Foloasele spovedaniei si impartasaniei.

[AlinB]

Bun, urmeaza partea a doua, in care faci legatura logica dintre capitolul ala si ce discutam noi aici.

[DragosP]

În prealabil postat de AlinB

Bun,

Bun. Discutaţi.
Normal că dacă o să-ţi creşti copchilul în acelaşi mediu de beţivăneală şi curvăriseală, sunt şanse mari să vezi şi la el aceleaşi metehne ca ale tale.


Însă în ceea ce mă priveşte cred că tocmai ţi-ai căştigat dreptul de a fi uşor ignorat.
Să fii binecuvântat!

În prealabil postat de DragosP

Bun. Discutaţi.
Normal că dacă o să-ţi creşti copchilul în acelaşi mediu de beţivăneală şi curvăriseală, sunt şanse mari să vezi şi la el aceleaşi metehne ca ale tale.

Adică copilul vine pe lume cu un bagaj de tendinţe sau predispoziţii legate de mediul în care s-a născut, predispozţii pe care copilul le va avea pentru toata viaţa. Valabil este şi pentru creşterea copilului.

[DragosP]

În prealabil postat de ovidiu b.

Adică copilul vine pe lume cu un bagaj de tendinţe sau predispoziţii legate de mediul în care s-a născut, predispozţii pe care copilul le va avea pentru toata viaţa. Valabil este şi pentru creşterea copilului.

Corect. Lucru care nu se intampla la copiii adoptati, indiferent de "bagajul moştenit" de la părinţi.

[netsky]

Iata cateva citate din biblie:„Părinţii au mâncat aguridă (strugurele încă necopt, cu gust foarte acru) şi copiilor li s-au strepezit dinţii”(Iezechiel 18, 2). „… Eu, Domnul Dumnezeul tau, sunt un Dum*nezeu zelos, care pedepsesc pe copii pentru vina parinti*lor c e Ma urasc pe Mine, pana la al treilea si al patrulea neam si Ma milostivesc pana la al miilea neam catre cei ce Ma iubesc si pazesc poruncile Mele” (Ies. 20, 5-6).„Un fiu, care, văzând păcatele, văzând toate câte le-a făcut tatăl său, el se păzeşte şi nu face nimic asemenea, …acest om nu va muri pentru nedreptăţile părintelui său, ci în veci va trăi …pentru că fiul a făcut ceea ce era drept şi legiuit şi toate legile Mele le-a ţinut şi le-a împlinit; de aceea va trăi Sufletul care păcătuieşte va muri. Fiul nu va purta nedreptatea tatălui, şi tatăl nu va purta
nedreptatea fiului. Celui drept i se va socoti dreptatea sa, iar celui rău, răutatea sa” (Iezechiel18, 14, 17, 19-20).Eu nu stiu ce sa mai inteleg.Dar intrebarea care ma framanta cel mai tare este daca mai trebuie sa platim prin suferinta pentru pacatele dezlegate de
duhovnic?Intreb deoarece am observat ca la catolici sunt celebrele indulgente acordate de Papa celor ce indeplinesc anumite conditii(spovedanie,impartasanie si intrarea intr o biserica catolica intr o anumita data aleasa de Papa ;pentru cine nu stie de unde vin aceste indulgente sa citeasca viata lui Francisc de Asissi) indulgente ce sterg partial sau total pedeapsa vremelnica pentru pacatele savarsite (si dezlegate de duhovnic).La noi la ortodoxi cum este?

[DragosP]

Nu amesteca catolicii în discuţiile noastre si mai ales Legea Veche cu Legea Nouă.

[netsky]

În prealabil postat de DragosP

Nu amesteca catolicii în discuţiile noastre si mai ales Legea Veche cu Legea Nouă.

Tot ce vreau sa aflu este raspunsul la intrebarea de mai sus: Pacatele spovedite si dezlegate de duhovnic mai trebuiesc ispasite prin suferinta??Astai tot.

[Corinusha]

În prealabil postat de DragosP

Corect. Lucru care nu se intampla la copiii adoptati, indiferent de "bagajul moştenit" de la părinţi.

Pfff, copiii adoptati cred ca, marea majoritate habar nu au ce bagaj au mostenit de la parintii biologici.
Ma aflu in aceeasi situatie. Sunt adoptata, si habar nu am ce predispozitii as avea, in afara de 2 mari si late:ar fi trebuit sa fiu predispusa sa fac un copil la...15 ani.... ceea ce nu s-a intamplat si sa fiu desfranata, ceea ce oarecum, tot nu s-a intamplat. Nu m-am casatorit virgina, dar singurul si unicul barbat in viata mea, e chiar sotul si n-o sa se schimbe asta, pentru ca, cu siguranta n-o sa comit adulter.

[windorin]

În prealabil postat de netsky

Arsenie Boca spunea ca ar fi bine ca omul sa se roage la Dumnezeu sa-l pedepseasca aici pe pamant pentru greselile sale, deoarece amarnice sunt judecatile Domnului pe lumea cealalta (mai spunea acesta ca toate nenorocirile vin peste om din pricina pacatelor nespovedite sau nedezlegate de duhovnic).

O alta intrebare ar fii: Dupa ce omul isi spovedeste pacatele si dupa ce acesta primeste impartasania este stearsa oare si pedeapsa pentru pacatele facute?
Mai trebuiesc platite acestea prin suferinta?

Cuvantul parintelui Arsenie se potriveste mai ales celor necredinciosi, care nu se spovedesc si nu se impartasesc cu Trupul si Sangele Mantuitorului. Cei necredinciosi, prin rabdarea si patimirea necazurilor fara voie, isi micsoreaza osanda. Sfantul Ioan Gura de Aur spune, cumva, acest lucru. Vor suferi mai putin, pentru ca au suferit o parte din pedeaspa in aceasta lume.

Cat despre cei credinciosi, ei nu trebuie sa isi mai ispaseasca pacatele. Aceasta este o invatatura romano-catolica, prin care se crede ca Iisus Hristos a ispasit numai o parte din pacatele fiecarui om, iar restul trebuie ispasit de fiecare in parte (parca asa zic ei).

Prin jertfa Sa, Fiul lui Dumnezeu a ispasit complet pacatele neamului omenesc. Prin marturisirea cu pocainta a pacatelor si prin unirea cu Trupul si Sangele Sau, omul nu mai are nimic de ispasit. Suferinta care urmeaza in viata omului este o urmare a pacatelor, dar nu trebuie intreleasa ca ispasire.

Incerc urmatoarea imagine.
Pacatele sunt precum focul care incinge un fier. Ispasirea pacatelor este precum stingerea focului. Iar suferintele care urmeaza pacatelor sunt precum fierbinteala care ramane asupra fierului ars in foc, desi focul a fost stins. Suferintele, adica urmarile pacatelor, se imputineaza in masura in care se imputineaza si pacatele, adica fierul se racesc in masura in care nu se mai aprinde alt foc.

În prealabil postat de netsky

Nu exista oare nici o cale prin care sa dobandim stergerea pedepselor pentru pacatele noastre?

Durerile si suferintele din viata noastra nu sunt pedepse pentru pacate, ci urmari ale pacatelor. Trebuie sa ne fortam sa intelegem diferenta intre pedeapsa si urmare. Iisus Hristos a fost pedepsit pentru pacatele noastre. Noi nu mai suntem pedepsiti pentru pacatele noastre, caci nici un om nu ar putea sa rabde si sa poarte socoteala pacatelor sale.

Spre exemplu.
Doi tineri se apropie trupeste, ani de zile, folosind anticonceptionale. La un moment dat, din mila lui Dumnezeu, inteleg nefirescul faptei lor, se pocaiesc, se spovedesc, tin un canon de nevointa si rugaciune, apoi primesc dezlegarea pacatelor si impartasirea cu Sfintele Taine. Ei nu mai trebuie sa'si ispaseasca pacatele, adica sa fie pedepsiti pentru pacatele lor trupesti, insa trupul, care a fost gresit folosit, adica nu a functionat dupa "manualul" sau, nu isi mai poate reveni la normal. Prin urmare, faptul ca cei doi nu mai pot zamisli copii nu trebuie inteles ca si pedeapsa, ci ca urmare a pacatelor, care au stricat buna functionare a trupului. Aceasta schema se repeta in cazul fiecarui pacat.

[windorin]

În prealabil postat de Corinusha

Singurul si unicul barbat in viata mea, e chiar sotul si n-o sa se schimbe asta, pentru ca, cu siguranta n-o sa comit adulter.

Corina, fara harul lui Dumnezeu, am face si cele mai grele pacate din lume.
Smerenia tine harul lui Dumnezeu, iar increderea in sine il alunga, pentru a dobandi smerenia.

Citeste:

Cand Mântuitorul Hristos le spune apostolilor Săi că toţi se vor lepăda de El, Petru are o reacţie dură şi foarte sigur pe sine spune că el nu se va lepăda orice se va întâmpla, chiar dacă toţi ceilalţi o vor face. Sfântul Ioan Gură de Aur tâlcuieşte dumnezeieşte acest gest:

"Ce spui, Petre? Profetul a spus că se vor risipi oile când va fi bătut păstorul, Hristos a întărit cele spuse şi tu spui: „Nu” Nu-ţi sunt de ajuns cuvintele dinainte prin care Hristos ţi-a închis gura, atunci cînd ai spus: „Fie-Ţi milă de Tine să nu Ţi se întâmple Ţie aceasta” (Matei 16, 22) Nu, lui Petru nu i-au fost de ajuns. Şi de aceea Domnul îl lasă să cadă, pentru ca să-l înveţe şi prin aceasta să asculte totdeauna de ce spune Hristos şi să ajungã la ĭncredinţarea că este mai vrednică de credinţă hotãrîrea lui Hristos decît propriul lui cuget.

Ceilalţi ucenici, la rîndul lor, nu puţin au cîştigat de pe urma lepădării lui Petru; şi-au dat seama de slăbiciunea firii omeneşti şi de adevărul lui Dumnezeu. Cînd Hristos prezice ceva, nu trebuie să o faci pe deşteptul şi nici să te arăţi mai grozav decît majoritatea oamenilor.

Petru ar ii trebuit să se roage şi să spună: „Ajută-ne, Doamne, ajută-ne nouă ca să nu ne despartim de Tine” dar nu; el se încrede în sine şi spune:
„Chiar daca toţi se vor sminti intru Tine, eu niciodată? „Chiar dacă te vor parasi toţi, spune Petru, eu nu Te voi pãrăsi.”

A ajuns încetul cu încetul încrezut. Hristos deci voind să-l smerească, a îngăduit să se lepede de El. Pentru că Petru nu L-a ascultat nici pe El, nici pe profet - că Domnul de aceea a adus marturia profetului, ca sa nu I se împotrivească nimeni - deci, pentru că Petru nu I-a ascultat cuvintele, îl învaţă cu faptele. Că pentru aceasta a ĭngăduit să se lepede, ca prin lepădarea de Hristos să se îndrepte, ascultă ce-i spune Domnul: "Iar Eu M-am rugat pentru tine, ca să nu piară credinţa ta”.