preot divortat

[anita]

În prealabil postat de stireana

Da, îi merge mai ghini lui Ion din Răsculaţi decât lui Jean din Avignon, şi lui Grigore din Urlaţi decât lui Grégoire din Nantes.


Chinoviile ortodoxe din munţii franţujilor îs sărace la privit, da' bogate-n tămâieri şi frunţi plecate, nu invers, după cum s-ar fi aşteptat unu' care înalţă literele - precum acel NU - ca unic argument. Iar o "frunte plecată" te ţine şi pe tine, şi pe mine, că tot călugării îs cei care, prin rugăciune, îl înduplecă pe Dumnezeu să mai lase soare înc-o zi. Şi încă o zi...

Deplasată-i argumentaţia subţire, da' mult behăitoare.

Cum ii vezi pe francezii de acum din punct de vedere spiritual ?
Sau totul se reduce la bani ?
Eu stiu ca bisericile sunt mai mult goale si multe chiar spre a fi inchise.
Lasa manastirile din Alpi ,noi ne gandim la ravna spre mantuire a francezului de rand .

[stireana]

În prealabil postat de anita

Cum ii vezi pe francezii de acum din punct de vedere spiritual ?
Sau totul se reduce la bani ?
Eu stiu ca bisericile sunt mai mult goale si multe chiar spre a fi inchise.
Lasa manastirile din Alpi ,noi ne gandim la ravna spre mantuire a francezului de rand .

Anita, nu-mi pot lărgi observaţiile asupra tuturor francezilor, eu trăind într-un colţişor viu de ortodoxie, măcar cât voiniceam pasul pe cărăruia ce ducea la o mică mănăstire ortodoxă aflată-n capătul unui suiş muntos. Pe acest traseu erau case răsfirate, cu hogeaguri arzânde, prin asta dorind să subliniez că nu erau căsuţe de vacanţă, ci locuite constant.

Ei bine, oamenii, spre mirarea mea, erau din aceia care îşi însemnau fruntea, umerii şi pieptul prin crucea "îndestulat" făcută cât să îngraşe un ochi înfometat, căci eram flămândă să văd ortodocşi de-ai mei.

Cât i-am cunoscut, mi-a fost drag să stau printre ei, dar e adevărat că dacă n-aş fi găsit chinovia şi puţinele familii ortodxe, mi-ar fi fost greu. No, depinde de sufletul cu care porneşti la un drum, iar sufletul meu atunci nu putea să n-aibă doruri de ţărână străbunească. Fiecare şi le ştie pe ale lui.

[stireana]

Anita, nu-mi pot lărgi observaţiile asupra tuturor francezilor, eu trăind într-un colţişor viu de ortodoxie, măcar cât voiniceam pasul pe cărăruia ce ducea la o mică mănăstire ortodoxă aflată-n capătul unui suiş muntos. Pe acest traseu erau case răsfirate, cu hogeaguri arzânde, prin asta dorind să subliniez că nu erau căsuţe de vacanţă, ci locuite constant.

Ei bine, oamenii, spre mirarea mea, erau din aceia care îşi însemnau fruntea, umerii şi pieptul prin crucea "îndestulat" făcută cât să îngraşe un ochi înfometat, căci eram flămândă să văd ortodocşi de-ai mei.

Cât i-am cunoscut, mi-a fost drag să stau printre ei, dar e adevărat că dacă n-aş fi găsit chinovia şi puţinele familii ortodxe, mi-ar fi fost greu. No, depinde de sufletul cu care porneşti la un drum, iar sufletul meu atunci nu putea să n-aibă doruri de ţărână străbunească. Fiecare şi le ştie pe ale lui.

[anita]

Nu contest stilul de viata rafinat al francezilor ,atragator pentru un tanar aflat acolo ,chiar si la studii.
Intamplator ,am o ruda care sta acolo pt studii si am mai aflat cate ceva ,din pacate nu numai de lauda
Ma amuza stilul literar in care prezinti cu umor situatia.