Ce gasim frumos in Biserica?

[dobrin7m]

În prealabil postat de iustin10

Asa cum am spus si prin alte topicuri , tin mult la parerea celorlalti si voi incerca sa fac ce imi recomandati, caci recunosc ca in timpul slujbei ,eu ma gandeam la slujba,nu la rugaciunile mele .
Dar totusi, subiectul era despre frumusetea slujbei. Aceasta e frumuesetea ei? Sa ne rugam fiecare? Care este totusi legatura cu slujba liturghiei ? Rugaciunile dv se leaga cumva de aceasta slujba,au o legatura cu acest moment ?

Sigur ca au legatura. Ganditi-va numai la ecteniile mari si mici, cat sunt de minunate, cum ne rugam noi pentru toti oamenii, chiar si pentru cei adormiti in ectenia pentru pomenirea mortilor. Eu ma rog pentru ai mei, apoi impreuna cu ceilalti pentru toti. Eu impletesc rugaciunile mele cu cele din timpul Liturghiei impreuna cu toti: antifoanele, fericirile, Tatal nostru, Cuvine-se cu adevarat, apoi rugaciunea inimii , si cererile de sanatate pentru cei dragi, Liturghia devine cantarea inimii de jale si dor, jale pentru greseli si dor de Dumnezeu.

[iustin10]

În prealabil postat de dobrin7m

Sigur ca au legatura. Ganditi-va numai la ecteniile mari si mici, cat sunt de minunate, cum ne rugam noi pentru toti oamenii, chiar si pentru cei adormiti in ectenia pentru pomenirea mortilor. Eu ma rog pentru ai mei, apoi impreuna cu ceilalti pentru toti. Eu impletesc rugaciunile mele cu cele din timpul Liturghiei impreuna cu toti: antifoanele, fericirile, Tatal nostru, Cuvine-se cu adevarat, apoi rugaciunea inimii , si cererile de sanatate pentru cei dragi, Liturghia devine cantarea inimii de jale si dor, jale pentru greseli si dor de Dumnezeu.

Deci legatura cu liturghia sunt oamenii din sufletul dv pentru care va rugati.
Si aplicati anumite momente ale liturghiei la rugaciunea dv, descoperind un sens universal al rugaciunii dv.
Cand e timpul pentru Tatal nostru ,de exemplu , si spuneti 'si ne iarta noua greselile noastre' va mutati mintea de la rugaciunea pentru cei dragi,la toti cei din jur ,si la intreaga lume.
Deja incepe sa imi placa la Biserica :)

[Ioan_Cezar]

http://www.constantincucos.ro/wp-con...uarie-2014.pdf

Frumosul liturgic nu doar se priveşte, ci se trăieşte reformator.
Frumosul de natură sacră nu are o funcţie decorativă, accesorie, nu este o simplă formă sau adjuvant, ci presupune miez, substanţă ideatică, acţiune; generează, prin simpla sa manifestare, un conţinut transformator.

Frumuseţea va mântui lumea - spune Dostoievski.
Frumosul este omniprezent şi omnipotent; trebuie însă să ne încredem în el, să-l potenţăm, să-l concretizăm. El înseamnă sete de absolut care călăuzeşte şi înalţă, salvează şi mântuie fiinţele şi lumea. Întreaga creaţie stă sub semnul frumosului, totul are sens şi valoare în orizontul unei întregiri şi unităţi absolute.

Frumosul religios nu decurge dintr-o raportare contemplativă, distantă, ci presupune efort implicativ, experienţial, organizator. El nu generează simple emoţii şi trăiri exterioare, sentimentalisme ieftine, identificări eliberatoare, ci reformări de fundament, descoperiri existenţiale, reconfigurări bazale. Nu avem de-a face în nici un caz cu o raportare estetizantă la divinitate.

O astfel de frumuseţe nu se priveşte, ci se trăieşte
printr-o permanentă conformare şi experiere a armoniei la care aderi. Este o continuă reaşezare a plăcilor tectonice din interiorul tău în concordanţă cu firescul unei rânduieli originare. Este o regăsire, o creare a omului nou prin lepădarea de cel vechi.

Sacralitatea frumuseţii derivă din puterea acesteia de a reforma omul, de a-l înălţa, de a-l îndumnezei. Puritatea şi perfecţiunea începutului vor urmări şi vor avea efecte la nivelul conduitelor vieţii noastre. Într-un fel, adorarea frumuseţii lumii este atât o formă de cinstire a bunătăţii lui Dumnezeu, cât şi de edificare privind existenţa Sa, a activităţii Sale creatoare, a îndurării Sale faţă de creaţie. Rezistenţa şi „dâra“ omului lăsată în timp sunt date de forţa iradiantă a acestor valori îngemănate: sacru şi frumos.

Lupta prezentă şi viitoare a fiinţei se duce pe un teren eminamente spiritual, şi nu material. Vor învinge cei care vor privilegia aceste valori spirituale, şi nu cei care se închid (sau se închină!) doar la valori concrete, materiale, circumstanţiale.

[Ioan_Cezar]

Frumosul costă, ne costă, cere participare/dedicare. Şi fiind o participare dureroasă, participarea noastră (firavă, sporadică) la frumos arată ce iubim noi mai mult, de fapt: urâtul. Pe care îl împodobim în tot chipul, preamărindu-l.
Nu devenim frumoşi şi nu trăim în frumos pentru că ţinem tare mult la urâtul din noi (pe care îl găsim "frumos" şi îl iubim).
Nu mergem la slujbe, nu participăm la Liturghie, ori la Botez, pentru că urâtul nostru drag dinlăuntru nu ne lasă. Şi nu îl uşuim, că ne costă, doare, angoasează.
Totuşi omitem ceva: doar alungînd urâtul din noi şi dintre noi prinde viaţă şi lucrează în omenitatea noastră Frumosul. Atunci întrezărim şi frumosul din jur, într-o altă lumină, cu o nouă povaţă...

Pentru a face însă ca înclinaţia noastră (înnăscută) pentru frumos să devină efectivă, lucrătoare, trebe mai întâi oleacă de rânduială. Părinţii au insistat mereu asupra acestui punct. Iar un exemplu de rânduială, fie ea slăbită şi contestată astăzi, avem mai întâi în biserică, de luăm aminte la modul cum decurge slujba.
Asta iarăşi mi se pare un lucru frumos: rânduiala slujbelor noastre, ordinea bună, neîntâmplătoare din ele. Ea ascultă de un ciclu al recuperării firescului. Pe care ni l-a arătat Hristos.

[Mihnea Dragomir]

În prealabil postat de Ioan_Cezar

Asta iarăşi mi se pare un lucru frumos: rânduiala slujbelor noastre, ordinea bună, neîntâmplătoare din ele.

Este un ecou viu a randuielii cu care este scrisa Scriitura. Ordinea buna, neintamplatoare, de la Geneza la Revelatie. Frumusetea, rotunjimea si perfectiunea ritmului liturghiei isi gaseste corespondent numai in frumusetea, rotunjimea si perfectiunea ritmului Cartii. Respirarea acestei frumuseti intareste in noi ideea pe care dogma ne-o transmite: si Liturghia, si Scriptura sunt dumnezeiesc inspirate. Nu poate omul singur, nici daca adauga geniul la sfintenie sa "compuna" o frumusete atat de perfecta ca Sfanta si Dumnezeiasca Liturghie, asa cum un colectiv de autori aflati la distanta de mii de ani, scriind carti disparate, nu ar putea sa "compuna" ceva ca Sfanta si Dumnezeiasca Scriptura. In ambele cazuri ne surprinde ROSTUL, care nu se lasa patruns cu una cu doua, dar, odata patruns, ca o panza de paianjen ni se ia de pe ochi si ne spunem: "cum de nu m-am gandit ? Era asa de simplu!". Un detaliu aparent fara importanta din Exod se lamureste tocmai in Fapte. Tot asa e si cu randuiala Sfintei Liturghii. De ce slujba nu e inceputa de preot, ci de diacon, care zice "Binecuvanteaza, parinte!" ? Din acelasi motiv pentru care intai a venit Ioan, pe urma a venit Isus. Cine suntem noi, drept cine ne luam, ca sa ne rugam la Ectenia Mica "pentru pacea de sus?" Ne vom da seama la Heruvic. Si asa mai departe.
Hotarat lucru: si Biblia, si liturgia Bisericii sunt lucrarea lui Dumnezeu.