Impotriva razboaielor si uciderilor

[laurastifter]

În prealabil postat de ovidiu b.

Bun, deci cum rămâne cu apărarea patriei cu sabia în mână şi fuga în munţi? Mai eram noi astăzi creştini? Să nu uităm că în acea luptă dintre Constantin şi Maxentiu au murit oameni din ambele tabere, ceea ce nu prea este în ton cu porunca iubirii...şi totuşi acea luptă a fost sau nu binecuvântată?

Personal am îndoieli serioase în privinţa ideii că vreun act de omucidere ar putea fi binecuvântat de către Dătătorul vieţii...
Tocmai de aceea am spus că prefer o interpretare duhovnicească, mistică, a relatării despre arătarea semnului crucii pe cer.
Cred că i s-a arătat crucea (poate că la nivelul simţirilor duhovniceşti...), dar mă îndoiesc că acest eveniment esenţial din viaţa Sf. Constantin ar fi avut vreo legătură cu Maxentiu sau cu alte detalii de ordin politic.
Cred că Dumnezeu i-a transmis mesajul "in hoc signo vinces", în sensul că biruinţa va însemna convertirea împăratului la credinţa cea adevărată şi creştinarea imperiului.
Asocierea dintre lupta politică din 312 şi semnul minunat de pe cer... tind să cred că a fost gândită de către istoricii vremii (în special Eusebiu...), din motive politice, aşa cum se-ntâmplă de câte ori se încearcă invocarea credinţei în sprijinul ideologiilor şi faptelor omeneşti.
Doamne ajută!
P. S. Primii creştini n-au ucis pe nimeni şi au rezistat, aprox. 3 secole, în persecuţii aproape fără întrerupere.
Şi nu doar că au rezistat, ci s-au mai şi înmulţit, în mod alarmant, exasperant pentru prigonitorii lor.
:)