comunicarea in familie

[AlinB]

În prealabil postat de adam000

Nu Aline, relatia cu parintii Carinei, dupa cum vezi, prin urmele adanci lasate (care dainuie si in prezent), care ii influenteaza viata si in prezent, nu tine de trecut, ci de prezent.

Hai sa fim seriosi.
Nu e ca si cand ai sta sub acelasi acoperis, ca n-ai unde si bani sa pleci.
Sau in acelasi bloc/cartier/oras si te viziteaza de 3 ori pe zi.
Sau are telefon cu 'shpemii de minute gratuite si te suna de 10 ori pe zi.

Pui problema deoparte, iti vezi de viata ta.
N-ai o viata? Atunci asta e problema. Dar nu grava. Ti-o faci. Cati nu au timp, bani sau nici timp si nici bani...

Sechele?
E altceva. Insa primul pas in directia buna este sa rupi legatura cu cei care ti-au provocat traumatismele, daca poti ai abilitatea si diplomatia necesara, nu inseamna sa rupi fizic sau sa incetezi orice comunicare ci sa pastrezi relatia in afara sferei cu probleme. Daca acele persoane vor sa o impinga in zona aia "aa, ma grabesc, mai vorbim, salutare".

Nu poti si nu vrei sa smulgi cuiul din rana? Atunci taci si suferi pana gasesti determinarea necesara pentru a face ce e bine.

[adam000]

În prealabil postat de AlinB

Hai sa fim seriosi.
Nu e ca si cand ai sta ...
in acelasi bloc/cartier/oras si te viziteaza de 3 ori pe zi.
Sau are telefon cu 'shpemii de minute gratuite si te suna de 10 ori pe zi.

Paradoxal, dar aceste situatii ar fi poate mai usor pt ea de gestionat/suportat, intrucat ar detine controlul situatiilor (ar sta in puterea ei sa nu raspunda la usa, sau la telefon, punandu-l pe silentios, etc). Dimpotriva, in situatia ei nu ea detine contolul (ca nu o poate forta pe mama ei sa vorbeasca atunci cand aceea adopta politica tacerii), astfel incat senzatia aparenta de pierdere de putere / neputiinta este mai mare, de unde poate si frustrarea ei mai mare.

În prealabil postat de AlinB

Pui problema deoparte, iti vezi de viata ta.
N-ai o viata? Atunci asta e problema. Dar nu grava. Ti-o faci.

Pina nu rezolvi problema real (pina nu inveti sa o gestionezi astfel incat sa ai pace cu tine insuti), orice stradanie de a pune o problema deoparte, este doar o amanare. E ca si cand ai pune-o pe un raft, sau ai inchista-o organismul ca pe o punga de puroi, unde mizeria problemei ramane intacta (ca doar e nerezolvata), si risca sa izbucneasca sau sa reapara mirosul, de fiecare data cand o situatie similara da peste ea si o trezeste la viata (trezeste trecutul, poate re-editat intr-o formula usor diferita a unei situatii noi). Problemele se aduna pe rafturile psihicului, precum un bagaj din ce in ce mai greu pe care il cari dupa tine peste tot, pungile de puroi se inmultesc cu fiecare problema nerezolvata, pina cand va fi foarte greu (in incercarea de a-ti vedea de viata ta mai departe) de navigat printre pungile de puroi sau cu bagajele cu probleme in spate din ce in ce mai grele.
Solutia e sa le iei pe fiecare in parte si sa le rezolvi real (sa spargi pungile alea de puroi intr-o maniera controlata, ca sa nu iasa toata mizeria brusc si coplesitor; si sa scurgi mizeria aia de acolo pina nu mai ramane) - nimeni nu iti va face curat in locul tau - tot singur va trebui sa faci si asta.

În prealabil postat de AlinB

Sechele?
E altceva. Insa primul pas in directia buna este sa rupi legatura cu cei care ti-au provocat traumatismele

Asa este, acesta este primul pas - sa opresti agresiunea continua. Insa asta e doar primul pas.