Innoirea gandirii sau sensul pocaintei in cuvintele Parintelui Galeriu

[florin.oltean75]

Într-adevăr, minunată completare la prima mărturie. Nu poți decât să rămâi mut în fața acestor revărsări de Har.
Iar dacă ar fi să caut o legătură cu „înnoirea minții”, cred că într-un mod asemănător trebuie să se petreacă și ea, adică nu cu putere de la noi, ci cu foc și lumină de sus. Câteva versuri (de T. S. Eliot) dragi părintelui Galeriu:

„Până ochiul nu ia foc, Dumnezeu nu poate fi văzut;
Până urechea nu ia foc, Dumnezeu nu poate fi auzit;
Până limba nu ia foc, Dumnezeu nu poate fi numit;
Până inima nu ia foc, Dumnezeu nu poate fi iubit;
Până mintea nu ia foc, Dumnezeu nu poate fi cunoscut“.

Ochiul ia foc atunci cand iL vede pe Dumnezeu
Urechea ia foc atunci cand iL aude pe Dumnezeu
Limba ia foc atunci cand iL gusta pe Dumnezeu
Trupul ia foc antunci cand iL simte pe Dumnezeu
Mintea ia foc atunci cand se cufunda in Dumnezeu

Inima ia foc atunci cand cel putin una din acestea ia foc.

Prin focul inimii toate se curatesc,
Minte si trup

Caci inima este manunchiul
In care se intalnesc toate simtirile.

Cand rugaciunea atinge subtirimea "critica",
Un simt poate lua foc din cele mai obisnuite experiente

Contemplatia unui cer senin,
Mirosul unei flori,
Adierea vantului,
Susurul unei ape

Si de la un singur simt toate celelalte iau foc,
Mistuind cele vazute si nevazute

Astfel ajunge omul in Tara Fagaduintei,
Unde nu exista robie, ci libertate deplina.
In Imparatia nesfarsita a Lui Dumnezeu.