Sa ne cunoastem sfintii romani!

[tabitha]

Sf. Mucenic Iuliu Veteranul este sărbătorit pe 27 Mai (odată cu Sf. Ioan Rusul - ca să țineți mai ușor minte :))



VIAŢA ŞI NEVOINŢELE

În timpul persecuţiei împăraţilor Diocleţian şi Maximian Galeriu, ginerele său, s-a pornit mare persecuţie contra creştinilor, În urma victoriei obţinute în 297 contra perşilor, Maximian Galeriu, socotind pe nedrept că îndeosebi creştinii sunt vinovaţi de slăbirea şi decăderea Imperiului Roman, a hotărât îndepărtarea soldaţilor creştini din armată, pentru că ei nu dădeau dovadă de vitejie ucigând în timpul luptelor pe duşmanii imperiului.

La Durostor [nn. Silistra de astăzi], în provincia Moesia Inferior, a fost dus la judecată ostaşul creştin Iuliu în faţa dregătorului locului, Maxim, căruia i s-a spus că veteranul Iuliu nu vrea să asculte de poruncile împăraţilor, ca să jertfească zeilor.

Iuliu i-a răspuns lui Maxim că cele afirmate de slujitori sunt adevărate. „Nu dispreţuiesc poruncile, desigur, a spus el. Dar eu sunt creştin şi nu pot face ceea ce vrei. Căci nu se cuvine să uit pe Dumnezeul meu Cel adevărat şi viu”.

Maxim i-a zis: „- Ce lucru mare este să tămâiezi (statuile zeilor şi ale împăraţilor) şi să pleci!”. Iar Iuliu a mărturisit: „- Nu pot să dispreţuiesc poruncile dumnezeieşti şi să mă arăt necredincios Dumnezeului meu”. De altfel, el îşi făcuse datoria de ostaş. De şase ori a mers la război şi s-a luptat, fără să fie mai prejos decât alţii. „- După gradul meu, a spus el, sunt acum veteran. Mă tem totdeauna de Dumnezeu care a făcut cerul şi pământul şi îi datorez neîncetat ascultare”.

Auzind acestea, dregătorul Maxim l-a îndemnat cu blândeţe: „- Iuliu, te văd bărbat înţelept şi destoinic. Jertfeşte zeilor, convins fiind de mine, ca să dobândeşti o mare răsplată!”. Iuliu însă a rostit cu îndrăzneală: „- Nu fac ceea ce doreşti, ca să nu ajung la osânda cea veşnică”.

Maxim a căutat să-l înduplece, vorbindu-i mai departe cu blândeţe: „- Oare socoteşti, Iuliu, că este păcat să mă asculţi pe mine ? Eu nu te silesc, ca să nu pară ca ai consimţit prin forţă. De aceea, mergi în siguranţă la casa ta, primind leafa pentru cei douăzeci de ani de serviciu şi nimeni nu va mai fi supărat din pricina ta”.

Iuliu i-a replicat că banii aceştia ai satanii şi sfatul lui cel viclean nu trebuie să-l lipsească de lumina cea veşnică. El nu poate tăgădui pe Dumnezeu şi-l roagă să dea hotărârea împotriva lui ca împotriva unui creştin.

Discuţia între veteranul Iuliu şi dregătorul Maxim este una dintre cele mai interesante. Maxim s-a adresat din nou lui Iuliu: „- De nu vei asculta de poruncile împărăteşti şi de nu vei jertfi zeilor, îţi voi tăia capul”.

Iuliu a răspuns: „- Bine ai gândit. Te rog deci, preabunule, pe sănătatea împăraţilor, să îndeplineşti gîndul tău şi să dai împotriva mea hotărârea, ca să se desăvârşească juruinţele mele”.

Maxim îl întâmpină iarăşi: „- De nu te vei întoarce şi de nu vei jertfi zeilor, ţi se va împlini dorinţa ta!”.

Iuliu a susţinut cu tărie: „- De voi merita să sufăr aceasta, îmi va rămâne o laudă veşnică”.

Maxim l-a îndemnat din nou: „- Ia seama la tine! De vei suferi pentru legile patriei (pământeşti), vei avea o laudă continuă”. Iuliu însă răspunse: „- Desigur, pentru legi sufăr aceasta, dar pentru cele dumnezeieşti”.

Maxim i-a spus: „- Un om răstignit şi mort (Iisus Hristos) v-a încredinţat acestea? Vezi cât de nepriceput eşti să te temi Mai mult de un mort, decât de împăraţii care trăiesc?”.

Iuliu însă mărturiseşte: „- Acela (Iisus Hristos) a murit pentru păcatele noastre, ca să ne dăruiască viaţa cea veşnică. Hristos Dumnezeu rămâne în vecii vecilor. Pe Acesta de-L va mărturisi cineva, va avea viaţă veşnică; cel ce-L va tăgădui va avea pedeapsă veşnică”.

Auzind această credinţă, Maxim i-a ripostat: „- Deplângându-te, te sfătuiesc ca mai degrabă să jertfeşti zeilor, ca să trăieşti împreună cu noi”. Iuliu a răspuns: „- De voi trăi împreună cu voi, va fi pentru mine moarte. Dacă voi muri înaintea Domnului Hristos, voi trăi în veşnicie”. Maxim a stăruit, îndemnându-l să jertfească zeilor, căci altfel va porunci să fie ucis. Dar Iuliu a susţinut cu hotărâre: „- Am ales să mor pentru un timp, ca să trăiesc în veşnicie cu sfinţii!”.

Văzând credinţa sa neclintită în Mântuitorul nostru Iisus Hristos, dregătorul Maxim a dat această sentinţă: „Iuliu, nevoind să se supună poruncilor împăraţilor, primeşte pedeapsa tăierii capului”.

Şi pe când îl duceau la locul de osândă, îl sărutau toţi.

Un oarecare Isihie, care era ostaş creştin şi era şi el închis, i-a zis Sfântului Mucenic: „- Te rog, Iuliu, să împlineşti cu bucurie făgăduinţa ta, ca să primeşti cununa pe care Domnul a făgăduit-o credincioşilor Săi, şi să-ţi aminteşti si de mine. Bineînţeles că şi eu te voi urma. Te rog, salută pe Pasicrate şi pe Valention; slujitorii lui Dumnezeu, care au luat-o înaintea noastră către Domnul, prin buna mărturisire”.

Iar Iuliu, sărutându-l pe Isihie, i-a zis: „- Grăbeşte-te, frate, să vii (în împărăţia cerurilor), căci iau auzit făgăduinţele tale cei pe care i-ai salutat”. Şi primind Iuliu ştergarul, s-a legat la ochi şi şi-a acoperit capul, apoi s-a rugat fierbinte: „Doamne, Iisuse Hristoase, pentru numele Căruia pătimesc acestea, Te rog să binevoieşti a primi sufletul meu cu sfinţii Tăi martiri”.

Aşadar, slujitorul diavolului, tăindu-i capul cu sabia, a pus sfârşit vieţii pământeşti a Preafericitului Mucenic, pentru mărturisirea credinţei în Iisus Hristos, Domnul nostru, Căruia I se cuvine cinstea şi mărirea în vecii vecilor. Amin (1).

Pr. Prof. dr. Ioan Rămureanu

http://acvila30.ro/27-mai-viata-si-p...liu-veteranul/

[Mihnea Dragomir]

De notat ca Sf Iuliu a servit imparatul si patria timp de 27 de ani, in loc de 20 de ani cat era serviciul militar pana cand imparatul si patria te numea veteran si iti dadea pamant si o punga cu bani ca sa te poti apuca de treaba la locul tau.
Aceasta inseamna ca s-a inscris voluntar, facand mai mult decat minimul necesar in raport cu datoria lui de soldat. De aceea si dregatorul Maximus incearca staruitor sa il faca sa jertfeasca la idoli, nevrand ca un soldat atat de aureolat in lupta si cu asemenea experienta sa fie pierdut pentru Stat.

Remarcabile in dialogul dintre cei doi sunt elementele de tactica diabolica, ce este mereu aceeasi. Astfel:
-Adversarul ne indeamna sa facem nu un pacat, ci un lucru bun. Fiindca a asculta de porunca Cezarului vremii este un lucru bun.
-Adversarul, stiind cat ne este de greu sa pacatuim, se multumeste cu foarte putin. Chiar, ce mare lucru sa luam "doar putina tamaie" ca sa incalcam porunca intaia ? E chestie, pana la urma, de intelepciune. Ce mare lucru sa purtam pietrele pe care Horoscopul Nu Stiu Care ne recomanda sa purtam pentru zodia noastra ? Nu suntem supertitiosi, doar "foarte putin tinem cont".
-Adversarul ne permite sa ramanem "credinciosi in inima noastra". Doar sa jertfim formal. Putem crede in ce vrea muschii nostri, ba chiar si "intr-un mort", vorba paganului Maximus, important pentru el este sa nu aratam asta lumii. Sa nu aratam credinta noastra vecinilor, colegilor, celorlalti, aproapelui nostru. Lui Isichus, de exemplu, pe care l-am putea converti, ori, de e deja convertit, i-am putea intari credinta. De fapt, important pentru Sarsaila este sa aratam ca nu prea ne pasa de credinta, pentru a nu evangheliza pe ceilalti. Important este sa nu cumva sa spunem o rugaciune cand luam masa la restaurant cu colegii de facultate ori de serviciu. Important este sa nu ratam un meci, o iesire, o invitatie de Duminica dimineata, sau daca o facem, macar sa nu spunem ca am lipsit fiindca Altcineva ne-a invitat in alta parte, la masa Lui.

Sancte Iuli Veterane, ora pro nobis!

[Lala76]

Am vazut numarul coplesitor de minuni pe care Sfantul Ioan Rusul le-a facut in vietile voastre. Manastirea Sfantul Ioan Rusul de la Giurgiu, singura din tara avand acest hram si care detine o impresionanta racla cu particele din moastele Sfantului a demarat un minunat proiect la care toti cei care au beneficiat de mijlocirea si sprijinul Sfantului Ioan Rusul sunt chemati sa contribuie. Manastirea doreste sa publice o carte cu noi minuni ale Sfantului. Toti cei care nu vor sa "tina lumina sub obroc" si sa dea acest prinos si anume marturisirea ajutorului oferit de Sfantul Ioan Rusul in vietile lor sunt invitati sa trimita pe parcursul acestei luni marturiile lor fie pe adresa manastirii com. Slobozia, jud. Giurgiu fie pe adresa de email a parintelui staret protos. Teodor Serban protos.serban@yahoo.com.

[tabitha]

Lala76, ați greșit topicul.... Astăzi e ziua Sfântului Ioan cel Nou de la Suceava, nu scrie nimeni despre el?



Una din minunile Sf. Ioan cel Nou :

Vindecarea sotiei fierarului austriac Franz Holomek

In anul 1901 un fierar din Campulung, Franz Holomek, a venit cu Rosa, sotia sa, in toata disperarea la Sfantul Ioan. Au povestit ca femeia a fost de patru ori insarcinata si de tot atatea ori copiii au fost scosi din pantecele ei bucati. Fiind in prejma unei noi nasteri, Rosa si sotul ei au platit o Sfanta Liturghie si au stat la rugaciuni langa racla Sfantului Ioan. In momentul nasterii ei, la Sfanta Liturghie era pomenita si familia Holomek. Dupa ce Rosa a nascut o fetita sanatoasa, la Sfantul Ioan a mai fost trimis un mandat postal cu o suma pentru o Sfanta Liturghie de multumire. Considerand-o un dar al Sfantului Ioan, copila a fost botezata Johanna, vorbindu-se pretutindeni in Campulung despre fetita ca fiind "Das ist das Johanneskind von Suczawa".

[cristiboss56]

Biserica Ortodoxă Română a rânduit, prin hotărârea Sfântului Sinod din anul 1992, ca în a doua Duminică după Pogorârea Duhului Sfânt să se sărbătorească Duminica Sfinţilor Români.

În această Duminică, în chip evlavios cinstim cu cântări de laudă şi cereri duhovniceşti pe toţi Sfinţii ierarhi, preoţi şi diaconi slujitori ai Bisericii Ortodoxe Române care s-au săvârşit muceniceşte sau au mărturisit şi apărat cu jertfelnicie credinţa cea dreaptă, neamul şi ţara. Chemăm în ajutorul nostru pe toţi Sfinţii Cuvioşi şi Cuvioase care prin rugăciune, post şi lacrimi s-au nevoit, luând chip îngeresc şi care, prin pilda vieţii lor, hrănesc duhovniceşte sufletele noastre. Cerem întărire în credinţă şi răbdare de la toţi Sfinţii Martiri, care, prin sângele şi pătimirile lor, au primit cununa sfinţeniei. Ne într-armăm cu rugăciunile tuturor Sfinţilor români ucişi de oştile păgâne sau ale altor asupritori. Ne întărim în lupta duhovnicească prin rugăciunile celor căzuţi în amară robie sau ale celor jertfiţi pe câmpurile de luptă, în lagăre şi în închisori, pentru credinţa străbună, Biserică şi neam, din vechime şi până în vremea prigoanei ateiste. Învăţăm şi mărturisim dreapta credinţă din lumina scrierilor Sfinţilor, care, luptând cu arma cuvântului, au apărat Evanghelia lui Hristos şi Biserica Sa. Plecăm cu smerenie genunchii noştri şi ne rugăm Sfinţilor odrăsliţi de neamul nostru care au sporit în dragostea pentru Hristos Domnul, cu fapta, cu rugăciunea şi cu virtutea creştină, şi pe care Milostivul Dumnezeu i-a scris în cartea veşniciei.

"Multe biserici dreptmăritoare în decursul veacurilor au aşezat în ceata sfinţilor şi cinstesc după cuviinţă pe unii dintre fiii lor, care au bineplăcut înaintea lui Dumnezeu prin vieţuirea în Hristos şi prin mărturia dată despre aceasta, rânduind în acelaşi timp o zi de prăznuire pentru toţi sfinţii ştiuţi şi neştiuţi, pe care Dumnezeu i-a înscris în cartea aleşilor Săi. Biserica Ortodoxă Română şi-a cinstit după vrednicie pe toţi fiii ei, sfinţi plămădiţi de evlavia neamului românesc din care au răsărit martiri, mărturisitori, apărători ai dreptei credinţe şi mari trăitori din rândurile credincioşilor, cuvioşilor, preoţilor şi ierarhilor care dintotdeauna au strălucit în cununa Bisericii strămoşeşti, iar în cer sunt împodobiţi cu slavă" (Actul sinodal din 20 iunie 1992)

Actul sinodal din 20 iunie 1992, unul dintre cele mai frumoase documente ale Bisericii noastre, spune că prin acest gest se arată "lucrarea Sfântului Duh în Biserica noastră de-a lungul veacurilor", amintind astfel vorbele mitropolitului Dosoftei, gest iarăşi care ne leagă pe noi cei de azi de jertfa duhovnicească a înaintaşilor. Din 1992, multe nume de sfinţi români au mai intrat în sinaxare, şi multe îşi aşteaptă rândul.

[cristiboss56]

Duminica a doua dupa Pogorarea Sfantului Duh este a lor, a sfintilor romani.A celor trecuti in calendare, dar mai ales a celor din sufletele noastre.O duminica in care ar trebui sa fim mandri ca suntem romani, mandri ca ne-am nascut intr-un Rai de sfinti.O duminica in care graiul romanesc rasuna in Imparatia lui Dumnezeu!

"Avem o tara unde au stapanit odata
Vitejii daci, barbati nemuritori
Si unde stau de veacuri laolalta,
Izvoare, vai si munti cu fruntea-n zari

Avem troite sfinte, altare si icoane
Si candeli ard cu mii de palpairi;
Avem atatea lacrimi si prigoane
Ca ne e plin pamantul de martiri.

Avem la Putna, Sfant si viu cu duhul
Pe cel ce-a stat Ortodoxiei scut;
Si azi de-l vom chema sa-nfranga-apusul
Va rasturna cinci veacuri de pamant.

Avem pe Brancoveanu pilda tare,
Caci pruncii lui sub sabie-au cazut;
Ca sa pazeasca fara de schimbare
Credinta dreapta-n care ne-am nascut.

Avem Ardealul sfant, pamantul rastignirii,
Cu tunuri sfartecat de cel viclean;
Avem ierarhii sfinti, pe Iancu si martirii,
Pe Horia tras pe roata pentru neam.

Azi iarasi te-au suit vrajmasii tai pe cruce,
Ardeal cu trei culori impodobit;
Scriind deasupra vina ta cu sange,
Aceea ca, Ortodoxia ai iubit.

Avem un Rai de sfinti in temniti dati la moarte
Si aruncati in groapa nestiuti;
Dar astazi dand pamantul la o parte,
Ies moaste sfinte-n zeghe grea de detinuti.

E jertfa lor de veacuri marturia,
Ce striga din morminte pan-la noi:
Sa aparam cu ravna Ortodoxia
Si-acest pamant, de Sfinti si de eroi !"

( Cu Iisus in celula, versuri de Radu Gyr)

[cristiboss56]

Sfântul Ierarh Ghelasie de la Râmeţ a trăit în secolul al XIV-lea, neexistând informaţii sigure cu privire la anul naşterii sau al trecerii la cele veşnice al Sfântului. În cele ce urmează vă prezentăm viața sfântului așa cum este menționată în Sinaxarul din Minei:

Întru această lună, în ziua a 30-a, pomenirea Sfinţitului Părintelui nostru Arhiepiscop Ghelasie de la Râmeţ. Pe la mijlocul veacului al XIV-lea, Mănăstirea Râmeţ din munţii Apuseni era cârmuită de râvnitorul spre cele sfinte stareţul Ghelasie, care mai apoi a fost ales Arhiepiscop al Transilvaniei, fapt cunoscut dintr-o inscripţie ce se găseşte pe peretele care desparte naosul de pronaosul bisericii, în care se poate citi: "Scris-am eu mult greşitul robul lui Dumnezeu Mihul zugravul de la Crişul Alb în timpul Arhiepiscopului Ghelasie, anul 1377, 2 iulie, în zilele regelui Ludovic".

Din tradiţie se cunoaşte că această mănăstire a fost prădată şi părăsită în mai multe rânduri, fapt care explică şi pierderea oricărui fel de act din care s-ar fi putut afla ştiri despre trecutul ei. Localnicii din Râmeţ au păstrat totuşi prin viu grai ştirea potrivit căreia Sfântul Ghelasie a fost stareţ aici, iar spre sfârşitul vieţii a ajuns vlădică al românilor ardeleni.

Fiind Sfântul foarte smerit şi ducând o viaţă aspră, s-au adunat în jurul lui mulţi ucenici, care râvneau la viaţa lui îmbunătăţită, având pe Sfântul pildă de urmat în viaţa călugărească.

Mănăstirea avea pentru vieţuitorii ei pământ, fâneţe, unele la distanţe mari, cum era şi cel de la Hopagi, situat între comuna Râmeţ şi Ponor, cam la 20 km departe de mănăstire. Aici îşi făceau ascultarea ucenicii Sfântului Ghelasie îndeletnicindu-se îndeosebi cu cositul fânului. Era un loc lipsit de apă, neaflându-se izvoare prin împrejurimi pentru potolirea setei ucenicilor săi, care găseau prilej de murmur şi nemulţumire.

Odată ducându-se Sfântul Ghelasie la Hopagi să-i vadă pe ucenici ostenind, în arşiţa zilei, l-au întâmpinat toţi cu plângere, arătându-şi pe feţe tristeţea că n-au apă de băut. Atunci Sfântul Ghelasie, rugându-se lui Dumnezeu fierbinte a atins pământul de sub o stâncă şi îndată a izvorât apă curată, toţi călugării stâmpărându-şi setea. La vederea acestei minuni ucenicii, nu numai că s-au spăimântat, dar s-au şi rugat de iertare pentru neliniştea avută şi necredinţa arătată. De atunci şi până astăzi, izvorul este cunoscut sub numele de Fântâna Vlădicii şi credincioşii din satele străjuite de munţii Apuseni şi îndeosebi locuitorii de la Râmeţ au în mare evlavie acest izvor de apă.

După ce Sfanţul Ghelasie a săvârşit minunea, în drum spre mănăstire şi-a dat obştescul sfârşit, în clipa aceea însă au sunat clopotele singure la şapte biserici din împrejurimi. Când asinul cobora cu Sfanţul de la Brădeşti spre mănăstire, în apropiere de Valea Uzii, urmele copitei au rămas săpate în piatră, putând fi văzute şi azi. Când asinul a ajuns la mănăstire cu sfantul, din nou a rămas copita asinului imprimată pe lespedea de piatră din faţa Bisericii vechi. După privegherea îndătinată, trupul Sfântului a fost îngropat lângă Biserica veche cu cântări de înmormântare fiind petrecut cu multă jale la locul de veşnică odihnă. A rămas în tradiţie amintirea lui sfântă şi mormântul presărat cu lumânări la fiecare dumnezeiască Liturghie de ucenicii săi care îi urmau pilda vieţii şi trăirii lui. Anii au trecut şi secole de-a rândul vremea şi-a lăsat urmele pe această biserică veche, iar locul mormântului cu trupul nu s-a mai ştiut.

În anul 1925, Mănăstirea a fost cuprinsă de furia pârâului Geoagiu, iar biserica veche după retragerea apei a rămas îngropată de aluviuni aproape doi metri. Dumnezeu a descoperit în chip minunat moaştele acestui nou odrăslit din neamul nostru. În timpul când biserica era împresurată de ape a ieşit la suprafaţă un cap de om care nu se depărta de altar ci plutind pe apă a ocolit biserica de trei ori şi s-a aşezat singur pe fereastra de la altar. Capul avea culoarea galbenă şi răspândea o mireasmă bine plăcută. Tot în acea zi apele au mai scos la suprafaţă încă două capete. Preotul Barbu din Geoagiu de Sus, slujitor în acea vreme la mănăstire, a îngropat cu evlavia cuvenită cele trei cranii în partea dreaptă a bisericii vechi, păstrându-se în aceeaşi cinste tradiţia Sfanţului Ghelasie.

În anul 1940 a venit la mănăstire un părinte călugăr de la Sfântul Munte Athos, de origine român ardelean din părţile locului şi a redeschis mănăstirea. Văzând biserica îngropată, a înlăturat pietrişul şi pământul aduse de ape, ridicând un zid de sprijin de piatră în jur. Călugării au observat că iarna în partea dreaptă a bisericii vechi, deşi era zăpadă peste tot, într-un loc anumit, zăpada se topea, iar vara dispărea roua. Călugării dându-şi seama că acesta este un semn, au săpat şi au găsit cele trei cranii, pe care le-au spălat şi le-au aşezat în biserică după rânduiala .

În curând avea să se descopere în chip minunat capul Sfântului Ghelasie. O femeie cu numele Maria din Negreşti-Oaş s-a îmbolnăvit de epilepsie şi era atât de chinuită încât îi speria pe toţi. Mergând pe la mănăstiri în ţară şi rugându-se i s-a arătat Sfântul Ghelasie poruncindu-i să meargă la mănăstirea Râmeţ şi acolo se va tămădui. Femeia nu ştia unde este această mănăstire, dar călătorind şi tot întrebând a aflat drumul spre Râmeţ. Când a ajuns în apropiere de mănăstire, femeia a strigat cu glas mare: "Sfinte Ghelasie ajută-mă şi mă scapă din necaz". Călugării auzind şi socotind aceste cuvinte un semn, s-au adunat în biserică şi au înălţat rugăciuni, săvârşind Taina Sfântului Maslu. Cuviosul părinte stareţ cu bogată trăire în viaţa călugărească a atins pe rând cele trei capete de femeia bolnavă. Când a atins de femeie capul Sfântului Ghelasie, aceasta îndată s-a tămăduit şi au lăudat toţi pe Dumnezeu Care s-a "făcut minunat întru sfinţii săi. Femeia a mărturisit călugărilor cum i s-a arătat Sfanţul Ghelasie şi i-a zis: "Eu sunt Ghelasie ocrotitorul Mănăstirii Râmeţ". Aşa a apărut evlavia pentru Sfântul Ghelasie, maicile mai bătrâne din mănăstire dând mărturie că au cunoscut pe această femeie Maria, care se vindecase în chip minunat de către ocrotitorul obştii călugăreşti.

O altă femeie din satul Albina, judeţul Timiş venea des la Mănăstire pentru sfintele slujbe. Părintele stareţ obişnuia ca la sfârşitul slujbei să ţină capul Sfanţului pe o tavă pentru a primi închinarea credincioşilor. Acestei femei venindu-i un gând urât în minte se întreba: "Oare nu va mirosi urât capul Sfantului?" Şi în clipa aceea i s-a umplut mâna dreaptă de un miros greu şi nu-şi mai putea face Sfânta Cruce. Dându-şi seama de îndată că a greşit faţă de Sfanţul, şi-a mărturisit păcatul faţă de toţi credincioşii din biserică şi se ruga plângând la Sfanţul s-o ierte de ceea ce a gândit. După mai multe rugăciuni femeia s-a făcut sănătoasă şi n-a încetat să se roage Sfântului Ghelasie.

O altă minune s-a săvârşit cu un locuitor eretic din Cacova Aiudului, în părţile Albei, care era bolnav, suferind de paralizie. Auzind că se fac vindecări la Râmeţ prin Sfântul Ghelasie şi prin izvorul de sub Sfântul Altar, bolnavul a cerut să fie dus la mănăstire, făgăduind că se va lăsa de credinţa greşită şi va reveni la ortodoxie, dacă se va face sănătos. Familia aducând pe cel paralizat la mănăstire, preoţii i-au făcut Taina Sfanţului Maslu, l-au atins de capul Sfanţului, i-au dat apă din izvor să bea şi îndată s-a făcut sănătos. A plecat acasă pe picioarele lui, şi-a lăsat cârjele la biserica mănăstirii, el trecând cu toată familia la credinţa ortodoxă. Multe cârji erau lăsate de cei ce se vindecau şi au fost păstrate până la o vreme în podul bisericii ca o dovadă a puterii tămăduitoare cu care Dumnezeu împodobise capul Sfântului Ghelasie.

Din capul Sfântului se răspândea în toată mănăstirea o mireasmă plăcută pe care o simţeau şi maicile şi credincioşii, care veneau la mănăstire mai ales în timpul nopţii, la utrenie. Mireasma apărea des dar pentru scurtă durată. Vestea despre minunile săvârşite de Sfântul Ghelasie a ajuns în multe părţi ale tării. De aceea şi în zilele noastre, vin la mănăstire credincioşi să audă cuvânt de învăţătură şi mai ales să primească vindecări de boale şi neputinţe prin mijlocirea Sfântului Ghelasie şi prin izvorul de apă tămăduitoare care curge de sub piciorul Sfintei Mese din Sfântul Altar.