Charlie Hebdo, sau terfelirea religiei in numele libertatii de expresie !

[cristirg]

În prealabil postat de Ioan_Cezar

Adică, pe scurt, nu eşti de acord dar eşti de acord.
Sau cum?

-pai nu sunt de acord cu terorismul, mahomedanii oricum sunt in inselare,erezie,ratacire...in alta ordine de idei
-dar poate asa a ingaduit Dumnezeu ca prin acei teroristi sa primeasca o palma toti hulitorii si blasfemiatorii Sfintei Treimi si ai Maicii Domnului,in cazul de fata ziaristii respectivi

-"Atentatul de la Paris e un rău îngăduit de Dumnezeu, pentru a pune stop unui rău s™i mai mare care era în curs. Frant›a cea deschizătoare de drumuri, Frant›a cea care prima l-a batjocorit pe Dumnezeu în Europa, să se pocăiască s™i să-s™i aducă aminte de Dumnezeu. Frant›a să-s™i asmute exigent›a fat›ă de propria societate din care Dumnezeu a fost dat afară."

[AlbertX]

Doar ateii militanti au dreptul la libera exprimare ? Se pare ca ateii miltanti atunci cand jignesc orice credinta sunt acoperiti de un drept fundamental inteles gresit: "libertatea de exprimare". Ateismul nu este o noua religie, nu ... ?

Libertatea de expresie si libertatea de exprimare atunci cand sunt intentionat gresit intelese produc acest tip de ciocniri intre diversele "credinte" soldate cu pierderea de vieti omenesti.

Pe un anumit sait am gasit o abordare foarte interesanta a notiunii de toleranta:

Toleranța este o virtute care se învață în copilărie

Oamenii învață mai întâi să iubească și abia apoi să urască, iar răstimpul dintre cele două este o excelentă oportunitate pentru educație. Aceasta este concluzia provocatoare a unei cercetări germane recent publicate în Psychological Science.

Iubirea pentru oamenii pe care îi percepem ca membri ai grupului nostru precede ura pentru cei pe care îi privim ca outsideri, a descoperit o echipă de cercetători germani de la Universitatea Erfurt, în urma unui experiment original.

Cercetătorii au împărțit mai mulți copii – 45 în vârstă de 6 ani și 36 în vârstă de 8 ani – în două grupe, prin tragere la sorți: verzii și galbenii. Fiecărei grupe i-a fost desemnat un loc în laborator și toți membrii au primit tricouri în culoarea grupei. Apoi, fiecare copil a fost așezat în fața unui computer și invitat să joace un joc cu „resurse” pe care trebuia să le plaseze fie în dreptul grupei sale, fie în dreptul grupei celorlalți, fie într-o cutie. Resursele erau atât pozitive (un fursec, un ursuleț), cât și negative (un păianjen, un ciob). Făcând apoi o statistică, oamenii de știință au observat că subiecții de șase ani aveau o tendință mai mare decât cei de opt ani de a oferi resurse pozitive celeilalte grupe. Cei de opt ani, în schimb, erau mai predispuși decât cei de șase să ofere resurse negative grupei celorlalți, chiar mai predispuși decât erau să pună resursele negative în cutia neutră.

Concluzionând că „iubirea pentru grupul căruia îi aparții e deja prezentă la copiii preșcolari (…), iar disprețul pentru cei din afara grupului se dezvoltă abia după vârsta de șase ani”, cercetătorii au subliniat oportunitatea pedagogică a acestei „ferestre”. „Copiii, și mai ales băieții, ar trebui învățați încă din perioada preșcolară că loialitatea și cooperarea în interiorul grupului este valoroasă și benefică pentru oameni doar dacă nu implică, în același timp, diminuarea celor din afara grupului.”

Ocaziile în care manifestăm dispreț față de cei din afara grupului sunt numeroase. Și, deși am aștepta de la tinerele generații un nivel mai mare de deschidere, decât cel al generațiilor mai vechi, un exemplu vizibil recent în social media a fost viralizarea unei filmări de la o întâlnire de tineret într-o biserică penticostală.

Privită în ansamblu, chestiunea intoleranței religioase în România nu este însă nici pe departe atât de simplă pe cât ar părea – clasica discriminare a bisericilor minoritare – pentru că, dacă ne uităm la statistici, cele mai intolerante declarații și le asumă tocmai minoritarii.

Pe de altă parte, oportunitatea educării toleranței face și mai acută nevoia de sfaturi. Specialiștii le au. O metaanaliză a 515 studii, cu un sfert de milion de subiecți din 38 de țări, condusă de cercetătorii Thomas Pettigreew și Linda Tropp a analizat cum poate fi dezvoltată toleranța. Cercetătorii au descoperit că trei factori mediatori sunt de o importanță crucială în reducerea prejudecăților. Contactul între grupuri poate reduce prejudecățile și poate spori toleranța prin: creșterea nivelului de cunoștințe despre grup, reducerea anxietății la contactul cu persoanele aparținând celuilalt grup și creșterea empatiei coroborată cu schimbul de perspectivă.

Alți cercetători, precum E. Aronson și colegii lui, cresc numărul de oportunități de dezvoltare a toleranței la șase:

1. grupurile trebuie să aibă un oarecare grad de interdependență
2. trebuie să împărtășească un scop comun
3. să aibă un statut egal
4. să aibă ocazii frecvente de comunicare informală și interpersonală
5. să aibă contacte multiple cu cei din afara grupului
6. să aplice norme sociale ale egalității

Toleranta este o virtute care se educa inca din copilarie, asa este, crestinii ortodocsi au foarte multe exemple in acest sens ...

Dumnezeu sa-i ierte atat pe cei adormiti cat si pe atacatori.

[Ioan_Cezar]

Fraţii mei, eu am înţeles că Dumnezeu şi credinţa noastră în El nu substituie omul. Nu îl desfiinţează.
Ci îl restaurează.

Nu iubim idei, Dumnezeu nu este idee din mintea omului, ci Persoane. Dacă iubim idei, omorâm oameni. Nici Dumnezeu nu iubeşte ideile mai mult decât pe oameni. Dumnezeu nu este principial, nici moralist nu este. Dumnezeu e drept atât cât îi îngăduie iubirea. Nici un strop mai mult!

[cristirg]

https://alexandruracu.wordpress.com/...-sunt-charlie/

"cei care în urma unor astfel de evenimente vorbesc urechist, întrucât anistoric, de toleranţa creştinismului şi intoleranţa Islamului, ar trebui să facă o călătorie în timp şi să încerce să publice caricaturi cu Iisus Hristos în Geneva lui Calvin şi să vadă ce păţesc după aia (sau chiar în Franţa Restauraţiei, unde, după ani de zile de blasfemiere instituţionalizată şi mascarare sistematică a clerului şi credincioşilor catolici, s-a introdus pedeapsa cu moartea pentru blasfemie)."

Dincolo de aceste aspecte, cert este că pentru orice om de bun simţ, fie el credincios sau agnostic/ateu, o imagine precum cea de mai sus reprezintă o mostră de cretinism agresiv şi în mod deliberat ofensator, adică un mod de a abuza de libertatea de exprimare, un simptom de degenerare al unei civilizaţii incapabile să mai facă distincţia dintre libertate şi destrăbălare (economică, sexuală, publicistică, mediatică, artistică, ş.a.m.d.) În plus, este ridicol să vezi cum dintr-odată toată lumea se bate în piept cu statutul de valoare nenegociabilă al libertăţii de exprimare, asta de parcă n-am trăi într-o civilizaţie care, ca toate civilizaţiile, îşi are interdicţiile ei, unele dintre ele de bun simţ (n-ai voie să publici glume cu Auschwitz), iar altele aberante (n-ai voie să-ţi exprimi public, cel puţin în anumite locuri din lumea occidentală, părerea că homosexualitatea este un păcat). Ca atare, trebuie spus că, ceea ce apără acum liderii noştri politici şi liderii de opinie nu este libertatea de exprimare ci “laicitatea” înţeleasă ca libertate de a insulta, fără niciun fel de restricţii, sensibilitatea religioasă a oamenilor de diferite religii şi confesiuni. Adică libertatea totală de a-i ofensa pe unii (ăia răi şi reacţionari care cred în Dumnezeu şi care pot fi menajaţi doar ca părticică minoritar exotică a mozaicului multicultural, nicidecum ca oameni care îşi iau în serios credinţa ca discurs cu pretenţii de universalitate) combinată, deseori, cu interdicţia totală de a deschide pliscul când vine vorba de alţii (ăia buni şi progresişti care cred în drepturile omului).

În fine, Dumnezeu să-l ierte pe Charlie, Dumnezeu să-i odihnească pe toţi cei care şi-au pierdut astăzi viaţa, dar aş prefera să fiu scutit de fraze de gen “nous sommes tous Charlie” şi de apeluri la unitate, între creştini şi liberali fără busolă, în jurul valorilor europene adică, altfel spus, în jurul unicei valori europene care este libertatea nihilistă de a denigra orice principiu şi valoare, începând cu propria tradiţie şi terminând cu exigenţele minimale ale ospitalităţii, în numele autodeterminării pure. În definitiv, chiar dacă respectul faţă de libertate ţine (în ciuda variilor trădări istorice ale creştinătăţii) de esenţa mesajului Evanghelic şi, că ne place sau nu, nu toţi întemeietorii de religii se raportează la fel la libertate (sau la violenţă), Hristos n-a spus că a venit în lume ca să promoveze libertatea de exprimare ci ca să “mărturisească despre Adevăr” (Ioan 18, 37). Cu alte cuvinte, dacă divorţând libertatea de adevăr civilizaţia europeană a ales să ia calea autodistrugerii progresive, să nu mi se ceară acum să iau parte la apărarea civilizaţiei europene, deoarece nu am ce să apăr."

[AlbertX]

În prealabil postat de cristirg

Dincolo de aceste aspecte, cert este că pentru orice om de bun simţ, fie el credincios sau agnostic/ateu, o imagine precum cea de mai sus reprezintă o mostră de cretinism agresiv şi în mod deliberat ofensator, adică un mod de a abuza de libertatea de exprimare, un simptom de degenerare al unei civilizaţii incapabile să mai facă distincţia dintre libertate şi destrăbălare (economică, sexuală, publicistică, mediatică, artistică, ş.a.m.d.)

În plus, este ridicol să vezi cum dintr-odată toată lumea se bate în piept cu statutul de valoare nenegociabilă al libertăţii de exprimare, asta de parcă n-am trăi într-o civilizaţie care, ca toate civilizaţiile, îşi are interdicţiile ei, unele dintre ele de bun simţ (n-ai voie să publici glume cu Auschwitz), iar altele aberante (n-ai voie să-ţi exprimi public, cel puţin în anumite locuri din lumea occidentală, părerea că homosexualitatea este un păcat). Ca atare, trebuie spus că, ceea ce apără acum liderii noştri politici şi liderii de opinie nu este libertatea de exprimare ci “laicitatea” înţeleasă ca libertate de a insulta, fără niciun fel de restricţii, sensibilitatea religioasă a oamenilor de diferite religii şi confesiuni. Adică libertatea totală de a-i ofensa pe unii (ăia răi şi reacţionari care cred în Dumnezeu şi care pot fi menajaţi doar ca părticică minoritar exotică a mozaicului multicultural, nicidecum ca oameni care îşi iau în serios credinţa ca discurs cu pretenţii de universalitate) combinată, deseori, cu interdicţia totală de a deschide pliscul când vine vorba de alţii (ăia buni şi progresişti care cred în drepturile omului).

Sunt total de acord cu cele de mai sus, bine spus!

[cristirg]

- nu se tine cont de omorarea sufletelor,de satanism,de erezii,...

”zic vouă: Oricine va mărturisi pentru Mine înaintea oamenilor, şi Fiul Omului va mărturisi pentru el înaintea îngerilor lui Dumnezeu. Iar cel ce se va lepăda de Mine înaintea oamenilor, lepădat va fi înaintea îngerilor lui Dumnezeu. Oricui va spune vreun cuvânt împotriva Fiului Omului, i se va ierta; dar celui ce va huli împotriva Duhului Sfânt, nu i se va ierta.”

-”Oricine urăşte pe fratele său este ucigaş de oameni şi ştiţi că orice ucigaş de oameni nu are viaţă veşnică, dăinuitoare în El”

Deci, oare de la cine a pornit ura? De la acești musulmani sau chiar de la victimele lor? Nu cumva victimele sunt ucigași de suflete? Că atentatorii știm că au ucis oameni.

[guardian knight]

În prealabil postat de cristirg

https://alexandruracu.wordpress.com/...-sunt-charlie/

"cei care în urma unor astfel de evenimente vorbesc urechist, întrucât anistoric, de toleranţa creştinismului şi intoleranţa Islamului, ar trebui să facă o călătorie în timp şi să încerce să publice caricaturi cu Iisus Hristos în Geneva lui Calvin şi să vadă ce păţesc după aia (sau chiar în Franţa Restauraţiei, unde, după ani de zile de blasfemiere instituţionalizată şi mascarare sistematică a clerului şi credincioşilor catolici, s-a introdus pedeapsa cu moartea pentru blasfemie)."

Dincolo de aceste aspecte, cert este că pentru orice om de bun simţ, fie el credincios sau agnostic/ateu, o imagine precum cea de mai sus reprezintă o mostră de cretinism agresiv şi în mod deliberat ofensator, adică un mod de a abuza de libertatea de exprimare, un simptom de degenerare al unei civilizaţii incapabile să mai facă distincţia dintre libertate şi destrăbălare (economică, sexuală, publicistică, mediatică, artistică, ş.a.m.d.) În plus, este ridicol să vezi cum dintr-odată toată lumea se bate în piept cu statutul de valoare nenegociabilă al libertăţii de exprimare, asta de parcă n-am trăi într-o civilizaţie care, ca toate civilizaţiile, îşi are interdicţiile ei, unele dintre ele de bun simţ (n-ai voie să publici glume cu Auschwitz), iar altele aberante (n-ai voie să-ţi exprimi public, cel puţin în anumite locuri din lumea occidentală, părerea că homosexualitatea este un păcat). Ca atare, trebuie spus că, ceea ce apără acum liderii noştri politici şi liderii de opinie nu este libertatea de exprimare ci “laicitatea” înţeleasă ca libertate de a insulta, fără niciun fel de restricţii, sensibilitatea religioasă a oamenilor de diferite religii şi confesiuni. Adică libertatea totală de a-i ofensa pe unii (ăia răi şi reacţionari care cred în Dumnezeu şi care pot fi menajaţi doar ca părticică minoritar exotică a mozaicului multicultural, nicidecum ca oameni care îşi iau în serios credinţa ca discurs cu pretenţii de universalitate) combinată, deseori, cu interdicţia totală de a deschide pliscul când vine vorba de alţii (ăia buni şi progresişti care cred în drepturile omului).

În fine, Dumnezeu să-l ierte pe Charlie, Dumnezeu să-i odihnească pe toţi cei care şi-au pierdut astăzi viaţa, dar aş prefera să fiu scutit de fraze de gen “nous sommes tous Charlie” şi de apeluri la unitate, între creştini şi liberali fără busolă, în jurul valorilor europene adică, altfel spus, în jurul unicei valori europene care este libertatea nihilistă de a denigra orice principiu şi valoare, începând cu propria tradiţie şi terminând cu exigenţele minimale ale ospitalităţii, în numele autodeterminării pure. În definitiv, chiar dacă respectul faţă de libertate ţine (în ciuda variilor trădări istorice ale creştinătăţii) de esenţa mesajului Evanghelic şi, că ne place sau nu, nu toţi întemeietorii de religii se raportează la fel la libertate (sau la violenţă), Hristos n-a spus că a venit în lume ca să promoveze libertatea de exprimare ci ca să “mărturisească despre Adevăr” (Ioan 18, 37). Cu alte cuvinte, dacă divorţând libertatea de adevăr civilizaţia europeană a ales să ia calea autodistrugerii progresive, să nu mi se ceară acum să iau parte la apărarea civilizaţiei europene, deoarece nu am ce să apăr."

Cred ca s-a subliniat foarte bine o flagranta inegalitate a "libertatii" de exprimare !
Cum se face ca nu apar glume cu Auschwitz !
De ce nu ai dreptul sa spui,in virtutea libertatii de opinie ca holocaustul nu a existat ???
Exista tari foarte democratice ale europei,in care aceasta afirmatie se pedepseste penal ,cred !
Nu ?!

[Demetrius]

În prealabil postat de Ioan_Cezar

...
Dumnezeu nu este principial, nici moralist nu este. Dumnezeu e drept atât cât îi îngăduie iubirea. Nici un strop mai mult!

????????????????????????????????????????????

Dumenezeu e atotputernic fiindca poate mai mult decat oricat!
Principiul IUBIRII este intr-adevar cuantic, dar este un principiu ce include si morala(cea care, vai!, pentru tine e ca o "cenusareasa").

[Ioan_Cezar]

În prealabil postat de Demetrius

Principiul IUBIRII este intr-adevar cuantic, dar este un principiu ce include si morala(cea care, vai!, pentru tine e ca o "cenusareasa").

Sigur că iubirea include morala, cum altfel? Ce iubire poate fi aceea fără morală, fără bine, fără echitate etc.? Iubirea implică morala. Morala îi este instrument sau mijloc Iubirii. Născută din Iubire, morala se împlineşte şi îşi justifică rostul doar rămânînd în Iubire.

P.S. Morala nu este insignifiantă (precum insişti să înţelegi că aş susţine), are doar o poziţie subordonată Iubirii, fiind născută din Ea (Izvorul întregii vieţi) şi funcţionînd fără să se rupă de Iubire. Când se autonomizează, rascolnic, morala nu mai slujeşte Iubirii, ci doar sieşi. Astfel morala nu mai funcţionează ca morală ci trece în moralism; nu mai lucrează viaţa, ci sterilizează şi distruge. Morala rămasă în viţa Iubirii se împlineşte şi rodeşte frumos. Dar când se rupe din viţă, atunci moare sau devine slută, monstruoasă. Morala singură, fără Iubire, ucide.
Are sens ce spun?

[AlbertX]

În prealabil postat de Ioan_Cezar

Sigur că iubirea include morala, cum altfel? Ce iubire poate fi aceea fără morală, fără bine, fără echitate etc.? Iubirea implică morala. Morala îi este instrument sau mijloc Iubirii. Născută din Iubire, morala se împlineşte şi îşi justifică rostul doar rămânînd în Iubire.

P.S. Morala nu este insignifiantă (precum insişti să înţelegi că aş susţine), are doar o poziţie subordonată Iubirii, fiind născută din Ea (Izvorul întregii vieţi) şi funcţionînd fără să se rupă de Iubire. Când se autonomizează, rascolnic, morala nu mai slujeşte Iubirii, ci doar sieşi. Astfel morala nu mai funcţionează ca morală ci trece în moralism; nu mai lucrează viaţa, ci sterilizează şi distruge. Morala rămasă în viţa Iubirii se împlineşte şi rodeşte frumos. Dar când se rupe din viţă, atunci moare sau devine slută, monstruoasă. Morala singură, fără Iubire, ucide.
Are sens ce spun?

Are sens. Nu Dumnezeu a definit morala ?
Doar animalele fara suflet nu-si pun probleme daca e moral sau nu ce fac.
Morala nu e un atribut al sufletului ? Moralismul e altceva, tine de filosofie.
Caricaturistii aia intoleranti la credinta ... oare erau morali ?