Teoria Evoluţionistă se desfiinţează

[iuliu46]

În prealabil postat de AlbertX

Sfânta Scriptură ne învaţă că, mai înainte de crearea proto-părinţilor, s-au surpat din treapta lor diavolul şi cei care erau cu el, fiindcă s-au mândrit.

Ba nu-i adevarat. Sfanta Scriptura ne invata ca la un moment dat diavolul si cei care erau cu el au cazut. Nu scrie nicaieri ca s-a petrecut inainte sau dupa crearea proto-parintilor

În prealabil postat de AlbertX

Căderea diavolului a avut drept urmare venirea morţii în lume, aşa cum spune un înţelept al Vechiului Testament: “Iar prin pizma diavolului moartea a intrat în lume…” (Înţelepciunea lui Solomon 2, 24).

Nu reiese de aici ca s-a petrecut inainte de crearea lui Adam. Diavolul il pizmuieste pe om, il ispiteste, si asa intra moartea in lume. Deci moartea nu intra in lume din cauza caderii diavolului ci din cauza caderii lui Adam in ispita.

Dincolo de asta, calendarul folosit in trecut era tot o conventie. Adica niste unii s-au apucat si au socotit anii. Asta nu inseamna ca aveau si dreptate, si nu inseamna ca exista o dogma in acest sens.

[AlbertX]

Iuliu46, daca tu crezi ca Sfantul Ioan Gura de Aur a intrepretat gresit, asta e. Daca pentru tine calendarul folosit in trecut era "tot o conventie", ce vrei sa mai zic, crezi ce vrei. De dogma, ce sa mai zic, vad ca tu "stii foarte bine" ce este si ce nu este dogma.

Stii tu mai bine, am inteles ... In ce an de la Facerea lumii spui ca suntem ? Dar de la facerea multiversului ? Dar de la Big-Bang ?

Esti sigur ca esti ortodox ? Intreb si eu asa ... Si Corinusha spunea ca e si a sters pana la urma "Ortodox".

[AlbertX]

Sfantul Ioan Gura de Aur

Diavolul si magia - http://blogcartiortodoxe.files.wordp...l-si-magia.pdf

Culegere de texte patristice şi traducerea lor în neogreacă de Ieromonahul BENEDICT AGHIORITUL

SINODIA SPIRIDON IEROMONAHUL NEA SCHITI, SFÂNTUL MUNTE ATHOS

Prolog

Sfântul Ioan Gură de Aur, acest mare învăţător, sociolog, economist, pedagog, mare cunoscător al dogmelor, interpret al Scripturilor şi multe altele, s-a ocupat în scrierile sale, şi de vrăjmaşul cel neadormit al mântuirii.

În textele pe care le veţi citi în această carte, Sfântul ne învaţă despre puterea aceasta netrupească care, din pricina trufiei, a căzut din cer şi care, numai din pricina geloziei, l-a împins pe om la răzvrătire faţă de Dumnezeul şi Părintele său. De atunci, între om şi diavol există un război dur şi neîmpăcat şi o duşmănie neîmblânzită. Sfântul ne învaţă cum să dăm această luptă care are atâtea forme, învăţăturile sale se îndreaptă spre aceia ce susţin că, dacă n-ar fi diavolul, mântuirea omului ar fi fost mai uşoară, dar şi spre cei care spun că demonii cârmuiesc cele omeneşti.

De asemenea, îi combate pe creştinii care vor să fie şi cu Hristos, dar şi cu diavolul, care vor să meargă la biserică, dar care, în acelaşi timp, se duc şi la mediumuri când în viaţa lor apare vreo problemă. Atunci Îl părăsesc pe Hristos şi părăsesc Biserica, alergând la duşmanii Lui.

Se pare că şi în vremea Sfântului se întâmpla ceea ce se întâmplă şi astăzi. Prin urmare, cuvântul lui este, şi azi, la fel de potrivit ca şi atunci.

Sfântul Ioan Gură de Aur le răspunde celor care întreabă cum de cunoaşte diavolul anumite taine şi cum de se adevereşte ce le-a spus lor “baba”. Astfel combate vrăjitoria şi şarlatania care şi atunci erau în floare.

Mai spune că ispitirile diavolului şi puterea lui de-a prevesti sunt neputincioase în faţa unui mădular credincios al Bisericii, aşa cum diavolul însuşi este ca o vrabie în faţa aceluia care luptă pentru mântuirea sa…

Benedict Ieromonahul, Schitul Nou, 17 ianuarie 1996, Sfântul Munte Athos

Extras de la pagina 11, din cartea de mai sus,
sau puteti accesa linkul - http://www.ioanguradeaur.ro/423/despre-diavol/

Vremea şi pricina căderii diavolului

Sfânta Scriptură ne învaţă că, mai înainte de crearea proto-părinţilor, s-au surpat din treapta lor diavolul şi cei care erau cu el, fiindcă s-au mândrit. Căderea diavolului a avut drept urmare venirea morţii în lume, aşa cum spune un înţelept al Vechiului Testament: “Iar prin pizma diavolului moartea a intrat în lume…” (Înţelepciunea lui Solomon 2, 24).

Spune-mi dar, dacă diavolul n-ar fi căzut înainte de facerea omului, cum l-ar fi putut pizmui pe om, rămânând în treapta sa? Căci pizma îngerului faţă de om nu poate avea temei: a aceluia aflat la o cinste aşa de mare pentru acela îmbrăcat în trup.

Diavolul, căzut de la slava cea mai înaltă la starea cea mai rea, văzându-l pe omul creat de Dumnezeu ridicat la o cinste aşa mare (chiar dacă era o făptură trupească) din pricina iubirii celei mari a Creatorului, l-a pizmuit prea tare şi, prin înşelăciune, trimiţându-l pe şarpe să-l amăgească, l-a făcut vinovat de pedeapsa morţii.

Contribuţia diavolului la căderea protopărinţilor

Împins de pizmă, diavolul s-a slujit de şarpe pentru a-şi duce la capăt înşelăciunea.

“Şarpele însă era cel mai şiret dintre toate fiarele de pe pământ, pe care le facuse Domnia Dumnezeu. Şi a zis şarpele către femeie: ‘Dumnezeu a zis FA, oare, să nu mâncaţi roade din orice pom din rai?’ “(Fac. 3, 1)

Fii atent la urzeala şi la planul plin de şiretenie pe care l-a născocit acest demon viclean când a văzut că omul, pe care l-a creat Dumnezeu, e înălţat la o aşa mare cinste şi că nu este aproape cu nimic mai prejos decât îngerii, cum spune profetul David: “Micşoratu-l-ai pe dânsul cu puţin faţă de îngeri” (Psalmul 8, 5). Acest “cit puţin” i-a pricinuit păcatul neascultării, pentru că profetul a spus aceasta după cădere.

Aşadar, văzând stăpânitorul răului, diavolul, că pe pământ se află un înger pământesc şi topindu-se de ciudă că el, deşi făcuse parte din oştirile cereşti, a fost aruncat din slava demnităţii sale din pricina vicleniei şi a răutăţii sale prea mari, s-a folosit de un mare şiretlic ca să-i răpească omului bunăvoinţa lui Dumnezeu. După ce l-a făcut să fie nerecunoscător, l-a şi despuiat apoi de bunătăţile cele negrăite, dăruite lui de Dumnezeu, în marea Sa bunătate. Şi ce a făcut?

După ce a văzut el că această fiară, şarpele, în şiretenie, le întrece pe toate celelalte, aşa cum ne-a încredinţat şi fericitul Moise, spunând “şarpele însă era cel mai şiret dintre toate fiarele de pe pământ, pe care le făcuse Domnul Dumnezeu” (Fac. 3, 1), s-a slujit de el ca de o unealtă şi, prin cuvinte amăgitoare, a atras în capcana pe care a întins-o vasul cel mai slab, adică femeia.
(Cuvântul II la Facere PGB 2, 410-412 PG 53, 126)

Marea amăgire a diavolului

După ce s-a folosit de această necuvântătoare ca să-şi alcătuiască planul viclean, prin şarpe a vorbit cu femeia şi i-a spus: “…Dumnezeu a zis El, oare, să nu mâncaţi roade din orice pom din rai?” (Fac. 1, 3).

Observaţi, vă rog, cât de mare şi strigătoare la cer i-a fost nelegiuirea. A strecurat în vorbă ceva ce Dumnezeu n-a spus niciodată, prefăcându-se gata a-i povăţui de bine. S-a prefăcut că-i întreabă cu cele mai bune intenţii, ca şi cum le-ar purta de grijă, întocmai acesta este înţelesul cuvintelor: “Dumnezeu a zis El, oare, să nu mâncaţi roade din orice pom din rai?” E ca şi cum ar spune: “de ce oare v-a lipsit de o desfătare aşa de mare? De ce nu vă dă voie să vă împărtăşiţi de toate bunătăţile raiului, ci v-a lăsat să vă desfătaţi de ele doar cu privirea?” De ce nu v-a îngăduit să aveţi parte de toate bunătăţile şi să vă bucuraţi de o desfătare mai mare decât aceea de a le privi ? A zis, oare, Dumnezeu … ?” De ce asta? întreabă diavolul. Ce câştig ar avea cineva să rămână în rai, dacă nu i se îngăduie a se bucura de toate bunătăţile lui, ba, pe deasupra, să mai şi sufere nespus privind, tânjind şi neputându-se bucura de gustul minunat şi de dulceaţa poamei?

Ai văzut cum, doar în câteva cuvinte, şi-a aruncat veninul, cum ar arunca o nadă?

Femeia ar fi trebuit să înţeleagă, din această încercare, sminteala diavolului şi că înadins îi spune lucruri care nu există; şi, mai ales, ar fi trebuit să-înţeleagă că se preface grijuliu doar ca să afle care sunt poruncile date lor de Dumnezeu, ca să-i ispitească să le încalce. (Cuvântul II la Facere PGB 2, 412 PG 53, 126)

Defăimarea Creatorului

Nu s-a mulţumit, însă, să se răzvrătească împotriva cuvintelor lui Dumnezeu. L-a defăimat pe Creator şi, ca un pizmaş, ca să poată aduce la mijloc înşelăciunea şi să-şi împlinească scopul, a făcut-o pe femeie să cadă.
“Nu, nu veţi muri” – spune – “dar Dumnezeu ştie că în ziua în care veţi mânca din el vi se vor deschide ochii şi veţi fi, ca Dumnezeu, cunoscând binele şi răul”. Iată întreaga urzeală.

Ispita de a fi Dumnezeu

După ce a umplut paharul cu veninul ucigaş, l-a întins femeii. Ea n-a voit să-i vadă conţinutul aducător de moarte, deşi, dacă ar fi voit, ar fi putut să-l cunoască încă de la început. Dar, auzind de la satana că Dumnezeu i-a oprit de la împărtăşirea de fructele acelui pom, temându-Se că li se vor deschide ochii şi vor fi asemenea Lui, cunoscând binele şi răul, femeia s-a mândrit cu nădejdea de-a fi asemenea lui Dumnezeu, închipuindu-şi că o aşteptau lucruri mari pentru sine.

Acestea sunt planurile vrăjmaşului. Când cineva urcă la înălţimea unei trepte înşelând, Dumnezeu îl prăvăleşte în cea mai adâncă prăpastie.

Închipuindu-şi că va deveni întocmai ca Dumnezeu, a alergat la împărtăşirea de rodul oprit şi numai la el şi-a îndreptat cugetul şi gândul. La nimic altceva nu se mai gândea, decât cum să bea până la fund din paharul pe care i-l întinsese demonul cel viclean. (Cuvântul XVI la Facere PGB 2, 418-422. PG 53, 129)

Cum îl putem recunoaşte pe diavol?

Firea diavolului este să facă zarvă, să provoace nebunie şi să aducă mult întuneric, în timp firea lui Dumnezeu este să ne lumineze şi să ne înveţe cele ce se cuvine să facem, prin simboluri. (Cuvântul XXIX la Epistola I Corinteni PGB 18A.248. PG 61, 242)

Lucrarea diavolului este credinţa în mai mulţi dumnezei şi închinarea la idoli

Demonii duc pe oamenii la idoli, îi depărtează de Dumnezeu şi îi conving să nu creadă în viaţa veşnică. Diavolul, când e ocărât, nu face bine, dar şi când nu e ocărât îi vătăma pe cei ce cred în el şi-l cinstesc. (Cuvântul XXXII la Evanghelia după Matei PGB 10, 374. PG 53, 378)

Era un obicei la neamuri să-i socotească pe oameni dumnezei. De aceea, când te întreabă cineva de unde vine închinarea la idoli, să ştii care a fost începutul. Chiar şi pe apostoli, deşi erau oameni, îi socoteau dumnezei (Fapte 14, 11).

În acelaşi chip, şi diavolul s-a străduit, la început, din răsputeri, să le zdruncine oamenilor cucernicia, căci a zis: “Veţi fi ca Dumnezeu” (Fac. 3, 5). Pentru că n-a reuşit, a încercat s-o facă mai târziu, străduindu-se mereu să-i determine pe oameni să creadă în zei. (La Daniil, cap.II PGB 8, 564. PG 56, 209)

Viclenia diavolului

Aceasta este viclenia fără seamăn a diavolului. Se străduieşte să-şi răspândească învăţăturile pierzătoare fie adăugând ceva, fie scoţând ceva, fie denaturând, fie interpretând greşit textul Scripturii. (Aceasta este explicaţia apariţiei sectelor, Not. Ed.) (Cuvânt la “Doamne, nu a omului este calea lui?” PGB 8A, 482. PG 57, 210-211)

[iuliu46]

În prealabil postat de AlbertX

Spune-mi dar, dacă diavolul n-ar fi căzut înainte de facerea omului, cum l-ar fi putut pizmui pe om, rămânând în treapta sa? Căci pizma îngerului faţă de om nu poate avea temei: a aceluia aflat la o cinste aşa de mare pentru acela îmbrăcat în trup.

Si daca ar cade dupa facerea omului, ar fi exact acelasi lucru.

[AlbertX]

În prealabil postat de iuliu46

Si daca ar cade dupa facerea omului, ar fi exact acelasi lucru.

Iuliu46, daca ai fi citit postarea de mai sus cu atentie - http://www.crestinortodox.ro/forum/s...&postcount=755

... ai fi vazut ca faci exact cum face diavolul ... din pacate.

"Aceasta este viclenia fără seamăn a diavolului. Se străduieşte să-şi răspândească învăţăturile pierzătoare fie adăugând ceva, fie scoţând ceva, fie denaturând, fie interpretând greşit textul Scripturii."

[AlbertX]

Diavolul se străduieşte să ne piardă, iar noi ne străduim să câştigăm mântuirea aproapelui

Diavolul întotdeauna luptă împotriva mântuirii noastre, dar nu biruie nicicând, ba, dimpotrivă, se vătăma din pricina propriei sale răutăţi. Cu toate acestea, sminteala şi furia îi sunt atât de mari, încât, adeseori, încearcă lucruri cu neputinţă. Bunăoară, îi atacă nu numai pe cei de la care se aşteaptă să se poticnească, ci şi pe cei despre care ştie sigur că-i vor birui toate vicleşugurile.

Auzindu-L vicleanul pe Dumnezeu, Care cunoaşte toate tainele, lăudându-l pe Iov, a crezut că va putea să-l răstoarne şi nu s-a dat înapoi de la nimic. Pe toate le-a lucrat şi le-a uneltit, ca să-l facă să se poticnească. Cu nimic nu se dădea bătut acest demon necurat şi preaviclean, deşi Dumnezeu a încercat virtutea celui drept atât cât a fost cu putinţă.

Apoi, spune-mi, să nu ne ruşinăm şi să nu roşim că, în timp ce diavolul nu deznădăjduieşte nicicând, aşteptându-ne pieirea, noi ne pierdem uşor nădejdea în mântuirea fraţilor noştri?

În cazul lui Iov, deşi ar fi trebuit să renunţe de la început la planurile sale şi să nu încerce să-l tenteze, ştiind bine că Dumnezeu cunoştea virtutea celui drept, diavolul nu s-a depărtat.

Dimpotrivă, chiar şi după ce Domnul a dat mărturie pentru credinciosul Său, purtat de ura-i oarbă împotriva noastră, a sperat că-l va putea birui, deşi Iov se arătase în toate curajos.

Noi însă, în ciuda faptului că nu ne-au fost date patimile lui Iov ca să ne descurajăm, nu ne ducem lupta până la capăt. Diavolul, însă, cu toate că Dumnezeu îl opreşte, nu încetează nicicând să ne războiască.

Tu, cu toate că Dumnezeu te îndeamnă şi te deşteaptă să-i ajuţi pe păcătoşi, dai înapoi speriat? Vrăjmaşul L-a auzit pe Dumnezeu zicând: “… că nu este nici unul ca el pe pământ fără prihană şi drept şi temător de Dumnezeu şi care sa se ferească de ce este râie?” (Iov 1, 8) şi totuşi, după atâtea mari şi grăitoare mărturii, stăruie spunând: “Poate dacă voi abate asupra lui întruna rele tot mai mari voi putea să-l înfrâng şi să-l surp din turnul lui nebiruit”.

Ce iertare vom avea noi, iubiţilor, ce apărare dacă diavolul, uneltind cu atâta sfruntată ură împotriva noastră, nu ne ostenim pentru mântuirea fraţilor noştri nici a mia parte din câţi se osteneşte el să ne piardă, cu toate că noi îl avem de partea noastră pe Dumnezeu? (Cuvântul I la Săracul Lazăr PGB 25, 398-400. PG 48, 967)

Războiul este greu

Câtă vreme există război şi există oştirile răului, câtă vreme începătoriile sunt netrupeşti, câtă vreme există stăpânitori ai lumii acesteia şi duhurile răutăţii, spune-mi, cum poţi să petreci bine, gustând din dulceţile vieţii, nepăsător la toate acestea? De ce eşti împrăştiat? Cum vom birui dacă nu suntem înarmaţi?

Să-şi spună fiecare sieşi toate acestea, în fiece zi, ori de câte; ori se mânie sau se lasă pradă dorinţelor materiale şi ori de câte ori va căuta viaţa deşartă, cea a desfătării trupului.

Să asculte ce spune fericitul Pavel: “Căci lupta noastră nu este împotriva trupului şi a sângelui, ci împotriva începătoriilor, împotriva stăpâniilor întunericului…” (Efeseni 6, 12).

Războiul acesta nevăzut este mult mai greu decât cel obişnuit, lupta e mult mai încrâncenată. Gândeşte-te numai de câtă vreme luptă) diavolul, pentru cine se luptă şi păzeşte-te.

De ce luptăm împotriva diavolului?

De ce ne luptăm cu diavolul? Pentru că avem un ajutor atotputernic, harul Sfântului Duh, de la care am învăţat cum trebuie să luptăm sau, mai bine zis, împotriva cui. Nu împotriva oamenilor, ci împotriva demonilor trebuie să luptăm.

De ce Dumnezeu nu l-a făcut să dispară?

Ar putea întreba cineva: de ce Dumnezeu nu l-a pierdut pe diavol după ce l-a amăgit pe om? Îi vom răspunde: Dumnezeu n-a făcut-o tot din marea Sa grijă pentru noi.

Dacă spurcatul acela l-ar fi biruit pe om slujindu-se de puterea sa, atunci discuţia noastră ar mai fi avut un temei, dar, de vreme ce el îşi pierduse orice putere, rămânându-i numai aceea de-a convinge (iar a nu ne lăsa convinşi de el stă în puterea noastră), de ce să-l lipseşti pe om de pricina izbânzii şi de prilejul de-a câştiga cununile?

În plus, chiar dacă Dumnezeu ar fi ştiut ca diavolul e nebiruit şi că i-ar învinge pe toţi, tot l-ar fi lăsat să facă ce-a făcut şi acest lucru nu trebuie de loc să te mire, pentru că tot de noi ar fi depins să nu-i înfrângă şi să nu-i stăpânească pe cei ce nu cu sila, ci de bună voie i s-au supus.

[AlbertX]

Dacă Dumnezeu nu i-ar fi îngăduit, nu s-ar fi apropiat de Adam

Unii spun că, dacă nu-i îngăduia Dumnezeu, diavolul nu s-ar fi putut apropia de primul om şi nu l-ar fi putut ispiti. Dar nici Adam n-ar fi putut înţelege cât de mari erau bunătăţile dăruite lui şi nici n-ar fi putut lepăda mândria.

Unul care se socoteşte pe sine vrednic de o atât de mare cinste încât să aştepte să se facă Dumnezeu, ce nu cuteza să facă, dacă nu era pedeapsa care să-l facă mai înţelept şi să-l îndrepte?

Să presupunem că diavolul nu l-a sfătuit nimic şi că n-a vorbit cu Eva despre pomul vieţii. Ar fi rămas ei, totuşi, fără păcat?

Nu putem spune da cu tărie. Pentru că unul care cu atâta uşurinţă a dat crezare cuvintelor soaţei, chiar dacă nu exista diavol, foarte repede ar fi ajuns la păcat chiar din propria-i voie, fără să-l ispitească nimeni, dar atunci pedeapsa i-ar fi fost cu mult mai mare.

Nu toate se întâmplă, însă, din pricina diavolului. Femeia a căzut în ispită după ce a fost biruită de dorinţă, cum o arată Scriptura: De aceea femeia, socotind că rodul pomului este bun de mâncat şi plăcut ochilor la vedere şi vrednic de dorit, pentru că dă ştiinţă, a luat din el şi a mâncat…” (Facere 3, 6).

Ce spun acum n-o spun ca să-l dezvinovăţesc pe diavol ci, pentru că voiesc să arăt că, dacă n-ar fi căzut cu voia lor, nimeni nu i-ar fi putut doborî.

Unul care cu atâta uşurinţă a primit să fie amăgit de un altul şi înainte de a fi fost ispitit tot în nepăsare şi goliciune petrecea.

Nu aceeaşi ar fi fost urmarea dacă diavolul ar fi vrut să ispitească un suflet care s-ar fi păstrat luminos, curat şi treaz. (Către Stagirios I PGB 29, 54-56. PG 47, 435)

[iuliu46]

În prealabil postat de AlbertX

Iuliu46, daca ai fi citit postarea de mai sus cu atentie - http://www.crestinortodox.ro/forum/s...&postcount=755

... ai fi vazut ca faci exact cum face diavolul ... din pacate.

"Aceasta este viclenia fără seamăn a diavolului. Se străduieşte să-şi răspândească învăţăturile pierzătoare fie adăugând ceva, fie scoţând ceva, fie denaturând, fie interpretând greşit textul Scripturii."

Daca nu crezi ca diavolul s-a rasculat in primele 100 de ore inseamna ca faci cum face diavolul nu ?
Sau daca nu crezi ca pamantul are 7500 de ani si ca asta "poate fi considerata dogma" faci cum face diavolul nu ?
Cine scoate sau adauga sau denatureaza sau interpreteaza gresit ? Ca acolo nu scrie nici de 7500 de ani nici de 5 zile a cate 24 de ore.

[AlbertX]

De ce se numeşte diavol?

Să lăsăm, dar, diavolul, care este foarte viclean. Este viclean nu prin fire, ci prin alegere şi prin propria-i judecată. Că nu este rău prin fire să poţi cunoaşte din numirile sale.

Se numeşte diavol, adică “defăimătorul”, de la verbul “diavallo” (a defăima), fiindcă l-a defăimat pe om în faţa lui Dumnezeu, spunând: “Nu degeaba Te slujeşte Iov. Ia întinde mâna Ta şi atinge-Te de tot ce e al lui, să vedem dacă nu Te va blestema în faţă.” (Iov 1, 9, 11). Iar pe Dumnezeu l-a defăimat în faţa omului, zicând: “”Focul lui Dumnezeu a căzut din cer şi a ars oile tale” (Iov l, 16). “Încerca să-l convingă că războiul venea de sus, din cer, voind să-l ridice pe rob împotriva Domnului şi pe Domn împotriva robului.

Mai degrabă n-a reuşit să-i ridice pe nici unul împotriva altuia. A încercat, dar n-a putut.

Dacă vezi un alt rob răzvrătindu-se împotriva Stăpânului, pe Adam adică împotriva lui Dumnezeu – Adam, care dăduse crezare defăimărilor aduse de diavol – să ştii că diavolul nu cu puterea lui a biruit, ci din pricina nepăsării omului.

De aceea s-a numit diavol. A defăima sau a nu defăima nu ţine de firea lui, ci este un act care se împlineşte sau nu se mai împlineşte, care se întâmplă sau care nu se mai întâmplă. Toate acestea nu sunt în fire şi nici în substanţă.

Ştiu că acest cuvânt despre substanţă şi despre “evenimente” nu este pe înţelesul tuturor, dar există şi unii care au putinţă de-a urmări şi cugetări mai subtile. Pentru ei am spus acestea. (Prin diavol se înţelege, în limba greacă, “cel care nu schimbă mintea din bine în rău”. (nota. Ed.)

[AlbertX]

În prealabil postat de iuliu46

Cine scoate sau adauga sau denatureaza sau interpreteaza gresit ? Ca acolo nu scrie nici de 7500 de ani nici de 5 zile a cate 24 de ore.

Da iuliu46, faci exact ca diavolul, ia uite ce zice mai sus "Cine scoate sau adauga sau denatureaza sau interpreteaza gresit",

iar tu, in loc de 7522 spui 7500, in loc de 6 zile tu spui 5 zile ... te mai miri ? De ce scoti, adaugi sau denaturezi sau interpretezi intentionat gresit ? Ai bucurii sau iti joaca feste memoria ? Nu poti sa te exprimi normal, crezi ca bascalia te ajuta la ceva ?

Nu e de ras, din pacate. Sunt multi diavoli pe acest forum si e normal ca ei sa fie aici ... pe acest forum crestin-ortodox.