Filtru propriu

[iustin10]

Totdeauna caut sa aplic filtru propriu la orice atitudine ,concpetie credinta care vine din exterior . Uneori aceasta ma face sa cercetez acolo unde unora lucrurile li se par banale si de la sine intelese .Acesta poate fi un avantaj,caci voi patrunde lucrurile mai bine, dar si un dezavantaj ,caci ma voi indoi mai mult decta altii
Cred ca este de incurajat trecerea prin filtrul propriu ,pentru ca doar asa o idee sau credinta ,odata intoarsa pe toate fetele,face parte apoi,mai sigur din noi
Uneori , daca dezbat prea mult un lucru fara a gasi o solutie, imi vine in minte si atitudinea alternativa, anume credinta in acel lucru, fara a avea argumente asa clare . Deci un alt avantaj este ca cercetarea poate aduce credinta ,prin chiar epuizarea energiei de cautare,si atingerea lucrurilor care e mai bine sa le crezi.

La cei credinciosi ,cel putin prin vorbele care le spun cu atata convingere ,admir procesul prin care au ajuns sa oignore atatea intrebari si indoieli ,si au ajuns sa vorbeasca cu atata conviongere de lucruri care mie de multe ori mi se par in contradictie
La cei necredinciosi ,la atei de exemplu, respect spiritual intrebator, pentru ca si ei,nu cauta la urma urmei decat niste raspunsuri .
Raspunsul nu e intotdeauna ratiunea,poate fi si si sulfletul sau alta dimensiune greu de precizat a interiorului nostrum. dar ce e cert,ca intotdeauna ,orice atitudine am aborda,trebuie sa ne reprezinte,si sa vina cu totul din interiorul nostru
Cred ca mai mult este apreciat un om autentic, decat cineva care ,desi vorbeste si crede corect ,nu e patruns pina in ultima fibra a sa , de cele care le afirma
Sau chiar daca imi expun nehotarirea pentru una din doua variante,macar recunosc deschis starea in care ma aflu, si nu cred ca detin adevarul absolut,ci sunt cumva in asteptarea paretrii celorlalti,pentru a mi-o putea descoperi pe a mea

[Ioan_Cezar]

Dar din ce e făcut filtrul acesta personal? Are cumva vreo alcătuire? Îi putem distinge natura şi mecanismele? Are vreo istorie a formării lui? Se supune şi el vreunui alt filtru? E filtrat la rândul său?
E curăţit uneori (nu de alta, dar să nu murdărească apa ori lumina care trec prin el)?
Se poate întâmpla ca filtrul să se defecteze, ca să zic aşa, şi să nu mai filtreze bine?

Ne punem problema să filtrăm datele care vin spre noi şi din noi. OK. Dar cum suntem oare noi, cei ce filtrăm - ne preocupă?

Mulţi ani am auzit, studiat şi chiar deprins diverse tehnologii ale filtrului şi filtrării. Mai toate fac parte, dacă studiezi mai la adînc problema, din teoriile învăţării.

Până când am descoperit ceva nou: filtrarea filtrului prin sita Poruncilor.
Şi totul s-a complicat, parcă, devenind însă tot mai limpede, deşi nu tocmai curat...
Deocamdată nu cunosc proces de fiiltrare mai bun decât prin apelul la lacrimile de căinţă.
Dumnezeu să ne filtreze filtrul şi să ni-l înnoiască, atunci când a cam prins rugină!

[iustin10]

În prealabil postat de Ioan_Cezar

Până când am descoperit ceva nou: filtrarea filtrului prin sita Poruncilor.
Şi totul s-a complicat, parcă, devenind însă tot mai limpede, deşi nu tocmai curat...
Deocamdată nu cunosc proces de fiiltrare mai bun decât prin apelul la lacrimile de căinţă.
Dumnezeu să ne filtreze filtrul şi să ni-l înnoiască, atunci când a cam prins rugină!

Poruncile te-au indepartat cumva de tine insuti ? Credeam ca implinirea poruncilor ne da echilibrul dintre comandamentul urmarii binelui impletita cu descoperirea in noi a placerii de a urma acest bine.
Cainta ne poate duce rapid catre noi insine, atunci cand ne uram cu adevarat ,dar aceasta ura de sine,nu este tocmai inceputul alinarii ? Acolo unde noi ne recunoastem neputinta si limitarea,Dumnezeu nu varsa oare armonia si mangaierea? Chiar si atunci cand ne uram si ne dispretuim trebuie sa ne respectam . Caci smerenia nu trebuie sa fie un sablon care trebuie practicat , ci insasi ciocnirea cu limitele noastre si recunoasterea neputintei noastre.
Tot noi suntem,numai ca mult mai reali, pacatosi si neinspirati ,asa cum ne vad si ceilalti.

[Mihnea Dragomir]

În prealabil postat de iustin10

Poruncile te-au indepartat cumva de tine insuti ? Credeam ca implinirea poruncilor ne da echilibrul dintre comandamentul urmarii binelui

Eu, unul, marturisesc ca nu am auzit in viata mea de "comandamentul urmarii binelui". Mi se pare o formulare mult prea vaga. Periculos de vaga. Spre deosebire de legile omenesti, care sunt imprecise, legile lui Dumnezeu sunt foarte clare.

[iustin10]

În prealabil postat de Mihnea Dragomir

Eu, unul, marturisesc ca nu am auzit in viata mea de "comandamentul urmarii binelui". Mi se pare o formulare mult prea vaga. Periculos de vaga. Spre deosebire de legile omenesti, care sunt imprecise, legile lui Dumnezeu sunt foarte clare.

Nu inteleg nuanta ,sincer. Asa ca prefer sa subliniez ce vroiam sa zic : ca urmarea poruncilor nu se face cu linuta de la capat , bifandu-le pe cele care le respectam,ca tinarul bogat venit la Mantuitor,si care se considera ca le-a indeplinit pe toate,si vroia desavarsirea.
Urmarea pornuncilor trebuie sa vina din noi insine si din dragostea fata de aceste porunci.Iar ca sa avem aceasta dragoste ,trebuie sa mai muncim mult , sa ajungem sa iubim sincer pe altii ,apoi pe noi,ca in final sa intelegem armonia si dreptatea acestor porunci.
Poruncile nu se respecta cu vorba , ci se fac cu inima,iar acolo vrand nevrand,trebuie sa recunoastem ca e cel mai greu de ajuns.

[Ioan_Cezar]

În prealabil postat de Mihnea Dragomir

Eu, unul, marturisesc ca nu am auzit in viata mea de "comandamentul urmarii binelui".

Ei, nu... E suficient să-ţi aminteşti de "detaşamentul de pionieri". Avea şi el un Comandament Suprem...

Ideologia e o hidră cu multe capete, mereu renăscînde.
Şi ce poate fi mai îngrozitor decât transformarea credinţei în ideologie?
Oare nu asta se încearcă peste tot în lume? În chiar viaţa Bisericii, nu acesta e morbul cel mai periculos?

Căderea în ideologie e stingerea tuturor scânteilor spiritului. Ceea ce a fost dumnezeiesc întru început şi s-a dat călăuză pentru oameni, a devenit în timp un produs doar omenesc. Iată ideologia!
Omul nu îşi urmează călăuza, fie Ea chiar din Ceruri, ci o confiscă, o sluţeşte şi se închide iarăşi în cercul infernal al "filtrelor" proprii pentru a se preamări pe sine, cel devenit el însuşi călăuză. Asta-i ideologia!
Omul care se încrede mereu în sine ca într-un dumnezeu, umanismele de tot soiul, bunătatea naturală devenită zeu, iubirea naturală devenită zeu, primatul datului genetic (corupt ca vai de el) devenit măsură pentru om. Şi pentru Dumnezeire.
Ideologie. Idolul fără de viaţă al tuturor valorilor. Intelectul care naşte adevăruri, fără a mai fi permeabil la Adevăr.

În ruptul capului "Comandamentul urmării binelui" nu vrea să demisioneze, de mii de ani.
Îţi aminteşti, însă, ce le spunea Hristos? - O salbă de "Vai, vouă...!"...

[iustin10]

În prealabil postat de Ioan_Cezar

Omul nu îşi urmează călăuza, fie Ea chiar din Ceruri, ci o confiscă, o sluţeşte şi se închide iarăşi în cercul infernal al "filtrelor" proprii pentru a se preamări pe sine, cel devenit el însuşi călăuză. Asta-i ideologia!
Omul care se încrede mereu în sine ca într-un dumnezeu, umanismele de tot soiul, bunătatea naturală devenită zeu, iubirea naturală devenită zeu, primatul datului genetic (corupt ca vai de el) devenit măsură pentru om. Şi pentru Dumnezeire.
Ideologie. Idolul fără de viaţă al tuturor valorilor. Intelectul care naşte adevăruri, fără a mai fi permeabil la Adevăr.
.

Eu ma gandeam la rolul personalitatii noastre , in cadrul credintei,nu in afara ei . Nu inteleg de ce automat,cineva care are opinii, ar fi suspectat ca este in afara credintei. De unde a rezultat ca filtrul propriu ma indeparteaza de Dumnezeu,cand speranta mea era sa aud tocmai ca ma va face sa ma apropii cu partea mea cea mai adevarata ,cu sinele meu, de Dumnezeu?
Nu dau intaietate eu-lui in raport cu Dumnezeu, acesta este un inteles prea limitat al termenului in discutie , ci vreau sa subliniez rolul eu-lui nostru in raport cu Dumnezeu ,adica sa intelegem si sa asimilam pe deplin si porunca iubirii si traditia bisericii
Opusul acestei stari ar fi tocmai ideologizarea credintei, limitarea la a face ceva doar ca trebuie, si nu a intelege si a asimila de ce trebuie .
Normal ca nu te poti mantui singur ca ai nevoie de Dumnezeu in primul rand, de Biserica ,de ceilalti , de tot ce te inconjoara
Dar tot ce este in jurul tau te vrea autentic,nu fals, te vrea in armonie cu tine , si nu chiniuuindu-te singur cu legi autoimpuse,pe care nu le intelegi.
La acest aspect ma refer eu , cum sa asimilam ceea ce Dumnezeu ne descopera, si sa resusim sa integram in forul nostru interior
Iar in acest drum accept orice ,inclusiv atitudini aparent opuse cultivarii eului nostru,cum ar fi :smerenia ,golirea de sine , recunoasterea cand nu avem dreptate .
Sper sa ma fac mai bine inteles,pentru ca la astfel de lucruri as vrea sa mi se raspunda, si nu la intelesuri atat de primitive ale termenului de personalitate,care e clar ca nici eu nu le consider rodnice, atata timp cat se refera la un eu egoist situat in afara dumnezeirii

[Demetrius]

În prealabil postat de iustin10

...La cei necredinciosi ,la atei de exemplu, respect spiritual intrebator, pentru ca si ei,nu cauta la urma urmei decat niste raspunsuri...

39. Şi le-a spus şi pildă: Poate orb pe orb să călăuzească? Nu vor cădea amândoi în groapă?(Lc6,39)

Ce răspuns poate oferi ”un spirit întrebător” (pe care-l respecți tu), fără filtru?

Sfantul Antonie cel Mare era foarte precaut, deorece stia ca necuratul ne ispiteste foarte mult prin ganduri. Ca sa fim siguri ca nu gresim, confruntam gandurile noastre cu privire la o situatie anume cu ale duhovnicului sau cu ale unui sfant care a scris o carte si a comentat problema respectiva. Sfantul Serafim de Sarov de asemenea spunea ca lui insusi i s-a intamplat sa dea sfaturi izvorate doar din mintea omeneasca, gresind. Atunci cand dadea sfaturi inspirate de Duhul Sfant, nu gresea.

[catalin2]

Dimpotriva, Sfantul Ignatie Briancianinov spune sa nu ne bazam pe gandirea noastra, care sigur e gresita.
Iar filtrul se bazeaza pe ce cunoaste acea persoana. De exemplu, daca nu stie cum arata un dromader, degeaba cugeta in sine si rationeaza, trebuie sa vada animalul, sau sa intrebe pe cineva care stie. Dar, daca din mandrie acea persoana crede ca e intelept si stie mai multe, nu poate accepta ca altii stiu, ii considera chiar increzuti si atotstiutori.
Iata ce spune Sfantul Ignatie:

"Evanghelia ne invata ca prin cadere noi ne-am agonisit o ratiune pervertita, ca ratiunea firii noastre cazute, oricat de valoroasa ar fi prin natura, oricat de ascutita ar fi prin invatatura lumeasca, isi pastreaza caracterul capatat prin caderea in pacat, continua sa ramana o ratiune pervertita. Trebuie sa o lepezi, sa te dai pe mana calauzitoare a credintei si, sub aceasta conducere, la timpul sau, dupa o insemnata nevointa intru evlavie, Dumnezeu daruieste robului Sau credincios ratiunea Adevarului sau Judecata Duhovniceasca.
Ceea ce numiti dumneavoastra ratiune sanatoasa noi, crestinii, cunoastem ca este o ratiune atat de bolnavicioasa, atat de intunecata si ratacita, incat vindecarea ei nu poate avea loc decat prin retezarea cu palosul credintei a tuturor stiintelor si cunostintelor care o compun, si prin lepadarea lor. Daca insa vom socoti ratiunea ca sanatoasa, considerand-o astfel pe baza a ceva necunoscut, sovaielnic, nedeterminat, mereu schimbator, atunci ea, ca "sanatoasa", va renega neaparat pe Hristos. Acest lucru e dovedit experimental."