Ce carte v-a marcat/placut?

[Fani71]

În prealabil postat de Mihailc

Am notat într-o postare anterioară că nu voi comenta gusturi subiective şi că fiecare este liber să-şi formeze un sistem axiologic propriu. Personal, consider că e bine ca acest sistem să fie menţinut în stare de şantier, adică păstrând mereu la îndemână posibilitatea schimbării proiectului iniţial din mers.

Da, am studiat fenomenul comercial "Harry Potter" ca lovitură de marketing obţinută prin utilizarea intrumentelor culturii, alături de alte fenomene comerciale care au fabricat mitologii postmoderne diseminate în mentalul colectiv la nivel global (cu ar fi Dan Brown, de pildă). Studiul nu l-am făcut de unul singur, ci într-o echipă de oameni instruiţi să identifice ce anume atrage irezistibil într-un produs cultural privit în el însuşi, dar şi ce fel de aşteptări şi nevoi primare latente satisface.
Concluzia comună, foarte pe scurt, a fost că seria Harry Potter este făcătură literară mediocră din punct de vedere stilistic şi tematic, care reiterează într-o altă configuraţie imaginară acelaşi discurs despre obsesia pentru putere, căreia i se subordonează o morală comună consacrată în societatea de tip capitalist şi fructifică stimuli emoţionali corespunzători acestei morale.

Prezenţa lui Hristos este una şi prezenţa lucrătoare a lui Hristos este alta. Dacă vorbim despre ubicuitatea divină, da, Hristos este prezent şi într-un bordel. Dar asta nu înseamnă că şi ia parte la ce se întâmplă acolo. Aşa-zisa cultură pop nu-L va revela niciodată pe Hristos, fiindcă "cultura" pop îl face pe om sclavul mentalitar al unui tip de civilizaţie, în speţă, civilizaţia capitalist-consumistică.
Simpla prezenţă a lui Hristos nu asigură în mod automat metanoia. E suficient să citim Evangheliile ca să observăm faptul că au existat o mulţime de oameni care au ratat comuniunea cu El chiar aflându-se în proximitatea lui.
Generic spus, Hristos a murit pe cruce şi pentru Lenin, Hilter, Bin Laden sau Jack Spintecătorul. Însă nu ştim, şi nu vom şti niciodată, pentru câţi dintre aceştia, şi mulţi alţii, Hristos a murit degeaba.

Din câte citesc în postările tale, n-ai înţeles aproape nimic din "Idiotul".
Poate o să-ţi recanalizezi energia irosită în căutarea improbabilului profil hristic a lui Harry Potter, într-o nouă lectură a lui Dostoievski. După aceea, poate vom putea discuta despre înrudirea ontologică dintre Mîşkin şi Hristos.

Este totusi paradohal ca ma mustrezi ca imi consum energia cu Harry Potter, cand si tu ai participat la un studiu despre aceasta carte.
Si eu am, ca sa zic asa, o 'tema academica' de facut (desi una mult mai modesta), de aceea imi consum energia cu el.

Ma intristeaza faptul ca nu te cobori chenotic pana la nivelul meu ;-) sa imi impartasesti ideile tale despre caracterul iconic al chipului lui Hristos din Idiotul. Apreciez mult postarile tale, cultura si nivelul tau intelectual si m-as fi bucurat sa le aflu. Avand in vedere ca am citit cartea asta la 17 ani, iar cum am mai mult decat de doua ori pe atat, cred ca pot fi scuzata ca 'nu am inteles nimic din el'. (Imi amintesc ca atunci am avut o mare pasiune pentru Dostoevski si mai ales pentru 'Idiotul', si am cautat la biblioteca toate comentariile despre el, dar cum era inainte de 89, iti inchipui ca nu era prea multa vorba despre teantricitatea printului Miskin in comentariile pe care le-am gasit.)
Dar accept bobarnacul, si poate vom mai vorbi pe aceasta tema, daca imi fac temele :-)

Indraznesc totusi sa nu fiu de acord cu tine in priviinta rolului si sensului literaturii populare in general, si al lui Harry Potter in cazul de fata. Voi reveni.

[Fani71]

Revin, deci. Cred ca si literatura populara poate vehicula arhetipuri importante si binefacatoare. Ca vehiculeaza si altele, inclusiv idei nocive sau purs si simplu la moda, vagi, ieftine, este adevarat (dar tot atat de adevarat si pentru 'marea literatura').
Cred si nu ajunge explicatia fascinatiei pt putere sa explici impactul pe care l-a avut Harry Potter. Cred, din cat l-am studiat, ca impactul privine mai ales din aglomerarea de arhetipuri luate din toata cultura europeana - si din crestinism, dar nu numai. Oamenii au nevoie, duc dorul dupa aceste arhetipuri si simboluri, ele traiesc mai departe in inima lor desi cultura postmoderna incearca sa le dea la o parte.
Ca Rowling a cam pescuit din ele si ca nu a creat ceva intr-adevar frumos, nou, inaltator, este adevarat. Dar faptul ca a pus in miscare, pentru intelesul marelui public, toate aceste arhetipuri - si mai ales pe cel al lui Dumnezeu mantuitorul - eu zic ca este benefica aceasta carte si merita si citita, si studiata.

Mai cred si ca nu este corect sa dispretuim cultura populara doar pentru ca este populara, si nu corespunde exigentelor estetice ale celor mai cultivati.
Ce sa citeasca acele milioane de oameni care nu pot intelege 'marea literatura'? De ce sa nu citeasca Harry Potter? - in loc sa joace jocuri fara sens sau sa vada filme horror.
Am ajuns sa fiu mult mai ingaduitoare cu oamenii lispiti de cultura si sa nu ma mai consider (cum riscam pe vremuri) superioara spiritual sau moral lor.
Si va asigur, majoritatea elevilor mei nu au ajuns nici macar la nivelul lui Harry Potter ca lecturi.. Pentru ca nu citesc de loc.

[Mihailc]

În limba română, când spui "cultura populară" se poate înţelege şi altceva, de-aia cred că ar fi mai indicat să folosim termenul "cultură pop" aşa cum spui muzică pop, care, cel puţin la noi, este cu totul altceva decât muzica populară.
O spun pentru a treia oară, cred cu tărie fiecare este liber să adere la sistemul de valori care-l reprezintă la un moment dat. Însă nu-mi fac iluzii, "evoluţionismul axiologic" funcţionează rar, iar în cazul aşa-zisei "culturi pop", aproape că nu funcţionează.
Pentru a nu fi din nou înţeles greşit, trebuie să explic de ce am pus în ghilimele "cultura pop" şi cu argument folosesc locuţiunea adjectivală "aşa-zisei" cu sensul de numire frauduloasă. Asocierea dintre "cultură" şi "pop" este de fapt o mostră de corectitudine politică, invenţie tipic postmodernă obţinută prin relativizarea prin depreciere a termenului "cultură" şi reînvestirea termenului "pop" cu calităţi pe care nu le are. În realitate, cultura pop este un departament al entertainment-ului, adică a industriei divertismentului. Este corespondentul postmodern al circului din imperiul roman, livrat periodic împreună cu pâinea pentru a satisface nevoile primare ale populaţiei, cotra cost, evident.
Dacă spun lucrurile astea nu înseamnă că dispreţuiesc categoria umană care aderă la acest tip de aflare în treabă, în numele elitismului "culturii mari". Pur şi simplu refuz să numesc un hamster elefant, doar fiindcă se simte hamsterul confortabil dacă-i spun aşa. Cu atât mai mult, resping categoric să-l bag pe Hristos în aceste forme consacrate de iluzionare colectivă. Mă refer aici la Hristosul Bisericii, că dacă vorbim despre hristoşii imaginarului religios occidental discuţia se repoziţionează pe alte coordonate.

[Fani71]

În prealabil postat de Mihailc

În limba română, când spui "cultura populară" se poate înţelege şi altceva, de-aia cred că ar fi mai indicat să folosim termenul "cultură pop" aşa cum spui muzică pop, care, cel puţin la noi, este cu totul altceva decât muzica populară.
O spun pentru a treia oară, cred cu tărie fiecare este liber să adere la sistemul de valori care-l reprezintă la un moment dat. Însă nu-mi fac iluzii, "evoluţionismul axiologic" funcţionează rar, iar în cazul aşa-zisei "culturi pop", aproape că nu funcţionează.
Pentru a nu fi din nou înţeles greşit, trebuie să explic de ce am pus în ghilimele "cultura pop" şi cu argument folosesc locuţiunea adjectivală "aşa-zisei" cu sensul de numire frauduloasă. Asocierea dintre "cultură" şi "pop" este de fapt o mostră de corectitudine politică, invenţie tipic postmodernă obţinută prin relativizarea prin depreciere a termenului "cultură" şi reînvestirea termenului "pop" cu calităţi pe care nu le are. În realitate, cultura pop este un departament al entertainment-ului, adică a industriei divertismentului. Este corespondentul postmodern al circului din imperiul roman, livrat periodic împreună cu pâinea pentru a satisface nevoile primare ale populaţiei, cotra cost, evident.
Dacă spun lucrurile astea nu înseamnă că dispreţuiesc categoria umană care aderă la acest tip de aflare în treabă, în numele elitismului "culturii mari". Pur şi simplu refuz să numesc un hamster elefant, doar fiindcă se simte hamsterul confortabil dacă-i spun aşa. Cu atât mai mult, resping categoric să-l bag pe Hristos în aceste forme consacrate de iluzionare colectivă. Mă refer aici la Hristosul Bisericii, că dacă vorbim despre hristoşii imaginarului religios occidental discuţia se repoziţionează pe alte coordonate.

Este foarte interesant punctul tau de vedere. Voi tine seama de el.

Deci, spui ca 'literatura pop' corespunde circului - da, in mare parte cred ca asa este. (Dar atunci nu l-as pune pe Harry Potter chiar in categoria pop. Nu stiu la ce categorie l-as spune - da, populara nu merge, intr-adevar, pe romaneste termenul are o conotatie traditionala.)

Mi se pare interesanta distinctia pe care o faci intre imaginarul religios occidental si - implicit - o literatura religioasa de tip iconic orientala) de care vorbeai mai sus in legatura cu printul Miskin.
Am putea spune, crezi, ca distinctia asta este o oglindire in literar a diferentei pe care noi ortodocsii o facem intre 'pictura religioasa' si 'icoana'?
Exista ceva scris (publicat) pe aceasta tema? M-ar interesa foarte mult.

O astfel de distinctie s-ar putea face, dupa parerea mea, dar taberele nu sunt asa de usor de deosebit cum pare. Nu cred ca automat toata literatura 'occidentala' intra in sfera 'imaginarului religios' (definit deocamdata mai mult intuitiv; nu m-am gandit pana acum sa faca ceasta paralela). Cred ca unii autori ca Chesterton, C. S. Lewis, Tolkien de exemplu se apropie de 'imaginarul iconic'. Bineinteles si altii mai mari si mai vechi.

[Mihailc]

În prealabil postat de Fani71

Deci, spui ca 'literatura pop' corespunde circului - da, in mare parte cred ca asa este. (Dar atunci nu l-as pune pe Harry Potter chiar in categoria pop. Nu stiu la ce categorie l-as spune - da, populara nu merge, intr-adevar, pe romaneste termenul are o conotatie traditionala.)

Nu ştiu dacă eşti la curent, dar în cazul lui Harry Potter, ca şi la Dan Brown, o mulţime de specialişti, universitari credibili, au scris despre modul eronat cum sunt exploatate arhetipurile, simbolurile, scrierile vechi etc. în acest gen literar cu impact puternic asupra oamenilor. Opiniile acestora s-a făcut destul de greu auzite, datorită faptului că o eventuală demistificare prematură a cărţilor respective nu era deloc pe placul unei mari părţi a mass-mediei, preocupate să-şi asigure cota de profit de urma succesului comercial uriaş al acestora. Totuşi, când opiniile specialiştilor au penetrat spaţiul public şi au făcut masă critică, autorii au ieşit în presă cu o explicaţie de genul "sunt cărţi de ficţiune, iar autorii nu sunt obligaţi să ţină cont de autenticitatea surselor din care s-au inspirat" recunoscând indirect că "arta" lor operează cu falsuri şi minciuni seducătoare pentru marele public.

Mi se pare interesanta distinctia pe care o faci intre imaginarul religios occidental si - implicit - o literatura religioasa de tip iconic orientala) de care vorbeai mai sus in legatura cu printul Miskin.
Am putea spune, crezi, ca distinctia asta este o oglindire in literar a diferentei pe care noi ortodocsii o facem intre 'pictura religioasa' si 'icoana'?
Exista ceva scris (publicat) pe aceasta tema? M-ar interesa foarte mult.

Există, nu foarte multe, iar cele câte există sunt sintetizate într-o manieră nemaiîntâlnită până acum nicăieri, în volumul I al lucrării "Noi şi icoana" de Sorin Dumitrescu. Acelaşi autor a publicat de curând o aplicaţie în literatură a hermeneuticii iconice, în volumul "Tablou cu orbi. Metalingvism şi marginalizare" dedicat unei analize inedite a operei lui Nichita Stănescu. Capitolul doi al cărţii, "Criteriile axiologiei teologice a limbajului", oferă o introducere magistrală în acest mod de investigaţie hermeneutică atât a artei în general cât şi a literaturii în particular.

O astfel de distinctie s-ar putea face, dupa parerea mea, dar taberele nu sunt asa de usor de deosebit cum pare. Nu cred ca automat toata literatura 'occidentala' intra in sfera 'imaginarului religios' (definit deocamdata mai mult intuitiv; nu m-am gandit pana acum sa faca ceasta paralela). Cred ca unii autori ca Chesterton, C. S. Lewis, Tolkien de exemplu se apropie de 'imaginarul iconic'. Bineinteles si altii mai mari si mai vechi.

E foarte adevărat că nu toată literatura occidentală intră în vizorul unei astfel de critici. Mi se pare dubioasă expresia "imaginarul iconic", întrucât icoana şi lumea atât de densă semantic pe care o deschide înţelegerii persoanei are (şi) o funcţie ascetică, de înfrânare, printre multe altele, a imaginaţiei zburdalnice, retoricii inutile şi tendinţelor frevcvente ale fanteziei de a evada din perimetrul revelaţiei Logosului.

[Fani71]

În prealabil postat de Mihailc

Nu ştiu dacă eşti la curent, dar în cazul lui Harry Potter, ca şi la Dan Brown, o mulţime de specialişti, universitari credibili, au scris despre modul eronat cum sunt exploatate arhetipurile, simbolurile, scrierile vechi etc. în acest gen literar cu impact puternic asupra oamenilor. Opiniile acestora s-a făcut destul de greu auzite, datorită faptului că o eventuală demistificare prematură a cărţilor respective nu era deloc pe placul unei mari părţi a mass-mediei, preocupate să-şi asigure cota de profit de urma succesului comercial uriaş al acestora. Totuşi, când opiniile specialiştilor au penetrat spaţiul public şi au făcut masă critică, autorii au ieşit în presă cu o explicaţie de genul "sunt cărţi de ficţiune, iar autorii nu sunt obligaţi să ţină cont de autenticitatea surselor din care s-au inspirat" recunoscând indirect că "arta" lor operează cu falsuri şi minciuni seducătoare pentru marele public.

Există, nu foarte multe, iar cele câte există sunt sintetizate într-o manieră nemaiîntâlnită până acum nicăieri, în volumul I al lucrării "Noi şi icoana" de Sorin Dumitrescu. Acelaşi autor a publicat de curând o aplicaţie în literatură a hermeneuticii iconice, în volumul "Tablou cu orbi. Metalingvism şi marginalizare" dedicat unei analize inedite a operei lui Nichita Stănescu. Capitolul doi al cărţii, "Criteriile axiologiei teologice a limbajului", oferă o introducere magistrală în acest mod de investigaţie hermeneutică atât a artei în general cât şi a literaturii în particular.

E foarte adevărat că nu toată literatura occidentală intră în vizorul unei astfel de critici. Mi se pare dubioasă expresia "imaginarul iconic", întrucât icoana şi lumea atât de densă semantic pe care o deschide înţelegerii persoanei are (şi) o funcţie ascetică, de înfrânare, printre multe altele, a imaginaţiei zburdalnice, retoricii inutile şi tendinţelor frevcvente ale fanteziei de a evada din perimetrul revelaţiei Logosului.

Multumesc pentru referinte. Ai putea sa imi spui numele autorilor care au criticat modul eronat cum sunt exploatate arhetipurile, simbolurile, scrierile vechi? Ma intereseaza foarte mult. (In cazul lui Dan Brown am citit si eu ceva in acest sens).
Intr-adevar, nu este prea corect sa vorbim despre 'imaginarul iconic', ci poate mai degraba despre 'textul (literar) iconic. Nu imaginarul este iconic, evident.

[Fani71]

Pentru cei interesati si cunoscatori de engleza (nu pentru a lansa o noua polemica), exista un autor ortodox (american), John Granger, care a scris cateva carti despre Harry Potter vazut, printre altele, si dintr-o perspectiva crestina (perspectiva lui este si cea a unui cunoscator de literatura si de simboluri vechi, in general).
De ex:
GRANGER, John, Looking for God in Harry Potter, 2004.
GRANGER, John, Unlocking Harry Potter. Five keys for the Serious reader. Zossima Press, 2007.
GRANGER, John, The Deathly Hallows Lectures: The Hogwarts Professor Explains the Final Harry Potter Adventure. Zossima Press, 2008.
(mai are si altele)

Exista si alti ortodocsi din alte tari care s-au exprimat pozitiv fata de carte, de ex. in Rusia Andrei Kuraev si in Ucraina Roman Silantyev.

As vrea sa ma adaug ca lucrurile de care este acuzata Rowling (ca ar fi zis ca este membra a nu stiu carei secte oculte, ca unii copii au idei satanice dupa ce o citesc etc) provin, am descoperit, de pe un site DE BASCALIE (sa mi se scuze expresia, oficial se numeste satiric) american numit The Onon, in care se publica stiri false (satirice), si unde autorii si-au batut joc de unele reactii extremiste crestine impotriva lui Harry Potter si au inventat acele interviuri... Printre altii, vad ca si ortodocsii au inghitit acele texte ca fiind adevarate.
http://www.theonion.com/ Uitati-va de ex. la stirea de azi si vedeti daca o puteti lua in serios.
Deci, nici vorba sa fi declarat asa ceva Rowling. Uitati-va la originalul aiureilor pe care cica le-ar zice copiii, postate de antiecumenism:
http://www.theonion.com/articles/har...among-ch,2413/

Toate interviurile cu ea se pot gasi pe situl http://www.accio-quote.org/ , unde spune de ex. ca este crestina, ca a pus special in carte idei crestine desi nu a avut intentie apologetica, ca nu crede in vrajitorie in viata reala, etc.
Asta, repet, pentru cine este interesat, nu ca sa relansez o discutie.
V-as ruga pe toti cei carora vi se pare ca nu merita sa te ocupi cu un astfel de subiect sa ignorati acest mesaj ;-)