Raspunsuri duhovnicesti +

[cristiboss56]

„Tot pomul care nu face roadă bună se taie şi se aruncă în foc” (Matei 3, 10).
Vezi un pom uscat, care nu mai e bun pentru nimic altceva decât pentru a fi pus pe foc.
Înţelege că asemenea este şi sufletul omului păcătos, în care nu se găseşte credinţa cea vie dimpreună cu roadele ei şi a cărui săvârşire va fi tăierea şi focul iadului celui veşnic.
„Tot pomul care nu face roadă bună se taie şi se aruncă în foc” (Matei 3, 10).
Această întâmplare îţi slujeşte drept prilej de a-ţi îndrepta ochii spre sufletul tău, cercetând dacă nu cumva se află şi el într-o asemenea stare jalnică, şi de a te ruga lui Hristos-Dumnezeu, Care şi pe cei morţi îi învie, să ţi-l umple cu viaţă şi să ţi-l adape cu roua harului Său întru creşterea roadelor celor duhovniceşti.
(Sfântul Tihon din Zadonsk, Dumnezeu în împrejurările vieţii de zi cu zi, Editura Sophia, Bucureşti, 2011, p. 61)

[cristiboss56]

Numele lui Iisus, rugaciunea mintii, zic Sfintii Parinti, e ca un flacon cu parfum, il deschizi, il inclini, iar mirul se revarsa si umple de buna-mireasma locul. Striga “Doamne Iisuse Hristoase” si buna-mireasma Duhului Sfant se va revarsa, vei primi “arvuna Duhului dumnezeiesc”. Fiindca “Duhul Sfant compatimeste impreuna cu noi” si “ne indeamna degraba spre rugaciunile duhovnicesti”. Mai mult, se roaga El in locul nostru, al celor ce uitam sa ne rugam, si ia asupra Sa lipsurile noastre, ne-curatiile noastre, saracia existentei noastre. Pentru ca fiecare dintre noi e un templu al lui Dumnezeu, si atunci cand ne rugam devenim slujitori sfintiti ai unei mari taine. De aceea foarte frumos spune un Parinte al Bisericii: “Ia o cadelnita sa tamaiezi, fiindca Hristos e aici in inima ta, atunci cand se inalta rugaciunea «Doamne, Iisuse Hristoase»”. Si iarasi altundeva scrie: “Atunci cand auzim o cadelnita, sa ne aducem aminte ca suntem un templu si sa simtim cu mintea ca tamaiem pe Hristos Care e in noi si asa sa ne inchinam acestui cort al Duhului Sfant”. -

[cristiboss56]

Nu trebuie să ne mirăm atunci când vedem un om care face lucruri de neînţeles: se mândreşte, se laudă până când se face de râs, etc. Nu trebuie să ne mirăm, fiindcă este influenţat de imaginea ideală, nu-şi dă seama.
Imaginea ideală este o plăsmuire, este inexistentă. Omul o construieşte, o poartă în el şi-l influenţează în funcţie de centrul interesului său. Se identifică cu ea, se crede pe sine deosebit de ceilalţi, special, chiar. Până şi defectele pe care le are le crede bune, le crede virtuţi. De aceea, nu trebuie să ne mirăm atunci când vedem un om care face lucruri de neînţeles: se mândreşte, se laudă până când se face de râs, etc. Nu trebuie să ne mirăm, fiindcă este influenţat de imaginea ideală, nu-şi dă seama.
Aşadar, cel care s-a identificat pe sine cu imaginea ideală îşi vede defectele ca pe nişte virtuţi. Nu trebuie să ne mirăm când cineva a făcut o greşeală cumplită, a săvârşit o fărădelege, mai concret un păcat, insistă să ne convingă şi pe noi că nu este deloc o greşeală, că nu este o manifestare a defectului, ci este o virtute. Să nu ne mirăm, acest om este influenţat de imaginea ideală şi desigur, se identifică cu ea.
(Arhim. Simeon Kraiopoulos, Te cunoşti pe tine însuţi?, Editura Bizantină, Bucureşti, 2008, p. 148)

[cristiboss56]

Cândva, generaţiile se măsurau în treizeci, cincizeci sau chiar sute de ani. Astăzi, ele se schimbă la fiecare deceniu. Diferenţele de vârstă, de psihologie, de tehnologie pricinuiesc de multe ori conflicte şi dizarmonie în interiorul familiei.

Desigur, modul vostru de a gândi şi de a simţi este diferit de cel al părinţilor voştri. Fiind cu 20, 30 sau chiar 40 de ani mai mici decât ei, între voi există o prăpastie. Înţelegerea şi comunicarea între voi şi părinţi nu este cu putinţă. Una zic părinţii, alta înţelegeţi voi. De aici se nasc nenumărate conflicte.
Epocile se succed astăzi cu viteza ameţitoare cu care se dezvoltă artele şi ştiinţa. Cândva, generaţiile se măsurau în treizeci, cincizeci sau chiar sute de ani. Astăzi, ele se schimbă la fiecare deceniu. Diferenţele de vârstă, de psihologie, de tehnologie pricinuiesc de multe ori conflicte şi dizarmonie în interiorul familiei. Poate că acest fapt este inevitabil. Problema care se pune, însă, este aceea ca diferenţele dintre generaţii să nu ducă la conflicte de dimensiuni astronomice. Adică părinţii şi copiii să nu se separe în două tabere diferite...
Deoarece în fiecare zi sunt chemat să rezolv asemenea probleme, am observat că, de cele mai multe ori, mai multă dreptate aveţi voi, copiii. Şi aceasta pentru că părinţii sunt - se presupune - mai maturi, mai înţelepţi, mai calculaţi şi ei ar trebui să fie primii care să vă înţeleagă pe voi, şi după aceea voi pe ei. Voi nu aveţi experienţa şi maturitatea lor. De aceea, ei sunt primii responsabili în privinţa comunicării dintre ei şi voi, după aceea sunteţi responsabili şi voi. În general, constat zilnic că atunci când părinţii sunt corecţi, realişti, cu adevărat înţelegători şi iubitori, vă câştigă de partea lor. Ceea ce am observat este că voi sunteți sinceri. Vreţi de exemplu, comunicare şi dragoste. Dacă le aveţi pe acestea, se poate foarte uşor ajunge la sufletul vostru (de multe ori, deveniţi părinţi duhovniceşti ai celor care v-au născut. Ei v-au născut trupeşte, iar voi îi renaşteţi sufleteşte. Acesta este un lucru minunat!)
(Pr. Timotei Kilifis, Tinereţe curată, tinereţe frumoasă, Editura Egumeniţa, Galaţi, 2007, p. 35-36)

[cristiboss56]

„Cei care defaimă vor da seamă înaintea lui Dumnezeu, Care va judeca viii şi morţii”.

Încetează, omule, ca nu cumva însuşi cuvântul cu care defăimezi pe Dumnezeu să se facă văpaie în gura ta şi să-ţi ardă limba. Că oamenii, dacă se ceartă unii cu alţii, după ce se împacă, se ruşinează a se privi în faţă; tu, care azi stai în lume, iar mâine vei sta înaintea înfricoşătorului divan cum îndrăzneşti a zice unele ca acestea? Nu te temi că s-ar putea să se pogoare foc din cer şi să te mistuiască pe tine când deschizi gura împotriva Atotţiitorului? Nici nu pui în mintea ta că s-ar putea să se desfacă năpraznic pământul de sub picioarele tale şi să te înghită? Nu te înşela, omule, este cu neputinţă a scăpa din mâinile Celui ce ne-a zidit. Ascultă pe cel ce zice: „Cei care defaimă vor da seamă înaintea lui Dumnezeu, Care va judeca viii şi morţii”. Până când întărâtăm pe Acela ce atâtea bunătăţi ne-a dat nouă, Care, luând tină din pământ, a zidit pe om şi a suflat întru el Duh de viaţă, Care a şi supus toate sub picioarele Lui. Care ne cearcă şi ne miluieşte, Cela ce şi pe Unul născut Fiul Său L-a dat pentru viaţa tuturor! Iar noi, în locul facerilor Lui de bine, spini şi mărăcini îi aducem, al căror sfârşit este arderea.
(Sfântul Efrem Sirul, Din cuvintele duhovniceşti ale Sfinţilor Părinţi, Ed. Arhiepiscopiei Sucevei şi Rădăuţilor, Suceava, 2003, p. 16)

[cristiboss56]

Aceia care nu îşi dezrădăcinează patimile de tineri suferă mult la bătrâneţe, deoarece îmbătrânesc împreună cu patimile, care devin „rele vechi”, greu de vindecat.
- Gheronda, văd că am patimi multe.
- Da, ai multe patimi, dar eşti şi tânără şi ai şi bărbăţie, şi de aceea poţi lucra ca să scoţi din grădina ta spinii şi să plantezi crini, zambile, trandafiri şi să te veseleşti apoi stând în ea. Acum cât eşti tânără, patimile sunt „fragede” şi se dezrădăcinează uşor. Vezi, şi buruienile sălbatice, chiar şi spini să fie, se dezrădăcinează uşor cât sunt fragede; în vreme ce, atunci când cresc, se întăresc şi cu greu le poţi prinde ca să le dezrădăcinezi. Şi urzica, când scoate primele frunze, nu se deosebeşte în fineţe de busuioc; poţi să o apuci şi să o miroşi, pentru că este fragedă. De aceea să te străduieşti să-ţi dezrădăcinezi patimile cât eşti tânără, căci altfel, dacă le vei lăsa, sufletul tău va fi robit de felurite dorinţe şi îţi va fi greu să te eliberezi de ele.
Aceia care nu îşi dezrădăcinează patimile de tineri suferă mult la bătrâneţe, deoarece îmbătrânesc împreună cu patimile, care devin „rele vechi”, greu de vindecat. Omul cu cât înaintează în vârstă, începe să-şi iubească patimile. Ajunge la vârsta dragostei, a afecţiunii şi devine şi mai îngăduitor faţă de sine însuşi. Slăbeşte şi voinţa, iar lupta împotriva patimilor devine şi mai dificilă. Tânărul are vioiciune; dacă valorifică această vioiciune spre dezrădăcinarea patimilor, sporeşte.
(Cuviosul Paisie Aghioritul, Patimi și virtuți, Ed. Evanghelismos, București, 2007, p. 26)

[cristiboss56]

Nu te uita înapoi, ci tinde spre cele viitoare.
Îmi scrii îndoindu-te de faptul că păcatul tău ar fi fost iertat. Iată ce spun Părinții despre aceasta.
Orice greșeală va săvârși omul, dacă se va pocăi, păcatul i se va ierta, dar imaginea păcatului îi va rămâne până la cea din urmă suflare. Când îl va lua somnul sau când nu va mai purta de grijă, vrăjmașul îi va aduce imaginea în trezvie sau în timpul somnului, pentru a-i întina gândul, pentru a-l face vinovat de păcatele cele vechi sau fie și numai pentru a-i împrăștia mintea. Nu-l vezi pe proorocul David, când îl mustra Natan pentru Batșeba? Strigă: "Am păcătuit înaintea Domnului!" și proorocul Natan spune: "Domnul a ridicat păcatul de deasupra ta". A fost iertat, deci, de îndată. Cu toate acestea, toată viața lui a fost chinuit de acest păcat. Întâi a murit copilul pe care l-a născut Batșeba. Apoi a păcătuit fiul său față de fiica lui Tamar. După aceea l-a alungat fiul său Abesalom... Și toate acestea i s-au întâmplat după ce a fost iertat de păcat. Deși păcatul se iartă, rămâne canonul pe măsura fărădelegii.
Nu vezi pe Sfânta Teodora din Alexandria, care a trăit ca monah? A păcătuit, a plecat din lume, s-a căit și s-a sfințit. Și totuși, adulterul nu a fost uitat. Atunci când s-au adus defăimări la adresa ei și a fost alungată, a crescut un copil străin, numai ea singură știind că este vorba de o defăimare. Dar și Sfântul Efrem! Nu a fost băgat în închisoare pentru că a furat un vițel, deși era sfânt când a fost închis? "Da - i-a spus Domnul - , acum nu ai furat, dar când erai copil nu l-ai legat și a fost prins de o fiară sălbatică.
Prin urmare, deși omul este iertat pentru păcatul său, rămâne imaginea păcatului și lucrarea lui. Deoarece tu te-ai lenevit în ultimul timp, a îngăduit Dumnezeu să se întoarcă ispita, pentru a te trezi. Așa că scoală-te și strigă: "Fiul lui David, vreau să văd", și Se va arăta Iisus, Dătătorul de lumină, trimițându-ți lumina pocăinței și a cunoștinței dumnezeiești.
Fiul meu, nu mă întristez pentru cele trecute, ci mă bucur pentru cele viitoare. Cel mai mic se binecuvântează de către cel mai mare, iar păcatul mic sau mare se șterge prin pocăința cea adevărată. Deci nu te uita înapoi, ci tinde spre cele viitoare.
Mă bucur foarte mult, fiul meu, că ceri mereu să înveți. Aceasta este mărturie bună. Când cineva caută să învețe ceva trebuie să și înfăptuiască din ceea ce învață. Nu se poate altfel. Dar chiar dacă nu reușește să înfăptuiască nimic, știe măcar că sunt alții care lucrează. Rușinat de aceasta, se va smeri și va cere de la Dumnezeu să trimită peste el mila Sa cea bogată și să-l întărească. În felul acesta va ajunge și el în rândul celor ce reușesc să lucreze virtutea.
(Gheron Iosif, Mărturii din viața monahală, Editura Bizantină, București, p. 110)