Mesajul unui rătăcit, vă aștept reacția și răspunsul

[Caramia]

În prealabil postat de Mosh-Neagu

Daca a existat un inceput, acela cu siguranta NU a venit de la mine... Imi amintesc in tinerete cand prietena mea (astazi preoteasa) incerca prin toata fiinta ei sa ma apropie de biserica, nu simteam in sufletul meu nici cea mai mica chemare. Chiar daca mai intram impreuna cu ea si de dragul ei in biserica, imi faceam semnul crucii fiindca isi faceau si altii, sarutam o icoana fiindca asa faceau si altii... Totul era un ritual neinteles, fiindca nu auzeam si nu vedeam nimic din ce s-ar fi cuvenit sa aud si sa vad. Cu toate astea, am inteles mai tarziu de cate zeci si sute de ori, Dumnezeu mi-a dovedit ca era acolo, langa mine, ma tinea de mana sau poate ca ma mai lua si in brate, ca sa nu ma prabusesc in ignoranta mea!
N-am inteles niciodata de ce atata grija, avand in vedere ca n-am avut in neamul meu nici foarte evlaviosi, care sa se roage pentru mine, nici eu nu faceam lucruri prea cuvioase. E adevarat, eram stapanit permanent de o constiinta care se voia curata, mi se parea trist sa injur sau sa gandesc urat la adresa altuia si mai ales, de cand ma stiu, am avut o slabiciune teribila pentru inocenta copiilor sau a oricaror vietati lasate de Dumnezeu (mai putin muste si ţânţari...).
Mai tarziu, desi casatoria mea a fost un adevarat miracol care i-a bulversat pe multi, si desi la aceasta casatorie si-a adus binecuvantarea dintr-u inceput, Parintele Cleopa caruia m-am apucat intr-o doara sa-i scriu o scrisoare, in nevrednicia mea, n-a insemnat catusi de putin ca m-am apropiat de biserica... Stiam ca Dumnezeu e acolo si ne iubeste, dar treburile mele erau parca in alte directii. Am plecat apoi printre straini si - nu stiu de ce - imi facusem un obicei ca in autobuz si in metrou, pana la locul de munca, sa spun pe dinafara Paraclisul Maicii Domnului, pe care il invatasem intr-o anumita imprejurare de cand eram tinerel... Nu concepeam sa urc in mijloacele de transport si sa nu fiu in gand cu acea rugaciune. Cu toate astea, faceam pacate fara de numar, fiind constient ca sunt in greseala!
Cand l-am cunoscut pe Parintele Pufulete (in Londra prin 2001), in ciuda faptului ca unii il gaseau deosebit de sever, mie mi-a fost ca un bland si bun indrumator. Lui, mai mult decat altora, ii datorez apropierea mea de biserica. Acum e inconjurat de multi preoti tineri, dar pe-atunci era singur la sute de oameni, care mai rataciti decat altii, si care navaleau in biserica precum calatorii intr-un han!...
Asa am inceput eu!... Unde voi sfarsi... Dumnezeu stie!...

... frumos.
am avut intotdeuna, de cand ma stiu un profund respect pentru preoti, medici si profesori (in acesata ordine). acum, deducand ca sunteti preot ... asa am dedsu, nici nu va mai pot vorbi la per-tu. :-)

despre inceputurile mele ... heheee, au fost multe, side multe ori m-am lasat. vraja vietii cotidiene mi se parea mai colorata si mai tangibila decat credinta.
dar, anul trecut am avut .. un sentiment, ca de trezire. tata, bolnav de cancer a intrat intr-o coma profunda si mama statea cu lumanarea la capul lui, abia mai rasufla.
am luat Paraclisul Maicii Domnului si l-am citit 7 zile la capataiul lui.
ceea ce s-a intamplat m-a surprins .... putin spus, poate nu credeti, dar, tata a iesit din coma si perfect constient s-a dat jos din pat si a spus ca mai are ceva de facut. a mai trait doua luni, timp in care s-a spovedit si impartasit.
de atunci, ma ocup indeaproape de pomeniri, de pomelnice la Sf Biserica, pentru el. Stiu ca numai Biserica te mai poate ajuta dupa moarte si de aceea tin din tot sufletul sa ii fie bine acolo unde e, si cred din suflet ca rugaciunile preotilor si bunul Dumnezeu il ajuta.
asa am inceput eu sa reiau calea bisericii dar nu ma pot lauda ca sunt o practicanta perfecta, sunt o pacatoasa, fumez, vorbesc urat si mai rau .... barfesc. incerc mereu sa scap cate putin din fiecare si mereu ma trezesc vorbind aiurea.
cam asta e cu mine.
si eu iubesc copiii si animalele, mi-e tare mila de batranii bolnavi si singuri si ... incerc din ce am, sa aduc cate un zambet pentru cine are nevoie de el.



intrebarea pe care am pus-o "cum ati fost la inceputurile voastre" se referea la cei care catalogheaza drept sectari sau troli pe toti noii veniti. pe ei vreau sa ii intreb daca tot prin aceste furci si incercari au trecut si ei cand s-au inscris pe forum.
deci dragii mei, asa sunt intampinati toti noii veniti? :-)
pe mine nu ma deranjeaza, impornanta e contiinta mea, nu ce cred altii despre mine, atata timp cat nu fac rau nimanui si nu denigrez.
va salut cu drag, si sper din suflet ca veti mai vorbi cu mine.
:-)

[Mosh-Neagu]

În prealabil postat de Caramia

... frumos.
am avut intotdeuna, de cand ma stiu un profund respect pentru preoti, medici si profesori (in acesata ordine). acum, deducand ca sunteti preot ...

De-as fi avut in tinerete mintea de acum, probabil ca as fi devenit preot... Sau cel putin asa imi spune sotia, uneori...
Deductia ta nu e tocmai fireasca. E adevarat ca am vorbit 9 ani cu o fata pe care mama-sa pana la urma a rugat-o sa ma lase in plata Domnului si sa se casatoreasca cu cineva care sa fie in slujba lui Dumnezeu. Totusi am ramas prieteni foarte apropiati, copiii lor ii simt ca pe copiii mei si sunt convins ca si ea simte cam acelasi lucru pentru copiii nostri. Nu sunt preot si nici pe departe nu sunt vrednic de o asa confuzie!

[Caramia]

În prealabil postat de Mosh-Neagu

De-as fi avut in tinerete mintea de acum, probabil ca as fi devenit preot... Sau cel putin asa imi spune sotia, uneori...
Deductia ta nu e tocmai fireasca. E adevarat ca am vorbit 9 ani cu o fata pe care mama-sa pana la urma a rugat-o sa ma lase in plata Domnului si sa se casatoreasca cu cineva care sa fie in slujba lui Dumnezeu. Totusi am ramas prieteni foarte apropiati, copiii lor ii simt ca pe copiii mei si sunt convins ca si ea simte cam acelasi lucru pentru copiii nostri. Nu sunt preot si nici pe departe nu sunt vrednic de o asa confuzie!

atunci te rog sa ma ierti, nu am vrut sa te supar, am presupus ca fosta prietena de care ai spus ca este acum preoteasa, a devenit intre timp si sotia ta. de aici deductia mea.
dar ... toti putem spera la mantuire nu?

[AlinB]

În prealabil postat de Caramia

asa am inceput eu sa reiau calea bisericii dar nu ma pot lauda ca sunt o practicanta perfecta, sunt o pacatoasa, fumez, vorbesc urat si mai rau .... barfesc. incerc mereu sa scap cate putin din fiecare si mereu ma trezesc vorbind aiurea.
cam asta e cu mine.

Spunea cineva ca pocainta nu e o stare de moment si mai ales ca nu este o schimbare pe ici pe colo, ci una radicala, o schimbare totala de paradigma.

E singura care functioneaza, care poate aduce pe om mai aproape de Dumnezeu, mai putin de atat este ca si cand ai incerca sa-ti furi caciula.

[Caramia]

În prealabil postat de AlinB

Spunea cineva ca pocainta nu e o stare de moment si mai ales ca nu este o schimbare pe ici pe colo, ci una radicala, o schimbare totala de paradigma.

E singura care functioneaza, care poate aduce pe om mai aproape de Dumnezeu, mai putin de atat este ca si cand ai incerca sa-ti furi caciula.

eheee, mai am mult pana la pocainta.
desi ... multi rad de mine ca sunt pocaita ca imi pun batic in biserica. sau cand merg duminca la slujba.
dar .... mai am cale lunga pana sa ma scutur de haina asta grea a pacatelor. pffff, mi-e greu, sincer imi este greu. doar rugaciunea imi da speranta ca voi reusi si slujbele si maslurile.