![]() |
![]() |
|
|
#1
|
||||
|
||||
![]() Citat:
Uite ce a a poruncit părintele: Cum să ne purtăm cu sectarii? “De omul eretic (sectar) după întâia și a doua mustrare depărtează-te” (Tit 3, 10). Pe omul sectar după mustrare îl părăsești și-ți este ție ca un păgân. Când este vorba să-l ajuți pe fratele tău, ajuți pe orice om din lume, e în boală, se îneacă dă-I mâna, e în primejdie ajută-l, dar când este vorba de credință îl urăști, căci ei sectarii urăsc adevărul. Hristos a zis: “Eu sunt calea, adevărul și viața!”. Iar în psalmul 138 se spune: “Pe cei ce Te urăsc pe Tine, I-am urât” și zice Psalmul: “Cu ură desăvârșită I-am urât pe ei, căci neprieteni mi s-au făcut mie”. Pentru că ei urăsc adevărul n-avem voie să-I iubim. In privința credinței nu discutăm, îi spui așa: “Mai, eu discut cu tine cel mult odată, de două ori, pe urmă îmi ești păgân și vameș!” |
#2
|
|||
|
|||
![]() Citat:
Nici macar nu ne-a spus mare lucru in ce consta aceasta religie .Poate pt firea lui mai rationala e mai potrivita aceasta religie ,am vazut ca citeste cu interes sfintii parinti dar mai mult din curiozitate . Cred ca a citit mult mai mult decat unii dintre noi din sfintii parinti. Ca isi pierde mantuirea daca persista in aceasta erezie nu mai este problema noastra ,i s-a spus de mai multe ori si stie. Sfantul Lavrentie de Cernigov a prevazut ca ereticii nu vor lepada erezia in care traiesc si asa vor merge la Judecata, desi pt Pelerin nu putem sa presupunem ceva anume.Sfantul Lavrentie vorbea despre niste pocaite habotnice care nu prea stiau ce se intampla cu ele. Eu atat vreau sa spun ,ca Hristos a vorbit si despre eretici in Evanghelie ,la Matei,cap.7: "Feriti-va de proorocii mincinosi care vin la voi in haine de oi iar pe dinauntru sunt lupi rapitori Dupa roadele lor ii veti cunoaste.Au doara culeg oamenii struguri din spini sau smochine din maracini? Asa ca orice pom bun faceroade bune ,iar pomul rau face roade rele. Nu poate pom bun sa faca roade rele,nici pom rau sa faca roade bune. Iar orice pom care nu face roada buna se taie si se arunca in foc. De aceea dupa roadele lor ii veti cunoaste" Noi vedem roadele ortodoxiei in multimea sfintilor care s-au nevoit din dragoste pt Hristos si au lasat marturii vii ale vietii lor pe pamant ,fie prin scrieri ,fie prin viata lor exemplara. |
#3
|
|||
|
|||
![]() Citat:
Nu stiu insa cum se raporteaza ei (ma refer la calvini) la ideea de secta si daca ne considera o secta crestina si cum vad ei raportul intre sectarism si mantuire, ar fi interesant de primit un raspuns in acest sens.
__________________
Suprema intelepciune este a distinge binele de rau. |
#4
|
||||
|
||||
![]()
Calvinii au sfinți?
![]()
__________________
Îmi cer scuze celor pe care i-am supărat! "Trebuie sa mori înainte de a muri Pentru a nu muri atunci când mori" |
#5
|
|||
|
|||
![]()
De cand vor ei.
Si neoprotestantii care veneau cu ceva mai mult timp in urma sa zica ca nu e corect sa numim pe unii oameni sfinti (cu citate din Biblie), au mai recitit si s-au razgandit mergand pana acolo incat sa scoata o carte numita "Amintiri cu sfinti", despre binenteles, ilustrii lor inaintasi ceva mai contemporani (la ei istoria ca si memoria e oricum scurta, prietenii stiu de ce).
__________________
Suprema intelepciune este a distinge binele de rau. Last edited by AlinB; 26.03.2014 at 12:25:00. |
#6
|
||||
|
||||
![]()
Zi-mi și mie te rog un sfânt calvin.
__________________
Îmi cer scuze celor pe care i-am supărat! "Trebuie sa mori înainte de a muri Pentru a nu muri atunci când mori" |
#7
|
|||
|
|||
![]()
Nu pe mine trebuie sa ma intrebi :)
__________________
Suprema intelepciune este a distinge binele de rau. |
#8
|
||||
|
||||
![]() Citat:
Ia zi, știi cumva ce zic Sfânta Biserică și Sfinții Părinți despre „Pelerin”? |
#9
|
|||
|
|||
![]()
Nu stiu sa fi spus ca sfantul Lavrentie a vorbit ca sa se afle in treaba.Pt.Pelerin nu e cazul sa facem presupuneri,Dumnezeu stie evolutia lui viitoare.Ereticii sunt si ei niste oameni ,trebuie sa ii tratam ca atare ,sa ii respectam.
Pelerinul nu a vorbit urat de Maica Domnului ,ne respecta credinta. Last edited by anita; 26.03.2014 at 12:46:29. |
#10
|
||||
|
||||
![]() Citat:
Uitați ce scrie Părintele: Cum să ne purtăm cu sectarii? "De omul eretic (sectar) după întâia și a doua mustrare depărtează-te" (Tit 3, 10). Pe omul sectar după mustrare îl părăsești și-ți este ție ca un păgân. Când este vorba să-l ajuți pe fratele tău, ajuți pe orice om din lume, e în boală, se îneacă dă-i mâna, e în primejdie ajută-l, dar când este vorba de credință îl urăști, căci ei sectarii urăsc adevărul. Hristos a zis: "Eu sunt calea, adevărul și viața!". Iar în psalmul 138 se spune: "Pe cei ce Te urăsc pe Tine, I-am urât" și zice Psalmul: "Cu ură desăvârșită I-am urât pe ei, căci neprieteni mi s-au făcut mie". Pentru că ei urăsc adevărul n-avem voie să-I iubim. In privința credinței nu discutăm, îi spui așa: "Mai, eu discut cu tine cel mult odată, de două ori, pe urmă îmi ești păgân și vameș!" Ei zic că sunt frați cu noi. Eu nu sunt frate nici cu lupul, nici cu câinele, nici cu porcii, nici cu lupii îmbrăcați în piei de oaie, nici cu leii, nici cu vulpile, eu sunt prieten numai cu oamenii, voi sectarii nu sunteți oameni. Voi sunteți draci fără de coarne, că voi căutați să distrugeți Biserica și să-i rupeți pe oameni de la ea, ca să-i duceți în iad. Măcar dracii au coarne, iar voi nu aveți deși faceți ca ei. Citat:
Vă vindeți cam ieftin credința. |
|