Exerciţii de gândire: probleme filosofice

[florin.oltean75]

În prealabil postat de laurastifter

Doamne ajută!

Răspundeţi prin "da" sau "nu" la următoarea întrebare:
următorul cuvânt pe care-l veţi scrie este "nu"?

Tactica logica utilizata se numeste "limitarea bazei de imputare a intelesurilor si fortarea coliziunii".

Este un anumit tip de imposibilitate.

O coliziune similara: Dumnezeu fiind atotputernic poate crea o piatra atat de grea astfel incat El sa nu o poata ridica?


Alt gen de imposibilitate:
Alege o culoare dintr-un set de culori care nu o contine.

Aceasta perplexitate poate fi exploatata spiritual (zen budism) - stoparea gandirii discursive si initierea contemplatiei.

[bogdan81]

Astea nu sunt probleme filosofice. Sunt trucuri.
Astept intr-adevar o problema filosofica serioasa.

În prealabil postat de bogdan81

Astea nu sunt probleme filosofice. Sunt trucuri.
Astept intr-adevar o problema filosofica serioasa.

Poate fi din istoria bisericii, respectiva problema?

[bogdan81]

Nu trebuie sa ma intrebi pe mine ca nu fac eu regulile pe forum. Sunt un membru exact ca si tine. Oricum, in general spui lucruri interesante asa ca sunt curios despre ce e vorba.

În prealabil postat de bogdan81

Nu trebuie sa ma intrebi pe mine ca nu fac eu regulile pe forum. Sunt un membru exact ca si tine. Oricum, in general spui lucruri interesante asa ca sunt curios despre ce e vorba.

Multumesc, ma inspira Dumnezeu sa le zic, eu nu sunt, vorba lui Sarton Bander, "decit un conductor". :)
In regula: sa zicem ca dvs. (la modul general de fapt, ma adresez oricui poate si vrea sa raspunda) v-ati nascut la un asa moment din istorie, incit in biserica este deja normativa invatatura monotelismului, sau a iconoclasmului, daca preferati (a durat mai mult). Ati fost botezat si ati ajuns la virsta gindirii abstracte si a deciziilor personale constiente ca si credincios al bisericii cu o astfel de invatatura. Intrebare: ce v-ar spune ca si/sau ce este adevarat, avind in vedere ca in timpul vietii dvs, ati apuca rasturnarea intoarcerii la iconodulie, tot din motive politice ("binecredincioasa" imparateasa Irena, care si-a orbit propriul fiu, etc., etc). Cum ati simti/defini ca infailibila o credinta schimbatoare si/sau o institutie supusa politicului (memento: "Imparatia Mea nu este din lumea aceasta.").
Cu respect.
P. S. Va rog frumos (si nu vorbesc de d-l bogdan81 aici) incercati sa raspundeti calm, cerebrral,fara isterii pseudo-apologetice. Cam greoi formulata, de fpa tintrebarea mea vizeaza raportul dintre un adevar vesnic si vitregia istoriei exercitata asupra ecclesiei, sau asupra ce trece drept ecclesia, i acel moment. CUM SESIZEZI, IN ATARI MOMENTE, IN MOD CIT MAI OBIECTIV, DIFERENTA DINTRE EREZIE SI INVATATURA DREAPTA, ALTFEL DECIT IN LOGICA PUR LUMEASCA "EREZIE = INVATATURA INVINSILOR; DREAPTA CREDINTA= INVATATURA INVINGATORILOR, LA MOMENTUL Tn"?
Ce facem , mergem cu ascultarea ca o turma fata de cei care afirma un advar azi, si se contrazic iar si iar citeva decenii sau secole mai tirziu, asa cum faceau, si inca fac, fratii nostri din Vest, urmind pe "urmasul lui Petru"? Sau gindim, totusi, cu propriul cap?

[bogdan81]

Intrebarea e foarte interesanta si foarte grea. Deosebit de grea.
Mi-am pus-o eu insumi de mai multe ori si cu toate astea e imposibil de dat un raspuns clar.
Prinsi fiind in vitregia istoriei, asa cum ati spus foarte frumos, suntem obligati de imprejurari sa facem o alegere. Alegerea poate fi corecta sau gresita. Cum stii care este cea corecta?
Eu vad lucrurile asa: din putina mea experienta de viata de 33 de ani, cat am in acest moment, cred ca lucrul cel mai important este sa fii sincer. Si numai tu insuti poti sa stii inlauntrul tau cat esti de sincer. Eu cred ca daca simti ca nu poti trai fara Dumnezeu si ca nu iti poti concepe propria viata fara sa-L cauti, atunci, mai devreme sau mai tarziu, vei gasi Adevarul. Este credinta mea fundamentala ca oricine cauta cu sinceritate va gasi la un moment dat. Este posibil ca in primul moment, alegerea ta sa nu fie cea corecta.
E posibil sa persisti in ea chiar toata viata ta. Dar daca esti cu adevarat sincer in cautarea ta,
Dumnezeu iti va descoperi Adevarul fie aici, fie dupa moarte si te va ierta.
Aceasta e credinta mea.

În prealabil postat de bogdan81

Intrebarea e foarte interesanta si foarte grea. Deosebit de grea.
Mi-am pus-o eu insumi de mai multe ori si cu toate astea e imposibil de dat un raspuns clar.
Prinsi fiind in vitregia istoriei, asa cum ati spus foarte frumos, suntem obligati de imprejurari sa facem o alegere. Alegerea poate fi corecta sau gresita. Cum stii care este cea corecta?
Eu vad lucrurile asa: din putina mea experienta de viata de 33 de ani, cat am in acest moment, cred ca lucrul cel mai important este sa fii sincer. Si numai tu insuti poti sa stii inlauntrul tau cat esti de sincer. Eu cred ca daca simti ca nu poti trai fara Dumnezeu si ca nu iti poti concepe propria viata fara sa-L cauti, atunci, mai devreme sau mai tarziu, vei gasi Adevarul. Este credinta mea fundamentala ca oricine cauta cu sinceritate va gasi la un moment dat. Este posibil ca in primul moment, alegerea ta sa nu fie cea corecta.
E posibil sa persisti in ea chiar toata viata ta. Dar daca esti cu adevarat sincer in cautarea ta,
Dumnezeu iti va descoperi Adevarul fie aici, fie dupa moarte si te va ierta.
Aceasta e credinta mea.

Multi inainte, stimate coleg! Aveti o intelepciune fara de ani. Eu, la cei 40 ai mei, am deseori cam putina minte. :)) Se si vede, inclusiv pe acest forum, nu? :)))
In regula, gasesc perfect raspunsul dvs. Si se conjuga perfect cu propriile mele framintari (care m-au facut sa trec, indeosebi pe forum si nu numai, drept un instabil spiritual/nomad confesional). Pur si simplu, aderenta mea la o credinta de-altii-compilata e doar la nivel strict de curiozitate si fascinatie intelectuala; nu POT depasi (sau adinci) acest nivel. E cam ca de nivelul unor alegeri gen: "azi ma loghez in desktopul KDE4, maine in MATE". De aceea, desi am incercat sincer si din greu, in ultimii ani, nu mai pot fi vreodata in vreuna din bisericile istorice. Acum sunt un fel de protestant nondenominational "a mon facon". :) E mult de explicat. Pur si simplu, dupa ce citesti cit mai mult din istoria bisericii, indeosebi pe Harnack, sau din agnosticismul cerebral al unor autori contemporani ca Ehrman, incepi sa intelegi altfel niste lucruri, si nu te mai poti minti pe tine insuti.

[catalin2]

În prealabil postat de Barsaumas

In regula: sa zicem ca dvs. (la modul general de fapt, ma adresez oricui poate si vrea sa raspunda) v-ati nascut la un asa moment din istorie, incit in biserica este deja normativa invatatura monotelismului, sau a iconoclasmului, daca preferati (a durat mai mult). Ati fost botezat si ati ajuns la virsta gindirii abstracte si a deciziilor personale constiente ca si credincios al bisericii cu o astfel de invatatura. Intrebare: ce v-ar spune ca si/sau ce este adevarat, avind in vedere ca in timpul vietii dvs, ati apuca rasturnarea intoarcerii la iconodulie, tot din motive politice ("binecredincioasa" imparateasa Irena, care si-a orbit propriul fiu, etc., etc). Cum ati simti/defini ca infailibila o credinta schimbatoare si/sau o institutie supusa politicului (memento: "Imparatia Mea nu este din lumea aceasta.").

Chiar am raspuns de cateva ori pe forum la aceasta problema. Este similara cu intrebarea de ce unii evrei l-au urmat pe Hristos si altii au vrut sa il rastigneasca. Sau cand se duceau Apostolii intr-o localitate o parte din locuitori se botezau, atlii doreau sa ii omoare. Sau de ce puteam sa ii explicam ani intregi unui ateu toata invatatura si nu devine credincios, in timp ce alt ateu devine credincios fara sa ii explice nimeni.
Raspunsul il da si Hristos in parabola semanatorului (depinde pe ce sol cade cuvantul) si este o invatatura clarificata mai bine in sec. IV, odata cu aparitia pelagianismului.
Asadar, orice om vede adevarul datorita harului, este luminat cu ajutorul acestuia. Iar acestea e primit in functie de faptele acelui om si de ceea ce e in inima lui. Astfel, fariseii, din cauza mandriei si a altor pacate, nu au putut vedea adevarul (doar unii din ei, ca au fost si farisei care au crezut in Iisus).
In al doilea rand, intrebarea "care e adevarul" isi gaseste raspunsul prin rugaciune, e cel mai simplu mod.
Nu in ultimul rand, adevarul era aratat intotdeauna prin minuni. De exemplu iconoclastii nu aveau parte de nicio minune, in timp ce de partea cealalalta erau minuni, la fel ca intotdeauna. Crestinii faceau minuni, in timp ce romanii nu aveau parte de nicio minune.

[DragosP]

"Pomul după roade se cunoaşte", cu alte cuvinte.

În prealabil postat de catalin2

Chiar am raspuns de cateva ori pe forum la aceasta problema. Este similara cu intrebarea de ce unii evrei l-au urmat pe Hristos si altii au vrut sa il rastigneasca. Sau cand se duceau Apostolii intr-o localitate o parte din locuitori se botezau, atlii doreau sa ii omoare. Sau de ce puteam sa ii explicam ani intregi unui ateu toata invatatura si nu devine credincios, in timp ce alt ateu devine credincios fara sa ii explice nimeni.
Raspunsul il da si Hristos in parabola semanatorului (depinde pe ce sol cade cuvantul) si este o invatatura clarificata mai bine in sec. IV, odata cu aparitia pelagianismului.
Asadar, orice om vede adevarul datorita harului, este luminat cu ajutorul acestuia. Iar acestea e primit in functie de faptele acelui om si de ceea ce e in inima lui. Astfel, fariseii, din cauza mandriei si a altor pacate, nu au putut vedea adevarul (doar unii din ei, ca au fost si farisei care au crezut in Iisus).
In al doilea rand, intrebarea "care e adevarul" isi gaseste raspunsul prin rugaciune, e cel mai simplu mod.
Nu in ultimul rand, adevarul era aratat intotdeauna prin minuni. De exemplu iconoclastii nu aveau parte de nicio minune, in timp ce de partea cealalalta erau minuni, la fel ca intotdeauna. Crestinii faceau minuni, in timp ce romanii nu aveau parte de nicio minune.

Catalin, gindeste-te mai bine: NU e aceeasi problema. Repet, daca te-ai fi nascut ca iconoclast, intr-o familie iconoclasta, cind iconoclasmul era normativ in biserica, ai fi considerat atunci, repet, atunci, in acel Tn istoric si in acea ipostaza eclesiologica si dogmatica, ca ai fost demn, din pdv-ul tau, de mantuire? Da, sau nu? NU e un exercitiu abstract: au fost, si nu putini, oameni aflati in acea situatie. E un fapt istoric si real, desi trecut. Doar pentru ca iconodulii au invins (la scara istoriei totul e temporar, sper ca esti de acord cu asta), nu inseamna ca iconoclastii, care au facut doar sa isi urmeze ierarhia la acea vreme iconoclasta, sunt acum cu totii in Tartar, ca sa fiu poetic. Incearca sa nu dai un raspuns subiectiv si inregimentat de genul "nopi suntem iconoduli, acum suntem invingatori, deci inseamna ca credinta noastra e de la Dumnezeu", ca nu tine. Repet, orice idee este, la scara isotirca, temporara ca aplicatie, si supusa incercarilor si contrazicerilor. Crede-ma, pe vremea Copronimului (stii cine, imparatul iconoclast caruia i-a mers buhul ca s-a cacat in cristelnita cind l-au botezat) ai fi fost obligat sa fii iconoclast, ca deh, era nomra bisericii. Nu sunt sigur ca nu erau minuni si la iconoclasti. Insa oricum, pentru un ortodox care il citeaza pe Cleopa sau pe Nil Sinaitul, esti surprinzator de neinformat cu privirea la puterea perversa a falsului in miracole. Ia mai citeste ce zic acesti doi autori bisericesti despre cel numit anticrist si miracolele sale... Nu miracolele decid "adevarul" unei credinte. Uite, aderarea la o credinta e o opera a inimii, o cautare si, in caz "fericit", o gasire, profunde.