![]() |
![]() |
|
|
#1
|
||||
|
||||
![]()
„Tot pomul care nu face roadă bună se taie și se aruncă în foc” (Matei 3, 10).
Vezi un pom uscat, care nu mai e bun pentru nimic altceva decât pentru a fi pus pe foc. Înțelege că asemenea este și sufletul omului păcătos, în care nu se găsește credința cea vie dimpreună cu roadele ei și a cărui săvârșire va fi tăierea și focul iadului celui veșnic. „Tot pomul care nu face roadă bună se taie și se aruncă în foc” (Matei 3, 10). Această întâmplare îți slujește drept prilej de a-ți îndrepta ochii spre sufletul tău, cercetând dacă nu cumva se află și el într-o asemenea stare jalnică, și de a te ruga lui Hristos-Dumnezeu, Care și pe cei morți îi învie, să ți-l umple cu viață și să ți-l adape cu roua harului Său întru creșterea roadelor celor duhovnicești. (Sfântul Tihon din Zadonsk, Dumnezeu în împrejurările vieții de zi cu zi, Editura Sophia, București, 2011, p. 61)
__________________
Biserica este dragoste, așteptare și bucurie. (Părintele Alexander Schmemann) |
#2
|
||||
|
||||
![]() ![]()
__________________
Biserica este dragoste, așteptare și bucurie. (Părintele Alexander Schmemann) |
#3
|
||||
|
||||
![]()
Nu trebuie să ne mirăm atunci când vedem un om care face lucruri de neînțeles: se mândrește, se laudă până când se face de râs, etc. Nu trebuie să ne mirăm, fiindcă este influențat de imaginea ideală, nu-și dă seama.
Imaginea ideală este o plăsmuire, este inexistentă. Omul o construiește, o poartă în el și-l influențează în funcție de centrul interesului său. Se identifică cu ea, se crede pe sine deosebit de ceilalți, special, chiar. Până și defectele pe care le are le crede bune, le crede virtuți. De aceea, nu trebuie să ne mirăm atunci când vedem un om care face lucruri de neînțeles: se mândrește, se laudă până când se face de râs, etc. Nu trebuie să ne mirăm, fiindcă este influențat de imaginea ideală, nu-și dă seama. Așadar, cel care s-a identificat pe sine cu imaginea ideală își vede defectele ca pe niște virtuți. Nu trebuie să ne mirăm când cineva a făcut o greșeală cumplită, a săvârșit o fărădelege, mai concret un păcat, insistă să ne convingă și pe noi că nu este deloc o greșeală, că nu este o manifestare a defectului, ci este o virtute. Să nu ne mirăm, acest om este influențat de imaginea ideală și desigur, se identifică cu ea. (Arhim. Simeon Kraiopoulos, Te cunoști pe tine însuți?, Editura Bizantină, București, 2008, p. 148)
__________________
Biserica este dragoste, așteptare și bucurie. (Părintele Alexander Schmemann) |
#4
|
||||
|
||||
![]()
Cândva, generațiile se măsurau în treizeci, cincizeci sau chiar sute de ani. Astăzi, ele se schimbă la fiecare deceniu. Diferențele de vârstă, de psihologie, de tehnologie pricinuiesc de multe ori conflicte și dizarmonie în interiorul familiei.
Desigur, modul vostru de a gândi și de a simți este diferit de cel al părinților voștri. Fiind cu 20, 30 sau chiar 40 de ani mai mici decât ei, între voi există o prăpastie. Înțelegerea și comunicarea între voi și părinți nu este cu putință. Una zic părinții, alta înțelegeți voi. De aici se nasc nenumărate conflicte. Epocile se succed astăzi cu viteza amețitoare cu care se dezvoltă artele și știința. Cândva, generațiile se măsurau în treizeci, cincizeci sau chiar sute de ani. Astăzi, ele se schimbă la fiecare deceniu. Diferențele de vârstă, de psihologie, de tehnologie pricinuiesc de multe ori conflicte și dizarmonie în interiorul familiei. Poate că acest fapt este inevitabil. Problema care se pune, însă, este aceea ca diferențele dintre generații să nu ducă la conflicte de dimensiuni astronomice. Adică părinții și copiii să nu se separe în două tabere diferite... Deoarece în fiecare zi sunt chemat să rezolv asemenea probleme, am observat că, de cele mai multe ori, mai multă dreptate aveți voi, copiii. Și aceasta pentru că părinții sunt - se presupune - mai maturi, mai înțelepți, mai calculați și ei ar trebui să fie primii care să vă înțeleagă pe voi, și după aceea voi pe ei. Voi nu aveți experiența și maturitatea lor. De aceea, ei sunt primii responsabili în privința comunicării dintre ei și voi, după aceea sunteți responsabili și voi. În general, constat zilnic că atunci când părinții sunt corecți, realiști, cu adevărat înțelegători și iubitori, vă câștigă de partea lor. Ceea ce am observat este că voi sunteți sinceri. Vreți de exemplu, comunicare și dragoste. Dacă le aveți pe acestea, se poate foarte ușor ajunge la sufletul vostru (de multe ori, deveniți părinți duhovnicești ai celor care v-au născut. Ei v-au născut trupește, iar voi îi renașteți sufletește. Acesta este un lucru minunat!) (Pr. Timotei Kilifis, Tinerețe curată, tinerețe frumoasă, Editura Egumenița, Galați, 2007, p. 35-36)
__________________
Biserica este dragoste, așteptare și bucurie. (Părintele Alexander Schmemann) |
#5
|
||||
|
||||
![]()
„Cei care defaimă vor da seamă înaintea lui Dumnezeu, Care va judeca viii și morții”.
Încetează, omule, ca nu cumva însuși cuvântul cu care defăimezi pe Dumnezeu să se facă văpaie în gura ta și să-ți ardă limba. Că oamenii, dacă se ceartă unii cu alții, după ce se împacă, se rușinează a se privi în față; tu, care azi stai în lume, iar mâine vei sta înaintea înfricoșătorului divan cum îndrăznești a zice unele ca acestea? Nu te temi că s-ar putea să se pogoare foc din cer și să te mistuiască pe tine când deschizi gura împotriva Atotțiitorului? Nici nu pui în mintea ta că s-ar putea să se desfacă năpraznic pământul de sub picioarele tale și să te înghită? Nu te înșela, omule, este cu neputință a scăpa din mâinile Celui ce ne-a zidit. Ascultă pe cel ce zice: „Cei care defaimă vor da seamă înaintea lui Dumnezeu, Care va judeca viii și morții”. Până când întărâtăm pe Acela ce atâtea bunătăți ne-a dat nouă, Care, luând tină din pământ, a zidit pe om și a suflat întru el Duh de viață, Care a și supus toate sub picioarele Lui. Care ne cearcă și ne miluiește, Cela ce și pe Unul născut Fiul Său L-a dat pentru viața tuturor! Iar noi, în locul facerilor Lui de bine, spini și mărăcini îi aducem, al căror sfârșit este arderea. (Sfântul Efrem Sirul, Din cuvintele duhovnicești ale Sfinților Părinți, Ed. Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților, Suceava, 2003, p. 16)
__________________
Biserica este dragoste, așteptare și bucurie. (Părintele Alexander Schmemann) |
#6
|
||||
|
||||
![]()
Aceia care nu își dezrădăcinează patimile de tineri suferă mult la bătrânețe, deoarece îmbătrânesc împreună cu patimile, care devin „rele vechi”, greu de vindecat.
- Gheronda, văd că am patimi multe. - Da, ai multe patimi, dar ești și tânără și ai și bărbăție, și de aceea poți lucra ca să scoți din grădina ta spinii și să plantezi crini, zambile, trandafiri și să te veselești apoi stând în ea. Acum cât ești tânără, patimile sunt „fragede” și se dezrădăcinează ușor. Vezi, și buruienile sălbatice, chiar și spini să fie, se dezrădăcinează ușor cât sunt fragede; în vreme ce, atunci când cresc, se întăresc și cu greu le poți prinde ca să le dezrădăcinezi. Și urzica, când scoate primele frunze, nu se deosebește în finețe de busuioc; poți să o apuci și să o miroși, pentru că este fragedă. De aceea să te străduiești să-ți dezrădăcinezi patimile cât ești tânără, căci altfel, dacă le vei lăsa, sufletul tău va fi robit de felurite dorințe și îți va fi greu să te eliberezi de ele. Aceia care nu își dezrădăcinează patimile de tineri suferă mult la bătrânețe, deoarece îmbătrânesc împreună cu patimile, care devin „rele vechi”, greu de vindecat. Omul cu cât înaintează în vârstă, începe să-și iubească patimile. Ajunge la vârsta dragostei, a afecțiunii și devine și mai îngăduitor față de sine însuși. Slăbește și voința, iar lupta împotriva patimilor devine și mai dificilă. Tânărul are vioiciune; dacă valorifică această vioiciune spre dezrădăcinarea patimilor, sporește. (Cuviosul Paisie Aghioritul, Patimi și virtuți, Ed. Evanghelismos, București, 2007, p. 26)
__________________
Biserica este dragoste, așteptare și bucurie. (Părintele Alexander Schmemann) |
#7
|
||||
|
||||
![]()
Nu te uita înapoi, ci tinde spre cele viitoare.
Îmi scrii îndoindu-te de faptul că păcatul tău ar fi fost iertat. Iată ce spun Părinții despre aceasta. Orice greșeală va săvârși omul, dacă se va pocăi, păcatul i se va ierta, dar imaginea păcatului îi va rămâne până la cea din urmă suflare. Când îl va lua somnul sau când nu va mai purta de grijă, vrăjmașul îi va aduce imaginea în trezvie sau în timpul somnului, pentru a-i întina gândul, pentru a-l face vinovat de păcatele cele vechi sau fie și numai pentru a-i împrăștia mintea. Nu-l vezi pe proorocul David, când îl mustra Natan pentru Batșeba? Strigă: "Am păcătuit înaintea Domnului!" și proorocul Natan spune: "Domnul a ridicat păcatul de deasupra ta". A fost iertat, deci, de îndată. Cu toate acestea, toată viața lui a fost chinuit de acest păcat. Întâi a murit copilul pe care l-a născut Batșeba. Apoi a păcătuit fiul său față de fiica lui Tamar. După aceea l-a alungat fiul său Abesalom... Și toate acestea i s-au întâmplat după ce a fost iertat de păcat. Deși păcatul se iartă, rămâne canonul pe măsura fărădelegii. Nu vezi pe Sfânta Teodora din Alexandria, care a trăit ca monah? A păcătuit, a plecat din lume, s-a căit și s-a sfințit. Și totuși, adulterul nu a fost uitat. Atunci când s-au adus defăimări la adresa ei și a fost alungată, a crescut un copil străin, numai ea singură știind că este vorba de o defăimare. Dar și Sfântul Efrem! Nu a fost băgat în închisoare pentru că a furat un vițel, deși era sfânt când a fost închis? "Da - i-a spus Domnul - , acum nu ai furat, dar când erai copil nu l-ai legat și a fost prins de o fiară sălbatică. Prin urmare, deși omul este iertat pentru păcatul său, rămâne imaginea păcatului și lucrarea lui. Deoarece tu te-ai lenevit în ultimul timp, a îngăduit Dumnezeu să se întoarcă ispita, pentru a te trezi. Așa că scoală-te și strigă: "Fiul lui David, vreau să văd", și Se va arăta Iisus, Dătătorul de lumină, trimițându-ți lumina pocăinței și a cunoștinței dumnezeiești. Fiul meu, nu mă întristez pentru cele trecute, ci mă bucur pentru cele viitoare. Cel mai mic se binecuvântează de către cel mai mare, iar păcatul mic sau mare se șterge prin pocăința cea adevărată. Deci nu te uita înapoi, ci tinde spre cele viitoare. Mă bucur foarte mult, fiul meu, că ceri mereu să înveți. Aceasta este mărturie bună. Când cineva caută să învețe ceva trebuie să și înfăptuiască din ceea ce învață. Nu se poate altfel. Dar chiar dacă nu reușește să înfăptuiască nimic, știe măcar că sunt alții care lucrează. Rușinat de aceasta, se va smeri și va cere de la Dumnezeu să trimită peste el mila Sa cea bogată și să-l întărească. În felul acesta va ajunge și el în rândul celor ce reușesc să lucreze virtutea. (Gheron Iosif, Mărturii din viața monahală, Editura Bizantină, București, p. 110)
__________________
Biserica este dragoste, așteptare și bucurie. (Părintele Alexander Schmemann) |
![]() |
|
![]() |
||||
Subiect | Subiect început de | Forum | Răspunsuri | Ultimele Postari |
Daca pot primi niste raspunsuri | andrei23 | Generalitati | 28 | 19.06.2011 18:13:32 |
Caut niste raspunsuri | NeInocentiu | Secte si culte | 108 | 18.04.2011 13:43:12 |
|