Este mandria tot timpul un pacat?

[fallen]

Problema e ca unii sunt mandri de ei chiar si atunci cand fac tampenii... Sau sunt mandri de parca ar fi exclusiv meritul lor ca i-au facut (doar si-au sacrificat cariera, silueta, viata sociala...mai ales doamnele:))

[Yasmina]

Extremele nu sunt sanatoase!
Extrema mandriei sanatoase este trufia,Doamne Fereste sa nu ajungem acolo!

[lavinia40]

În prealabil postat de fallen

Problema e ca unii sunt mandri de ei chiar si atunci cand fac tampenii... Sau sunt mandri de parca ar fi exclusiv meritul lor ca i-au facut (doar si-au sacrificat cariera, silueta, viata sociala...mai ales doamnele:))

Nu trebuie sa gandesti asa, draga ‘Fallen’.
Un copil, e un copil,,e dincolo de mandrie, bucurie..e Dragoste, e Iubire, e Sensul vietii!
Iubirea poate sa ia, fel, de fel, de forme…dar, in Intruchiparea unui Copil ,e desavarsita!
Ca sunt mame orbite de mandrie, care cred, ca in plasmuirea mintii lor copilul, e un actor ,care le mangaie orgoliile, jucand din pacate, roluri ….nereusite..e alta poveste….
Acea mandrie, e prostie.. distrugere…
Conteaza cel mai mult ca tu, ca parinte, sa’ti afli sensul de’a fi.....si asa poti sa dai sfaturi copiilor:cum sa rodeasca si pentru Dumnezeu si pentru oameni...caci altfel, cum spune o veche vorba stramoseasca, facem degeaba umbra pamantului...

[cristiboss56]

S-a discutat mult despre acest groaznic pacat al mandriei , atat la Topicul Generalitati , cat si la Topicul Pocainta .
Cel cuprins de mandrie nesocoteste poruncile lui Dumnezeu , se lauda pe sine , se razvrateste continuu , este fatarnic si are " darul " de a grai de rau pe altul .
Aceasta patima nenorocita intuneca complet mintea si sufletul celui bolnav !
Opusul mandriei este smerenia , greu de dobandit , dar nu imposibil !
Maica oricarui pacat este mandria , iar cel mandru nu se cunoaste deloc pe el insusi , este rupt de ralitate , iar undeva am citit ca ca mandria scoate pe om din minti si face sa i se duca vestea de prost , sau mai bine spus mandria il prosteste in totalitate .
Mandria este mai rea decat toate fiarele si decat orice tiran , Dar daca vom reusi sa cugetam cu adevarat cine suntem si din ce lucruri suntem alcatuiti , va pieri toata mandria gandurilor , caci bine spunea Sfantul Ioan Gura de Aur : "Oare tu ai facut Cerul ? Pogoara-te din inaltimea rapei si ia seama la neputinta firii cea trecatoare , caci esti pulbere si umbra si fum si iarba , si floarea ierbii , ce gandesti lucruri mari si te mandresti in desert ? Ce este alta mai de ras decat aceasta . . . ? "

[Ioan_Cezar]

O simplă eroare de atribuire, s-ar putea spune. A fi mândru înseamnă a-ţi atribui cele care, de fapt, vin de la Dumnezeu (adică aproape totul, de nu cumva chiar tot ce e cu adevărat de preţ în şi pentru viaţa noastră, şi în primul rând viaţa). Iar prin aceasta omul se consideră, mai evident ori mai subtil, pur şi simplu Dumnezeu.
Cine sunt eu de fapt? Cine sunt eu cu adevărat? Care îmi sunt limitele puterilor personale şi cum de sunt posesorul anumitor puteri, de voi fi avînd vreuna? - poate fi o pistă de acces la recuperarea realităţii. Iar de am vreo putere oarecare, care o fi rostul ei? Cum, când şi cât să o folosesc?.....
Deşi există riscul permanent ca şi la aceste întrebări omul mândru să născocească el ceva şi, deşi în formă (din buze) bolboroseşte "rob al Domnului", înlăuntrul inimii să creadă cu totul altceva. (Am descoperit asta mai întâi la mine, de atâtea ori...)

Frica de Dumnezeu, odată primită în dar prin Duhul, poate zdrobi turnul babilonian al copilăreştii mândrii.

Mândria este un păcat, desigur, dacă luăm ca reper Poruncile.
Şi este rădăcina din care creşte înclinarea noastră permanentă spre păcatul de tot felul, adică spre rătăcire, risipire, distrugere.

Fiind păcat orice mişcare a noastră care răneşte şi refuză (goneşte, alungă dispreţuitor, vai) iubirea lui Dumnezeu şi astfel ne deposedează de legătura noastră cu Viaţa, cu sensul şi rostul pus de Dumnezeu în toată zidirea Lui.
Prin nimic nu se autosabotează omul, nu se surpă mai mult şi mai tragic, decât prin aşezarea-n mândrie. Atât de confortabilă (pe moment!), atât de dulce, de promiţătoare...
Iar prin frica lui Dumnezeu se clădeşte în Viaţă, în Veşnicie... Sau nădăjduieşte ...