Si totusi Legea lui Moise era mai buna!

[AlinB]

În prealabil postat de luminitapreda

Am un profund dezgust pentru rautatea si desfraul din jur. Nu mai poti avea incredere in nimeni. Toti sunt egoisti, fara suflet, fara sensibilitate, fara empatie.
La locul de munca e valabila legea junglei, in trafic este legea pumnului, rudele, prietenii te cauta cand au nevoie pentru a-si realiza propriile interese (asa este omul).
Nici in persoana iubita nu poti avea incredere. Te tradeaza, te minte, te inseala. Cand iti dai seama e prea tarziu.
Nici nu e de mirare daca privesti desfraul generalizat din jur! Nu stiu cum nu se scarbesc oamenii de atata minciuna, neseriozitate, nesimtire si curvasarie.
Nu te cauta nimeni nici pe patul de spital.
Astia sunt oamenii pe care eu ii aparam in fata lui Dumnezeu?

Eu cred ca observatiile de mai sus au si o doza de subiectivism.

Atat timp cat omul se vede pe sine neputincios, e marcat de complexe, atentia se indreapta asupra celor din jur si in loc sa-si foloseasca spiritul critic asupra propriei persoane, la modul constructiv, asa cum un scluptor foloseste dalta pentru a scoate frumosul dintr-un bolovan de piatra, il indreapta asupra celor din jur, fata de care are de cele mai multe ori asteptari nerealiste, care sa-i suplineasca lipsurile personale, afective si nu numai.


Uite si doua pilde interesante care pot sa faca lumina in aceasta chestiune:

Rătăcind pe ici, pe colo, un câine uriaş ajunse într-o odaie care avea pe toţi pereţii oglinzi imense.
Astfel se văzu dintr-odată înconjurat de câini. Se înfurie, începu să scrâşnească din dinţi şi să mârâie. Fireşte, şi câinii din oglindă făcură la fel, descoperindu-şi colţii fioroşi.
Câinele nostru începu să se învârtă vertiginos într-o parte şi în alta pentru a se apăra de atacatori, după care – lătrând cu furie – se aruncă asupra unuia dintre presupuşii săi adversari.
În urma puternicei izbituri în oglindă, căzu la pământ fără suflare şi plin de sânge.
Dacă ar fi dat din coadă prieteneşte o singură dată, toţi câinii din oglindă ar fi răspuns în acelaşi fel. Şi întâlnirea lor ar fi fost o sărbătoare.


Era odată un bărbat care şedea la marginea unei oaze la intrarea unei cetăţi din Orientul Mijlociu. Un tânăr se apropie într-o bună zi şi îl întrebă:
- Nu am mai fost niciodată pe aici. Cum sunt locuitorii acestei cetăţi?
Bătrânul îi răspunse printr-o întrebare:
- Cum erau locuitorii cetăţii de unde vii?
- Egoişti şi răi. De aceea mă bucur că am putut pleca de acolo.
- Aşa sunt şi locuitorii acestei cetăţi, răspunse bătrânul.

Puţin după aceea, un alt tânăr se apropie de omul nostru şi îi puse aceeaşi întrebare:
- Abia am sosit în acest ţinut. Cum sunt locuitorii acestei cetăţi?
Omul nostru răspunse cu aceeaşi întrebare:
- Cum erau locuitorii cetăţii de unde vii?
- Erau buni, mărinimoşi, primitori, cinstiţi. Aveam mulţi prieteni acolo şi cu greu i-am părăsit.
- Aşa sunt şi locuitorii acestei cetăţi, răspunse bătrânul.

Un neguţător care îşi aducea pe acolo cămilele la adăpat auzise aceste convorbiri şi pe când cel de-al doilea tânâr se îndepărta, se întoarse spre bătrân şi îi zise cu reproş:
- Cum poţi să dai două răspunsuri cu totul diferite la una şi aceeaşi întrebare pe care ţi-o adresează două persoane?
- Fiule, fiecare poartă lumea sa în propria-i inimă. Acela care nu a găsit nimic bun în trecut nu va găsi nici aici nimic bun. Dimpotrivă, acela care a avut şi în alt oraş prieteni va găsi şi aici tovarăşi credincioşi şi de încredere. Pentru că, vezi tu, oamenii nu sunt altceva decât ceea ce ştim noi a găsi în ei.

Am convingerea ferma ca in prezent numai Legea lui Moise aplicata ar putea imblanzi oamenii, care sunt fiare. Iar fiarele nu pot fi disciplinate decat cu frica.

Depinde de oameni.
Daca tu la randul tau esti astfel, nu poti intelege lucrurile decat in felul asta.
Daca privesti in perspectiva la evolutia ta morala ca om si realizezi ca poate au fost si alte mijloace prin care ai inteles ca anumite lucruri sunt gresite, realizezi ca sunt si alte cai.

Si mai ales, poti sa te intrebi daca la randul tau te consideri desavarsit(a) moral, pentru ca altfel, biciul pe care il chemi asupra altora, atarna si deasupra ta.

Daca s-ar fi aplicat pana la capat cu strictete nu aveam atata desfrau in jur. O desfranata va naste desfranati/desfranate.
Desi gestul de a ucide o desfranata cu pietre pare barbar, nu intamplator a fost dat de Dumnezeu ca porunca.

Astazi am fi trait intr-o lume morala, unde domnea increderea, cinstea, onestitatea intre oameni si nu minciuna, desfraul si nesimtirea.

Evident, nu ai citit Vechiul Testament ci doar citezi din auzite ca sa vezi cat de eficienta a fost in practica Legea lui Moise.

Banuiesc ca fraza cu "cine e fara de pacat sa dea primul cu piatra" a fost adaugata mai tarziu si pusa in gura lui Iisus, ca sa fie iubit de desfranate.
Cum Iisus le iarta, ele trag concluzia ca Dumnezeu le accepta desfraul ca "mult au mai iubit".
Vorbesc din proprie exprienta. Cunosc persoane care asa gandesc, iar daca incerc sa vorbesc cu ele imi trantesc fraza cu Iisus de mai sus.

Un sectar nu poate intelege Sf. Scriptura decat ca un sectar.
O desfranta care nu vrea sa renunte la desfaranrea evident nu o poate intelege decat ca si o desfaranata - pentru ca nu la genul ala de "iubire" se refera Sf. Scriptura.

S-a indus ideea falsa ca Dumnezeu iubeste mai mult desfranatele si talharii decat oamenii onesti, cinstiti, meticulosi, perfectionisti,morali.

Nu "s-a indus", asta este perceptia celor care au motive sa-si insuseasca un astfel de subiectivism.
Ca si tine, fara doar si poate ca nici macar nu s-au obosit sa citeasca acele capitole macar din Sf. Scriptura care vorbesc despre aceste lucruri, ce sa mai vorbim sa asculte macar o predica in care ele sunt explicate.

Pe scurt, ideea este ca Dumnezeu iubeste in mod special pe pacatosul care se pocaieste de pacatele lui si cauta indreptare.
Pentru cei care ii prinde moartea nepocaiti, are osanda.

In starea de decadere morala in care se afla omenirea in prezent este nevoie sau de eliminarea radicala si definitiva a raului sau de sfarsitul ei si ma intreb oare cat ne mai indura Dumnezeu?!
Asta este problema: ca Dumnezeu e mult prea bun. Am realizat asta destul de tarziu, dar macar am realizat!

In ceata celor rai ma includ si pe mine si as vrea sa termine Dumnezeu si cu mine daca este nevoie pentru ca societatea viitorului sa fie una perfect morala.

Deci in mod clar, cuvintele Evangheliei n-au ajuns la urechea dvs.
Nu ati aflat inca de ce Hristos a murit pe cruce.
Pacat, macare pacat.
Nu stiti ce pierdeti. Dar poate intuiti.

Si nu uitati: Dumnezeu nu da cu parul.