![]() |
![]() |
|
|
|
|
|
#1
|
|||
|
|||
|
CREZUL ORTODOX
Cred într-unul Dumnezeu, Tatăl Atotțiitorul, făcătorul cerului și al pământului, al tuturor văzutelor și nevăzutelor. Și într-unul Domn Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu unul născut, care s-a născut din Tatăl mai înainte de toți vecii. Lumină din Lumină, Dumnezeu adevărat din Dumnezeu adevărat; născut, nu făcut, cel de-o ființă cu Tatăl, prin care toate s-au făcut. Care pentru noi oamenii și pentru a noastră mântuire s-a pogorât din ceruri și S-a întrupat de la Duhul Sfânt și din Maria Fecioara, și s-a făcut om. Și s-a răstignit pentru noi în timpul lui Ponțiu Pilat, a pătimit și s-a îngropat și a înviat a treia zi, după Scripturi. Și s-a suit la ceruri și sade de-a dreapta Tatălui. Si iarăsi va să vină cu slavă, să judece viii și morții, a cărui Împărăție nu va avea sfârșit. Și cred întru Duhul Sfânt, Domnul de viață făcătorul, care din Tatăl purcede, care împreună cu Tatăl și Fiul este închinat și slăvit, care a grăit prin prooroci. Într-una sfântă, sobornicească și apostolească Biserică, Mărturisesc un Botez spre iertarea păcatelor, Aștept învierea morților și viața veacului ce va să vină. Amin. Last edited by AlbertX; 09.06.2014 at 04:20:55. |
|
#2
|
|||
|
|||
|
Stiinta nu este un "dar al Duhului Sfant", ea este principala arma folosita de ateii militanti, catolici, protestanti si alte secte impotriva credintei ortodoxe. Evolutionismul si cosmologia Big-Bang sunt doar doua exemple de ramuri ale "stiintei" care nu au legatura in niciun fel cu invatatura ortodoxa despre Darurile Sfantului Duh.
Dl. Dragomir, la ce ramuri ale stiintei "lucrati si va rugati" Dvs mai exact ? Nu ar fi bine sa nu mai amestecati rugaciunile si Sfintii catolici cu rugaciunile, Sfintii si Traditia ortodoxa ? De ce faceti asta ? Nu ar fi bine sa mergeti pe forumul dedicat catolicilor, daca tot doriti sa evidentiati credintele Dvs (personale), cine va opreste ? Imi cer scuze daca v-am suparat, dar chiar doresc sa-mi raspundeti la intrebarile de mai sus. Last edited by AlbertX; 09.06.2014 at 04:56:46. |
|
#3
|
||||
|
||||
|
Citat:
Cu asemenea mentalitate, cum ca stiinta nu ar fi efort si preocupare a oamenilor spre a intelege creatia lui Dumnezeu, ci arma contra credintei pravoslavnice, nu e de mirare ca ortodocsii, ori cel putin anumit fel de ortodocsi, asa ca dv bunaoara, au ajuns a fi perceputi ca un fel de talibani. Un loc eminent in cadrul stiintei il ocupa si istoria. Ea ne arata, de exemplu, ca Sf Augustin, autorul rugaciunii citate, a fost el catolic, dar trebuie sa fi fost si ortodox, de vreme ce face parte dintre Sfintii Parinti ai Bisericii Nedespartite. Nici nu trebuie stiinta multa, e destul sa deschideti un calendar ortodox. Dar da, am uitat ca, pentru dv, ortodocsi nu pot fi decat cei care, indiferent de subiect, urla ca Duhul Sfant provine NUMAI de la Tatal. Ei bine, ghinion: Sf Augustin face parte dintre Sfintii Parinti care nu a facut o asemenea afirmatie.
__________________
Doamne, Tu pe toate le știi ! Tu știi că Te iubesc ! www.catehism.com http://regnabit.wordpress.com |
|
#4
|
|||
|
|||
|
Citat:
|
|
#5
|
|||
|
|||
|
Citat:
Universul nu a apărut în urma unui accident, iar creștinii ar trebui să respingă din start această idee, a declarat Papa Benedict al XVI-lea. Contemplându-l [Universul], noi suntem invitați să citim ceva profund în paginile sale: înțelepciunea Creatorului, creativitatea fără margini a lui Dumnezeu", a spus suveranul pontif, ieri, în timpul predicii pe care a prezentat-o în biserica Sf. Petru, în prezența a 10.000 de credincioși. Papa a precizat că teoriile științifice cu privire la originile și formarea Universului și a ființei umane nu sunt neapărat în conflict cu credința creștină, dar lasă multe întrebări fără răspuns. În frumusețea lumii, în tainele sale, în măreția și în rațiunea ei... nu putem să facem altceva decât să ne lăsăm călăuziți către Dumnezeu, creatorul cerurilor și al pământului." Benedict al XVI-lea a vorbit uneori despre evoluție, însă s-a referit destul de rar la concepte precum evenimentul Big Bang, despre care unii oameni de știință presupun că ar fi condus la apariția Universului în urmă cu 13,7 miliarde de ani, notează Reuters. Vaticanul susține, în prezent, ideea că evoluționismul este o teorie științifică valabilă și consideră că nu există motive temeinice pentru a susține că Dumnezeu nu a folosit procesul evoluției naturale pentru formarea ființelor umane. Altfel spus, Biserica Romano-Catolică respinge creaționismul, respectiv ideea că Dumnezeu a creat lumea în 6 zile, prin cuvântul Său. Relatarea din cartea Geneza (Facerea) este considerată de teologii catolici doar o alegorie prin care este prezentată facerea lumii. Afirmațiile Papei vin să le reînnoiască pe cele din 2007, când Benedict al XVI-lea a declarat că tensiunea dintre creaționism și evoluționism reprezintă o absurditate". Acestea sunt prezentate ca alternative care se exclud reciproc. Acest război este absurd pentru că... există numeroase dovezi științifice în favoarea evoluției, care apare astfel ca un fapt real, pe care trebuie să-l observăm." Teoria îmbrățișată de Vatican este respinsă însă de teologii și creștinii otrodocsi (toti sunt talibani ?) care susțin creaționismul biblic și care interpretează cartea Facerea (Geneza) ca relatare istorică, nu ca alegorie. Ce sa-i faci Dl Dragomir, daca Dvs catolicii credeti ca omul se trage din maimuta si ca Universul a fost creat ca rezultat al unui accident chimic in urma exploziei Big-Bang ... ce sa mai zic, va mai numiti si "crestini" pe deasupra ... Cred ca Dvs aveti probleme serioase, iar tulburarile de perceptie va sunt transmise direct de la Vatican. Last edited by AlbertX; 09.06.2014 at 12:46:56. |
|
#6
|
|||
|
|||
|
Citat:
Iar a fi "crestin" nu inseamna sa accepti invataturiile evreiesti orbeste, ci sa asculti de invataturiile lui Iisus Hristos, care a propovaduit iubirea neconditionata a aproapelui. |
|
#7
|
|||
|
|||
|
abaaaabbbb63, eu cred ca tu mai degraba ne spui ce inseamna a fi sectant. Mergi la catolici, ti-am mai spus, va luati de manuta si incepeti sa botezatii gibonii si macacii ... si va pregatiti pentru venirea extraterestrilor.
Last edited by AlbertX; 09.06.2014 at 13:27:13. |
|
#8
|
|||
|
|||
|
Citat:
Asta ai invatat din invataturiile lui Iisus Hristos despre iubire? Cand cineva nu e de acord cu tine, sa il insulti? |
|
#9
|
|||
|
|||
|
Citat:
Serafim Rose, Locul Fericitului Augustin în Biserica Ortodoxă, Σοφια, București, 2002, p. 80: |
|
#10
|
||||
|
||||
|
Ratiunea, Logosul,sunt elementele divine implantate in om,iar Universul,aceasta opera a divinitatii,este dat spre cunoastere omului.
De aceea, a cerceta pe Dumnezeu si sub aspectul creatiei sale materiale este o datorie sfanta a fiecarui crestin,pentru ca de aceea l-a dotat Dumnezeu pe om cu ratiune,diferentiidu-l de dobitoce, pentru ca acesta sa cerceteze tainele dumnezeirii ! Cunoasterea este si un act al bucuriei ! La fel cum pentru iudei dansul ritualic este un act obligatoriu al bucuriei raportatii la Creator si la creatie,in acelasi sens al slavirii maretiei lui Dumnezeu,occidentul catolic a inteles ca stiinta alaturi de credinta este insasi esenta spirituala a omului si cinstea cea mai mare ce se poate aduce Marelui Creator prin cercetarea minunilor creatiei sale !!! |
|
|