Cum sa gandim corect...

[Demetrius]

În prealabil postat de florin.oltean75

...
Dreptatea, Adevarul si Pacea …. ca de altfel toate valorile, “exista”/”apar in existenta” intr-un mod conditionat, dependent de alte manifestari sau fenomene.

De exemplu, “Dreptatea” nu poate exista daca nu concepem cum ar fi “Nedreptatea”. Iar cele doua intelesuri depind la randul lor de interactiunile altor fenomene, evaluate conceptual intr-un sens sau altul.

Deci “Dreptatea” nu poate avea ceva intrinsec, care sa o caracterizeze unilateral, imuabil, absolut...

Frumos mesajul dvs!

Singurul concept absolut, necondiționat și veșnic este Iubirea, nu-i așa?
De aceea Dumnezeu este atotputernic.

În prealabil postat de florin.oltean75

...In mod obisnuit noi percepem fiecare fenomen fizic sau mental ca pe ceva substantial, care subzista prin sine, in mod exclusiv, independent fata de orice altceva. Acestea sunt “Icoane de Lemn”, lucrate dintr-un material mai subtil, la care ne inchinam fara sa ne dam seama, in fiecare zi, clipa de clipa. Sunt Dumnezei falsi.

De aceea ne închinăm lor fiindcă noi i-am creeat.

6. Veniţi să ne închinăm şi să cădem înaintea Lui şi să plângem înaintea Domnului, Celui ce ne-a făcut pe noi.(Psalmi94,6)

[florin.oltean75]

În prealabil postat de Demetrius

Frumos mesajul dvs!

Singurul concept absolut, necondiționat și veșnic este Iubirea, nu-i așa?
--------------------------

De aceea Dumnezeu este atotputernic.

----------------
De aceea ne închinăm lor fiindcă noi i-am creeat.

6. Veniţi să ne închinăm şi să cădem înaintea Lui şi să plângem înaintea Domnului, Celui ce ne-a făcut pe noi.(Psalmi94,6)

Iubirea

Iubirea este si ea tot un fenomen dependent, ca orice alt aspect al realitatii. Deci nu are o esenta ultima, in sine.

Pentru fiintele aflate in fluxul schimbarii, iubirea insasi este schimbatoare, sufera permanent mutatii.

Iubirea este un fenomen dependent de perceptia “frumosului/frumusetii”.

“Frumosul” este un anumit tip de minte care apare la interactiunea cu formele exterioare sau interioare. Este un “factor mental” care isi aduce contributia intr-un mod propriu la economia cognitiei, la calitatea experientei instantiale.

Si “frumosul” depinde la randul lui de caracteristicile formei, de interactiunea subiect-subiect/obiect. Este tot un fenomen dependent.

“Iubirea”, cu alte cuvinte, este un fenomen rezultat in urma unor “acumulari de frumos” pe axa subiect-subiect.

Cand acumularile de frumos se epuizeaza, iubirea se volatilizeaza luandu-i locul altceva.

Iubirea omeneasca este intotdeauna contaminata de “parere-de-sine”, fiind fragila si fluctuanta.
Putem afirma ca in om, “lumina este amestecata cu intunericul”.

-----------------------------

“Iubirea Dumnezeiasca” este curata in mod desavarsit, in sensul ca nu are defel in ea pacatul “parerii de sine”. “Lumina dumnezeiasca nu este amestecata cu intunericul”. Nu are nicio partasie cu necuratia necunoasterii.

De aceea, este atemporala, neschimbatoare, imanenta.


Daca facem referire la “Iubirea Dumnezeiasca”, atunci in mod necesar trebuie sa intelegem “Frumusetea Dumnezeiasca”.

Nu putem iubi cu adevarat ceva ce nu cunoastem. Daca spunem ca-L iubim pe Dumnezeu fara sa-L cunoastem, fara sa-I percepem frumusetea, atunci aceasta iubire nu este una autentica, ci este una fabricata, fara cheagul duhului in inima.

“Frumusetea Dumnezeiasca” este ca o nestemata, care poate fi perceputa in mod tainic, numai de catre ochiul care se curateste progresiv in lucrarile virtutii.

Cel ce cauta asiduu, cel ce se nevoieste plin de evlavie, patrunde din frumusete in frumusete. Din frumos, in mai frumos. Poate ascensiona liber ca un vultur, pentru ca inlauntrul lui nu este legat de o “esenta anume” sau felurite intipariri. Este complet dezlegat si usor ca o pana. “ Este gol, sarac cu duhul.”

Adancul frumusetii Dumnezeiesti este insondabil, asa cum este de fapt orice alt fenomen. Nu putem gasi ceva “concret”, substantial, daca incercam sa o “pipaim”. Este ca albastrul cerului. Nesfarsita in toate directiile si abisala in orice punct.

Dumnezeu nu poate fi cuprins in nicio forma. Caci este Necuprins.

-------------------

Dumnezeu este atotputernic fiindca este miezul oricarui aspect al realitatii, pe care il potenteaza, fara insa ca El sa fie compus, cum sunt fenomenele vazute sau nevazute. Pentru ca este sursa oricarei miscari, spunem ca este Atottiitor.

Nu exista nicio parte a realitatii care sa fie in afara Acestuia
-------------------

Acesti “dumnezei falsi”, subtili, nu i-am cream noi ci ne nastem cu ei. Sunt deja in continuumul fiintei noastre de la prima respiratie. De aceea se spune ca “ne nastem in pacat”. Nu ne nastem cu o minte desavarsita, ci cu una deja contaminata. Acesti “idoli” sunt innascuti.

Pe acest fond germinativ pacatos, se poate exacerba eroarea in care ne aflam daca nu o tinem in frau cu lucrarea virtutilor. Prin lucrarea pacatului, prin neglijenta, prin somnolenta spirituala, hranim idolii din noi si ii putem face teribil de puternici, fara ca macar sa ne dam seama, fara sa stim ce se intampla de fapt cu noi.

[Demetrius]

În prealabil postat de florin.oltean75

Iubirea

Iubirea este si ea tot un fenomen dependent, ca orice alt aspect al realitatii. Deci nu are o esenta ultima, in sine.

Pentru fiintele aflate in fluxul schimbarii, iubirea insasi este schimbatoare, sufera permanent mutatii.

Iubirea este un fenomen dependent de perceptia “frumosului/frumusetii”...

Dumnezeu este Iubire, deci are esență în sine și nu depinde de nimic, ci toate depind de Iubirea Lui.

În prealabil postat de florin.oltean75

Daca facem referire la “Iubirea Dumnezeiasca”, atunci in mod necesar trebuie sa intelegem “Frumusetea Dumnezeiasca”...

Nu pot face referire la altceva fiindcă numai Dumnezeu este Iubire; restul e vânare de vânt.
14. M-am uitat cu luare aminte la toate lucrările care se fac sub soare şi iată: totul este deşertăciune şi vânare de vânt.(Ecclesiastul1,14)

În prealabil postat de florin.oltean75

Dumnezeu este atotputernic fiindca este miezul oricarui aspect al realitatii, pe care il potenteaza, fara insa ca El sa fie compus, cum sunt fenomenele vazute sau nevazute. Pentru ca este sursa oricarei miscari, spunem ca este Atottiitor...

Îmi pare rău să vă contrazic, dar pe Pământ nu se vede că Dumnezeu este miezul oricărui aspect al realității.
Dumnezeu este Atotputernic fiindcă este plin de Iubire, iar Iubirea Lui se oferă necontenit fără să aștepte nimic în schimb: Iubire necondiționată; dacă ar aștepta ceva la schimb atunci n-ar mai fi Dumnezeu. Oferta lui veșnică de Iubire nu depinde de nici un răspuns și nu poate fi stăvilită; de aceea e Atotputernic.

Toate celelalte sunt inter-condiționate, Iubirea nu.

[florin.oltean75]

În prealabil postat de Demetrius

Dumnezeu este Iubire, deci are esență în sine și nu depinde de nimic, ci toate depind de Iubirea Lui.

Nu pot face referire la altceva fiindcă numai Dumnezeu este Iubire; restul e vânare de vânt.
14. M-am uitat cu luare aminte la toate lucrările care se fac sub soare şi iată: totul este deşertăciune şi vânare de vânt.(Ecclesiastul1,14)

Îmi pare rău să vă contrazic, dar pe Pământ nu se vede că Dumnezeu este miezul oricărui aspect al realității.
Dumnezeu este Atotputernic fiindcă este plin de Iubire, iar Iubirea Lui se oferă necontenit fără să aștepte nimic în schimb: Iubire necondiționată; dacă ar aștepta ceva la schimb atunci n-ar mai fi Dumnezeu. Oferta lui veșnică de Iubire nu depinde de nici un răspuns și nu poate fi stăvilită; de aceea e Atotputernic.

Toate celelalte sunt inter-condiționate, Iubirea nu.

A afirma ca Dumnezeu este Iubire este corect.
Dar Dumnezeu este si Adevar si Persoana
Deci Iubirea este Adevar si Persoana simultan.


Iubirea Lui Dumnezeu este Neconditionata fiindca este Adevar.

Daca Iubirea are o esenta proprie, atunci putem afirma ca toate lucrurile care nu sunt Iubire adica "desertaciunile" au si ele o esenta proprie.

Deci realitatea ar fi segregata intre esente. Fara posibilitatea comunicarii intre partile sale.

Caci fiecare esenta este continuta in sine, suficienta siesi si independenta.

O esenta este indestructibila, nemodificabila. Daca o esenta se schimba, atunci nu este esenta.

A vedea lumea plina de esente, pure sau impure, este o viziune clasica, aflata pe o prima treapta cognitiva. Din punct de vedere conventional nu este gresit sa spunem ca exista esente.

Insa pentru a sonda esentele, sa vedem daca sunt intradevar esente avem nevoie de un instrument cognitiv mult mai puternic: abordarea apofatica bazata pe rationamente corecte.


Cand spunem ca Iubirea nu are o esenta proprie, privind-O putem sa ne adancim in Ea la infinit. Ne asigura o miscare perpetua in Ea.

Daca spunem ca are o esenta, atunci mintea se va opri la “esenta”. Contemplatia se gripeaza intre privitor si esenta.

Apofatismul rezolva aceasta problema de finete, negand orice esenta, orice forma care apare mintii. Caci Dumnezeu este dincolo de toate esentele, intangibil, spunem “necunoscut in Fiinta Lui”. Daca spunem ca are o esenta, este ca si cum l-am “captura” intr-o “icoana”.

[florin.oltean75]

În prealabil postat de Pelerin spre Rasarit

Foarte interesant cum vedeti raspunsul.

Ca sa nu fiu un fel de stalp de cafenea,cu discursuri inutile, voi incerca sa radicalizez putin intrebarea ca sa inteleg mai bine ce spuneti.

Un filozof francez,Michel Henry,spunea ca Hristos,ca sa fiu in context crestin,a pus in lumina un Adevar radical diferit fata de adevarul lumii.

Este Adevarul lui Dumnezeu care este Viata.

Pe de alta parte adevarul lumii,spunea tot dansul,e modul ei de a face sa para ceva,acel lucru locuieste in lume,o imagine a ei,si se prezinta in fata experientei noastre,adica o lege a aparitei lucrurilor lumii.


Aici,in acest punct aparea diferenta intrinseca:dandu-se afara(incerc sa parafrazez cumva ideea),golindu-se de ele insele prin insasi aparitia lor,lucrurile nu ofera never ever propria realitate ci numai imaginea unei realitati,un fel de iluzie care se ,,aneantizeaza"(daca am retinut termenul corect)in momentul daruirii ei,aparitia lor fiind de fapt disparitia lor,neincetata aneantizare in propria imagine.

Observatia este corecta.

Toate lucrurile sunt goale de ele insele.

De aceea este mai corect semantic sa le numim ‘aparitii’ sau ‘aparitii inselatoare ale lumii”, pentru ca ele nu sunt fixe, concrete.

Lumea este inselatoare pentru ca se prezinta ca fiind plina de esenta, existand in mod esential (“alter-Dumnezeu”) , cand in fapt este complet goala de ea insasi.

Sesizand procesul subtil de transformare al realitatii, orice aspect instantial, in momentul in care intra in existenta inceteaza sa mai existe.

Mintea noastra obisnuita nu poate surprinde direct aceasta impermanenta subtila, dar o poate intelege corect inferential.

Instantialitatea transfomarii insa devine evidenta ca lumina zilei pentru mintea care ajunge sa vada direct, non-conceptual “goliciunea realitatii”.

Mai mult, insasi procesele de agregare si dezagregare nu sunt existente in sine, nici aparitia, nici disparitia, nici nasterea, nici moartea fenomenelor.

Din aceasta perspectiva, Inceputul si Sfarsitul sunt un permanent continuum, iar cel ce observa corect iese din Timp si intra in Vesnicie.

Daca el ar avea dreptate atunci Adevarul nu ar fi dependent,daca am inteles bine nuanta dvs, de aceasta iluzie sa spunem,daca latura lui intrinseca,radicala, nu ar putea fi definit decat prin opozitie?

Conceptul de Adevar devine functional numai fiindca exista Minciuna/Eroare.

Desemnam prin “Adevar” o forma corecta de evaluare a realitatii, iar prin minciuna o forma incorecta de apreciere, avand drept consecinte relationari false a cauzelor cu efectele.

De exemplu, dpdv crestin, a nega existenta Lui Hristos inseamna ca te afli in Eroare.

Pentru ca este inteles prin opozitie, conceptul de Adevar este gol de o esenta proprie.

Adevarul si Minciuna sunt operationale numai pentru mintile care se afla pe treapta experientei dualiste a realitatii.

In virtutea faptului ca aceste “adevaruri” si “minciuni” sunt manifestari specifice care exista, dar nu in mod esential – ambele pot fi supra-catalogate dpdv ontologic ca “adevaruri relative”.

Definitia “Adevarului Absolut” se afla la granita dintre existenta si non-existenta, fara insa sa incline catre una din extreme.

In ceea ce priveste manifestarile fenomenale, “adevarul absolut” este tocmai lipsa esentei lor proprii. Nu este “nimicul” sau “vidul” intr-o stare neconditionata, izolata de manifestat, de “aparitii”.

In ceea ce-L priveste pe Dumnezeu putem spune ca este lipsa unei cogniscibilitati a Fiintei Lui, pentru ca mintea oricat se adanceste in El nu poate surprinde nicio forma, nicio esenta ultima. El nu are nicio limita sesizabila in Adancul Fiintei Lui care sa poata fi surprinsa. Desi ii percepem infinitatea abisala, “esenta” Lui ramane in permanenta “ascunsa” vederii. Caci orice “esenta” am sesiza aceasta nu poate fi Dumnezeu.

Desi il desemnam ca atare, “adevarul absolut” nu este nici el “absolut” pentru ca depinde de manifestare, de fiintare, ca baza de imputare.

Deci insasi “adevarul absolut” este gol de o esenta proprie. Spunem ca este “absolut” din perspectiva faptului ca este inteles in acelasi fel pentru infinitudinea tuturor manifestarilor.

In cer scuze daca sunt prea incalcit,m-ar ajuta,ca sa inteleg in detaliu ceea ce spuneti,daca puteti cumva,cand aveti timp,sa ilustrati explicatia dvs prin pasaj din cele 4 Evanghelii,ca sa inteleg pe caz concret cum vedeti definirea in opozitie fara a fi totusi o dependenta.

Daca ceva are sens doar prin opozitie, atunci in mod oligatoriu este “dependent”.

In fapt nimic din ceea ce vedem nu este “independent”. Toate depind de ceva anume.

Utilizarea consecventa si consistenta in experinta de zi cu zi a conceptului de “dependenta” induce o intelepciune speciala in continuumul mintii.

Dezlipeste sufletul de cele trecatoare intr-un mod intelegator.

O credinta care cugeta corect la modul in care “este intocmita creatia” are la temelie nu doar o acceptare intuitiva, ci si fundatia solida a observatiei si rationamentului.

Invataturile evanghelice sunt, in principal, “invataturi pe timp de criza”, cu o terminologie limitata. Nu inveti pe cineva care se afla in foc despre cum se confectioneaza materialele ignifuge, ci ii indrumi pasii pe directia corecta ca sa iasa din valvataie. Ulterior, terminologia patristica si portofoliul ei de rationamente au fost dezvoltate ( cu insertii si imprumuturi mai mult sau mai putin voalate din filosofiile “pamantesti” gen neoplatonism [un tip de 'newage' raportat la timpul lui]…) pentru a inlesni aprofundarea intelesurilor bibilice.

Multe pasaje din envanghelii pot fi interpretate intr-un mod mult mai profund, ca simbolistica a miscarilor si contemplatiilor launtrice.

[Demetrius]

Hristos a înviat!

În prealabil postat de florin.oltean75

Iubirea Lui Dumnezeu este Neconditionata fiindca este Adevar...

Poate invers; adică Iubirea lui Dumnezeu este adevăr fiindcă este necondiționată.

În prealabil postat de florin.oltean75

Daca Iubirea are o esenta proprie, atunci putem afirma ca toate lucrurile care nu sunt Iubire adica "desertaciunile" au si ele o esenta proprie.

Fals(sofism). Cum poate o deșertăciune să aibă esență proprie?
Chiar dvs contraziceți după numai trei fraze și spuneți:
”O esenta este indestructibila, nemodificabila. Daca o esenta se schimba, atunci nu este esenta.”
Vă place să jonglați cu sofismele și când spuneți că ne putem adânci și mișca în ”inexistența” esenței(!!!):

Cand spunem ca Iubirea nu are o esenta proprie, privind-O putem sa ne adancim in Ea la infinit. Ne asigura o miscare perpetua in Ea.

În prealabil postat de florin.oltean75

Apofatismul rezolva aceasta problema de finete, negand orice esenta, orice forma care apare mintii. Caci Dumnezeu este dincolo de toate esentele, intangibil, spunem “necunoscut in Fiinta Lui”. Daca spunem ca are o esenta, este ca si cum l-am “captura” intr-o “icoana”.

Dumnezeu este definit de Duhul Sfânt, niciodată de rațiune.

În prealabil postat de florin.oltean75

Conceptul de Adevar devine functional numai fiindca exista Minciuna/Eroare...

Pentru ca este inteles prin opozitie, conceptul de Adevar este gol de o esenta proprie.

Adevărul absolut definește ca minciună ”adevărul” în care trăim foarte mulțumiți; dacă nu apare Adevărul atunci minciuna e fericită.
Definirea prin opoziție a adevărului întărește mai mult minciuna, deci e falsă.

23. Însă noi propovăduim pe Hristos cel răstignit: pentru iudei, sminteală; pentru neamuri, nebunie.(1Cor1,23)

În prealabil postat de florin.oltean75

Invataturile evanghelice sunt, in principal, “invataturi pe timp de criza”, cu o terminologie limitata. Nu inveti pe cineva care se afla in foc despre cum se confectioneaza materialele ignifuge, ci ii indrumi pasii pe directia corecta ca sa iasa din valvataie. Ulterior, terminologia patristica si portofoliul ei de rationamente au fost dezvoltate ( cu insertii si imprumuturi mai mult sau mai putin voalate din filosofiile “pamantesti” gen neoplatonism [un tip de 'newage' raportat la timpul lui]…) pentru a inlesni aprofundarea intelesurilor bibilice.

Oare prin asta vreți să spuneți că dvs nu ați fost încă ”în criză”?

Pentru a aprofunda înțelesurile Scripturii e nevoie să lepădăm nu terminologia(care nu-i deloc limitată din moment ce a catehizat mulți sfinți), ci pe noi înșine, ”eul” grosolan de inteligent, logic și rațional.

Salut Florin,am citit cele scrise de tine si sunt aspecte cu care nu pot fi de acord,acest lucru fiind doar opinia mea.O sa-ti dau un exemplu,analiza abordarilor patristice ar fi o discutie separata,mult prea complexa din punctul meu de vedere.De ce nu pot fi de acord cu modul cum vezi tu definitia divinitatii in opozitie:dupa cum stim Moise a fost crescut la curtea faraonului,iar religia egipteana era politeista,cu zeci de zeitati.In mod cert Moise a cunoscut aceste aspecte,fiind martor la acest cult,datorita circumstantelor in care a crescut.Prin urmare ar fi avut un etalon de comparatie.Totusi cand Dumnezeu i-a vorbit(Exod capitolul 3)nu i-a spus lui Moise ceva de tipul:,,Stii Moise acele zeitati de care tot auzi tu?Ele sunt false in comparatie cu mine pentru ca....".Dimpotriva s-a definit in modul cel mai criptic cu putiinta(nota bene: pt un om crescut intr-o cultura politeista)prin raportare la EL insusi:,,Eu sunt Cel ce sunt".Imagineaza-ti uimirea lui Moise,era o definitie cu care in mod cert nu se mai intalnise(in religia egipteana nu exista acest gen de definire a unei zeitati)si pentru care nu putea aplica un termen de comparatie.De crezi ca nu s-a definit Dumnezeu in opozitie,ar fi fost mult mai simplu dar nu a facut-o.

În prealabil postat de Pelerin spre Rasarit

De crezi ca nu s-a definit Dumnezeu in opozitie,ar fi fost mult mai simplu dar nu a facut-o.

Pentru că nu era nevoie?
Ceea ce este intrinsec nu se definește prin comparație?
Orice comparație este un fel de slăbiciune? Adică noi, ca oameni, mai apelăm și la comparație, pentru a ne cunoaște mai bine... pentru a nu rătăci pe căile mândriei...

Ne mai comparăm cu noi cei din trecut...

Scuze pt intervenție. Posibil să nu fie la subiect.

[florin.oltean75]

În prealabil postat de Pelerin spre Rasarit

Salut Florin,am citit cele scrise de tine si sunt aspecte cu care nu pot fi de acord,acest lucru fiind doar opinia mea.O sa-ti dau un exemplu,analiza abordarilor patristice ar fi o discutie separata,mult prea complexa din punctul meu de vedere.De ce nu pot fi de acord cu modul cum vezi tu definitia divinitatii in opozitie:dupa cum stim Moise a fost crescut la curtea faraonului,iar religia egipteana era politeista,cu zeci de zeitati.In mod cert Moise a cunoscut aceste aspecte,fiind martor la acest cult,datorita circumstantelor in care a crescut.Prin urmare ar fi avut un etalon de comparatie.Totusi cand Dumnezeu i-a vorbit(Exod capitolul 3)nu i-a spus lui Moise ceva de tipul:,,Stii Moise acele zeitati de care tot auzi tu?Ele sunt false in comparatie cu mine pentru ca....".Dimpotriva s-a definit in modul cel mai criptic cu putiinta(nota bene: pt un om crescut intr-o cultura politeista)prin raportare la EL insusi:,,Eu sunt Cel ce sunt".Imagineaza-ti uimirea lui Moise,era o definitie cu care in mod cert nu se mai intalnise(in religia egipteana nu exista acest gen de definire a unei zeitati)si pentru care nu putea aplica un termen de comparatie.De crezi ca nu s-a definit Dumnezeu in opozitie,ar fi fost mult mai simplu dar nu a facut-o.

Orice "concept" este o parte care se rupe din intreg si se prezinta cu un anumit "statut existential".

Intelesul primar al "adevarului" este axiologic, revendicandu-si o parte din manifestarile realitatii.

Din aceasta perspectiva este "parte separata de minciuna".

Si minciuna, in perceptia duala, exista la modul concret.
Nu-i putem nega existenta.

Intelesul profund al "Adevarului" este Intregul, Monada, care depaseste dualitatea.

Dumnezeu nu este rupt de nimic, fiind omniprezent.

Cand Dumnezeu afirma ca este "Adevar" si ca "Este cel ce Este" transcende orice inteles axiologic functional in dualitate.

Unifica toate aspectele existentiale in Omniprezenta Sa.

Cel unit cu Hristos, nu poate vedea altceva decat pe Hristos in toate.

"Idolii" sunt fara exceptie tot ceea ce stimuleaza miscarile launtrice pacatoase, fie ca sunt de lemn, de fier, de hartie...sau virtuali. Tot ceea ce rupe Unimea launtrica este Rau si Corupator.