Familia: părinţi, fraţi, surori...

În prealabil postat de perplexus

Tu esti in avantaj, atata timp cat nu reduci totul la materie, interes si stare de moment.
Daca esti o fire luptatoare, ai putea sa intetesti lupta (mai dihai), emanand in continuare dragoste si intelegere, absorbind loviturile lor materialiste fara ca ele sa te afecteze. Ai avea de partea ta pe Cel fara de care nu putem face nimic.
Daca nu poti inteti lupta, macar sa n-o slabesti.
Daca nu poti rezista asa, macar sa nu te lasi prinsa in spiritul lor.
Daca simti ca te cuprinde, atunci departeaza-te si roaga-te pt tine.
Daca tu pui pe Dumnezeu in inima ta, in locul familiei, cred ca Dumnezeu ii va ajuta si pe dansii asa cum stie El, pt iubirea ta catre El

Luptele psihologice mă depăşesc. Mai ales că ei sunt mai mulţi. De aceea prefer să mă retrag cumva în mine, cu gândul că vor trece şi zilele acestea şi mă voi întoarce la viaţa mea liniştită.
Unii zic că nu e normal să te depărtezi de familie şi nici sănătos dpdv psihic, sufletesc. Trebuie să le văd greşelile ca pe nişte neputinţe, şi mă rog pentru depăşirea lor. E adevărat că ei m-au crescut şi într-un anumit sens (bun) şi datorită lor am ajuns unde sunt...
Cred că soluţia e rugăciunea, iar în rest contact limitat.

[Yasmina]

Cumva trebuie sa le depasesti autoritatea.
Si eu am crescut cu parinti autoritari,pana m-am marit si le-am depasit autoritatea,dovedindu-le ca sunt stapana pe viata mea,ca-mi asum toate actiunile si chiar la o adica daca au nevoie de sprijin,se pot baza pe mine.

Iti reproseaza ca petreci timpul cu altii,deoarece sunt gelosi,te iubesc in felul lor total si nu accepta sa fie pusi pe locul 2 cand vine vb despre afectiunea pe acre o doresc din partea ta.
Ar trebui sa incerci un mic exercitiu de empatie si sa te pui in locul lor.Sa te gandesti la greturile si disconforturile prin care a trecut mama ta incepand cu gravidia,apoi cu durerile nasterile,cu noptile nedormite si cu nervii si emotiile de mai tarziu.La toate acestea se adauga si "grija zilei de maine"pe care oamenii cu copii mereu o simt mai acuta,mai apasatoare.

Eu nu m-am inteles deloc cu parintii in adolescenta si dupa 20 de ani,insa acum sunt persoanele mele preferate.
Nu ii mai judec,ii iau asa cum sunt,nu-i mai compar cu alti parinti;nu ma mai consider victima lor,le vad si durerile lor-si ei au fost victime la randul lor.

Cand am inchis lantul slabiciunilor si nu I-am mai condamnat si purtat ranchiuna pt o copilarie mai lipsita de iubire,m-am simtit libera,usoara si vindecata.Pana la urma,numai eu eram cea care caram dupa mine bagaje grele.Asa am iesit toti in castig.

Desigur,nu am pretentia ca situatia ta este asemanatoare cu a mea,pe undeva banuiesc ca a mea a fost mai tragica-dar Domnul este bun.
Pe mine nu m-ar nelinisti sau plictisi o intrunire de familie,deoarece sunt foarte independenta si directa,daca nu doresc sa fac ceva sau sa ma implic intr-un proiect nu o fac,dar incerc sa trasez eu planul calatoriei,detaliile si ma stept ca ceilalti sa le accepte. Intr-un fel,sunt greu de suportat chiar si eu...dar platesc pe alte parti,nimic nu ramane cu datorie!

[Yasmina]

În prealabil postat de Annyta

Luptele psihologice mă depăşesc. Mai ales că ei sunt mai mulţi. De aceea prefer să mă retrag cumva în mine, cu gândul că vor trece şi zilele acestea şi mă voi întoarce la viaţa mea liniştită.
Unii zic că nu e normal să te depărtezi de familie şi nici sănătos dpdv psihic, sufletesc. Trebuie să le văd greşelile ca pe nişte neputinţe, şi mă rog pentru depăşirea lor. E adevărat că ei m-au crescut şi într-un anumit sens (bun) şi datorită lor am ajuns unde sunt...
Cred că soluţia e rugăciunea, iar în rest contact limitat.

Greseli?Cine nu greseste?
Trebuie sa inveti sa-i accepti cu bune si rele.
Dar de sa-i judeci si sa-i scanezi de greseli si neputinte? Cine are timp de asta cu parintii care imbatranesc? :)
Intelegeti-va acum si iubiti-va cand inca mai sunt pe pamant;oricum cand vor muri nu-ti vei aminti decat momentele frumoase si vei suferi mult si te vei invinovati ca nu ai petrecut mai mult timp in compania lor.

În prealabil postat de Yasmina

Greseli?Cine nu greseste?
Trebuie sa inveti sa-i accepti cu bune si rele.
Dar de sa-i judeci si sa-i scanezi de greseli si neputinte? Cine are timp de asta cu parintii care imbatranesc? :)
Intelegeti-va acum si iubiti-va cand inca mai sunt pe pamant;oricum cand vor muri nu-ti vei aminti decat momentele frumoase si vei suferi mult si te vei invinovati ca nu ai petrecut mai mult timp in compania lor.

Da, Yasmina, toţi greşim, şi nu trebuie să judec pe nimeni. Dar atunci când vin către mine cu fel şi fel de reproşuri şi văicăreli, dar nu ascultă niciun sfat, nu am cum să îi ajut... Cel mai mult am suferit în viaţă atunci când am încercat să trăiesc după modelul lor. Cel mai bine mi-a fost când am reuşit să mă rup de acest model, descoperind că Tatăl din ceruri este mai important şi ne învaţă drumul vieţii adevărate, al bucuriei, al mântuirii...
De fiecare dată când stau mai mult cu ei, îmi doresc să plec cât mai repede. Când sunt departe, îmi pot aduce aminte de lucrurile bune. Faţă în faţă, avem de escaladat diferenţele de opinii.

„Şi duşmanii omului casnicii lui.” Matei 10-36

[Ekaterina]

Annyta, eu cred ca parintii tai sunt foarte mandri de tine, de faptul ca te-ai realizat profesional, dar neavand o perseptiva duhovniceasca nu reusesc sa se bucure cu adevarat de acest lucru.

In multe cazuri comunicarea dintre copii si parinti este una deficitara, mai ales cand valorile lor difera si vad lucrurile diferit. Cred ca singura solutie este sa-i suporti asa cum sunt, de schimbat sigur nu se vor schimba. Ei se vor obisnui cu tine, cu faptul ca vrei sa traiesti altfel viata si chiar daca nu le convine acest lucru, nu vor avea ce face.

Poate suna putin necrestineste, dar tinand cont ca nu sunteti pe aceeasi lungime de unda, cred ca nu gresesti daca le ascunzi anumite lucruri, pentru a pastra pacea si o atmosfera cat mai relaxata.

Cand nu poti avea o relatie deschisa, sincera, calda cu parintii este o mare durere, este si asta un fel de cruce.

[Leoaica]

Annyta, cand am citit mesajul tau..parca era scris de mine.Nu esti singura persoana intr-o situatie asa de ..delicata. Nu pot sa-ti spun decat "rabdare, rabdare, rabdare". Conform experientei proprii iti spun ca nu exista nici o solutie "perfecta". Bine ca stai in alta localitate.Construieste-ti momentele tale de bucurie si profita de ele la maxim.Oricum pe ei nu o sa-i multumesti niciodata, indiferent ce faci. Cu cat inainteaza in varsta cu atit sunt mai dificili.Doamne ajuta!

[anita]

E si situatia inversa ,cand parintii nu pot comunica cu copiii pe acest subiect ,credinta
Unde e iubire se poate ajunge la o intelegere ,mai sunt destule de discutat cu cei dragi
Sunt familii unde copiii si-au adus parintii la biserica ,i-au ajutat in drumul spre mantuire.