Reactii chimice in corp.

[florin.oltean75]

În prealabil postat de pisi

Multumesc!

Practic sufletul este oarecum legat de functiile trupului, adica in momentul in care suntem obositi trupeste, nu mai putem sa gandim la fel de rapid si logic ca dimineata la prima ora, sa zicem.
sau cand un om are un accident si se loveste la cap,nu mai recunoste pe nimeni de langa el, sunt afectate niste functii ale creierului care nu mai pot accesa memoria. memorie care practic apartine de suflet nu de trup?

Buna pisi,

Memoria este un aspect care tine de trup, de impresiile trupesti.

Sunt impresii remanente ale unor interactiuni senzoriale stocate temporar, chimic, in celulele nervoase.

Chiar si propriul nume, este o astfel de remanenta, care este intretinuta printr-o stimulare mai frecventa a aceleiasi inlantuiri neuronale.

Astfel, se genereaza un stereotip dinamic specific, in acest caz o identitate corelata cu o anume sonoritate si forma grafica standardizata.

Mintea/Sufletul nu are niciun corespondent fizic. Este tot timpul "cunoscatorul" din noi insine, aspectul care cunoaste/simte/experimenteaza.

Prin memorie, "cunoscatorul" are o perceptie segregata in cele trei timpuri: trecut/prezent/viitor.

De fapt, "cunoscatorul" nu are varsta, sex, nicio caracteristica fizica intrinseca.

Cand cunoasterea este deplina, sufletul cunoaste deplin, direct, simultan, atemporal. Nu are nevoie de "memorie".

Pentru ca stie direct ce este el insusi si ce este ceea ce cunoaste.

Aceasta cognitie nu se mai desfasoara in secvente, cu stocari repetitive.

Este o cognitie plenara, nemediata, transcendenta, fara curgere temporala.

Timpul pentru o astfel de minte se pliaza ca o carte, fiind cunoscut direct tot ceea ce a fost, este si va fi.

[pisi]

Multumesc! Adevarul despre cum stau aceste lucruri cat si altele cred eu ca o sa le descoperim pe lumea cealalta.

În prealabil postat de florin.oltean75

Buna pisi,

Memoria este un aspect care tine de trup, de impresiile trupesti.

Sunt impresii remanente ale unor interactiuni senzoriale stocate temporar, chimic, in celulele nervoase.

Chiar si propriul nume, este o astfel de remanenta, care este intretinuta printr-o stimulare mai frecventa a aceleiasi inlantuiri neuronale.

Astfel, se genereaza un stereotip dinamic specific, in acest caz o identitate corelata cu o anume sonoritate si forma grafica standardizata.

Mintea/Sufletul nu are niciun corespondent fizic. Este tot timpul "cunoscatorul" din noi insine, aspectul care cunoaste/simte/experimenteaza.

Prin memorie, "cunoscatorul" are o perceptie segregata in cele trei timpuri: trecut/prezent/viitor.

De fapt, "cunoscatorul" nu are varsta, sex, nicio caracteristica fizica intrinseca.

Cand cunoasterea este deplina, sufletul cunoaste deplin, direct, simultan, atemporal. Nu are nevoie de "memorie".

Pentru ca stie direct ce este el insusi si ce este ceea ce cunoaste.

Aceasta cognitie nu se mai desfasoara in secvente, cu stocari repetitive.

Este o cognitie plenara, nemediata, transcendenta, fara curgere temporala.

Timpul pentru o astfel de minte se pliaza ca o carte, fiind cunoscut direct tot ceea ce a fost, este si va fi.

[florin.oltean75]

În prealabil postat de pisi

Multumesc! Adevarul despre cum stau aceste lucruri cat si altele cred eu ca o sa le descoperim pe lumea cealalta.

Este o conceptie destul de des intalnita.

Multi cred ca moartea este un portal catre o cunoastere a sensurilor fundamentale.

Parerea mea personala... este o impresie gresita.

Daca nu aprindem lampa cunoasterii acum, moartea si ceea ce-i urmeaza nu va fi decat un alt episod de confuzie. O alta ratacire fara raspunsuri.

[Ioan_Cezar]

Ei, nu-i nimic, ce atâtea griji pentru ACUM?... Ne vom reîncarna, vom lupta iar cu şuvoiul de reacţii chimice şi tot aşa, până ne vom lumina, nu? Mii şi mii de vieţi succesive ne aşteaptă, no problem. Substanţe chimice să fie, că-n rest totu-i aranjat.

[florin.oltean75]

Ei, nu-i nimic, ce atâtea griji pentru ACUM?... Ne vom reîncarna, vom lupta iar cu şuvoiul de reacţii chimice şi tot aşa, până ne vom lumina, nu? Mii şi mii de vieţi succesive ne aşteaptă, no problem. Substanţe chimice să fie, că-n rest totu-i aranjat.

Mii si mii de morti, de despartiri de cei dragi, de suvoaie de lacrimi.

Mii si mii de frici si frustrari.

Mii si mii de mutilari si ruperi de trup.

Suferinta fara de sfarsit, care va bea fara incetare otrava necunoasterii.

Iar un trup uman practic este obtinut ...o singura data.

[Demetrius]

În prealabil postat de florin.oltean75

Mii si mii de morti, de despartiri de cei dragi, de suvoaie de lacrimi.

Mii si mii de frici si frustrari.

Mii si mii de mutilari si ruperi de trup.

Suferinta fara de sfarsit, care va bea fara incetare otrava necunoasterii.

Iar un trup uman practic este obtinut ...o singura data.

De fiecare dată se obt›ine un singur trup uman; altă dată se obt›ine un alt trup uman.
Fiecare trup este o singură dată. Nu se poate de două ori; Dumnezeu nu dă cu zarul.
Chiar s™i sufletul este mereu mai evoluat, niciodată nu-i la fel de ignorant.

În prealabil postat de Ioan_Cezar

Mii şi mii de vieţi succesive ne aşteaptă, no problem...

Nu chiar, poate o mie în cazuri mai îndărătnice, sau muult mai putine pentru cei smeriti.

În prealabil postat de Ioan Cezar

Într-un anumit sens şi între anumite limite aşa se pare că şi este: cunoaşterea poate continua şi după episodul morţii. Numai că aici e problema: ce înţelegem prin asta, despre ce cunoaştere şi sensuri fundamentale e vorba. Şi, mai ales, cui îi sunt accesibile acestea?

7. Pentru că Eu voi face ceruri noi şi pământ nou. Nimeni nu-şi va mai aduce aminte de vremurile trecute şi nimănui nu-i vor mai veni în minte,(Isaia65,17)

După cum spune s™i Isaia, cunoas™terea este universală dincolo, dar nu s™i experient›a, iar aceasta se poate înfăptui doar cu ajutorul trupului s™i, mai ales, prin puterea sufletească oarbă de a se sustrage patimilor trupesti s™i de a le învinge.
În trup, numai cunoasterea experimentată poate servi ca suport de act›iune; etajele nu se pot sări, ele trebuiesc urcate anevoios treaptă cu treaptă.

Cu alte cuvinte, informat›ia de €€dincolo€€ nu este bază pentru faptele din viat›a în trup, ci numai informatia as™ezată în suflet prin experienta anterioară.
Experienta vietilor anterioare se transmite copiilor in educatia parintească, sau, Dumnezeu stie cum, la fel ca lui Saul(apostolul Pavel).

On topic:
Hormonii nu intră în react›ii chimice, ei doar stimulează sau reduc activitatea diferitelor organe interne, în functie de binecuvântarea divină pe care omul o lasă să-i intre în inimă.

În prealabil postat de Demetrius

Hormonii nu intră în react›ii chimice, ei doar stimulează sau reduc activitatea diferitelor organe interne, în functie de binecuvântarea divină pe care omul o lasă să-i intre în inimă.

Hormonii sunt substante secretate de glandele endocrine din corp. Majoritatea acestor glande functioneaza pe principiul causa-efect (daca e prea multa glucoza in corp, se produce mai multa insulina; daca esti intr-o situatie periculoada, se secreta adrenalina.. etc.).

Hormonii, intr-adevar, pot sa influenteze si normala functionare a organelor interne, dar nu poti spune de nici un hormon ca se bazeaza pe "binecuvantarea divina". Poate doar ca, atunci cand cineva se roaga, ii este creat un sentiment de calm, poate chiar placere, din cauza secretiei de serotonina, hormonul fericirii, secretat cand facem orice activitate care ne face "placere".

[Ioan_Cezar]

În prealabil postat de Demetrius

Hormonii nu intră în reactii chimice, ei doar stimulează sau reduc activitatea diferitelor organe interne, în functie de binecuvântarea divină pe care omul o lasă să-i intre în inimă.

Hormonii sunt ei înşişi substanţe chimice, cu o structură destul de complexă. Sunt sintetizaţi în celulele secretoare din componenţa glandelor endocrine (sau chiar în insule de celule din alcătuirea altor organe - stomac, intestin, rinichi, inimă), la nivelul unor organite celulare (ribozomi, reticulul endoplasmic, complexul Golgi...).

În funcţie de structura lor chimică hormonii sunt clasificaţi în câteva clase principale: proteici, derivaţi ai acizilor graşi, derivaţi ai sterolului (un alcool complex) etc.

Acţiunea lor se realizează prin participarea la diverse reacţii chimice, pe care le catalizează. Adică intră în reacţie chimică cu o substanţă (de obicei o enzimă) pentru a accelera viteza şi amploarea reacţiei care altfel ar decurge mult mai lent. Alteori, însă, au un rol frenator, inhibitor asupra unor reacţii chimice - după cum cere situaţia de ansamblu a organismului sau a organului respectiv.
Etimologia cuvântului Hormon vine din greacă ("hormao" - a stimula, a pune în mişcare). Cu toate acestea, acţiunea unor hormoni este şi inhibitoare (dar acest efect final inhibitor e datorat tot unor stimulări, la nivelul unor anumite procese chimice enzimatice din lanţurile metabolice).
De exemplu, atunci când organismul se află în stare de efort sau se pregăteşte pentru efort (cazul reacţiei de tip "fugă sau luptă") hormonii adrenalină/noradrenalină catalizează reacţiile de oxido-reducere din ciclul Krebs (reacţii de ardere), rezultatul fiind o creştere a cantităţii de energie necesară diverselor procese metabolice şi activităţi musculare. Acest spor de energie se resimte şi subiectiv, ca o stare de încălzire (ne este cald, ni se mai face şi sete...:))

Hormonii au o funcţie de reglare a organismului.
Ei sporesc sau scad intensitatea reacţiilor chimice din celule, după necesităţile curente sau de perspectivă ale organismului pe ansamblu sau ale unora dintre aparatele şi sistemele corpului.
Interesant că unii hormoni îşi schimbă funcţiile odată cu vârsta. De exemplu, dacă în copilărie hormonii secretaţi de ovar şi testicule (hormonii sexuali) au rol în creşterea generală a organismului, la pubertate îşi modifică specializarea şi "se ocupă" doar de aparatul genital deservind funcţia de reproducere. Aici intră inclusiv caracterele sexuale secundare (pilozitatea, timbrul vocii, morfologia bazinului, coapselor, sânilor, expresia feţei etc.)

Acţiunea hormonilor este mai lentă, efectul nu este imediat. Prin comparaţie, acţiunea reglajului nervos este deosebit de rapidă, de promptă. De exemplu, reflexul de clipire la intrarea unui fir de păr în ochi sau reflexul de apărare la atingerea unui obiect fierbinte este spontană, de ordinul milisecundelor. Reglarea nervoasă este aşadar promptă, imediată, impulsurile nervoase circulînd de la receptori la centrii nervoşi şi de la centri la efectori în câteva milisecunde, la care se adaugă timpul la fel de scurt de transmitere prin sinapse apoi plin placa motorie şi în fine prin fibrele musculare. Totul în mai puţin de o secundă!

Reglajul hormonilor este unul de potenţare şi prelungire a reglării nervoase.
Este şi mai puţin discret, mai vag, mai puţin localizat. Cuprinde un organ întreg sau chiar întreg corpul, pe când un centru nervos poate stimula un singur muşchi sau câteva fibre musculare...

Revenind - hormonii intră în reacţiile chimice fiind şi ei substanţe chimice şi rolul lor principal este de a cataliza acele reacţii chimice, de a le accelera desfăşurarea.

P.S. Pentru detalii precise şi frumoase poate fi consultat manualul de Biologie cls. XI-a, Anatomia şi Fiziologia omului. Capitolele Sistemul Endocrin şi Metabolismul, în special, dar şi celelalte capitole unde este mereu pomenită reglarea nervoasă şi hormonală a aparatului ori sistemului respectiv. Sau tratatele de specialitate în endocrinologie.
P.P.S. Deosebit de frumoasă şi de complexă este reglarea activităţii însăşi de secreţie a hormonilor. Ei se secretă în cantităţi mai mici sau mai mari în funcţie de acţiunile altor hormoni, sau de controlul nervos sau chiar de unii factori biochimici locali, de la nivelul organului respectiv - cum ar fi acumularea în ţesutul organului respectiv a unor produşi de catabolism. Aceste mecanisme de reglaj ale reglatorilor corpului se întretaie uneori, se află în oarecare "luptă", iar de aici o fascinantă încercare a medicilor de a desluşi mecanismele de reglaj şi intervenţia terapeutică, atunci când e nevoie. Uneori apar tumori secretante de hormoni, alteori întârzie reglajul genetic al secreţiei etc. E cu adevărat dumnezeiesc cum lucrează corpul nostru în tainiţele sale...

[Ioan_Cezar]

În prealabil postat de florin.oltean75

Este o conceptie destul de des intalnita.

Multi cred ca moartea este un portal catre o cunoastere a sensurilor fundamentale.

Parerea mea personala... este o impresie gresita.

Daca nu aprindem lampa cunoasterii acum, moartea si ceea ce-i urmeaza nu va fi decat un alt episod de confuzie. O alta ratacire fara raspunsuri.

Într-un anumit sens şi între anumite limite aşa se pare că şi este: cunoaşterea poate continua şi după episodul morţii. Numai că aici e problema: ce înţelegem prin asta, despre ce cunoaştere şi sensuri fundamentale e vorba. Şi, mai ales, cui îi sunt accesibile acestea?

Atârnă mult, dacă nu în totalitate, modul cum am trăit această viaţă. Sunt întru totul de acord cu afirmaţia ta că lampa cunoaşterii trebuie aprinsă acum şi trebuie menţinută până la capăt.

Părinţii ne învaţă, în Biserica lui Hristos, ce fel de oameni să fim şi cum să cunoaştem. După moarte cunoaşterea continuă şi, dacă dăm crezare unora dintre învăţători, inclusiv sfinţii continuă să se desăvârşească în cunoaştere sub lucrarea Luminii. Îndumnezeirea omului nu încetează ci se dezvoltă veşnic.
Dar cel care nu a trecut examenul de admitere la această "şcoală" a cunoaşterii neîncetate fireşte că va urma o altă cale... De aceea, aşa cum bine cred că spui, acum e momentul să ne pregătim pentru examen. Acum, în timpul rânduit de Dumnezeu şi care se numeşte viaţa noastră pământească.

Şi nu cred că merge să sărim gardul la admitere. Nu funcţionează nici pilele... Nici sacoşele cu plocoane, nici un alt fel de mită. Evaluatorul e de nemituit pentru că ştie bine ce fel de oameni vrea în echipa Lui. Aşa că problema rămâne una singură: sunt pregătit pentru examen sau nu. Drept urmare, unul ca Sfântul Sisoe cerea pe patul de moarte timp de pocăinţă. Ca să se mai pregătească niţel, să mai exerseze... Că mulţi sunt chemaţi dar puţini aleşi.