Dumnezeu, Patrie, Famile

[TINERI PENTRU ROMANIA]

VEŞNICA RĂSTIGNIRE

De două mii de ani cea mai mare dintre dramele omeneşti, aceea a Pătimirii, se repetă duhovniceşte în fiecare primăvară. Cine va suferi moral în aceste zile de agonie? Peste deşertul timpului se ridică Sfânta Cruce. Viaţa noastră banală, echivocă şi imorală îşi va urma cursul monoton. Hristos va primi loviturile şi spinii, se va prăbuşi la pământ, lemnul Crucii îi va zdrobi carnea. Îl vor ţintui cu lovituri puternice de ciocan de lemnul tare. „Mi-au străpuns mâinile şi picioarele, mi-au numărat toate oasele.” Ce vom şti despre aceasta? Sângele Îi va şiroi încet pe trupul livid. Va căuta din ochi pe Tatăl şi sufletele noastre. Ce-au înţeles sufletele noastre din această tragedie? Ele nici n-au tresărit, nici n-au plâns. Ele nici măcar n-au gândit. Nici măcar n-au văzut. Hristos moare singur, foarte singur.

Sufletele noastre dorm sau sunt sterile în timp ce pentru a le scoate din toropeală, din mocirlă, din moarte acest trup atârnă în suferinţă între cer şi pământ. În zadar această inimă chinuită scoate strigăte de disperare care ar trebui să ne îngheţe sângele în vine sau să ne lase fără grai.

Şi totuşi decădem din cauza sufocării sufleteşti. Avem nevoie de speranţă, de milostenie, de dreptate, de smerenie ca de aer. Viaţa sufletească am primit-o spre păstrare. Suntem purtătorii ei. Şi mâinile ne atârnă neputincioase. Şi lumina din ochi ni s-a stins. Şi buzele nu ne mai tremură de fervoare şi emoţie. Inimile ne sunt uscate ca nisipul din deşert. Sufletele ne agonizează.

Credinţa însemnă ceva doar dacă cucereşte, iubirea doar dacă arde, milostenia doar dacă ajută.

Tomescu Ionuţ

[TINERI PENTRU ROMANIA]

SĂ CREDEM ÎN DUMNEZEU!

Dacă nu există morală patimile se dezlănţuie, instinctele brutale devin de nestăvilit. Omul ajunge opusul a ceea ce morala îl îndeamnă să fie adică necredincios, egoist, hoţ, asasin, desfrânat, sperjur. Progresul material, bunăstarea nu mai sunt posibile pentru că în lipsa moralei omul le distruge. Fără morală întregul nostru edificiu social se năruie.

Vrem libertate nelimitată de exprimare, dar dacă această libertate nu e limitată de morală ce devine? Anarhie în idei, anarhie în societate. Putem să atacăm morala, să proclamăm virtutea viciu. Adică avem libertatea să atacăm societatea în însăşi temelia ei. Dar asta nu înseamnă progres. Omul moral este distrus, iar omul imoral nu poate exista pentru că poartă în el germenul morţii.

Avem democraţie, guvernarea poporului de către popor. Fiecare cetăţean îşi exercită partea sa de suveranitate naţională prin cei care-l reprezintă şi pe care-i alege. E, fără îndoială, cea mai frumoasă formă de guvernare. Dar dacă alegătorii sunt imorali alegerea lor se va îndrepta spre oameni imorali, spre aceia care le vor lua voturile prin promisiuni înşelătoare sau care le vor încuraja imoralitatea. Puterea va fi imorală şi o putere imorală nu va rezista multă vreme. Rezultatul va fi anarhia. Exasperată de anarhie Naţiunea va face apel la vreo persoană care-i pare mai decisă, mai hotărâtă. Ne vom întoarce la dictatură. Ce se va întâmpla atunci cu progresul?

Dacă vrem progresul, bunăstarea trebuie să fim morali. Religia e cel mai puternic susţinător al moralei. Să credem în Dumnezeu!

Tomescu Ionuţ

[TINERI PENTRU ROMANIA]

FABULĂ

[TINERI PENTRU ROMANIA]

CONFESIUNILE UNUI FOST ATEU (2)

Dumnezeu

-I-

Patimile ascunse în spatele unor motive aparent onorabile şi orgoliul tineresc amestecat cu revolta contra oricărei autorităţi au jucat rolul cel mai important în evoluţia iniţială a ideilor mele. Asemenea înclinaţii, înnăscute în om, nu sunt absolut condamnabile, dar au nevoie de îndrumare, de moderare.

-II-

Egoismul ne face să ne considerăm centrul universului. Raţiunea noastră trufaşă vrea să cuprindă totul, să supună totul. Credem că ştim, dar de fapt nu ştim nimic. Unii, mai filozofi, se întreabă dacă tradiţiile, dogmele, misterele, împotriva cărora li s-a răzvrătit inteligenţa, nu ascund un sens profund. Alţii, mai puţin filozofi, se poticnesc în negaţii şi cu toate că nu au habar de firea omenească, de învăţămintele istoriei se consideră superiori multora. Înainte să mă aflu în acest impas eram anticreştin, dar nu ateu. Întâlnindu-l pe Dumnezeu în drumul meu, ca Iov, nu L-am recunoscut decât pe jumătate.

O minte metodică rezumă, sintetizează, priveşte în ansamblu orice obiect de studiu pentru a-l analiza mai bine. Aşa am ajuns într-o primă etapă să-L admit pe Dumnezeu ca încarnare a misterelor universului, marele X pe care fiecare îl descifrează cum poate. Apoi am remarcat că ateismul e aplicabil felului cum încercăm să ni-L reprezentăm pe Dumnezeu, nu lui Dumnezeu, adică misterului însuşi, perfecţiunii idealului.

-III-

Să presupunem că am suprima cuvântul Dumnezeu din vocabular ca să nu-i rănim pe ateii care nu-L înţeleg. Procedând aşa ar trebui să suprimăm multe alte cuvinte. Oare noi înţelegem mai bine căldura, electricitatea, lumina, gravitaţia decât îl înţeleg ateii pe Dumnezeu? Sunt realităţi, se va spune. Fiindcă dăm nume unor realităţi, nu ar fi ridicol să suprimăm numele a ceea ce, din punct de vedere filozofic, e chiar absolutul?

Ateismul rezultă dintr-o lacună de gândire. Un obiect nu poate exista fără să fie făcut de cineva. Or universul, capodoperă de ordine, de armonie, e infinit mai complex ca orice obiect. Suntem, prin urmare, îndreptăţiţi să-i considerăm la fel de iraţionali şi pe cei care spun despre un obiect că s-a creat singur, şi pe cei care spun acelaşi lucru despre univers. Există deci un creator. L-am numit Dumnezeu. I-am fi putut da alt nume, dar fondul ar fi rămas acelaşi. Obiectul dovedeşte prin existenţa sa, existenţa celui care l-a făcut.

-IV-

Nu-L putem cunoaște pe Dumnezeu, dar nu e de mirare, dată fiind infinitatea Sa şi micimea noastră. E un motiv să-I negăm existenţa, când peste tot El ne ridică o mulţime de alte întrebări grele pe lângă cea despre sine? Ateul, confruntat cu ele, va folosi pentru a le da răspuns formulări ca Natură, Hazard, Destin, Forţa lucrurilor, ceea ce e un alt mod de a vorbi tot despre Divinitate.

Panteiştii nu admit un Dumnezeu concret, deosebit de materie. Sistemul lor filozofic complică lucrurile, iar bunul-simţ li-l respinge. Am putea spune şi noi ca Goethe într-o discuţie cu Eckermann: ”Nu am întâlnit încă pe nimeni care să ştie ce înseamnă cuvântul panteism.”

-V-

Mintea noastră, împinsă de curiozitate să meargă la surse, nu e satisfăcută decât când ajunge la sursa a toate, pe care nu o pricepe fără îndoială, dar care răspunde ideii înnăscute în noi că nu există efect fără cauză.

Imperceptibil prin simţuri, Dumnezeu e indispensabil înţelegerii omului şi universului. Pământul se învârte în jurul soarelui. Omenirea se învârte în jurul soarelui său intelectual şi moral, care e Dumnezeu. Nu-L putem cuprinde pe Dumnezeu cu mintea aşa cum nu ne putem uita la soare. Deşi ambii ne orbesc cu razele lor, relaţia existentă între devenirea omului şi Divinitate o putem găsi fără să căutăm prea mult. Iată de ce atunci când mă consideram mai
liber-cugetător ca niciodată, mi s-a părut pueril să-L neg pe Dumnezeu.

-VI-

Marele duşman al lui Dumnezeu ne e arătat de vorba de duh a unui umorist: ”Dumnezeu L-a creat pe om după chipul şi asemănarea sa, iar omul I-a plătit cu aceeaşi monedă.” Nici cei mai înţelepţi nu scapă antropomorfismului. Îl concepem întotdeauna pe Dumnezeu mai mult sau mai puţin asemănător cu noi, îi atribuim patimile noastre, ideile noastre şi desfigurându-L ajungem să nu mai credem în El.

Nimic mai firesc la urma urmei ca antropomorfismul şi mă întreb cum ne-am putea descotorosi de el chiar după ce am cunoscut viziunile sublime ale Bibliei, dar îmi pare că de la Evanghelie ceva s-a schimbat.

Predescu Virgil

[TINERI PENTRU ROMANIA]

[TINERI PENTRU ROMANIA]

[TINERI PENTRU ROMANIA]

FĂRĂ CUVINTE

[stefan florin]

În prealabil postat de TINERI PENTRU ROMANIA

FABULĂ

tare, tare de tot asta!

[TINERI PENTRU ROMANIA]

VIRTUŢI PATRIOTICE

Patriotismul nu e o iubire contemplativă sterilă. El presupune obligaţii şi sacrificii reciproce zilnice.
Să admirăm frumuseţea şi bogăţiile Patriei dar să nu uităm că ne putem bucura de ele doar datorită jertfei de sânge a înaintaşilor. Toţi avem o datorie faţă de Patrie încă de la naştere. „Patria, care ne-a dat viaţa, hrana şi educaţia, ne cere să ne facem datoria faţă de ea în fiecare clipă şi mai ales când e în primejdie”, spune Cicero. Îndeplinindu-ne îndatoririle individuale şi sociale contribuim la binele Patriei care e binele nostru al tuturor. Cea mai grea dintre îndatoririle noastre e apărarea Patriei pentru că implică practicarea altruismului şi a celor mai înalte virtuţi.

Curajul e definit de obicei ca vitejie în lupte şi sânge rece în mijlocul primejdiilor. Am moştenit de la daci vitejia lor admirabilă şi istoria noastră e plină de fapte eroice. Dar curajul, definit astfel, e doar bravură şi ţine de temperament. Adevăratul curaj e energia morală, tăria sufletească, forţa de a rezista tuturor adversităţilor. E cea mai dificilă virtute, cea mai glorioasă şi produce cele mai puternice efecte. Ea cuprinde mărinimia, răbdarea, statornicia, perseverenţa şi e un zid de apărare indestructibil. Romanii au posedat această virtute în cel mai înalt grad şi de la ei o avem şi noi. Energia morală ne-a susţinut în vremuri grele şi datorită ei am dăinuit.

Încrederea în sine asigură succesul în viaţă şi în război. Popoarele care au crezut în ele însele au rezistat. Încrederea în tine îţi dă forţă să lupţi. Popoarele care, dimpotrivă, s-au lăsat cuprinse de descurajare au dispărut.

Cea mai bună dovadă de devotament faţă de Patrie e menţinerea ordinii. Ordinea se menţine prin respectarea legilor, prin combaterea discordiei şi prin evitarea violenţelor. Vom trăi mai bine doar dacă suntem prudenţi şi înţelepţi. Patriotul trebuie să iubească ordinea la fel de mult ca libertatea.
Libertatea e cel mai de preţ bun al omului şi ordinea cel mai sigur mod de a beneficia de ea. Când cetăţenii nu menţin ordinea Statul e slăbit şi ameninţat cu ruina. Păstrarea ordinii se numeşte disciplină civilă. Disciplina civilă dă forţă Naţiunii.

O virtute patriotică e şi moralitatea. Desfătările, plăcerile, lipsa cumpătării au dus la dispariţia mai multor Ţări ca înfrâgerile militare. Desfrâul face grele acţivităţile de care depinde apărarea Patriei. Credeţi că oameni, care dorm vlăguiţi de dezmăţ, vor găsi în ei forţa şi curajul de a respinge duşmanul dacă sunt treziţi brusc? În interesul Patriei trebuie să ne înfrânăm.

Viaţa obişnuită impune şi ea practicarea unor vituţi patriotice. Îndeplinirea conştincioasă a activităţilor zilnice cere aproape tot atâta energie ca faptele eroice. Una din virtuţile importante ale cetăţeanului e hărnicia. Hărnicia e extrem de folositoare Patriei. Plugarul şi muncitorul care-şi fac sârguincios munca, savantul şi artistul, care îmbogăţesc societatea cu descoperirile şi creaţiile lor, contribuie enorm la binele comun.

Predescu Virgil

[TINERI PENTRU ROMANIA]

RELIGIE ŞI LIBERTATE