Asemanari intre budism tibetan si crestinism ortodox

[tot-Laurentiu]

Astfel, marturisim ca firea Dumnezeirii este in chip desavarsit intreaga in fiecare din ipostasele ei, toata in Tatal, toata in Fiul, toata in Sfantul Duh. Pentru aceea Tatal este Dumnezeu desavarsit, Fiul Dumnezeu desavarsit, Sfantul Duh Dumnezeu desavarsit. Astfel si in intruparea unicului Dumnezeu Cuvantul al Sfintei Treimi spunem ca firea intreaga si desavarsita a Dumnezeirii in una din ipostasele ei s-a unit cu toata firea omeneasca si nu parte cu parte. Caci spune dumnezeiescul apostol: "in el locuieste in chip trupesc toata deplinatatea Dumnezeirii"( Coloseni II, 9.), adica in trupul Lui. Iar ucenicul acestuia, purtatorul de Dumnezeu Dionisie, cel prea bine cunoscator al celor dumnezeiesti, spune ca Dumnezeirea a comunicat cunoi in intregime in una din ipostasele ei. Nu suntem siliti sa spunem ca sau unit dupa ipostasa toate ipostasele sfintei Dumnezeiri, adica cele trei, cu toate ipostasele omenirii. Caci prin nimic altceva nu a fost partas Tatal si Sfantul Duh la intruparea Cuvantului lui Dumnezeu decat prin bun avointa si vointa. Spunem, insa, ca s-a unit intreaga fiinta a Dumnezeirii cu intreaga fire omeneasca. Dumnezeu Cuvantul n-a lasat nimic din cele ce a sadit in firea noastra cand ne-a plasmuit la inceput, ci le-a luat pe toate, corp, suflet ganditor si rational si insusirile acestora. Caci vietuitoarea lipsita de una din acestea nu este om. El in intregime m-a luat pe mine in intregime, El in intregime s-a unit cu mine in intregime, ca sa-mi daruiasca mie in intregime mantuirea. Caci ceea ce este neluat este nevindecat.

Asadar, Cuvantul lui Dumnezeu s-a unit cu trupul prin intermediul mintii, care sta la mijloc intre curatenia lui Dumnezeu si grosolania trupului. Caci mintea este puterea conducatoare a sufletului si a trupului.

Mintea este partea cea mai curata a sufletului, iar Dumnezeu este superior mintii. Si cand cel superior ingaduie, mintea lui Hristos isi arata propia sa conducere. Cu toate acestea este supusa, urmeaza celui superior si lucreaza pe acelea pe care vointa dumnezeiasca le vrea.

Mintea s-a facut lacas Dumnezeirii unite cu ea dupa ipostasa, dupa cum si trupul; ea nu locuieste impreuna cu Dumnezeirea, dupa cum rataceste parerea blestemata a ereticilor, zicand ca intr-un vas de 50 de litri nu incap 100 de litri, judecand pe cele imateriale in chip material. Caci cum se va putea spune ca Hristos este Dumnezeu desavarsit si om desavarsit si deofiinta cu Tatal si cu noi, daca in El s-a unit o parte a firii dumnezeiesti cu o parte a firii omenesti?

Spunem ca firea noastra s-a sculat din morti si s-a inaltat si s-a asezat de-a dreapta Tatalui, nu in sensul ca toate ipostasele oamenilor au inviat si s-au asezat de-a dreapta Tatalui, ci in sensul ca firea noastra intreaga este in ipostasa lui Hristos. Caci zice dumnezeiescul apostol: "Ne-a sculat impreuna cu El, ne-a asezat impreuna cu El, in Hristos" (Efeseni II, 6.). Spunem si aceasta ca unirea s-a facut din fiinte comune. Caci orice fiinta este comuna ipostaselor cuprinse sub ea si nu se poate gasi o fire sau fiinta particulara si deosebita, pentru ca atunci ar fi necesar sa spunem ca aceleasi ipostase sunt si de aceeasi fiinta si de fiinta deosebita si sa spunem ca Sfanta Treime, potrivit Dumnezeirii ei, este si de aceeasi fiinta si de fiinta deosebita. Prin urmare aceeasi fire se gaseste in fiecare din ipostasele ei. Iar cand spunem dupa fericitii Atanasie si Chiril ca firea Cuvantului s-a intrupat, spunem ca Dumnezeirea s-a unit cu trupul. Pentru aceea nu putem sa spunem ca firea Cuvantului a patimit, caci nu a patimit in El Dumnezeirea. Spunem, insa, ca a patimit in Hristos firea omeneasca, fara sa lasam sa se inteleaga toate ipostasele omenesti, ci marturisim ca Hristos a suferit in firea omeneasca. Astfel cand spunem "firea Cuvantului" indicam pe insusi Cuvantul. Iar Cuvantul poseda si comunul fiintei, dar si particularul ipostasei.


Mai multe explicaţii suplimentare găseşti aici:

[florin.oltean75]

În prealabil postat de tot-Laurentiu

Astfel, marturisim ca firea Dumnezeirii este in chip desavarsit intreaga in fiecare din ipostasele ei, toata in Tatal, toata in Fiul, toata in Sfantul Duh. Pentru aceea Tatal este Dumnezeu desavarsit, Fiul Dumnezeu desavarsit, Sfantul Duh Dumnezeu desavarsit. Astfel si in intruparea unicului Dumnezeu Cuvantul al Sfintei Treimi spunem ca firea intreaga si desavarsita a Dumnezeirii in una din ipostasele ei s-a unit cu toata firea omeneasca si nu parte cu parte. Caci spune dumnezeiescul apostol: "in el locuieste in chip trupesc toata deplinatatea Dumnezeirii"( Coloseni II, 9.), adica in trupul Lui. Iar ucenicul acestuia, purtatorul de Dumnezeu Dionisie, cel prea bine cunoscator al celor dumnezeiesti, spune ca Dumnezeirea a comunicat cunoi in intregime in una din ipostasele ei. Nu suntem siliti sa spunem ca sau unit dupa ipostasa toate ipostasele sfintei Dumnezeiri, adica cele trei, cu toate ipostasele omenirii. Caci prin nimic altceva nu a fost partas Tatal si Sfantul Duh la intruparea Cuvantului lui Dumnezeu decat prin bun avointa si vointa. Spunem, insa, ca s-a unit intreaga fiinta a Dumnezeirii cu intreaga fire omeneasca. Dumnezeu Cuvantul n-a lasat nimic din cele ce a sadit in firea noastra cand ne-a plasmuit la inceput, ci le-a luat pe toate, corp, suflet ganditor si rational si insusirile acestora. Caci vietuitoarea lipsita de una din acestea nu este om. El in intregime m-a luat pe mine in intregime, El in intregime s-a unit cu mine in intregime, ca sa-mi daruiasca mie in intregime mantuirea. Caci ceea ce este neluat este nevindecat.

Asadar, Cuvantul lui Dumnezeu s-a unit cu trupul prin intermediul mintii, care sta la mijloc intre curatenia lui Dumnezeu si grosolania trupului. Caci mintea este puterea conducatoare a sufletului si a trupului.

Mintea este partea cea mai curata a sufletului, iar Dumnezeu este superior mintii. Si cand cel superior ingaduie, mintea lui Hristos isi arata propia sa conducere. Cu toate acestea este supusa, urmeaza celui superior si lucreaza pe acelea pe care vointa dumnezeiasca le vrea.

Mintea s-a facut lacas Dumnezeirii unite cu ea dupa ipostasa, dupa cum si trupul; ea nu locuieste impreuna cu Dumnezeirea, dupa cum rataceste parerea blestemata a ereticilor, zicand ca intr-un vas de 50 de litri nu incap 100 de litri, judecand pe cele imateriale in chip material. Caci cum se va putea spune ca Hristos este Dumnezeu desavarsit si om desavarsit si deofiinta cu Tatal si cu noi, daca in El s-a unit o parte a firii dumnezeiesti cu o parte a firii omenesti?

Spunem ca firea noastra s-a sculat din morti si s-a inaltat si s-a asezat de-a dreapta Tatalui, nu in sensul ca toate ipostasele oamenilor au inviat si s-au asezat de-a dreapta Tatalui, ci in sensul ca firea noastra intreaga este in ipostasa lui Hristos. Caci zice dumnezeiescul apostol: "Ne-a sculat impreuna cu El, ne-a asezat impreuna cu El, in Hristos" (Efeseni II, 6.). Spunem si aceasta ca unirea s-a facut din fiinte comune. Caci orice fiinta este comuna ipostaselor cuprinse sub ea si nu se poate gasi o fire sau fiinta particulara si deosebita, pentru ca atunci ar fi necesar sa spunem ca aceleasi ipostase sunt si de aceeasi fiinta si de fiinta deosebita si sa spunem ca Sfanta Treime, potrivit Dumnezeirii ei, este si de aceeasi fiinta si de fiinta deosebita. Prin urmare aceeasi fire se gaseste in fiecare din ipostasele ei. Iar cand spunem dupa fericitii Atanasie si Chiril ca firea Cuvantului s-a intrupat, spunem ca Dumnezeirea s-a unit cu trupul. Pentru aceea nu putem sa spunem ca firea Cuvantului a patimit, caci nu a patimit in El Dumnezeirea. Spunem, insa, ca a patimit in Hristos firea omeneasca, fara sa lasam sa se inteleaga toate ipostasele omenesti, ci marturisim ca Hristos a suferit in firea omeneasca. Astfel cand spunem "firea Cuvantului" indicam pe insusi Cuvantul. Iar Cuvantul poseda si comunul fiintei, dar si particularul ipostasei.

Cum am precizat anterior, conceptele postulat pe care se bazeaza expunerile patristice sunt: fiinta, minte, suflet, ipostas, trup....

In crestinism sunt concepte frontiera sau concepte pilon.

Ele apar in expuneri ca entitati grosiere, tusa groasa din care sunt compuse explicatiile in subsidiar.

Toate argumentatiile teologice pleaca de la acestea fara insa sa intre in profunzimea lor, sa le elucideze esenta, fara sa le surprinda fundamentul dinamic.

Ba mai mult, uzeaza de contradictii/antagonisme pentru ca evident sunt necesare in explicatii de nivel mai profund ale firii, fara insa sa ofere cheia intelegerii operatiilor logice elementare.


Exemplu: despre cele trei ipostase

"Unite dar despartite / despartite dar unite"

"unite si intrepatrunse fara confundare - ele sunt unite, dar nu se confunda, caci sunt trei, chiar daca sunt unite, caci sunt despartite, dar fara sa se despreuneze"

In crestinism exista tendinta de a crede ca adevarul acestor antagonisme poate fi realizat doar prin har sau pur si simplu se accepta aceste definitii, ca pe niste propozitii care legifereaza o pozitie doctrinara, fara insa un efort, o abordare "tactica" care sa vizeze aprofundarea intelesului acestora de catre credinciosi.

Exersarea mintii in aceste tipuri de contradictii a cunoscut o forma elaborata in budismul japonez sub forma koanurilor.

Acestea urmaresc realizarea cognitiva directa, fara apel la procese mentale conceptuale, a non-dualitatiii (unitatii) in dualitate/ sau exprimat mai general unitatii in diversitate (fie si trinitara) sub forma unite fara amestecare, despartite fara despreunare.

Insa, nici in budismul japonez nu gasim explicatiile elementare care care pot articula logic rezolvarea prin rationament al acestor antagonisme firesti/naturale.

Si totusi ...de intelegerea acestora atarna desavarsita naturalete/ simplitatea transcendenta.

[tot-Laurentiu]

Aşa nu o mai scoatem la capăt nici până la anul, fiindcă matale vrei să-L explici pe Dumnezeu cu logica omenească.
Asta se numeşte ispitire, adică vrei să ştii despre Dumnezeu mai mult decât S-a descoperit, mai mult decât s-a spus sau mai mult decât s-a scris.

Cele dumnezeieşti sunt inexprimabile în cuvinte omeneşti şi cu atât mai puţin prin logică oamenească fiindcă sunt suprafireşti şi ele depăşesc orice logica şi orice minte.

Trebuie să te gândeşti şi să ştii că Dumnezeu este fără de început iar omul este creat, adică limitat din multe puncte de vedere, inclusiv cu mintea.
Abia oamenii îndumnezeiţi prin Harul Sfântului Duh pot avea unele decoperiri şi unele daruri suprafireşti însă nici ei nu pot exprima anumite experienţe în totalitate şi nici ceea ce nu le-a fost descoperit de către Dumnezeu!

[florin.oltean75]

În prealabil postat de tot-Laurentiu

Aşa nu o mai scoatem la capăt nici până la anul, fiindcă matale vrei să-L explici pe Dumnezeu cu logica omenească.
Asta se numeşte ispitire, adică vrei să ştii despre Dumnezeu mai mult decât S-a descoperit, mai mult decât s-a spus sau mai mult decât s-a scris.

Cele dumnezeieşti sunt inexprimabile în cuvinte omeneşti şi cu atât mai puţin prin logică oamenească fiindcă sunt suprafireşti şi ele depăşesc orice logica şi orice minte.

Trebuie să te gândeşti şi să ştii că Dumnezeu este fără de început iar omul este creat, adică limitat din multe puncte de vedere, inclusiv cu mintea.
Abia oamenii îndumnezeiţi prin Harul Sfântului Duh pot avea unele decoperiri şi unele daruri suprafireşti însă nici ei nu pot exprima anumite experienţe în totalitate şi nici ceea ce nu le-a fost descoperit de către Dumnezeu!

Bineinteles ca vreau sa stiu mai mult despre Dumnezeu. Tot mai mult.
Indiferent daca s-au epuizat cuvintele scrise sau nu. Indiferent daca a scris cutare sau cutare. Este o aspiratie fireasca. Este foame si sete nepotolita.

Ceea ce putem citi astazi sunt pur si simplu compilatii fie ca vorbim de Biblie, Sutre, Vede, sau alte scrieri cu autoritate.

Cuvintele care vorbesc despre Dumnezeu sunt vii. Se redescopera.
Se nasc perpetuu. Nu sunt slove incremenite.
Nimeni nu le poate fixa numarul, cantari si sa afirme ca doar acestea il dezvaluie pe Dumnezeu.

Cand spunem ca Dumnezeu este inaccesibil in Fiinta, sau ca cele dumnezeiesti sunt inexprimabile trebuie sa realizam ca aceste afirmatii sunt doar alfabetul abordarii cognitive apofatice. Este doar linia de start pe calea celei mai adanci si eficace forme de cunoastere.

Negatiile insa pot sa fie foarte subtile si diversificate pe intreg spectrul experientelor, de la sinele propriu ("rastignire prin negatie") pana la prezenta vie a Lui Dumnezeu.

Daca le numim negatii non-deductive, non-inferentiale sau non-afirmative se pare ca am iesit de pe orbita crestina. Aceasta tine de prejudecata, aderenta la un anumit limbaj si forma de exprimare.

[tot-Laurentiu]

Nu sunt antagonisme, sunt descoperiri ale Duhului Sfânt!

Ca să poţi să înţelegi doctrina trebuie să cunoşti istoria Bisericii.
Îţi recomand această carte:
http://www.agaton.ro/produs/763/erez...ileniului-trei

Vezi aici despre cele 6 feluri de ispitiri:
http://www.youtube.com/watch?v=vjX2JCnmTo4#t=60

[florin.oltean75]

În prealabil postat de tot-Laurentiu

Nu sunt antagonisme, sunt descoperiri ale Duhului Sfânt!

Ca să poţi să înţelegi doctrina trebuie să cunoşti istoria Bisericii.
Îţi recomand această carte:
http://www.agaton.ro/produs/763/erez...ileniului-trei

Vezi aici despre cele 6 feluri de ispitiri:
http://www.youtube.com/watch?v=vjX2JCnmTo4#t=60

Sunt intradevar descoperiri ale Duhului!

Ipostasele nu sunt antagonice in modul in care exista, ci sunt evident antagonice in modul cum este exprimata fiintarea lor.

Si sunt antagonice in forma de exprimare pentru a genera un plus cognitiv de mare profunzime.

"unite si despartite in acelasi timp" (unite fara confundare si despartite fara despreunare)

sau / "interpatrunse fara confundare"

Cum se explica aceasta in crestinism?

[freehugs]

Multumesc Florin inca o data pentru rabdarea cu care scrii.
Cei care cauta cu adevarat au trebuinta de cele scrise de tine, ceilalti:vanare de vant.