Lucruri minunate in imagini

Momentul tunderii în monahism este unic.
Slujba se desfăşoară doar la lumina lumânărilor, iar persoana candidată la călugărie, îmbrăcată într-o cămaşă albă, cu picioarele goale şi cu capul descoperit, este purtată spre Altar de naşul sau de naşa de călugărie, care o acoperă protector cu mantia. În faţa Altarului se întinde cu faţa în jos, sub aceeaşi mantie protectoare, depunând jurămintele, sub forma unui dialog. Apoi, ridicându-se în genunchi, îi dă celui care slujeşte foarfecele aşezate pe Sfânta Evanghelie, pentru a se face tunderea (simbol al tăierii legăturilor cu lumea). După ce este tuns, omul vechi devine om nou, primind şi un nume nou, de călugărie. Din acest motiv ne gândim la Înviere.
Ceremonialul continuă cu dăruirea, pe rând, a straielor şi a accesoriilor monahale, pe care acesta le primeşte cu evlavie: haina veseliei (cămaşa albă pe care o poartă), paramanul (bucată de pânză brodată, purtată pe spate şi reprezentând patimile Domnului asumate de purtător), crucea mică, dulama (tunica lungă), brâul, potcapul (scufia sau coiful), rasa (haina mântuirii), sandalele, mantia, camilafca (vălul), metaniile, crucea mare (semnificând lepădarea de sine prin luarea crucii întru urmarea lui Hristos) şi făclia (o lumânare aprinsă). Apoi, pe fondul rugăciunii, persoana nou-călugărită este condusă în strană.