![]() |
![]() |
|
|
|
|
|
#1
|
||||
|
||||
|
În cadrul celei de-a XXIV-a ediții a Festivalului Muzicii de Crăciun - Premiul Petr Eben, desfășurat recent la Praga, Cehia, corala „Arhanghelii“ din Orăștie a obținut bronzul la secțiunea „Cor Mixt“. Premiul a fost obținut la prima participare a coralei la un concurs internațional, iar românii din Cehia și Slovacia au avut posibilitatea să participe la concerte susținute de coriștii din Orăștie.
Corala „Arhanghelii“ din Orăștie este dirijată de tânărul doctorand Ioan Marius Popa, nepotul regretatului muzician, profesor, dirijor și compozitor Ioan Popa. Profesionalismul și dăruirea artiștilor hunedoreni le-a adus, la prima ieșire peste hotare, un succes notabil, prin primirea medaliei de bronz la renumitul festival de la Praga. Corala a interpretat la concurs cinci piese, într-un interval de maximum 15 minute, iar în cele două zile au avut loc mai multe recitaluri și concerte programate în afara concursului. Astfel, coriștii din Orăștie au susținut un recital liber, de 30 minute, în Biserica „St. Salvator“ , un alt recital cu aceeași durată pe scena amenajată în aer liber în grandioasa Piață a Orașului Vechi, aflată în tradiționalul aranjament al sărbătorilor de iarnă, continuat, jumătate de oră mai târziu, cu un concert comun al formațiilor corale participante. La acest concert comun din Piața Orașului Vechi, corul hunedorean a interpretat patru piese comunicate din timp de organizatori. Repertoriul din concurs a constat în următoarele aranjamente corale: „Rugăciune“ de Constantin Drăgușin, „Domnuleț și Domn din cer“ de Gheorghe Cucu, „Ziurel de zi“ de Ioan Popa, „Lerui ler“ de Teofil Coste și „Nașterea Domnului“, suită corală în șapte tablouri de Radu Antofie, solistă Mihaela Lădar. Concerte la Brno și Bratislava Corul „Arhanghelii“ a ținut să profite de participarea la festivalul internațional și să-i colinde și pe românii din afara granițelor țării. Astfel, coriștii au poposit la Ambasada României și la sediul Insitutului Cultural Român de la Praga, iar la drumul de întoarcere, au dat răspunsurile Sf. Liturghii în biserica românească aflată în construcție în orașul ceh Brno. După slujba religioasă, corul a susținut un recital de colinde în Sala Oglinzilor a Palatului Primăriei din Bratislava, Slovacia, eveniment organizat de Ambasada României din capitala slovacă. Concertele și recitalurile au adus bucurie românilor aflați în cele două țări europene, iar artiștii din țară au avut prilejul de a le aduce fraților de peste graniță o fărâmă din atmosfera de sărbătoarea din preajma Crăciunului. Formația corală aparține Parohiei ,,Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil“ din Orăștie și are în componență membri a căror vârstă este cuprinsă între 16 și 76 de ani.
__________________
Biserica este dragoste, așteptare și bucurie. (Părintele Alexander Schmemann) |
|
#2
|
||||
|
||||
|
Preafericitul Părinte Teofil al III-lea, Patriarhul Ierusalimului, l-a primit marți, 9 de-cembrie, la sediul Patriarhiei Ierusalimului, pe Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor, aflat în vizită în Țara Sfântă. Oaspetele a transmis Patriarhului Ierusalimului salutări frățești și alese doriri din partea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române.
La această întrevedere a participat și Înaltpreasfințitul Pă-rinte Isihie, Mitropolit de Kapitoliada, și Înaltpreasfințitul Aristarhos, Arhiepiscop de Constantini și Secretar al Sfântului Sinod al Patriarhiei Ierusali-mului. Preafericitul Părinte Patriarh Teofil al III-lea a exprimat sentimente de prețuire și apreciere față de Preafericitul Părinte Patriarh Daniel al României, față de ierarhii Sfântului Sinod al Bisercii Ortodoxe Române și față de poporul credincios și evlavios pe care l-a întâlnit și l-a binecuvântat în timpul vizitei sale irenice în Patriarhia Română, cu prilejul sărbătorii Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureștilor, în perioada 24-27 octombrie 2014. Patriarhul Ierusalimului a rememorat, cu acest prilej, principalele momente ale vizitei recente de la București, exprimându-și dorința de a-l avea oaspete în Patriarhia Ierusalimului pe Preafericitul Părinte Patriarh Daniel, precum și gândul de a se reîntoarce în România. În cadrul vizitei la Patriarhul Ierusalimului au fost discutate aspecte ale vieții eclesiale locale și privitoare la Așezămintele Românești din Țara Sfântă. Preasfințitul Timotei Prahoveanul a avut o întrevedere și cu domnul Cesare Marjieh, director general pentru culte în cadrul Ministerului de Interne al statului israelian. În perioada vizitei în Țara Sfântă, Preasfințitul Timotei Prahoveanul s-a întâlnit cu personalul Așezămintelor Românești din Ierusalim și Ierihon, discutând probleme administrative curente și propunând soluții pentru rezolvarea acestora. Cu acest prilej, Preasfinția Sa a făcut și un pelerinaj la Sfântul Mormânt, Biserica Învierii, Golgota și la locul Nașterii din Betleem.
__________________
Biserica este dragoste, așteptare și bucurie. (Părintele Alexander Schmemann) |
|
#3
|
||||
|
||||
|
Membrii ASCOR, filiala „Sfântul Irodion de la Lainici“ - Târgu Jiu, s-au întrunit în ședință de lucru. Pe ordinea de zi s-a aflat definitivarea alegerilor noului comitet director. Astfel, în prezența unui delegat al Sectorului cultural al Arhiepiscopiei Craiovei, tinerii ascoriști au supus la vot propunerile existente în acest sens. Pentru funcția de președinte al ASCOR Târgu Jiu au candidat doi tineri, Maria Pestrițu și Alexandru Constantin Semen. În urma votului a fost ales Alexandru Semen. El va continua activitatea fostului președinte, Răzvan Merei, actualmente diacon la Paraclisul Mitropolitan „Sfinții Voievozi“ din Târgu Jiu. În cadrul aceleiași ședințe au fost desemnați doi vicepreședinți, și anume Georgiana Tivig și Nicolae Daju. Funcția de secretar al asociației a fost ocupată de Georgiana Nicoleta Cornoiu, iar cea de consilier interne-externe de Andrei Popescu.
Noul președinte al ASCOR Târgu Jiu, Alexandru Constantin Semen, a absolvit Liceul Teologic „Sfântul Nicodim“ din municipiul gorjean în anul 2010 și Facultatea de Teologie din Craiova, în 2014. Actualmente este masterand în cadrul aceleiași facultăți. Activează ca membru ASCOR de peste șapte ani.
__________________
Biserica este dragoste, așteptare și bucurie. (Părintele Alexander Schmemann) |
|
#4
|
||||
|
||||
|
La comemorarea a 25 de ani de la reprimarea eroilor revoluționari din Timișoara, miercuri, 17 decembrie 2014, de la ora 12:00, în toate catedralele, bisericile și mănăstirile Patriarhiei Române vor suna clopotele în semn de recunoștință și se vor înălța rugăciuni de pomenire pentru primii eroi revoluționari, care s-au jertfit pentru libertatea, credința și demnitatea poporului român asuprit de regimul comunist. Luni, 22 decembrie 2014, de la ora 12:00, în toate locașurile de cult ortodoxe din Patriarhia Română vor fi trase clopotele și va fi oficiată o slujbă de pomenire a eroilor din București și alte localități ale țării, care acum 25 de ani s-au jertfit pentru neam, credință și țară.
De asemenea, în perioada 17 - 23 decembrie 2014, la cimitirele, monumentele și troițele închinate eroilor din decembrie 1989 din întreaga țară, ierarhi, preoți și diaconi vor oficia slujbe de pomenire a celor care și-au jertfit viața în urmă cu 25 de ani. În București, slujbe de pomenire a eroilor din decembrie 1989 vor fi oficiate la troița din Cimitirul Eroilor Tineri, troițele de la Piața Universității și Piața Romană, Monumentul pentru cinstirea Eroilor Revoluției, Radio, Televiziune, Monumentul Eroilor Jandarmi - Aeroportul Internațional Henri Coandă-Otopeni etc.
__________________
Biserica este dragoste, așteptare și bucurie. (Părintele Alexander Schmemann) |
|
#5
|
||||
|
||||
|
Centrul de Presă BASILICA al Patriarhiei Române organizează tradiționalul concert de colinde RĂSĂRITUL CEL DE SUS, la Opera Națională București, marți, 16 decembrie 2014, ora 19:00. Anul acesta, concertul va fi susținut de Corul de copii și tineret Symbol al Patriarhiei Române, Corul bărbătesc Cantus Domini al Asociației Studenților Teologi Ortodocși și Corala mixtă Nicolae Lungu a Catedralei Patriarhale.
La concert au fost invitați membrii Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, colaboratori ai Administrației Patriarhale și Arhiepiscopiei Bucureștilor din Administrația de Stat centrală și locală, reprezentanți ai Corpului diplomatic, membrii Permanențelor Consiliului Național Bisericesc și Consiliului eparhial al Arhiepiscopiei Bucureștilor, profesorii Facultății de Teologie Ortodoxă Justinian Patriarhul și ai Seminarului Teologic Liceal Ortodox din București, parteneri și susținători ai Centrului de Presă BASILICA etc. Concertul de colinde va fi transmis în direct de către posturile de radio și televiziune TRINITAS ale Patriarhiei Române.
__________________
Biserica este dragoste, așteptare și bucurie. (Părintele Alexander Schmemann) Last edited by cristiboss56; 15.12.2014 at 19:04:00. |
|
#6
|
||||
|
||||
|
Marele praznic al Nașterii Domnului este un prilej de a ne arăta dragostea și de a fi mai milostivi decât de obicei cu semenii noștri aflați în diferite griji și nevoi. Urmând aceste gânduri, și credincioșii Parohiei Zlătari din București, avându-l paroh pe părintele consilier patriarhal Nicolae Dascălu, au dorit ca în această perioadă să fie mai atenți cu persoanele aflate în suferință și să ofere fiecare, după posibilități, darurile lor și să aducă un zâmbet pe chipul celor deznădăjduiți.
Pe 13 decembrie, încă de dimineață, după ce au luat binecuvântare de la Sfântul Mucenic Ciprian, a cărui mână se află în Biserica Zlătari, un grup de credincioși împreună cu părintele Florin Constantin au pornit spre Centrul de Recuperare și Reabilitare Neuropsihiatrică Plătărești și au oferit cadourile lor persoanelor internate aici. Bucuria dăruirii a fost dublată de cea a comuniunii, credincioșii aducând o și mai mare bucurie celor internați aici prin faptul că au stat și au socializat, au cântat împreună colinde și au recitat poezii. Boala acestor oameni este grea, însă mai dureroasă decât boala este uitarea celor care i-au adus și i-au internat aici sau a membrilor familiilor, care ar putea să vină și să îi viziteze, însă din diferite motive nu reușesc să facă acest lucru. De aceea, ei se bucură când cineva le calcă pragul și stă de vorbă cu ei sau atunci când le aduce câte o mică atenție. În momentul în care îi vezi pe acești oameni, nu se poate să nu fii copleșit de emoții și să mulțumești lui Dumnezeu că ești sănătos. Că poți judeca singur și iei decizii în ceea ce te privește. Nevoile acestor oameni sunt mari și de aceea, potrivit directorului instituției, oricine poate veni să le aducă ceva bolnavilor internați aici. Unul dintre proiectele de viitor ar fi să instaleze mai multe televizoare în saloane. Însă și pentru acest lucru este nevoie de bani. La fel, de mult folos ar fi amenajarea curții interioare a centrului pentru ca aceia internați să poată ieși la aer curat atunci când vremea le permite. Sâmbăta viitoare, credincioșii Parohiei Zlătari vor merge la Căminul de bătrâni de la Sfântul Luca, unde vor colinda și vor oferi daruri celor internați aici.
__________________
Biserica este dragoste, așteptare și bucurie. (Părintele Alexander Schmemann) |
|
#7
|
||||
|
||||
|
Anul acesta, 2014, se împlinesc 100 de ani de la nașterea poetului Traian Dorz (1914-2014), personalitate marcantă a mișcării duhovnicești Oastea Domnului, din cadrul Bisericii Ortodoxe Române.
__________________
Biserica este dragoste, așteptare și bucurie. (Părintele Alexander Schmemann) |
![]() |
|
Subiecte asemănătoare
|
||||
| Subiect | Subiect început de | Forum | Răspunsuri | Ultimele Postari |
| O hotararea noua publicata pe www.basilica.ro | mihailt | Generalitati | 6 | 14.01.2011 23:11:54 |
| Activitatile saptamanii la Centrul de Formare si Consiliere | fragmente | Stiri, actualitati, anunturi | 0 | 13.09.2010 10:25:35 |
| Centrul Academic International Eminescu ( 121 de ani in eternitate ) | cristiboss56 | Resurse ortodoxe on-line | 0 | 14.06.2010 18:59:31 |
| Am noutati: cred ca stiu cine e NOI | mq | Generalitati | 19 | 02.09.2009 14:54:01 |
| Noutati uimitoare la Altermedia!Tesla a fost roman!Parol! | mihailt | Generalitati | 3 | 21.05.2009 22:43:39 |
|
|