Interpretare -Pilda celor 10 fecioare

[dobrin7m]

În prealabil postat de florin.oltean75

Am deschis acest topic pentru a arata ca exista anumite pasaje bibilice de importanta vitala, explicate insuficient sau altfel spus, exegeze care se limiteaza la zona confortabila, facila a explicatiei.

Pentru a reusi, in orice domeniu este nevoie de curaj cand exista in fata o provocare.

Iar gasirea Adevarului este cea mai mare provocare, cea mai teribila invitatie care ne-a fost facuta vreodata.

""În parabola fecioarelor celor înţelepte şi a celor
neînţelepte, atunci când celor neînţelepte le lipsea ulei, s-a spus: «Mergeţi şi vă cumpăraţi în piaţă».
Dar, pe când ele erau duse să cumpere, uşa cămării de nuntă era deja închisă, iar ele nu au mai
putut intra". Unii spun că lipsa untdelemnului din candelele fecioarelor celor neînţelepte
semnifică lipsa faptelor bune în viaţa lor. O astfel de interpretare nu este prea bună. De ce să le fi
lipsit faptele bune dacă ele sunt numite fecioare, chiar dacă neînţelepte? Fecioară reprezintă
suprema virtute, o stare îngerească şi ar putea înlocui toate celelalte virtuţi. Eu cred că ceea ce le
lipsea era harul Atotsfântului Duh al lui Dumnezeu.
Aceste fecioare practicau virtuţile, dar în ignoranţa lor duhovnicească ele presupuneau că viaţa
creştină constă doar în lucrarea virtuţilor. Lucrând o faptă bună ele credeau că împlineau voia lui
Dumnezeu, dar lor le păsa prea puţin dacă dobândeau prin aceasta harul Duhului Sfânt. Aceste
moduri de vieţuire bazate doar pe facerea binelui fără o atentă cercetare dacă ele aduc harul
Duhului Sfânt sunt pomenite în cărţile patristice: «Există un alt mod de viaţă care este socotit
bun la început, dar ei sfârşeşte în fundul iadului».

Sfântul Antonie cel Mare în scrisorile sale către monahi spune despre astfel de fecioare: «Mulţi
monahi şi fecioare nu au nici o idee despre diferitele tipuri de voinţă care acţionează în om, şi nu
ştiu faptul că noi suntem influenţaţi de trei voinţe: cea dintâi este desăvârşita şi mântuitoarea
voinţă a lui Dumnezeu; cea de-a doua este propria noastră voinţă umană care, chiar dacă nu este
distructivă, nu este nici mântuitoare. Iar această a treia voinţă a vrăjmaşului îl învaţă pe om fie să
nu facă nici o faptă bună, fie să le facă din orgoliu, sau să le facă de dragul virtuţii în sine şi nu de
dragul lui Hristos. » Cea de-a doua, propria noastră voinţă, ne învaţă să facem totul spre a ne flata
patimile, sau ne învaţă, ca şi vrăjmaşul, să facem bine de dragul binelui şi să nu ne îngrijim de
harul care este dobândit prin-lucrarea binelui. Dar cea dintâi, voinţa mântuitoare a lui Dumnezeu
constă în lucrarea binelui doar pentru dobândirea Sfântului Duh, ca pe o comoară nesecată,
veşnică ce nu poate fi corect evaluată. Dobândirea Sfântului Duh este, ca să spunem aşa,
untdelemnul care le lipsea fecioarelor neînţelepte. Ele au fost numite astfel fiindcă ele uitaseră de
rodul necesar al virtuţii, harul Sfântului Duh, fără de care nimeni nu este şi nici nu poate fi
mântuit, căci: «Orice suflet este întărit de Sfântul Duh, înflăcărat de puritate şi iluminat mistic de
către Unitatea Treimică».

Acesta este untdelemnul din candelele fecioarelor celor înţelepte care putea să ardă mult timp şi
strălucitor, iar aceste fecioare cu candelele lor aprinse puteau să-L întâmpine pe Mirele Care a
venit la miezul nopţii şi puteau intra în cămara de nuntă a bucuriei împreună cu El. Dar cele
neînţelepte, deşi s-au dus la piaţă să cumpere untdelemn atunci când au văzut că li se stingeau
candelele, nu s-au putut întoarce la timp, căci uşa era deja încuiată.
Piaţa este viaţa noastră; uşa cămării de nuntă care a fost închisă şi care a împiedicat drumul
Mirelui este moartea omenească; fecioarele cele înţelepte şi cele neînţelepte sunt sufletele
creştine; untdelemnul nu reprezintă faptele cele bune ci harul Atotsfântului Duh al lui Dumnezeu care este dobândit prin intermediul lor şi care schimbă sufletele de la o stare la alta - adică de la
stricăciune la nestricăciune, de la moartea duhovnicească la viaţa duhovnicească, de la întuneric
la lumină, din grajdul vieţii noastre (acolo unde patimile sunt legate precum animalele mute şi
fiarele sălbatice) într-un Templu al Dumnezeirii, în cămara de nuntă strălucitoare a veşnicei
bucurii întru Hristos Iisus, Domnul nostru, Creatorul, Mântuitorul şi veşnicul Mire al sufletelor
noastre.
Cât de mare este compasiunea lui Dumnezeu faţă de mizeria noastră, adică neatenţia noastră faţă
de purtarea Sa de grijă pentru noi, atunci când Dumnezeu spune: "Iată, stau la uşă şi bat" (Apoc.
3: 20), înţelegând prin "uşă" cursul vieţii noastre, uşă care nu a fost încă închisă de către moarte!
0, cât de mult aş dori, excelenţă, ca în această viaţă să te poţi afla mereu în Duhul lui Dumnezeu
«În ceea ce vă voi afla, într-aceea vă voi judeca» zice Domnul. Vai nouă dacă El ne va afla plini de
necazurile şi grijile acestui veac! Căci cine-I va putea suporta necazul, cine va rezista mâniei de pe
chipul Său? De aceea s-a spus: "Privegheaţi şi vă rugaţi, ca să nu intraţi în ispită" (Marcu 14: 38),
adică să nu cumva să vă lipsiţi de Duhul lui Dumnezeu, căci privegherea şi rugăciunea ne aduc
harul Său." Sfantul Serafim de Sarov