Epuizarea fizica si psihica

[fallen]

@ Crinrin, multumesc pt rugaciunea 3. Probabil nu o stiam in forma asta, dar...sa nu crezi ca nu o fac, Ii multumesc in fiecare seara ca am scapat cu bine, si ma rog sa treaca si ziua urmatoare cu bine... . Dar oricum, ispitele tot vin, in fiecare zi, dar mai ales cand iti propui sa nu le mai iei in seama...

@ gpalama, cred ca ma relaxez destul...poate ca tocmai asta e problema, imi ies din ritm...stau ore intregi degeaba si nu fac nimic, ca un paznic de noapte, si sunt alte momente ale zilei cand ma inghesuie din toate partile si ma coplesesc... . Mai sunt si perioade ale lunii cand am cheltuieli mai mari, si care paradoxal coincid cu perioada de dinainte de pensii (< 10 ale lunii), si ceea ce e si mai paradoxal in sensul negativ, sunt zile cand desi am nevoie de bani ( incasari) ca de aer, in sinea mea nu vreau sa mai vina nimeni sa ma deranjeze pt ca sunt deja epuizata...ceea ce e deosebit de pagubos pt iconomia mea si a firmei ( va dati seama daca ar ghici cumva sefii mei ce gandesc ???)...asa ca, poate un antrenament sustinut si o stare permanenta de alerta ar fi mai productive...( cu conditia ca macar noaptea sa ma pot odihni bine, desigur; alminteri iar nu e productiv sa te perpelesti toata noaptea de grija zilei de maine, iar maine sa iti dai seama ca de fapt tot nu poti sa faci nimic, sau ca esti prea obosit...)

@ ioan-cezar, raspunsul dvs e usor evaziv...practic el se talcuieste tot prin schimbarea in primul rand a modului de gandire care e gresit, regandirea prioritatilor, etc, ceea ce banuiesc ca presupune un oarecare travaliu, nu se poate schimba de azi pe maine ce s-a stricat intr-o viata de om... alminteri presupun ca daca ne propunem sa schimbam doar jobul, dar nu ne schimbam viziunea...n-am facut nimic ...sau tocmai asta voiati sa spuneti ???

[Florinvs]

Buna seara! Am citit ce ati scris, si ca si solutii la care m-as gandi:

1. Pe plan profesional.
In primul rand, este de preferat daca se poate ca fiecare sa faca o meserie care i place si cu care se simte implinit/implinita. Acum unde lucrati dumneavoastra- din cele ce ati spus- nu stiu daca ar fi cazul.
Daca simtiti ca aceasta meserie nu va place sau nu va aduce sadisfactii, atunci trebuie sa va ganditi la o meserie si un domeniu de activitate care v-ar place.
Daca simtiti ca aceasta meserie va place, iar patronii va cer lucruri anormale sau imposibile, atunci cea mai corecta cale de urmat ar fi: va indepliniti indatorile NORMALE de servici cu seriozitatea si cu pasiune, insa in momentul in care patronul va solicite lucruri evident anormale ori imposibile, dupa ce-i explicati cu calm si respect de ce acel lucrul lucru este imposibil de realizat, daca si dupa asta patronul e batut in cap si tot nu pricepe, atunci singura solutie este sa-i spuneti- "Imi pare rau sefu, dar ce cereti dumneavoastra nu se poate realiza".
Oricum, locul de munca in comert cred ca se mai gasesc- doar nu-i singurul magazin din orasul dumneavoastra.

2. Pe plan personal

Din ce ati spus pe acest forum, inteleg ca situatia nu ar fi 100% "roz". Aici numai dumneavoastra puteti sti ce simtiti pentru partenerul dumneavoastra, si:

-daca exista sentimente autentice reciproce de iubire (chiar daca mai apar neintelegeri uneori- inevitabile de altfel in orice casnicie ori relatie)- atunci trebuie discutat deschis, sincer, ca intre doi oameni maturi, si vazut care sunt problemele (cu "cartile pe masa" cum se zice), si rezolvate, deoarece cand iubesti pe cineva (si daca si persoana respectiva te iubeste) trebuie sa te lupti pana in panzele albe .

-daca in schimb nu exista sentimente autentice de iubire reciproce, atunci este mai greu de facut ceva.

3. Din punct de vedere al sanatatii fizice, daca va simtiti epuizata, poate fi si de la stres, dar poate fi si din alte cauze- uneori e bine de intrebat si un medic.

[iustin10]

În prealabil postat de Florinvs

Daca simtiti ca aceasta meserie va place, iar patronii va cer lucruri anormale sau imposibile, atunci cea mai corecta cale de urmat ar fi: va indepliniti indatorile NORMALE de servici cu seriozitatea si cu pasiune, insa in momentul in care patronul va solicite lucruri evident anormale ori imposibile, dupa ce-i explicati cu calm si respect de ce acel lucrul lucru este imposibil de realizat, daca si dupa asta patronul e batut in cap si tot nu pricepe, atunci singura solutie este sa-i spuneti- "Imi pare rau sefu, dar ce cereti dumneavoastra nu se poate realiza".
Oricum, locul de munca in comert cred ca se mai gasesc- doar nu-i singurul magazin din orasul dumneavoastra.

.

Da,trebuie curaj la locul de munca dar spus cu respect.
Numai sa ai de ales , sa fie posibil ca patronii sa o 'lase mai moale' , si sa nu supraincarce postul respectiv.
E greu acum sa gasesti locuri de munca , dar si sanatatea e mai de pret , si intotdeauna nu trebuie uitat ca Dumnezeu ne va ajuta , chiar daca exista frica cautarii unui noui loc de munca . Dumnezeu ne vrea sanatosi si lionistiti , ca sa putem sa ii multumim .

[florin.oltean75]

Nu exista om care sa nu intampine probleme, sa nu fie muncit la un moment dat de angoasa.

Angoasa incepe sa apara atunci cand ni se pare ca suntem intr-o situatie fara iesire.

Toate variantele ipotetice par imposibile si inacceptabile.

Pot fi forme de angoasa mai usoare, altele mai grave.

Depinde cat de mult suntem expusi stimulilor care produc angoasa.

Prelungirea pendularii dureroase intre alternative 'dead end' poate conduce la cronicizarea angoasei - cu efecte grave psihice si fizice - senzatia de sfarseala, epuizare - "epava umana".

Angoasa se poate declansa de la orice fel de stimuli - fie simple nimicuri, sau situatii de risc mai complexe (sub aspect financiar, moral, penal...) - pentru ca aceasta realitate este periculoasa si inselatoare sub toate aspectele ei.

-----------------

Cel afectat de angoasa este ispitit sa creada ca nu exista nicio solutie.

O persoana credincioasa insa stie ca Dumnezeu este mult mai inteligent decat noi.

Ca poate gasi cu usurinta solutii pentru noi astfel incat sa iesim din aceasta intunecime chinuitoare.

Cel care se roaga deja il are pe Dumnezeu in inima sa. In inima gandirii sale.
Tot ce trebuie sa faca este sa-L lase pe Dumnezeu sa gandeasca solutia.

Mintea Lui Dumnezeu preia gandirea noastra.

Mintea noastra se face tacuta si doar iL insoteste.

Contextul dilematic nu mai este privit de mintea noastra care incearca sa gaseasca febrila o solutie, ci de mintea Lui Dumnezeu.

Gandeste El pentru noi intreaga situatie.

Mintea noastra este mica in mintea Lui Dumnezeu care preia functia de comanda-control.

Izbavitorul doreste sa ne lumineze toate intunecimile noastre launtrice, sa le biruie cu mare putere.


Dumnezeu este cel care negresit gaseste solutia si tot El este si cel care se roaga pentru noi.

Ne degreveaza de absolut toate muncile.

Noi doar iL contemplam in actiune.

[florin.oltean75]

Cand intampinam o anumita dificultate, din punct de vedere spiritual exista doua solutii:

1)fie prin inlaturarea acesteia - iesirea din contextul stresant

2)fie prin sublimarea ei - mentinerea contextului stresant, dar factorul de stres isi pierde puterea asupra noastra pentru ca intelepciunea launtrica lumineaza mai puternic

Pentru ca, de fapt, nu stim cata putere avem, Gen Togden, un calugar tibetan, obisnuia sa se roage astfel:

Doamne, daca aceasta ispita este mai bine sa fie inlaturata, inlatur-o,
daca este mai bine sa fie transformata, transform-o.

[Ioan_Cezar]

În prealabil postat de fallen

... presupun ca daca ne propunem sa schimbam doar jobul, dar nu ne schimbam viziunea...n-am facut nimic ...sau tocmai asta voiati sa spuneti ???

Despre ce schimbare poate fi vorba, în ce sens? Spre nou, spre un nou absolut? Sau spre vechi, mai exact spre originar, pe diverse căi noi?
Ce preferăm: vinul nou sau vinul vechi? (vinul vechi e bunătatea dintâi, vinul nou sunt duhurile atractive ale lumii acesteia).
Cum interpretăm situaţiile de viaţă? Prin ce erminie (cadru semantic)? Prin lentila valorilor şi scopurilor lumii de azi ori prin lentila pusă în om de Creator dintru Început?
Care e, oare, acea ultimă "traducere" prin care înţelegem textul vieţii noastre şi al altora?

*
Şi ce rol poate avea simţământul de vinovăţie pe care îl pomeneai într-o postare anterioară? Vinovăţie faţă de ce anume? Faţă de vreun standard? Faţă de vreo idee, vreun ideal, vreo speranţă spulberată?
Sau poate faţă de vreo persoană...