Ce inseamna exces, lacomie a pantecelui? Unde este granita?

[fallen]

Chiar voiam sa zic ca exista si ciocolata de post (fibrobar, siluetbar) imbunatatite cu fibre, nuci, vitamine etc. Acum nu cred ca in post trebuie sa ne privam de tot ce e gustos si sanatos (fructe, salate, nuci, etc) si sa mancam doar fainoase si legume fierte sa dam in pelagra, scorbut si beri-beri. Cu condimentele, am observat ca intr-adevar cand iti e foame cu adevarat nu-ti mai tb neaparat un surplus de gust, decat poate putina sare, ca are gust si cartoful, si orezul, si painea, etc.

[AlinB]

Depinde.
De ce tii post?

P.S. Poti sa nu maninci nimic mai bine de o luna de zile si tot n-ai sa faci "pelagra, scorbut si beri-beri".

[sophia]

Va tot citesc si mi se pare cam ciudat ce scrieti.
Va rog dati si voi aici cartile alea din care invatati voi despre post, ca sa stim si noi unde scrie ca:

- mancarea de post nu trebuie sa aibe gust (si painea daca iti place este gustoasa). Cam ce scarbosenii ar trebui sa manancam de post?
- unde scrie ca nu e voie sa folosim condimente
- conteaza gustul sau cantitatea la alimente?

Pe urma mai am intrebari:

- ce fel de porniri va trezeste voua mancarea?
- voi suferiti de gastrimargie? Sau aveti probleme cu infranarea?
- si eu ma intreb cum isi produce corpul vitaminele si mineralele in postul negru
(ca totusi marinarii aia cu scorbut nu sunt o legenda). V-ati facut vreodata analizele? Poate ca se face o supraalimentare cu vitamine si minerale inainte de a intra in post?

Vad ca se cam amesteca aici postul cu dieta, cu postul negru si etc.

La noi la slujbe s-a citit din scripturi cam asa: sa mancam pentru a ne hrani nu este pacat. "Cei care nu mananca nu castiga, cei care mananca nu pierd", trebuie sa se respecte unii pe altii.

Si asa din cate scrieti voi aici se intelege ca pentru Yasmina postul inseamna ceva (desi este vegana si nu stiu exact cum posteste ea, oricum fara produse animale), pentru Alin altceva (ceva care sa n-aibe gust) si pentru fallen si altii altceva (fara produse animale).
Si inteleg si stiu ca exista oameni care au probleme nu cu mancatul ci cu anumite alimente si cu ne-mancatul si atunci nu mai este vorba de porniri si patimi si infranari, ci de sanatate.

Ce anume va face voua ciocolata neagra? (scrieti ca nu va ajuta la infranari, dimpotriva)
Nu inteleg ce va porniri va produc voua alimentele.
Si vi s-a intamplat sa manacati ceva care nu va place, dar n-ati avut altceva? Poate inseamna si asta
o nevointa...


Am plecat din nou...Spor la post.

[AlinB]

Mie greu sa cred ca ai citit.
Sau poate scriu eu asa "filosofic" ca e peste masura pentru omul de rand sa priceapa ceva..

Pentru sophia: În paralel cu acest topic ființează cel numit „Postul Mare”, unde de câteva zile Mihailc ne oferă prețioase fragmente din cartea cu același titlu a lui Alexander Schmemann. E vorba acolo mai puțin despre alimentația propriu-zisă și mai mult despre cum să postim integral (suflet și trup), despre semnificația spirituală, despre post ca o călătorie în și cu Hristos, în Biserică. Se pune accent pe valențele pozitive ale postului, să nu rămânem doar la niște renunțări.
Cred că nu sunt off-topic, întrucât întrebarea care face obiectul acestui topic poate fi rezumată în interiorul următorului citat:

„Întrebarea “populară”: La ce renunţi pentru Post? este un rezumat potrivit pentru acea uzuală abordare negativistă. În termeni “pozitivi”, Postul este văzut ca vremea în care trebuie să împlinim “obligaţia” anuală a Spovedaniei şi Împărtăşaniei (“şi aceasta nu mai târziu de Duminica Stâlpărilor…”, după cum am citit într-un buletin parohial). Fiind îndeplinită această obligaţie, restul Postului pare să-şi piardă toate semnificaţiile sale pozitive.” (Al. Schmemann)

[fallen]

Bine, initial nu era neaparat vb de post cat de patima lacomiei, gastrimarghiei. Am mai gasit odata un topic de demult, unde marturiseau cativa useri propriile experiente. Adev e ca la noi masa imbelsugata e o traditie, mai ales la sarbatori si alte ocazii de bucurie, dar si la pomeni; in toata literatura gasim marturii in acest sens (mai mult in Sadoveanu, mai putin in Zaharia Stancu)

Mi se pare că nevoia, sau înclinaţia pentru mese (mai) îmbelşugate vine şi din frica de foame, de lipsuri, explicată poate printr-o serie de experienţe mai neplăcute... Şi totuşi avem şansa să ne găsim bucuria şi în alte surse decât în mâncare... Apoi, ne-ar fi de folos să medităm la parabola despre grijile vieţii: nu ar trebui să ne îngrijorăm şi, în consecinţă, să muncim peste măsură pentru mâncare... Calitatea vieţii nu stă îndeosebi în mâncare, mai ales că dacă e multă, ba chiar şi prea "aleasă", fie ea şi rafinată, ne face mai mult rău (la sănătate mă refer)... Dar când prin calitatea vieţii nu înţelegem pacea şi liniştea, ci ... "a avea", "a ne asigura viitorul" prin "a strânge"...la ce ne putem aştepta bun?

A nu se înţelege că eu sunt ferită de plăcerea gustului sau de a înfuleca ceva când mi-e foarte foame...

[fallen]

Bine, initial nu era neaparat vb de post cat de patima lacomiei, gastrimarghiei. Am mai gasit odata un topic de demult, unde marturiseau cativa useri propriile experiente. Adev e ca la noi masa imbelsugata e o traditie, mai ales la sarbatori si alte ocazii de bucurie, dar si la pomeni; in toata literatura gasim marturii in acest sens (mai mult in Sadoveanu, mai putin in Zaharia Stancu)

În prealabil postat de fallen

Bine, initial nu era neaparat vb de post cat de patima lacomiei, gastrimarghiei. Am mai gasit odata un topic de demult, unde marturiseau cativa useri propriile experiente. Adev e ca la noi masa imbelsugata e o traditie, mai ales la sarbatori si alte ocazii de bucurie, dar si la pomeni; in toata literatura gasim marturii in acest sens (mai mult in Sadoveanu, mai putin in Zaharia Stancu)

Ai postat de două ori acelaşi mesaj :-) Nu-i bai...

[fallen]

Bine, initial nu era neaparat vb de post cat de patima lacomiei, gastrimarghiei. Am mai gasit odata un topic de demult, unde marturiseau cativa useri propriile experiente. Adev e ca la noi masa imbelsugata e o traditie, mai ales la sarbatori si alte ocazii de bucurie, dar si la pomeni; in toata literatura gasim marturii in acest sens (mai mult in Sadoveanu, mai putin in Zaharia Stancu)