Raspunsuri duhovnicesti +

[cristiboss56]

Noi credem în sfinți și pentru faptul că, prin viața lor, au devenit exemple pentru viața noastră, deci ni se constituie ca modele, dar și pentru faptul că pot să fie mijlocitori între noi și Dumnezeu, nu în sensul în care spun neoprotestanții, că Dumnezeu nu are nevoie de intermediari,ci pentru că Dumnezeu este atotputernic. Știm că Dumnezeu este atotputernic, dar se creează această comuniune, pentru că Biserica lui Dumnezeu este o comuniune. Un teolog occidental spunea că ,, Iisus Hristos nu este întreg fără sfinții lui”. Adică sfinții întregesc, la modul nostru logic de a gândi, așa cum Hristos fără Biserică nu ar fi Hristos întreg. Biserica este trupul lui Hristos, un trup al cărui cap este Iisus Hristos Însuși. Iisus Hristos și Biserica alcătuiesc un întreg. Din Biserică, în etajul superior, fac parte sfinții, așa că nu văd cum ar fi eliminați din comuniune și din această rugăciune. Nu în sensul acela vulgar, că este mijlocitor sau că este omul care îl bate pe Dumnezeu pe umăr și-l face atent la ce spui tu. Nu trebuie să gândim lucrurile la modul vulgar, ci să le gândim în forul lor duhovnicesc, prin prisma comuniunii care se realizează între Dumnezeu și omenire prin Biserica Sa.
(Mitropolitul Bartolomeu Anania, Rugăciunea, izvor de putere în încercările vieții, Editura Doxologia, Iași 2013, p.46-47)

[Ekaterina]

Sufletul nu poate avea pace daca nu va cugeta la legea lui Dumnezeu ziua si noaptea [Ps 1, 2], caci aceasta lege e scrisa de Duhul Sfant; dar din Scriptura Duhul Sfant trece in suflet si sufletul simte in el o dulceata placuta si nu mai vrea sa iubeasca cele pamantesti, pentru ca iubirea celor pamantesti pustieste sufletul si atunci el cade in urat si nepasare si nu mai vrea sa se roage lui Dumnezeu. Vrajmasul insa, vazand ca sufletul nu mai e in Dumnezeu, il zdruncina si ii seamana liber in minte ce vrea el, goneste sufletul de la un gand la altul si astfel acesta isi pierde toata ziua in aceasta neoranduiala si nu poate vedea curat pe Domnul. (Sfantul Siluan Athonitul)

[cristiboss56]

"Viaţa ta sufletească se împarte în mod distinct în două stări, între care există o profundă deosebire. O stare este aceea care înseamnă pace, bucurie, inimă largă şi deschisă; o alta e cea în care domină suferinţa, spaima, iar sufletul se simte în strâmtorare. Cea dintâi stare este rezultatul acordului desăvârşit dintre suflet şi legile Creatorului. La originea celei de-a doua stări stă încălcarea sfintelor sale porunci. Pot observa şi observ realmente cum în*cepe o stare sau alta. Presimt şi pe una, şi pe cealaltă. Ştiu ce se întâmplă întot*deauna: dacă stârpeşti de la început sămânţa născătoare de suferinţă şi strâm*torare, stârpeşti şi roadele ei, adică suferinţa şi strâmtorarea sufletului.

(Sfântul Ioan de Kronstadt – Viaţa mea în Hristos)

Când diavolul ni se află în inimă, simţim ceva ca o greutate ucigă*toare, neobişnuită, o pară de foc în piept şi în inimă; sufletul simte că ceva îl strânge şi că se întunecă; totul ne irită; simţim repulsie faţă de orice faptă bună; interpretăm anapoda orice cuvânt şi orice gest ale altora faţă de noi, vedem în ele porniri împotriva noastră, făcute cu rea intenţie, o lezare a onoarei şi de aceea nutrim faţă de ei ură adâncă, ucigaşă, gând de mânie şi răzbunare. „După roadele lor îi veţi cunoaşte” (Matei 7, 20). Sunt zile când duhul rău mă tulbură şi pe mine.

(Sfântul Ioan de Kronstadt – Viaţa mea în Hristos)



Creştinul nu are nici un temei să ţină în inimă ură împotriva cuiva, ura fiind lucrul diavolului. Creştinul se cuvine să ţină în inimă numai dragoste. Şi fiindcă dragostea nu gândeşte răul, nu trebuie să poarte gând rău împotriva nimănui. Când nu am nici o dovadă în această privinţă, nu se cuvine să gândesc despre altul că e rău, trufaş sau altcumva. Să cred, bunăoară, că dacă îi voi arăta respect, el va cădea în trufie, sau dacă îi voi trece cu vederea o jignire, mă va jigni din nou sau îşi va bate joc de mine. Trebuie să nu lăsăm răul să se cuibărească în noi sub nici o formă. Iar răul pe care îl face ura poate fi, de cele mai multe ori, lesne descoperit.

(Sfântul Ioan de Kronstadt – Viaţa mea în Hristos)

Să purtăm în inimă doar dragostea!

[cristiboss56]

Dacă este vorba de rugăciunea de acasă, o puteţi amâna puţin, pentru câteva minute... Dacă nici după aceea nu-şi face loc, siliţi-vă să vă împliniţi pravila de rugăciune cu forţa, încordându-vă şi pentru a înţelege cele grăite, şi pentru a le simţi... Este ca atunci când pruncul nu vrea să se supună şi este luat de moţ şi cuminţit...
Metaniile pe lângă rugăciunea lui Iisus rămân la libera alegere şi la râvna voastră... Pentru greşelile mici faceţi închinăciune, iar pentru cele mari - metanie. Câte? Câte vrea sufletul, hotărând, totuşi, acest lucru o dată pentru totdeauna... Mai bine să vă rezervaţi timp pentru această rugăciune: un sfert de ceas, sau mai mult, sau mai puţin...
Toate cereţi-le de la Domnul cu supunere deplină faţă de El. Deprindeţi-vă să păziţi neîncetat pomenirea lui Dumnezeu.


(Sfântul Teofan Zăvorâtul, Sfaturi întelepte, traducere de Cristea Florentina, Editura Cartea Orodoxă, p. 306)

[cristiboss56]

Sfinţii ascultă rugăciunile noastre şi primesc de la Dumnezeu puterea de a ne ajuta. Aceasta o ştie tot neamul cel creştinesc.
Părintele Roman, fiu duhovnicesc al părintelui Dosifei, mi-a povestit că, pe când era băiat în lume, a trebuit odată să traverseze Donul iarna şi calul lui a căzut într-o crăpătură deschisă în gheaţă şi se cufunda târând după el sub gheaţă şi sania. Atunci micuţul băiat a strigat: „Sfinte Nicolae, ajută-mă să scot calul afară!”, a tras de hamuri şi a izbutit să scoată calul şi sania de sub gheaţă.
Părintele Matvei, care era din acelaşi sat cu mine, păştea, fiind copil, ca şi proorocul David, oile tatălui său. Nu era mai înalt decât un berbec. Fratele lui mai mare lucra de cealaltă parte a unui câmp mare. Deodată, vede o haită de lupi năpustindu-se asupra lui Mişa - acesta era numele părintelui Matvei în lume, dar micuţul Mişa a strigat: „Sfinte Nicolae, ajută-mă!” şi de-abia a strigat că lupii au bătut în lături fară a face nici un rău nici lui, nici turmei. Multă vreme la noi în sat se râdea şi se spunea: „Mişa s-a speriat tare de lupi, dar Sfântul Nicolae l-a izbăvit pe el!”
Cunoaştem încă o mulţime de alte cazuri în care sfinţii au venit în ajutorul nostru, de îndată ce i-am chemat. Din aceasta se vede că toate cerurile ascultă rugăciunile noastre.


(Cuviosul Siluan Athonitul, Între iadul deznădejdii și iadul smereniei, Editura Deisis, Sibiu, 2000, pp. 146-147)

[cristiboss56]

Dacă omul nu spune totul duhovnicului, calea sa e întortocheată şi nu duce la mântuire, dar cine spune totul acela merge drept în împărăţia cerurilor.
Un monah m-a întrebat: „Spune-mi, ce să fac să-mi îndrept viaţa mea?” îi plăcea să mănânce mult şi în afara soroacelor rânduite. I-am spus: „Scrie în fiecare zi cât ai mâncat şi ce ai gândit, iar seara citeşte-le duhovnicului”. El însă mi-a zis: „Nu pot să fac aceasta”. Şi aşa el n-a putut trece peste mica ruşine de a-şi mărturisi neputinţa şi de aceea nu s-a îndreptat şi a murit de dambla. Domnul să-i dea iertare fratelui nostru şi să ne păzească de asemenea moarte.
În Sfânta Taină [a Mărturisirii] Duhul Sfânt e cel ce lucrează prin duhovnic şi, atunci când vine de la duhovnic, sufletul simte înnoirea lui printr-un simţământ de pace şi iubire faţă de aproapele; dar dacă pleci de la duhovnic tulburat, aceasta înseamnă că te-ai mărturisit nesincer şi n-ai iertat din suflet fratelui tău greşeala lui.


(Cuviosul Siluan Athonitul, Între iadul deznădejdii și iadul smereniei, Editura Deisis, Sibiu, 2000, pp. 154-155)

[cristiboss56]

Dacă voieşti să dobândeşti adevărata linişte sufletească, ascultă-L pe Domnul, Care ne-a poruncit: Învăţaţi-vă de la Mine, că sunt blând şi smerit cu inima şi veţi găsi odihnă sufletelor voastre (Matei 11, 29). Vezi ce ne porunceşte Domnul să deprindem mai mult - smerenia şi blândeţea, căci numai ele ne pot odihni, însă ştiinţa aceasta nu se dobândeşte dintr-odată, nici într-o singură zi sau an, ci de-a lungul timpului, prin silirea de sine şi cu ajutorul lui Dumnezeu.
Să nu ai niciun necaz şi să dobândeşti dintr-odată liniştea sunt nişte lucruri cu totul imposibile; când vom birui toate patimile noastre, când vom nimici mândria şi vom dobândi smerenia, atunci vom căpăta şi liniştea, căci şi Domnul ne-a poruncit să învăţăm de la El blândeţea şi smerenia, pentru dobândirea liniştii.
(Ne vorbesc Staretii de la Optina, traducere de Cristea Florentina, Editura Egumenița, 2007, p. 142)