Interpretare -Pilda celor 10 fecioare

[florin.oltean75]

În prealabil postat de cristiboss56

In general cifra 10 este considerata o cifra a perfectiunii , dar deja iesim muuult din Invatatura Ortodoxa , si nu asta ne dorim pana la urma !

Intentia Mantuitorului, cu siguranta nu a fost aceea de a da "in patima numerologiei", de asignarea unor simboluri "imuabile" de genul 10 este numarul (nu cifra) perfectiunii.

Insa, cu siguranta a vrut sa transmita o invatatura profunda care sa deschida mintea, sa o indrepte catre Adevar.

[florin.oltean75]

Am deschis acest topic pentru a arata ca exista anumite pasaje bibilice de importanta vitala, explicate insuficient sau altfel spus, exegeze care se limiteaza la zona confortabila, facila a explicatiei.

Pentru a reusi, in orice domeniu este nevoie de curaj cand exista in fata o provocare.

Iar gasirea Adevarului este cea mai mare provocare, cea mai teribila invitatie care ne-a fost facuta vreodata.

[florin.oltean75]

Florin, am răspuns legat de prima ta întrebare: de ce 10, de ce 5 cu 5.
Revezi te rog ce întrebare ai pus tu însuţi.

Cât priveşte afirmaţia că cifra 5 nu e una prea relevantă/specifică, îţi reamintesc că Domnul vorbeşte despre cei 5 bărbaţi ai samarinencii, despre 5 talanţi (numărul maxim) etc.

Numărul 5 nu e ales deloc întâmplător.
Sfântul Maxim Mărturisitorul pune, în Răspunsuri către Talasie, acest număr în legătură, de pildă, cu cele 5 legi date de Dumnezeu firii bărbatului (prima în Rai, a doua după izgonirea din rai, a treia din vremea potopului, a patra a tăierii împrejur şi a cincea a aducerii lui Isaac). Toate acestea prmindu-le, spune sfântul Maxim, firea le-a lepădat, murind din pricina nerodirii faptelor virtuţii. (Iar a şasea lege e trecerea la Evanghelie.)
Pentru detalii, vezi întrebarea 41, Filocalia vol. 3.

Vrei totuşi să ne spui care e tâlcuirea ta sau tâlcuirea preferată de tine? Adică aş dori să ştiu răspunsul tău la propriile tale întrebări pe care ni le-ai propus şi nouă. Ce anume vrei să ne oferi, de fapt?

==========
Bineinteles ca numarul cinci poate fi identificat in mai multe pasaje biblice sau interpretari patristice care apeleaza la diverse tipuri de enumerari, insa trebuie sa recunoastem ca 5 nu este un numar care sa rezoneze cu ceea ce este esential in crestinism cum ar fi "Unu" (Un singur Dumnezeu) sau "Trei" (Treimea cea de o Fiinta).

In acest sens am afirmat ca "nu ii este caracteristic".

=======

Raspunsul furnizat a fost incomplet.

Daca s-ar fi explicat prin ce sunt antitetice 5 simturi cu celelalte 5 simturi pe care le-ai specificat si cum sunt corelate acestea escatologic atunci nu ar fi fost nicio problema.

Am fi avut cu totii parte de un raspuns rotund.


======

Bineinteles ca am si o talcuire personala. Aceasta am formulat-o atunci cand osanbogdan a intrebat : "Ce parere aveti? Intrebam daca imi pot primejduii mantuirea pentru ca mă gândisem la pilda celor 10 fecioare unde cele întelepte nu au vrut sa imparta untdelemnul cu cele neintelepte pentru ca nu cumva sa nu le ajunga nici lor... " http://www.crestinortodox.ro/forum/s...ad.php?t=17344

Am fost surprins ca, desi citisem de nenumarate ori Noul Testament, nu m-a intrigat "zgarcenia" celor cinci fecioare intelepte.

Zgarcenia este caracteristica sufletelor patimase care vreau totul pentru ele insele - nu vor sa imparta cu altii bunatatile.

M-am decis sa mai astept si alte formulari. Poate ca in filocalii sau alte scrieri patristice cineva va gasi in zilele urmatoare o explicatie pertinenta la acest aspect subtil al pildei.

Iarta-ma, dar un raspuns furnizat prea devreme cateodata nu este suficient de bine valorizat, daca insasi primitorul nu realizeaza dificultatea rezolvarii.

[florin.oltean75]

Uite Cezar, un reper pentru orientarea cautarii:


Hint: Zgarcenia celor cinci fecioare intelepte

Zgarcenia nu vrea sa riste nici cel mai mic discomfort, daramite pierderea mantuirii.

Sau dorinta de mantuire poate sa justifice zgarcenia?

============

Cine sunt de fapt cele cinci fecioare intelepte?

[Ioan_Cezar]

În prealabil postat de florin.oltean75

Uite Cezar, un reper pentru orientarea cautarii:


Hint: Zgarcenia celor cinci fecioare intelepte

Zgarcenia nu vrea sa riste nici cel mai mic discomfort, daramite pierderea mantuirii.

Sau dorinta de mantuire poate sa justifice zgarcenia?

============

Cine sunt de fapt cele cinci fecioare intelepte?

Nu ştiu ce e cu zgârcenia, nu îmi pare deloc că ar fi vorba de zgârcenie. Aceasta e o trăsătură de personalitate (mai exact de caracter), însă aici e vorba mai degrabă despre un refuz, pur şi simplu, într-o situaţie anume iar nu de zugrăvirea unei tendinţe constante şi generale a fecioarelor înţelepte. Parabola nu ne spune că de obicei fecioarele refuzau să împartă cu aproapele (asta da, ar fi zgârcenie), ci doar că în acea situţie excepţională ele au refuzat să împartă untdelemnul. Care să fie tâlcul acestui refuz - iată o întrebare bună (cel puţin pentru mine).
Din câte îmi amintesc, exegeţii ortodocşi (în împărtăşire cu Sfântul Serafim, cu Sfântul Ioan Gură de Aur etc.) văd în untdelemnul cu pricina o trimitere la energia necreată sau, uneori, la iubirea pe care o aveau fecioarele (iubire curată şi lucrătoare, care atrage harul Duhului Sfânt).
Unele s-au îngrijit să aibă har (iubire), altele nu. Printre altele, pentru că harul implică şi timp. Sau, păstrînd termenii parabolei: ce noapte de nuntă e aceea în care nu ai untdelemn care să îţi asigure tainica lumină necesară contemplării ÎNDELUNGATE a chipului iubitei / iubitului?... De ce să te arăţi orb în cele care se cuvin văzute? De unde ar mai veni bucuria întreagă?... Or, fără de untdelemn, rămâne lumina de o clipă şi apoi... întuneric beznă.

DE CE REFUZĂ FECIOARELE ÎNŢELEPTE SĂ DEA DIN HARUL "LOR" SAU CHIAR DIN IUBIREA "LOR"?
Pentru că harul şi iubirea nu sunt ale lor!
Le erau dăruite ca act de strictă necesitate. Nu "preparau" ele har şi iubire, nu erau Dumnezeu. Ci, în smerită cunoştinţă, colaboraseră cu Izvorul sau Proprietarul harului şi al iubirii, pentru a obţine ceea ce aveau de absolută trebuinţă.
Harul şi iubirea fuseseră obţinute din afară, ele le-au "cumpărat" de la "vânzători" prin jertfa lor. Nu au jertfit de dragul jertfirii, ci pentru un scop: de a căpăta har, de a căpăta iubire. Au conclucrat cu Dumnezeu pentru asta, au oferit şi au primit în schimb.
Celelalte nu s-au îngrijit de conclucrare, considerînd probabil că se vor descurca singure, că le e suficientă fecioria sau dorinţa sau candela. Nu s-au îngrijit de lumină. Or fi crezut că luminează fecioria lor destul... Dar lumina omenească, fără susţinere şi prelungire în Lumina lui Dumnezeu, ce putere să aibă, cât să dureze?.... Că noaptea-i lungă...

În acest context, pare evident că Mirele le-a recunoscut pe primele fecioare deoarece exista deja o istorie a conclucrării dintre Mire şi fecioare. Iubeşti pe cine cunoşti, nu pe cine nu ai întâlnit niciodată în prealabil (apropos, nu cred în dragostea la prima vedere...:)).
Pe de altă parte, Mirele nu putea să le cunoască pe celelalte fecioare, din moment ce ele nu s-au implicat mai înainte în vreo colaborare sau împreună-lucrare cu Sursa harului. Păreau indiferente la distincţia dintre întuneric şi lumină... Ori poate se credeau lumina?...

Parabola îmi pare legată esenţial de tema trândăviei.
Nu întâmplător se încheie cu îndemnul "Aşadar, privegheaţi..."

A trândăvi, în Biserica ortodoxă, înseamnă a nu cere permanent har, ajutor, LUMINĂ de la Dumnezeu. A nu fi permanent cu inima şi mintea înaintea lui Dumnezeu. A te purta ca şi cum uiţi de Dumnezeu, ca şi cum Dumnezeu nici nu ar mai fi, pentru o vreme (când eşti prins doar de ale tale - în ciuda chemării "Lasă toate ale tale şi urmează Mie!"). Îţi e suficientă lumina candelei tale personale şi nu cauţi nimic din afară. Ţi-o împodobeşti ca şi fecioarele, îţi faci candela frumoasă (poftim, ăsta-i trupul!) şi stai fără grijă.

A fi trândav înseamnă a face de capul tău şi după capul tău, înaintea ta şi a părerilor tale ca judecători supremi şi ca parteneri de viaţă. A nu " munci" la relaţia ta cu Dumnezeu. A fi chiulangiu din relaţie, a fi absent. A fi singur, de fapt. Tu cu luminiţa ta efemeră. Ce poate urma din clipă în clipă, dacă nu întunericul?

Cum vrei, atunci, o, biată fecioară, să te recunoască Mirele - dacă nu L-ai întâlnit până azi niciodată? Cum să te aleagă dacă nu ai arătat ce poţi face, ce eşti dispusă să jertfeşti, cum ştii să conlucrezi, cum îţi asiguri lumina şi timpul?...

P.S. Omeneşte, mă întreb dacă un tânăr mire s-ar căsători pentru o viaţă întreagă cu o femeie EXCLUSIV în baza faptului că e ... fecioară (restul nu contează). Poate că da, în cazul că ar avea o fixaţie privind fecioria în sine şi numai fecioria, deh!

P.P.S. Fecioarele înţelepte nu mi se par deloc zgârcite, ci dimpotrivă: darnice, atât cât le permite situaţia. Se vede aici şi înţelepciunea lor (în genere înţelepciunea e caracterizată şi de bunătate, nu doar de acuitatea raţională a simţului situaţiei şi al perspectivei): le învaţă pe celelalte să facă ceea ce e bine, folositor, adică exact ce au făcut şi ele. Dacă vrei să ajuţi pe cineva, cel mai bine e să îl înveţi meşteşugul prin care tu însuţi ai obţinut ceea ce semenul râvneşte. Nu îi dai peşti de-a gata, ci îl înveţi să pescuiască... Dacă îţi cere cineva har, nu te-apuci să îi dai tu, că doar nu eşti Izvorul şi Proprietarul harului, ci îi arăţi cum se obţine harul în dar: rugăciune, nevoinţă etc. Îi arăţi cum se face.

[Ioan_Cezar]

"Împărăţia cerurilor se va asemăna cu zece fecioare care, ...." (Mt. 25, 1)

"Împărăţia cerurilor" - nu zice "Împărăţia lui Hristos", nici "Împărăţia lui Dumnezeu". Distincţiile sunt importante, Sfântul Pavel avea să explice relaţia dintre "Împărăţia lui Hristos" şi "Împărăţia lui Dumnezeu" în special în Corinteni I (15,24), descoperind în perspectivă eshatologică împlinirea lucrării lui Hristos, Dumnezeu-Omul. Anume, în actul Său final, culminativ, Fiul adună pe ucenicii Săi în Împărăţia Sa şi prezintă Tatălui această comunitate care nu este din lume dar e adunată din lume - Biserica. Este actul final al Domnului ca Arhiereu şi Împărat, Împărăţia întemeiată de Hristos fiind atunci una şi aceeaşi cu Împărăţia lui Dumnezeu.

Să mă reţin aşadar în a vorbi despre Împărăţia cerurilor ca despre Biserică şi să mă iertaţi că m-a prins tema şi că dau frâu liber gândului... Doamne ajută, Doamne miluieşte!

Hristos descoperă ucenicilor Biserica. Spune că "se va asemăna", descoperind aşadar viitorul (precum vor decurge dealtfel evenimentele - Patimile, Răstignirea, Pogorârea, Învierea, Înălţarea şi Pogorârea Duhului Sfânt la Cincizecime).
Alege un număr al deplinătăţii, al întregului (10) şi alege fecioarele.
Desigur, înţelegem noi prin Cuvântul Domnului şi prin lucrarea Bisericii - toţi cei botezaţi (toţi, sugerat de 10; botezaţi, aşadar înfiaţi prin har, curăţiţi de păcatul protopărinţilor - aici fecioarele fiind sufletele botezate, sufletul fiind atât în ebraică, precum şi în latină înţeles ca principiu feminin) vor alcătui împărăţia Cerurilor, Biserica.
Dar nu toţi cei chemaţi, vor fi şi aleşi!
Sufletele râvnitoare, truditoare, care se sârguiesc să dobândească harul Duhului Sfânt şi trăiesc Porunca Iubirii - acestea sunt fecioarele înţelepte. Au parte de Mire şi de Viaţă.
Sufletele care se complac în trândăvie (fecioarele nebune), care ALEG neglijenţa şi nu îşi agonisesc din "pieţe" (adică din Biserică) harul/untdelemnul, acestea vor pierde pe Mire şi Viaţa.

Sunt aşadar două ipostaze ale sufletului creştinului, în fiecare clipă a vieţii (căci nu ştim când vine Mirele): alegerea agonisirii harului şi alegerea neglijării lui. Două moduri de a trăi. În Biserică!

Pentru persoană, acum, la nivelul individual: fiecare îşi afirmă liberul-arbitru. Îşi împlineşte curăţia Botezului ca fecioarele înţelepte sau îşi ratează împlinirea şi rodirea ca fecioarele nebune, ca smochinul neroditor, ca sluga care a îngropat talantul...

Întregul fiind sugerat de 10 iar ipostazele alegerii fiind două, rezultă fireşte două grupe de câte 5 corespunzătoare celor două ipostaze ale alegerii. Oile şi caprele.
Toţi suntem (suflete curăţite) fecioare, prin Botez. Toţi suntem în perspectiva întâlnirii cu Mirele. Dar unii alegem să fim fecioare (suflete) înţelepte, alţii fecioare nebune. La seceriş unii vom fi grâu, alţii neghină.

În sfârşit....
Mă iertaţi de (marea) îndrăzneală. Dacă am greşit, sper să mă îndreptaţi.
Mulţumesc, Florin, pentru lansarea temei.

[cristirg]

http://www.ioanguradeaur.ro/736/milostenia/

"Aşadar, fără să facem milostenie, nu ne putem mântui. Lucrul acesta este vădit şi de pilda celor zece fecioare, în care Domnul aseamănă Împărăţia cerurilor cu o nuntă, iar pe oameni îi aseamănă cu zece fete, toate fecioare, care luând candelele lor, au ieşit să-l întâmpine pe mire. Cinci dintre ele erau înţelepte, de aceea au luat şi ulei în candele. Dimpotrivă, celelalte cinci erau fără minte şi nu au luat ulei în candele. Pentru că mirele întârzia să vină, li s-a făcut somn şi au adormit. La miezul nopţii, s-a auzit o voce: Iată, mirele vine! Ieşiţi întru întâmpinarea lui! Atunci, cele zece fete s-au trezit. Dar cele cinci fără minte au văzut că focul din candelele lor se stinsese, pentru că nu mai aveau ulei. Daţi-ne din untdelemnul vostru, că se sting candelele noastre, le-au zis ele fetelor celor înţelepte. Dar ele au răspuns: Nu, ca nu cumva să nu ne ajungă nici nouă şi nici vouă. Mai bine mergeţi la cei ce vând şi cumpăraţi pentru voi. Dar când erau plecate să cumpere ulei, mirele a venit. Cele cinci fecioare înţelepte au intrat împreună cu mirele să sărbătorească, iar uşa s-a închis. Când s-au întors peste puţină vreme şi celelalte fete şi au strigat: Doamne, Doamne, deschide-ne nouă, mirele le-a răspuns dinăuntru: Adevărat zic vouă: Nu vă cunosc pe voi (Mat. 25, 1-12). Mirele din această pildă nu este nimeni altcineva decât Hristos, Care va veni cândva să judece viii şi morţii. Atunci, la nuntă, adică în Împărăţia cerească, vor intra numai cei care, asemenea celor cinci fete înţelepte, vor avea candelele credinţei aprinse cu uleiul milosteniei. Cei care nu au făcut milostenie vor rămâne afară din rai, chiar de ar fi împodobiţi cu marea virtute a fecioriei.

De ce în acest caz, Domnul nu vorbeşte şi despre alte modalităţi de mântuire, în afară de milostenie? Pentru că El nu osândeşte păcatul, ci inima împietrită; nu-i osândeşte pe cei păcătoşi, ci pe cei care nu se pocăiesc pentru păcatele lor. Îi va osândi pe cei cu inima împietrită, pentru că au un mijloc atât de bun pentru mântuire – vorbesc despre milostenie, prin care se iartă multe păcate €“, iar ei nu se folosesc de el." [Sfantul Ioan Gura de Aur]

"Fără feciorie te poţi mîntui; dar fără milostenie, cu neputinţă. Milostenia este de neapărată trebuinţă şi le ţine pe toate. Nu fără motiv am numit eu milostenia inima virtuţii." [Sfantul Ioan Gura de Aur]

"Milostenia e mai mare decît jertfa: „Milă voiesc, iar nu jertfă". Milostenia deschide cerurile: „Rugăciunile tale şi milosteniile tale s-au suit spre pomenire înaintea lui Dumnezeu". Milostenia este mai necesară decît fecioria. Fecioarele care n-au făcut milostenie au fost aruncate afară din cămara de nuntă şi au intrat numai cele ce făcuseră milostenie." [Sfantul Ioan Gura de Aur]

[dobrin7m]

În prealabil postat de florin.oltean75

Am deschis acest topic pentru a arata ca exista anumite pasaje bibilice de importanta vitala, explicate insuficient sau altfel spus, exegeze care se limiteaza la zona confortabila, facila a explicatiei.

Pentru a reusi, in orice domeniu este nevoie de curaj cand exista in fata o provocare.

Iar gasirea Adevarului este cea mai mare provocare, cea mai teribila invitatie care ne-a fost facuta vreodata.

""În parabola fecioarelor celor înţelepte şi a celor
neînţelepte, atunci când celor neînţelepte le lipsea ulei, s-a spus: «Mergeţi şi vă cumpăraţi în piaţă».
Dar, pe când ele erau duse să cumpere, uşa cămării de nuntă era deja închisă, iar ele nu au mai
putut intra". Unii spun că lipsa untdelemnului din candelele fecioarelor celor neînţelepte
semnifică lipsa faptelor bune în viaţa lor. O astfel de interpretare nu este prea bună. De ce să le fi
lipsit faptele bune dacă ele sunt numite fecioare, chiar dacă neînţelepte? Fecioară reprezintă
suprema virtute, o stare îngerească şi ar putea înlocui toate celelalte virtuţi. Eu cred că ceea ce le
lipsea era harul Atotsfântului Duh al lui Dumnezeu.
Aceste fecioare practicau virtuţile, dar în ignoranţa lor duhovnicească ele presupuneau că viaţa
creştină constă doar în lucrarea virtuţilor. Lucrând o faptă bună ele credeau că împlineau voia lui
Dumnezeu, dar lor le păsa prea puţin dacă dobândeau prin aceasta harul Duhului Sfânt. Aceste
moduri de vieţuire bazate doar pe facerea binelui fără o atentă cercetare dacă ele aduc harul
Duhului Sfânt sunt pomenite în cărţile patristice: «Există un alt mod de viaţă care este socotit
bun la început, dar ei sfârşeşte în fundul iadului».

Sfântul Antonie cel Mare în scrisorile sale către monahi spune despre astfel de fecioare: «Mulţi
monahi şi fecioare nu au nici o idee despre diferitele tipuri de voinţă care acţionează în om, şi nu
ştiu faptul că noi suntem influenţaţi de trei voinţe: cea dintâi este desăvârşita şi mântuitoarea
voinţă a lui Dumnezeu; cea de-a doua este propria noastră voinţă umană care, chiar dacă nu este
distructivă, nu este nici mântuitoare. Iar această a treia voinţă a vrăjmaşului îl învaţă pe om fie să
nu facă nici o faptă bună, fie să le facă din orgoliu, sau să le facă de dragul virtuţii în sine şi nu de
dragul lui Hristos. » Cea de-a doua, propria noastră voinţă, ne învaţă să facem totul spre a ne flata
patimile, sau ne învaţă, ca şi vrăjmaşul, să facem bine de dragul binelui şi să nu ne îngrijim de
harul care este dobândit prin-lucrarea binelui. Dar cea dintâi, voinţa mântuitoare a lui Dumnezeu
constă în lucrarea binelui doar pentru dobândirea Sfântului Duh, ca pe o comoară nesecată,
veşnică ce nu poate fi corect evaluată. Dobândirea Sfântului Duh este, ca să spunem aşa,
untdelemnul care le lipsea fecioarelor neînţelepte. Ele au fost numite astfel fiindcă ele uitaseră de
rodul necesar al virtuţii, harul Sfântului Duh, fără de care nimeni nu este şi nici nu poate fi
mântuit, căci: «Orice suflet este întărit de Sfântul Duh, înflăcărat de puritate şi iluminat mistic de
către Unitatea Treimică».

Acesta este untdelemnul din candelele fecioarelor celor înţelepte care putea să ardă mult timp şi
strălucitor, iar aceste fecioare cu candelele lor aprinse puteau să-L întâmpine pe Mirele Care a
venit la miezul nopţii şi puteau intra în cămara de nuntă a bucuriei împreună cu El. Dar cele
neînţelepte, deşi s-au dus la piaţă să cumpere untdelemn atunci când au văzut că li se stingeau
candelele, nu s-au putut întoarce la timp, căci uşa era deja încuiată.
Piaţa este viaţa noastră; uşa cămării de nuntă care a fost închisă şi care a împiedicat drumul
Mirelui este moartea omenească; fecioarele cele înţelepte şi cele neînţelepte sunt sufletele
creştine; untdelemnul nu reprezintă faptele cele bune ci harul Atotsfântului Duh al lui Dumnezeu care este dobândit prin intermediul lor şi care schimbă sufletele de la o stare la alta - adică de la
stricăciune la nestricăciune, de la moartea duhovnicească la viaţa duhovnicească, de la întuneric
la lumină, din grajdul vieţii noastre (acolo unde patimile sunt legate precum animalele mute şi
fiarele sălbatice) într-un Templu al Dumnezeirii, în cămara de nuntă strălucitoare a veşnicei
bucurii întru Hristos Iisus, Domnul nostru, Creatorul, Mântuitorul şi veşnicul Mire al sufletelor
noastre.
Cât de mare este compasiunea lui Dumnezeu faţă de mizeria noastră, adică neatenţia noastră faţă
de purtarea Sa de grijă pentru noi, atunci când Dumnezeu spune: "Iată, stau la uşă şi bat" (Apoc.
3: 20), înţelegând prin "uşă" cursul vieţii noastre, uşă care nu a fost încă închisă de către moarte!
0, cât de mult aş dori, excelenţă, ca în această viaţă să te poţi afla mereu în Duhul lui Dumnezeu
«În ceea ce vă voi afla, într-aceea vă voi judeca» zice Domnul. Vai nouă dacă El ne va afla plini de
necazurile şi grijile acestui veac! Căci cine-I va putea suporta necazul, cine va rezista mâniei de pe
chipul Său? De aceea s-a spus: "Privegheaţi şi vă rugaţi, ca să nu intraţi în ispită" (Marcu 14: 38),
adică să nu cumva să vă lipsiţi de Duhul lui Dumnezeu, căci privegherea şi rugăciunea ne aduc
harul Său." Sfantul Serafim de Sarov