texte similare.Ca sa dau un exemplu: interdictia de a ucide exista si in legislatia babiloniana, dar acolo era strict in scop social,pe cand interdictia in cazul evreilor era derivata din caracterul lui Dumnezeu.

Mai mult decat atat,evreii nu erau singurii care aveau un sanctuar mobil(descoperirile arheologice,ca sa mentionez doar una, au demonstrat ca si mandiantii aveau ceva similar pana la un punct)si nici singurii care credeau in existenta unor fiinte celeste, precum heruvimii.Ceva similar cu heruvimii exista si in animismul egiptean,in Mesopotamia existau lei si tauri inaripati,iar hitiii ii avea pe grifoni.Deci majoritatea culturilor cu care evreii au interactionat aveau un sistem religios definit dar si elemente asemanatoare cu ale evreilor.Cred ca Dumnezeu, prin prescriptiile exprese pe care Le-a dat a dorit separarea inchinarii evreiesti de culturile pagane care o puteau influenta precum si diferentierea dintre modul cum aceasta inchinare urma sa fie realizata, spre evitarea oricarei confuzii cu elemente straine, care i-ar fi corupt esenta si scopul.In general culturile stratificate pot avea acest efect asupra uneia in formare.Elemente similare ale religiei lui Israel se pot gasi la numeroase popoare din Orientul Mijlociu ale acelei epoci ceea ce demonstreaza cat de subtire si periculoasa era linia intre credinta adevarata si imitatiile sale. Prin regulile exacte, precise, exprese, pe care Dumnezeu le-a stabilit, poporul lui Israel urma sa fie protejat, precum un copil aflat in crestere, de diverse drumuri laturalnice dpdv religios.

Aici intervine un aspect fundamental, care separa aceasta relatiei dintre Dumnezeu si evrei de orice alta scena similara: totul s-a petrecut din initiativa lui Dumnezeu care a stabilit EL insusi fiecare detaliu, in mod expres,consemnat biblic,cu un anumit scop si intr-un anumit cadru. Evrei trebuiau sa puna in practica si sa asculte, nu au avut o initiativa a lor,nici nu erau pregatiti pt asemenea initiative. Cand au luat ei initiativa, de capul lor si in afara voii exprese a lui Dumnezeu, lucrurile au luat-o pe un fagas foarte periculos.Prin urmare Dumnezeu le-a stabil inchinarea, detaliile ei, reprezentarile ei si interdictiile ei.Toate aceste elemente sunt unice in context biblic,ele nu s-au mai repetat in acest mod, nu au fost rescrise sau reluate in alta forma, in textele biblice.Ele au fost stabilite intr-un context si intr o anumita perioada de dezvoltare a acestui popor, cu Dumnezeu initiator unic care a dorit sa separe inchinarea poporului ales de pericolele din jurul ei.Nimic nu a fost intimplator in modul cum Dumnezeu a stabilit inchinare,nici un detaliu,fiecare detaliu sau interdictie aveau scop precis in acel context.Regula era ca evreii sa ramana credinciosi acestor reguli, nu altora, asta au facut ei de nenumarate ori,prin combinarea cu alte credinte idolatre, prin imprumutarea de obiceiuri sau moduri de venerare straine de modul aratat de Dumnezeu. Pe cat de grandioasa a fost voia lui Dumnezeu pe atat de tragic a fost esecul lor de a ramane credinciosi acestor reguli care aveau o profilaxie divina.Ei trebuiau sa le aprofundeze, sa sa inalte la nivelul lor, sa-si implineasca menirea lor istorica, nu sa imprumute,nu sa copieze, nu sa adauge,nu sa schimbe.Tot Vechiul Testament arata cat de fatale au fost deciziile lor cand le-au luat din initiativa lor, cat de crancen s-au intors impotriva lor.

In concluzie,pe aceasta scurta introducere,as dori sa subliniez urmatoarele aspecte.Dumnezeu, in intelepciunea si dragostea Lui de Tata, care si-a ales un popor, a stabilit EL regulile de inchinare si a cerut ascultare.Dumnezeu stia cat de permeabili erau evreii la coruptie morala si a dorit,prin modul exact in care a stabilit regulile, sa-i separe intr-un scop sfant de restul lumii.Regulile urmau sa-i protejeze, sa-i aduca la cunoasterea Lui si a rolului lor.Interdictiile in special au vizat puncte nevralgice,care se regaseau in alte culturi,si care puteau influenta.Regulile au ramas mereu valabile,nu au fost niciodata inlaturate in context biblic,atat in sens permisiv cat si restrictiv si problema care se pune este daca exista echivalenta intre situatia in care au fost date si scopul lor si situatia supusa analizei. Cred ca aici intervine de fapt punctul polemic in toate discutiile pe aceasta tema.In textele Noului Testament nu exista o situatie similara, in care Dumnezeu permite sau interzice exact precum in modul din Vechiul Testament.Discutiile pe aceasta tema deriva din corelare si interpretare nu dintr-o prevedere expresa,care s-ar regasi in textele Noului Testament.Problema care am vazut ca se pune este una simpla in aparenta: cum interpretezi si aplici acele reguli nu doar in contextul NT ci in intreaga istorie a crestinismului pt ca perioada NT este doar cea de inceput.Si atunci,inevitabil,se ajunge la o comparatie intre regula,scop si context.

In acest punct intervine diferenta mea de intelegere, atat de ceea ce sustii tu cat si in raport de pozitia oarecum radicala a lui Trice.Asupra acestui punct voi reveni la final.

Până aici foarte frumoasă şi limpede mica ta sinteză. Mulţumesc frumos, Pelerinule!
Paragraful final nu l-am înţeles prea bine (am subliniat pasajul), a fost prea concentrat pentru mine dar sper că dezvoltînd tu ideea voi pricepe şi eu mai bine. În ce mă priveşte, aştept continuarea. Deocamdată nimic de obiectat, dimpotrivă, subscriu...:)
Doamne ajută!

[centesimusvicesimusoctavus]

În prealabil postat de Ioan_Cezar

Mai întâi, nu ştiu dacă sunteţi de acord că, în zorii Bisericii Apostolice, Sfântul Evanghelist Luca a pictat pe icoană chipul Domnului nostru Iisus Hristos, precum şi chipul preasfintei Născătoare de Dumnezeu, apoi şi chipurile Sfinţilor Apostoli şi Prooroci. Sunteţi de acord cu aceasta?

Nu. Nu am nici un motiv să cred că Sf. Ev. Luca ar fi pictat icoane. Mai întâi de toate pentru că el era doctor, iar nu pictor. Apoi, pentru că în cele două cărți pe care le-a scris nu face nici un fel de trimitere la această pretinsă preocupare a lui. Având în vedere importanța cultică care urma să li se acorde icoanelor, menționarea confecționării primelor icoane din istorie ar fi trebuit să ocupe ceva spațiu în scrierile lui...

În prealabil postat de Ioan_Cezar

În fine, ce contraargumente aţi mai putea aduce

Pe lângă porunca lui Dumnezeu de interzicere a reprezentărilor în scop de închinare și slujire peste care cu nici un chip nu se poate trece, avem o tăcere absolută cu privire la existența acestora în practica cultică a apostolilor și primilor creștini. Cei 60 de ani de istorie creștină regăsită pe paginile Noului Testament reprezintă un timp suficient de mare pentru a putea afla măcar un amănunt cât de nesemnificativ cu privire la pretinsa existență a icoanelor în Biserica Primară.

Sunt aceste două argumente suficient de puternice pentru a fi luate în seamă?

[centesimusvicesimusoctavus]

În prealabil postat de AlinB

Amuzant ca o secta care crede ca Dumnezeu chiar sta pe un tron (fizic) in Cer sa puna atata opozitie vizavi de folosirea unor mijloace materiale in procesul rugaciunii sau al ritualului.

Vă amuzați fără temei domnule, căci eu nu am pretins că Tronul din Cer ar fi ”fizic”. Dimpotrivă, am spus că acel capac al chivotului în simbol a fost confecționat după modelul original ceresc.

[bluester]

În prealabil postat de centesimusvicesimusoctavus

Nu. Nu am nici un motiv să cred că Sf. Ev. Luca ar fi pictat icoane. Mai întâi de toate pentru că el era doctor, iar nu pictor.

de atat de multi ani te lauzi ca secta ta urmeaza Biblia, si nu Sfanta Traditie. Unde scrie in Biblie ca Sfantul Apostol Luca era medic ? Doar in Sfanta Traditie este mentionat acest lucru.

Observ ca selectezi doar ideile care iti convin (si anume ca era doctor), iar pe cele care nu iti convin (si anume ca a pictat primele icoane) le respingi.
Iar acum , fiindca tot crezi ca Sf Ap Luca a fost medic - ar trebui sa crezi ca el a pictat icoane ! Dar , desigur tu nu vei face asta , pentru ca preferi sa crezi ereziile scrise de o individa care a trait peste ocean, si nu invataturile Bisericii pastrate de-a lungul timpului !