Discriminarea şi prigonirea Ortodoxiei şi a ortodocşilor de către catolicism

[laurastifter]

Istoria este, într-adevăr, nedreaptă... nedreaptă şi-ntr-o atât de mică legătură cu valorile evanghelice. Aşa cum scria şi domnul profesor Cezar, au existat momente în care ne-am prigonit reciproc, dar şi numeroase clipe ale istoriei în care am ştiut să fim creştini, să ne solidarizăm, să trecem prin viaţă după voia Domnului, în pace şi bună înţelegere.
Tocmai de aceea, cred că este timpul ca, depăşind căderile, eşecurile trecutului, să învăţăm să mergem împreună mai departe, către ţinta finală a pelerinajului nostru, care este Împărăţia iubirii veşnice a Sfintei Treimi. Să călătorim împreună, în numele lui Hristos pentru că, aşa cum atât de minunat scria Antoine de Saint-Exupery într-una dintre lucrările sale, cei care se iubesc cu adevărat nu se uită lung unul la celălalt, ci privesc împreună în aceeaşi direcţie.
Să fim şi noi, ortodocşi, catolici şi protestanţi împreună (de fapt, creştini), "cu ochii aţintiţi asupra lui Iisus, Începătorul şi Plinitorul credinţei" (Evr12, 2), Singurul Ce poate şterge urmele lăsate în inimile noastre de nedreptăţile şi dezamăgirile istoriei şi ne poate uni întru dragostea Sa!
Hristos în mijlocul nostru!

[Decebal]

În prealabil postat de laurastifter

Să fim şi noi, ortodocşi, catolici şi protestanţi împreună (de fapt, creştini), (...)

În această situaţie, te rog să mă ierţi că nu sunt şi eu un sectant ecumenist, aşa ca tine. Mai suntem şi de-aştia pe-aici prin România, care încă mai rezistăm (în "ortodoxism") aşa cum putem să nu ne sectarizăm în sensul şi după voia şi dictatele sectarismului ecumenist. Şi, dacă ai cumva de gând să îmi dai peste gură la modul forumistic, te rog să nu îmi vii iar cu vechea ta basnă a nerelativizării credinţei ortodoxe, nu de alta dar ne-am prins de mult cum stau lucrurile şi eu personal nu mai am nevoie de îmbrobodelile tale. Iar acest fir de discuţie are tema clară pe care am anunţat-o încă din titlul pe care l-am dat acestei discuţii; pentru orice tentative de diversiune sau manipulare amatorii sunt rugaţi să şi le exerseze pe alte fire de discuţie deja deschise ori să deschidă ei înşişi unele noi.

[Decebal]

În prealabil postat de laurastifter

Nu în ultimul rând (de fapt, chiar în primul rând), îi respect foarte mult pe românii din Ardeal pentru consecvenţa lor în credinţă. Pe parcursul atâtor secole, aceşti compatrioţi ai noştri au reuşit, în ciuda intemperiilor istoriei, să rămână neclintiţi în Ortodoxia lor. Fără a avea intenţia de a agrava polemicile confesionale de pe forum, cred că este frumos să ne amintim, cu admiraţie şi profund respect, de momentul în care nobilii români ortodocşi, având de ales între păstrarea credinţei şi păstrarea rangului social (în 1366), au preferat să decadă în starea de ţărani, poate chiar de iobagi, decât să-şi părăsească credinţa din motive politice. Sigur, au existat şi excepţii (nu, n-am uitat de familia lui Iancu de Hunedoara...). Repet, am doar intenţia de a sublinia consecvenţa acelor creştini, iar nicidecum de a denigra în vreun fel Biserica occidentală. Acel decret din 1366 a fost emis de către regele Ungariei, aşadar Biserica catolică n-a fost responsabilă pentru ceea ce s-a întâmplat.

Dacă asta era ceea ce credeai dumneata referitor la politica anumitor regi maghiari, papalişti, cu ocazia acestui thread şi cu ocazia trimiterilor pe care le-am dat, anume la Şerban Papacostea şi Ioan-Aurel Pop, ai avut şi ai ocazia să înţelegi că catolicismul, sau mai degrabă romanismul la vremea respectivă, a fost destul de implicat în discriminarea şi prigonirea românilor de credinţă răsăriteană, fie prin faptul că catolicii erau capii oculţi ai acelor prigoane, fie chiar şi numai prin felul în care au profitat de ele, şi ar fi profitat şi mai mult dacă spre exemplu maghiarii nu ar fi fost puşi la respect de români şi polonezii de ruşi. Biserica Romană este deci direct responsabilă, într-un fel sau altul, de aceste discriminări şi priogoane, pentru că ea a fost la originea cruciadei spirituale împotriva orientului unde domina credinţa răsăriteană, bizantină, iar maghiarii ori polonezii ori ordinele cavalereşti nu erau decât, deşi şi ei evident cu interesele lor politice şi economice, mijloace politice, militare pentru atingerea scopurilor imperialiste în plan religios ale papalităţii romane. Prin urmare, a cunoaşte şi recunoaşte aceste adevăruri istorice nu înseamnă nicidecum vreo denigrare a Bisericii Romane, pentru că am putea vorbi cu adevărat de o denigrare în situaţia în care adevărul istoric ar fi altul.