|
|
|
|
|
|
|
#1
11.09.2014, 11:22:24
|
||||
|
||||
Adaug că, evident, fărâmițarea, adică ruperea întregului, înseamnă moarte din punct de vedere duhovnicesc, iar viața adevărată, adică sfințenia, înseamnă tocmai realizarea acestei unități - duh, suflet, trup. Pentru că starea noastră actuală este de fărâmițare.
|
|
#2
11.09.2014, 11:34:16
|
|||
|
|||
|
Mi-am adus aminte:
"Cine nu este duhovnicesc chiar și în trupul său, ajunge trupesc în duhul său". Fericitul Augustin
|
|
#3
11.09.2014, 11:47:41
|
||||
|
||||
|
Foarte bună această zicere.
Legat de acest aspect, respectiv de curăția ochiului cu care privim, îmi amintesc de faptul că părintele Galeriu vorbea frumos inclusiv despre viața trecătoare, și de naștere, asemănând sânii mamei cu două potire din care se revarsă lichidul vieții; sau vedea legătura între pântecele matern ce adăpostește pruncul și pântecele Duhului Sfânt, care este Biserica. Antinomia viață trecătoare/viață veșnică nu este valabilă, probabil, decât până la un punct sau doar pentru omul nevindecat de fărâmițarea din sufletul și din inima sa. Însă și viața biologică este dumnezeiască, chiar dacă trecătoare, însă veșnică (poate) în perpetuitatea ei.
|
|
|
Mod hibrid