Relatia Bibliei cu Ortodoxia - nelamuriri

[forever...]

În prealabil postat de iustin10

- De ce se da un rol asa mare Tainelor ,incat se ajunge mai mult la excluderea altor persoane care nu le indeplinesc , decat la a arata care e semnificatia lor ? Porunca a fost sa iubim , nu sa intelegem niste taine ,care prin insasi semantica acestui cuvant sunt abstracte,iar daca nu,sa fim condamnati.

Cred că Tainele sunt mari prin ele însele, nu le dăm noi, unii, un rol prea mare. La ce excludere te referi de fapt? La alte confesiunui, sau de exemplu la oprirea de la Euharistie a unui orotdox? Te contrazici când ceri a li se arăta semnificaţia, iar apoi spui că nu am primit porunca să înţelegem Tainele. De altfel, cine suntem noi, cei condamnaţi de care vorbeşti?
O taină nu e ceva abstract, ci este ceva personal, o trăire/ un fapt concret. Pentru Tainele Bisericii trebuie să ne pregătim aşa cum s-a împământenit. Dacă însă punem prea mult accent pe a le înţelege raţional, putem avea surpiza neplăcută a unor rătăciri.
De exemplu, acum mulţi ani, după o perioadă lungă în care nu avusesem prea multă treabă cu Biserica, cu atât mai puţin cu Tainele ei, mi-am dorit să mă îndrept şi să revin în sânul Bisericii. O prietenă mi-a recomandat să mă spovedesc la un părinte, destul de tânăr şi care avea experienţă în relaţiile cu tinerii (slujind la biserica Sf Grigorie Palama din Politehnică). Acesta a venit şi acasă să îmi facă sfeştanie, să mă cerceteze în necazul meu, nu mi-a luat bani, că o duceam prost atunci, a fost blând şamd. M-a sfătuit să păstrez o anumită conduită până la Paşte, să vin la biserică... şi poate de Paşte mă va împărtăşi. Era toamna.
Între timp, având destule probleme stringente de rezolvat, am umblat din biserică în biserică până când am ajuns la una unde sufletul meu a început să vibreze mai viu. Am spus pe scurt părintelui ce vânt mă aduce pe acolo, mi-a dat un acatist şi am început să-l citesc aşa cum îmi spusese. La scurt timp lucrurile au început să se mişte în bine, iar eu am continuat să merg la acea biserică. Eram încă destul de tulburată ... în viaţă, în suflet... În postul Crăciunului fiind, cam la începutul lunii decembrie, am stat şi eu la coadă, să vorbesc cu părintele, aşa cum aştepta toată lumea. I-a spus cu năduf ce aveam pe sulfet, el îmi spune ce să fac, iar apoi îmi face semn să mă duc să mă împărtăşesc! Eu fac ochii mari, cer confirmare, să nu fi înţeles greşit (sub influenţa prejudecăţilor celor care ştiu mai bine ca preoţii ce şi când să se lege sau să se dezlege) - dar da, era adevărat, primisem dezlegare să mă împărtăşesc... (Să fi fost cam 10 ani de când nu mai făcusem asta)
Aşa am fost eu inclusă, din nou, în viaţa bisericii, primind acest mare dar, această Taină, când/cum nu mă aşteptam, când nu cerusem explicit...