Dumnezeu, Patrie, Famile

[Daniel_Ortodox]

Doamne ajută.

ATENŢIE !

E PLIN DE MINCIUNI, DE ÎNŞELĂRI, DE EREZII, ACEST TOPIC.

ÎN FIECARE POSTARE E EREZIE ŞI HULIRE ÎMPOTRIVA LUI DUMNEZEU, ÎNVĂŢĂTURILOR SFINTEI SCRIPTURI ŞI ÎNVĂŢĂTURILOR SFINŢILOR PĂRINŢI.

Absolut la fiecare postare sunt scrise MINCIUNI CONTRA ÎNVĂŢĂTURILOR SCRIPTURII.

Aici în topic, sunt minciuni de la stăpîniile întunericului, ce ne dezlipesc iubirea pentru Dumnezeu şi aproapele, şi doar pentru ei, trebuie să fie iubirea, şi o lipesc, de moarte, şi de alte lucruri trecătoare. Vai şi amar acestui topic.

Acest mesaj al meu ESTE UN SEMNAL DE ALARMĂ, pentru TOŢI cei ce citesc chiar şi cîteva rînduri, din orice postare a fraţilor rătăciţi din userul "tineri pentru romînia"

Trezvie mare şi multă rugăciune.

Bucurii...

[TINERI PENTRU ROMANIA]

În prealabil postat de Daniel_Ortodox

ATENŢIE !
E PLIN DE MINCIUNI, DE ÎNŞELĂRI, DE EREZII, ACEST TOPIC.
ÎN FIECARE POSTARE E EREZIE ŞI HULIRE ÎMPOTRIVA LUI DUMNEZEU, ÎNVĂŢĂTURILOR SFINTEI SCRIPTURI ŞI ÎNVĂŢĂTURILOR SFINŢILOR PĂRINŢI.
Absolut la fiecare postare sunt scrise MINCIUNI CONTRA ÎNVĂŢĂTURILOR SCRIPTURII.
Aici în topic, sunt minciuni de la stăpîniile întunericului, ce ne dezlipesc iubirea pentru Dumnezeu şi aproapele, şi doar pentru ei, trebuie să fie iubirea, şi o lipesc, de moarte, şi de alte lucruri trecătoare. Vai şi amar acestui topic.
Acest mesaj al meu ESTE UN SEMNAL DE ALARMĂ, pentru TOŢI cei ce citesc chiar şi cîteva rînduri, din orice postare a fraţilor rătăciţi din userul "tineri pentru romînia"
Trezvie mare şi multă rugăciune.
Bucurii...

Citaţi acele pasaje din textele noastre care vă par mincinoase, eretice, defăimătoare de Dumnezeu şi contrare învăţăturilor creştine.

Dordea Cosmin

[TINERI PENTRU ROMANIA]

RÂNDURI PENTRU GENERAŢIA MEA

Forţele naţionale

-I-

Poziţia geografică a României e cea mai frumoasă şi cea mai periculoasă.
Aşezaţi la graniţă între Occident şi Orientul controlat cândva de turci şi de tătari, am fost un avanpost aflat în faţa duşmanului. Noi am ferit Occidentul de barbaria otomană. Acest rol nu a încetat nici după plecarea turcilor. Suntem şi în prezent un avanpost al Europei. Puterea noastră e necesară apărării continentului.

Ca să putem juca în continuare marele nostru rol, ca să putem fi liberi, trebuie să fim tari.
Nu vom înceta niciodată să luptăm pentru viaţa noastră, pentru teritoriul nostru, pentru identitatea noastră.
Chiar dacă vom fi exterminaţi, Ţara noastră tot va renaşte, pentru că ne vom ridica din morminte ca s-o readucem întreagă la viaţă.

-II-

Forţa unei Naţiuni e dată de trei lucruri esenţiale: vigoarea morală a cetăţenilor, condiţia lor fizică şi buna organizare a Armatei. Toate sunt necesare în egală măsură, toate se condiţionează reciproc.
Moralitatea, patriotismul, curajul, instruirea sunt astăzi la fel de trebuincioase la oameni care vor deveni soldaţi ca pe vremea armelor albe şi a luptelor corp la corp. Ce s-a schimbat e modul de constituire a Armatei devenit atât de complex, atât de dificil încât improvizaţia e imposibilă. Când războiul se dezlănţuie, nu se mai poate organiza nimic serios, rezistent. Vitejia oamenilor chemaţi sub arme nu ne va folosi la nimic, dacă ei nu-şi vor avea un loc bine stabilit într-un organism deja existent, alcătuit meticulos şi dotat corespunzător.

Geografia, graniţele de peste trei mii de kilometri, ameninţările interne impun României deţinerea unei Armate care să-i includă în clipe grele pe toţi cei în stare să poarte arme.
Datoria de a întări la maxim forţa Armatei pentru a o face capabilă să-şi îndeplinească toate sarcinile ce-i vor fi impuse revine Statului.
Datoria noastră e de a ne pregăti individual pentru a deveni apţi de luptă.
Un corp viguros, rezistent la efort, la oboseală nu ne e însă de ajuns ca să ne integrăm în trupele permanente şi să formăm împreună cu ele aproape instantaneu o Armată. E necesar să mai avem o educaţie militară prealabilă, un loc în ierarhie, să fim rotiţe în imensul mecanism pus în mişcare în caz de război. De aici utilitatea reînfiinţării serviciului militar obligatoriu pe timp de pace. Obligaţiile grele, ce ne vor fi impuse astfel, ne vor permite să ne îndeplinim bine îndatoririle faţă de Patrie când situaţia o va cere.

-III-

Atenianul de optsprezece ani primea armele cu care urma să apere Ţara şi rostea un jurământ unde se regăsesc, între altele, aceste cuvinte frumoase: „Voi lupta pentru tot ce ne e sfânt şi drag. Nu voi lăsa celor care vin după mine o Patrie mai mică decât am primit-o, ci una mai mare şi mai puternică.” Sunt cuvinte pe care se cuvine să le aibă bine întipărite în minte cei ce vor fi chemaţi să-şi satisfacă serviciul militar. Cu chipul României în faţa ochilor şi în gând activităţile trudnice presupuse de viaţa de soldat le vor părea uşoare. În slujba Ţării nimic nu e prea greu.

Cel mai mare pericol pe timp de război e oboseala cumplită ce apare după intrarea în linia de bătaie. Cine e indolent, cine exagerează cu mâncarea, cine nu face mişcare, va avea probleme de sănătate sau va muri prosteşte lipsind Patria de braţele sale în momente critice. E prin urmare obligatoriu să devenim fizic capabili să facem faţă vicisitudinilor unui conflict armat. E în interesul nostru, e în interesul Ţării. Doar aşa vom fi buni apărători ai României.

-IV-

Nu vom fi însă soldaţi perfecţi decât dacă moralul ne va fi la înălţimea fizicului, decât dacă avem, pe lângă virtuţile cetăţeanului, atașament pentru Armată, cultul drapelului, cultul imnului naţional.
Drapelul, imnul naţional sunt chipul şi vocea Patriei. Respectarea lor cu scrupulozitate e imperativă. Le datorăm afecţiune şi veneraţie ca unor lucruri dragi şi sfinte care reprezintă pentru noi ce iubim mai mult, ce punem mai presus de orice.

Drapelul nostru tricolor e cel mai frumos şi cel mai mândru dintre toate. El se profilează pe cer în tonuri clare şi strălucitoare, vesele şi vibrante, scriind în văzduh numele României, şoptindu-l prin foşnetul faldurilor sale.
Cine nu a stat mult timp departe de Ţară nu poate şti cu ce emoţie profundă e salutat drapelul românesc. Vederea lui pe o clădire, pe catargul unei nave îi stârneşte în suflet călătorului o bucurie amestecată cu tristeţe ce nu se poate descrie prin cuvinte. Drapelul îi vorbeşte de pământul natal, de fiinţele dragi lăsate acasă, de Neamul său. Adesea lacrimile îi umplu ochii, picioarele i se înmoaie, ar vrea să îngenuncheze în faţa acestei petec de pânză ce e o lume întreagă pentru el.

Flutură semeţ drapel sfânt al României noastre! Dăinuie simbol al generozităţii, onoarei şi gloriei! Fie ca nicio pată, nicio slăbiciune de-a noastră să nu-ţi întunece vreodată culorile!
Fie ca „Deşteaptă-te române” să continue să le spună apăsat duşmanilor noştri posibili „Că-n aste mâini mai curge un sânge de roman”! Fie ca el să ne păstreze vie în minte deviza „Viaţă-n libertate, ori moarte”!.

-V-

Armata în marş oferă un spectacol impozant. E România, e Patria. Toţi sunt ca un singur om, acelaşi suflet, aceeaşi inimă. Toţi sunt gata să moară pentru unul şi fiecare e gata să moară pentru toţi. Cei pe care îi vedem trecând înarmaţi prin faţa noastră vor lupta şi se vor sacrifica pentru noi când primejdia va veni.
Într-adevăr nimic nu e mai impresionant, nimic nu ne face inima să bată mai tare, nimic nu ne face mai mândri de Ţară, de noi ca această putere organizată, disciplinată, care e Armata.

Să iubim Armata unde ne vom avea şi noi locul!
Să ne iubim camarazii pentru că vor fi pentru noi o a doua Familie! Vom lupta şi vom muri, poate, împreună.
Să fim uniţi de frăţia curajului şi de senina frăţie a sacrificiului de sine!
Să ne antrenăm, să ne dezvoltăm forţa corpului şi calităţile virile ale sufletului!
Să fim soldaţii puternici, disciplinaţi şi viteji de care Patria are nevoie!
Să îndrăgim şi să cinstim drapelul tricolor!
Să îndrăgim şi să cinstim imnul naţional!

Dordea Cosmin

[TINERI PENTRU ROMANIA]

RÂNDURI PENTRU GENERAŢIA MEA

Războiul

-I-

Războiul a fost iubit doar de mercenarii dornici de bani sau de conducătorii dornici de glorie, Naţiunile, care i-au suportat consecinţele, au avut oroare de el.
Noi am cunoscut în Al Doilea Război Mondial umilinţa crudă a înfrângerii, invazia, dezmembrarea teritoriului, de aceea nu vom putea lua în considerare cu dragă inimă eventualitatea unor noi conflicte. Vrem pace. E bine însă ca nu frica să ne facă paşnici, ci raţiunea.

Războiul e un mare rău, dar nu cel mai mare. Mai bine de o sută de ori războiul decât pierderea libertăţii, integrităţii sau onoarei Ţării.
Un Popor care ezită să recurgă la arme pentru a-şi apăra libertatea sau demnitatea va fi aservit.
La Popoare ca la oameni, cine preferă viaţa onoarei nu poate fi liber.
Putem păstra pacea doar prin forţă şi hotărâre, nu prin tot felul de concesii.

-II-

Maxima antică „Si vis pacem para bellum” (Dacă vrei pace pregăteşte-te de război) e valabilă şi în prezent.
Pentru a avea pace, trebuie să fim gata de război şi să nu te temem de el.
Poporul cel mai puţin expus unui atac e Poporul bine înarmat, care nu provoacă pe nimeni, care are forţă morală şi care îşi apără activ interesele.

Forţa, activitatea şi curajul sunt prin urmare factori de pace.
Nu există pace în genunchi. Nu există pace în umilinţă şi slăbiciune. Din cauza unei astfel de păci România ar avea de suferit la fel de mult ca din cauza celui mai teribil dintre războaie.
Pacea menţinută prin neputință şi apatie nu durează.

Situaţia unui Popor pe pământ seamănă cu aceea a locuitorilor din marile oraşe.
Cel puternic, curajos merge calm şi liniștit la treburile sale fără să fie oprit din drum, insultat, lovit.
Cel slab, temător e expus la ameninţări, la întâmplări neprevăzute şi loviturile cad firesc asupra lui.

-III-

Popoarele cu raţiune rece, care se sprijină pe dreptul lor şi pe armele lor, trăiesc fără riscuri.
Se impune aşadar să fim nu doar paşnici, ci şi puternici, activi, curajoşi.
Să detestăm războiul nu ne va folosi la nimic pentru că menţinerea păcii nu depinde de ce gândim sau simţim noi.
Teama că vom deveni agresivi e neîntemeiată, noi nu am declanşat niciodată războaie de cucerire.
Ce e cu adevărat de temut e că iubirea de pace ne poate face incapabili să ne apărăm.

Adepţii păcii cu orice preţ se pot manifesta fără reţineri în Ţările care nu aud zăngănit de arme în apropierea lor şi care nu au alte războaie decât cele pe care le provoacă ele însele.
Altfel stau lucrurile cu o Ţară ca a noastră, care nu şi-a revenit integral de pe urma traumelor provocate de ultimul război mondial, care e ameninţată şi care nu ameninţă pe nimeni. Să i se vorbească de pace are sens doar dacă se vrea să fie învăţată să se teamă.
Să-i faci pe oameni să creadă că, pentru a avea pacea, ajunge s-o dorească, înseamnă să le slăbeşti curajul, înseamnă să-i pregăteşti rău pentru pericolele ce-i ameninţă. E mult mai onest să le spui că războiul le poate fi impus şi că trebuie să fie capabili să-şi îndeplinească exemplar îndatoririle grele pe care el le comportă.
„Pacea nu se obţine strigând "pace".”, spunea Napoleon Bonaparte.

-IV-

E o necesitate să avem oricând în vedere fără să tremurăm eventualitatea unui război drept.
Un exemplu de război drept e războiul declarat în 1861 de Statele din Nordul Americii Statelor din Sud care se separaseră de Uniune.
După patru ani de lupte grele Statele din Nord au învins şi au restabilit unitatea S.U.A..

Cei care l-au susţinut pe Lincoln şi urmat pe Grant şi-au salvat marea lor Patrie, i-au pregătit un viitor măreţ. Ei au meritat recunoştinţa pioasă a urmaşilor lor. Exemplul lor ne arată ce pot face clarviziunea, energia şi curajul pentru o Ţară aflată în dificultate.

-V-

Să apărăm drepturile Naţiunii noastre perseverent, hotărât, fără provocări şi fără slăbiciuni pentru că doar aşa vom putea beneficia de pace.
Politica de abandon, de frică nu e doar ruinătoare şi umilitoare pentru Naţiunea care o practică, ea mai are ca efect generarea de conflicte, duce la servitute şi la distrugere.
Singurele mijloace de apărare împotriva războiului sunt: forţa, energia, vitejia. Să le dezvoltăm în noi şi să le păstrăm. Sunt virtuţi civice.

Dordea Cosmin

[TINERI PENTRU ROMANIA]

POVESTE DE PAŞTI
autor necunoscut

Cândva, de mult, într-un sat liniştit de pe la noi se ţinea un târg în preajma Paştelui.
Oamenii se îmbrăcau în haine de sărbătoare şi veneau în piaţa mare ca să-şi vândă produsele.
Firea însăşi lua parte la ce se întâmpla. Soarele strălucea, merii se îmbrăcau în alb, gâzele zumzăiau şi florile înmiresmau aerul.
În timpul unui astfel de târg toţi îşi lăudau marfa cât îi ţinea gura. Doar o babă tăcea. Singura ei avere era o găină slabă care-i făcea ouă cât nucile.

Baba ofta: „Sunt săracă, găinuşo, te-am hrănit rău şi-mi faci ouă pe care nu le cumpără nimeni. Trebuie totuşi să vând ceva pentru că nu am bani şi mă tem că pe tine va trebui să te pun pe tarabă.”
La auzul acestor vorbe găina începu să strige: „Fie-ţi milă stăpână! Nu vreau să ajung friptură. Dacă mă mai ţii îţi promit că la anu’ o să-ţi fac nişte ouă pe cinste.”
Baba nu crezu nimic din ce auzise, dar se lăsă înduioşată şi se întoarse acasă cu găina.

Trecu un an.
Baba, din ce în ce mai săracă, nu mai avea ce să-i dea de mâncare găinii.
Târgul se apropia şi biata pasăre era tot mai vlăguită. Ea înţelese că nu va putea face ouă mai mari ca în urmă cu un an şi deznădăjduită se duse pe un câmp ca să se vaiete: „Ce o se întâmple cu mine dacă nu pot să-i dau stăpânei ouă mai mari? De data asta sigur va fi nevoită să mă vândă şi voi sfârşi în farfuria cine ştie cui.”
Abătută, ea nu-şi dădu seama că florile, gâzele şi nişte iepuraşi o ascultau. Pe toţi zbuciumul ei îi mâhnise. Şi pentru că se înnopta florile îi încropiră găinii un de culcuş, gâzele îşi întinseră aripile deasupra ei ca s-o ferească de frig, iar iepuraşii se rugară la Dumnezeu s-o ajute.

Dimineaţa, când se trezi, găina se simţi atât de întremată că începu să cotcodăcească veselă şi făcu o grămadă de ouă. Şi ouăle acelea nu erau ouă obişnuite. Erau mari, colorate în culori vii şi chiar împodobite cu desene.
Fericită găina alergă la stăpâna sa. Aceasta cercetă cu atenţie ouăle unul câte unul apoi le puse în şorţ şi-i spuse găinii: „Te-ai ţinut de cuvânt. Sunt cele mai grozave ouă pe care le-am văzut. Am făcut bine că nu te-am vândut.”

În ziua târgului ouăle aduse de babă le-au plăcut tuturor. Lumea s-a îmbulzit ca să le cumpere şi biata femeie a adunat mai mulţi bani decât avusese în întreaga ei viaţă.
De atunci în preajma Paştelui oamenii din sat, apoi din Ţară şi din lume au început să vopsească ouă încercând să imite ouăle făcute de găina babei, dar nu au reuşit niciodată să le facă la fel de frumoase.

[oaie_cugetatoare]

Si pana la urma a facut gaina oua verzi, galbene, albastre, mov, violet,
roz ? Sau cum ?

[TINERI PENTRU ROMANIA]

MINUNEA DE PAŞTI
autor necunoscut

În acel an se părea că nu vor mai fi flori de Paști. Iarna se prelungea.
Un Paște fără flori e ca un Crăciun fără zăpadă.
Cu ce ne vom împodobi Sfânta Biserică, ce vor da copiii părinţilor, bunicilor, ce vom pune în vazele de pe mesele de Paști, ce vom oferi în dar? Ce-i de făcut? Se întrebau toţi neliniştiţi. Dar nu puteau decât să se roage şi să spere.
În inimile oamenilor florile îşi au de mult timp un loc de seamă. Culorile lor sunt culorile vieţii, culorile speranţei.

Ningea de câteva zile şi prin ferestrele caselor nu se vedea decât albul zăpezii. Vântul sufla cu înverşunare pe uliţe şi peste câmpuri. Iarna îşi făcea de cap.
Chiar şi copiii se arătau gânditori şi mâhniţi.
Venea Paştele şi lipsa florilor era resimţită dureros de toată lumea.
O lacrimă curse pe obrazul zbârcit al unei bunici care îşi dorea atât de mult florile pe care le primea de Paști de la nepoţei.
O lacrimă curse pe obrazul unei mame spre care în alţi ani copiii îşi întindeau timid bucheţelele lor modeste.
Taţii urmăreau ce se întâmpla neputincioşi şi abătuţi.
Tristețea cuprinsese întreg satul. Paști fără flori...

Veni şi Sâmbăta Mare. Ninsoarea, vântul nici gând să se oprească. Era limpede că nu vor mai fi flori de Paști. Dar Paştele e sărbătoarea vieţii. S-a întâmplat atunci ceva ce nu s-a mai întâmplat niciodată.
În noaptea de Sâmbăta Mare, pe când oamenii dormeau liniştiţi după ce reveniseră de la Biserică, flori se iviră peste tot de sub zăpadă. Puţin câte puţin vântul se opri, ninsoarea încetă şi norii se risipiră. O adevărată minune, o minune de Paşti!
Dimineaţa văzând florile oamenii au strigat, au sărit, au chiuit de bucurie şi au înălţat mulţumiri către Cer.
Vor fi întotdeauna flori de Paști pentru că Paştele e viaţă.