Despre legătura dintre spovedanie şi împărtăşire

Fiecare vorbeste alta limba si asta chiar nu este ceva nou sub soare,de la Babel si pana in prezent :) Primul link postat,foarte interesant(pt cine are disponibilitatea sa-l citeasca cu atentie pana la capat)si complet ignorat,se refera la legatura spovedanie-impartasire din perspective chiar istorice.In schimb linkul postat de Alin se refera la varianta finala a unui studiu teologic despre slujba Cununiei.Cred ca fiecare vorbiti despre altceva.Primul link,dupa cum trist a remarcat promotorul sau,a trezit fix acelasi interes precum cotele apelor Dunarii.Ori toti sunt savanti pe subiect si nu mai au nimic de aflat,ori nu prea au inteles,din diverse motive, ce spune ieromonahul acolo,ori au inteles dar cele scrise se cam bate cap in cap cu realitati cotidiene intelese din perspective romantice ori,cel mai grav,nu intereseaza pe nimeni in comparatie cu profunde subiecte precum gradinaritul.Cu riscul de a deveni extrem de antipatic(nu ma deranjeaza)pot spune nu este ceva deloc nou din pacate.

Am citit articolul si imi pare ca el subliniaza cu succes ideea ca spovedania nu trebuie inteleasa intr-o maniera mecanicista....intr-adevar s-a pierdut constiinta faptului ca nu actul exterior asociat spovedaniei este o conditie pt a te impartasi ci starea, pe cat posibil, de pocainta.

Pe de alta parte de fiecare data cand il citesc pe ieromonahul Petru imi aduc aminte de cuvintele parintelui Sofronie: Tragedia este ca in plan istoric, puterea in Biserica este a carturarilor nu a sfintilor. Cred ca sunt printre cei care se scarbesc (smintesc?) cel mai tare de intelegerea juridica/legalista/impersonala/moarta/ care de-a lungul timpului a tot patruns in Rasarit desi e total contrara intelegerii ortodoxe. Mi-a atras atentia in Vietile Sfintilor cum mucenita Marina, confruntata cu tortura, il ruga pe Hristos ca „intelegerea ei sa nu se schimbe”. In acelasi timp, ieromonahul Petru pare a nu crede ca Duhul Sfant lucreaza in Biserica...si pe langa virusi si maladii duhovnicesti care ne vin de aiurea si pe care ii iubim foarte, fiindca totusi vorbim de Biserica, exista si Traditia Bisericii, nu ca o lista de surse ci ca lucrare dinamica a Duhului Sfant...iar daca lucrarea este aceeași azi ieri si in veac, lumea in care traim nu e, iar Dumnezeu si oamenii lui probabil ca inteleg asta mult mai bine decat o facem noi....nu cred ca m-am exprimat prea bine si din pacate trebuie sa ies...sper totusi sa aiba un aspect cat de cat coerent ce am scris

[Florin-Ionut]

În prealabil postat de VladCat

In acelasi timp, ieromonahul Petru pare a nu crede ca Duhul Sfant lucreaza in Biserica...si pe langa virusi si maladii duhovnicesti care ne vin de aiurea si pe care ii iubim foarte, fiindca totusi vorbim de Biserica, exista si Traditia Bisericii, nu ca o lista de surse ci ca lucrare dinamica a Duhului Sfant...iar daca lucrarea este aceeași azi ieri si in veac, lumea in care traim nu e, iar Dumnezeu si oamenii lui probabil ca inteleg asta mult mai bine decat o facem noi....

Nu pricep unde bați, poate încerci să reformulezi.

Virușii care vin de aiurea fac parte din ”normalitatea” lumii de după cădere, sînt ispitele cotidiene care de multe ori cauzează boli sau începuturi de boală.

Duhul Sfînt lucrează, dar dinamica Bisericii e cu încetinitorul... Mie îmi place cînd mai apare cîte unul ca Petru Pruteanu care zice cu glas tare ceea ce alți preoți nu știu sau știu doar pentru ei, fiindu-le teamă (hai să spun fiind reticenți) să facă și altora cunoscut. Parcă-l aud pe părintele protopop care a spus despre duhovnicul meu, ezitînd cumva, că e treaba lui dacă împărtășește foarte des... Bine că se împărtășește el de fiecare dată fără să se și spovedească de fiecare dată înainte.

În prealabil postat de Florin-Ionut

Nu pricep unde bați, poate încerci să reformulezi.

Problema pe care o vad eu (poate e doar in imaginatia mea) la textul monahului Petru e faptul ca el intelege sa ia o imagine exterioara a primelor secole, sa se raporteze la duhovnicia de atunci prin aceasta imagine exterioara mai degraba decat prin duhul scrierilor, si apoi sa propuna „solutii” facand abstractie de timpurile pe care le traim si de faptul ca schimbarile care au intervenit in exterior se poate sa fie la fel de inspirate ca si practicile din vremea respectiva. Vorbind in acest duh, el impinge omul spre o raportare scolastica, cum imi pare ca ai si tu in citatul de mai jos:

„Ar fi indicat să aflăm exact care sînt acele păcate care nu necesită obligatoriu Spovedania și care se iartă folosind pocăința personală, rugăciunile Bisericii în timpul Liturghiei, al Maslului sau în orice altă slujbă și dacă mai sînt chiar alte metode - mai știu încă două - prin care păcătosul primește iertare de la Dumnezeu.”

Consider ca orice distinctie intre un pacat si altul e oarecum artificiala. Canoanele (care spre deosebire de dogma, inteleasa in ipostaza ei metalingvistica, nu sunt absolute ci se raporteaza la contextul istoric) introduc distinctii din pricina neputintei omenesti. Dar cred ca atunci cand accentul ajunge sa se invarta prea mult in jurul acestor disctinctii si a metodelor, avem o problema de intelegere.

[Florin-Ionut]

În prealabil postat de VladCat

Problema pe care o vad eu (poate e doar in imaginatia mea) la textul monahului Petru e faptul ca el intelege sa ia o imagine exterioara a primelor secole, sa se raporteze la duhovnicia de atunci prin aceasta imagine exterioara mai degraba decat prin duhul scrierilor, si apoi sa propuna „solutii” facand abstractie de timpurile pe care le traim si de faptul ca schimbarile care au intervenit in exterior se poate sa fie la fel de inspirate ca si practicile din vremea respectiva. Vorbind in acest duh, el impinge omul spre o raportare scolastica, cum imi pare ca ai si tu in citatul de mai jos:

„Ar fi indicat să aflăm exact care sînt acele păcate care nu necesită obligatoriu Spovedania și care se iartă folosind pocăința personală, rugăciunile Bisericii în timpul Liturghiei, al Maslului sau în orice altă slujbă și dacă mai sînt chiar alte metode - mai știu încă două - prin care păcătosul primește iertare de la Dumnezeu.”

Consider ca orice distinctie intre un pacat si altul e oarecum artificiala. Canoanele (care spre deosebire de dogma, inteleasa in ipostaza ei metalingvistica, nu sunt absolute ci se raporteaza la contextul istoric) introduc distinctii din pricina neputintei omenesti. Dar cred ca atunci cand accentul ajunge sa se invarta prea mult in jurul acestor disctinctii si a metodelor, avem o problema de intelegere.

Vlad,

Degeaba încerc să-ți răspund, ești prea filosofic pentru mine. :) Prefer postările ”matematice”, le rumeg mai ușor.

[anita]

În prealabil postat de Florin-Ionut

Nu pricep unde bați, poate încerci să reformulezi.

Parcă-l aud pe părintele protopop care a spus despre duhovnicul meu, ezitînd cumva, că e treaba lui dacă împărtășește foarte des... Bine că se împărtășește el de fiecare dată fără să se și spovedească de fiecare dată înainte.

Si la biserica unde merg eu se impartaseste lumea in fiecare sambata si duminica sau cand e sf.Liturghie.
Dar asta nu iseamna ca se face fara Spovedanie.
Chiar sunt intrebati unii atunci cand ajung la sf.Potir daca s-au spovedit si daca nu , sunt refuzati.
Iar preotii daca se impartasesc fara spovedanie ,inseamna ca se pot intr-adevar impartasi ,ei duc altfel de viata decat noi ,se roaga mai mult ,stau mai mult in biserica ,nu ne comparam cu ei.

[dobrin7m]

În prealabil postat de VladCat

In acelasi timp, ieromonahul Petru pare a nu crede ca Duhul Sfant lucreaza in Biserica...

Te inseli aici. Il cunosc personal pe Par. Petru . Am vazut ca foarte multi citesc pe sarite, ceva de aici , ceva de acolo, si trag concluzii.
Citatele de mai sus legat de casatorie sunt scoase din context si astfel i se dau alte intelesuri.

[AlinB]

În prealabil postat de Pelerin spre Rasarit

Fiecare vorbeste alta limba si asta chiar nu este ceva nou sub soare,de la Babel si pana in prezent :) Primul link postat,foarte interesant(pt cine are disponibilitatea sa-l citeasca cu atentie pana la capat)si complet ignorat,se refera la legatura spovedanie-impartasire din perspective chiar istorice.In schimb linkul postat de Alin se refera la varianta finala a unui studiu teologic despre slujba Cununiei.Cred ca fiecare vorbiti despre altceva.

Este vorba de acelasi autor care se pare ca nu se remarca neaparat printr-un mare discernamant, chiar daca punctual ar putea avea dreptate pe ici si colo.

Primul link,dupa cum trist a remarcat promotorul sau,a trezit fix acelasi interes precum cotele apelor Dunarii.Ori toti sunt savanti pe subiect si nu mai au nimic de aflat,ori nu prea au inteles,din diverse motive, ce spune ieromonahul acolo,ori au inteles dar cele scrise se cam bate cap in cap cu realitati cotidiene intelese din perspective romantice ori,cel mai grav,nu intereseaza pe nimeni in comparatie cu profunde subiecte precum gradinaritul.Cu riscul de a deveni extrem de antipatic(nu ma deranjeaza)pot spune nu este ceva deloc nou din pacate.

Eh, deschide un sondaj daca vrei sa afli cauzele exacte.
Eu zic ca e mai bine asa.
Poti aduga la optiunile de sondaj: "instinctul ca ceva din cele scrise pute" mai degraba decat "cele scrise se cam bate cap in cap cu realitati cotidiene intelese din perspective romantice".

Acum, pe concret - asa cum crestinismul a evoluat (in sens generic fara conotatii + sau -), si forma lui concreta de organizare a evoluat (in sensul de conotatie +).

Forma actuala este probabil cel mai bine adaptata omului actual, ca mai sunt exceptii e partea doua, dar calea de a ajuns o exceptie nu este sa te comporti ca una (in sensul extrem rebel-egotic).

Eu nu merg pe instinct pe asa ceva iar domnul ieromonah Pruteanu nu imi pare genul de om incult cu privire la doctrina credintei sale,sunt prudent cand am de gand sa critic un astfel de om intrucat abordarea dansului nu lasa loc de expedieri rapide,o critica sistematica se face dupa alte reguli,mai putin sentimentale sau partizane :) Daca tot vrei sa cureti o asemenea abordare atunci trebuie sa operezi metodic,sa tai precis,o faci ca la carte.

Hai sa-ti dau un exemplu de evolutie in crestinism care,in opinia mea,arata cat de subtire este linia metamorfozei istorice.(Faza initiala):Notiunea de ,,pacatosi"in conceptia ebraica clasica,cand se refereau in scrierile lor in mod generic la un grup de persoane,nu se referea la cei ce pacatuiau ocazional dintre evrei ci la cei care, intr-un mod fundamental,erau in afara Legii,adica pagani.Pentru evreii era folosita notiunea de resha'im,adica mai apropiat de imaginea vierilor din pilda din Marcu 12:1-12.Cand evreii au inceput sa traduca versiunea ebraica in greaca(faza secunda a evolutiei) s-a folosit pt pacatosi sintagma ,,hamartoloi"si acesta a devenit termenul standard pe care evreii vorbitori de greaca il foloseau pt cei care erau in afara Legamantului si nu cunosteau Legea.Termenul grecesc a absorbit practic cele doua distinctii iudaice intr-o singura notiune pt ca acel cuvant in greaca se putea referi,traditional si previzibil, atat la neamuri dar simultan si la evrei incadrati anterior in notiunea de resha'im.In Evanghelii cuvantul grec se refera la evreii care in mod sistematic(suntem in a treia faza a mutatiei)si flagrant pacatuiesc,nefiind cu nimic diferiti de neamuri ba chiar mai vinovati.Tu astazi,cand folosesti notiunea de ,,pacatosi"nu te referi in nici un caz in mod preponderent la evrei ci chiar exclusiv,in multe cazuri,la cei dintre neamuri.Suntem in faza finala a absorptiei si metamorfozarii.Interesant drum evolutiv de la distinctia initiala la sinteza finala,cu o usoara tendinta de intoarcere spre originea notiunii :)